Lecturi 448: Nina Trifan – Țara care trăiește în mine

După două excelente cronici ale vieții de imigrant de pe celălalt mal al Atlanticului de care am avut parte prin volumele Visul canadian al lui Bogdan Perțache (prin mici fragmente ce alcătuiesc într-un final un adevărat mozaic – și despre care am scris aici) sau Avalon. Secretele emigranților fericiți (un colos de peste cinci sute de pagini ce descrie în amănunt nu doar povestea matematicianului Bogdan Suceavă, ci și dificultățile pe care le întâmpină chiar și un intelectual în a fi primit în „lumea bună” și a-și face nu doar un loc în lume, ci și un renume), ambele apărute la Editura Polirom, iată că în anul de grație 2024 Editura Univers publică în micuța, dar ambițioasa sa colecție de Autori români un nou debut scris de o emigrantă (în Canada).

Este vorba de Nina Trifan, al cărei volum de debut a apărut mai întâi în engleză, apoi și în traducere (de Alina Hlinski) la aceeași Editură Univers (cunoscută poate cel mai bine pentru cele mai longevive serii de literatură generală de la noi, Romanul Secolului XX și Globus). Așadar, un debut. O poveste cum au avut-o nenumărați emigranți porniți să-și facă un rost în lumea largă după o viață trăită în spatele întunecatelor și opresivelor ziduri ridicate de demenții pe care acum nostalgicii care și-au uitat istoria (sau nu au cunoscut-o niciodată) îi regretă și spun că era mai bine pe vremea lor.

Personajul principal, Ana Sala, pleacă imediat după terminarea studiilor, în 1990, în Canada, cu toată opoziția părinților ei, pentru a-și face, la cum au procedat și alții, un rost într-o țară cu mult mai multe posibilități. Alege Canada, poate mai ales pentru regimul ei mult mai permisiv când vine vorba de emigrare, unde se stabilește într-un orășel și, după ce se împrietenește cu o emigrantă nemțoaică ajunsă acolo înaintea ei și care-i va rămâne alături toată viața, cunoaște la agenția de publicitate unde se angajează un bărbat. Viitorul ei soț, pe Keeran. Uimită că o superbitate ca el îi dă atenție, Ana se aruncă în brațele lui și se grăbesc amândoi să-și pună pirostriile. Li se naște un băiat, un copilaș ce se va dovedi extrem de înțelegător la neînțelegerile dintre cei doi părinți cum nu se mai poate mai diferiți în viziuni și concepții (neînțelegeri la care contribuie din plin și soacra Anei, o elitistă ce și-a uitat de mult lungul nasului, asta dacă și l-a știut vreodată), apoi diferențele dintre ei doi, aerul permanent de superioritate al lui Keeran și criticile lui constante la adresa ei, dar și inabilitatea sau lipsa de voință a Anei de a-și impune propriile idei și viziune asupra vieții, duc la inevitabila ruptură din cuplu.

Și astfel Ana se trezește singură. Dar cu băiețelul alături. Pe care-l crește așa cum consideră ea că trebuie, și ce băiat iese din el! Mai apoi însă ajungem să facem cunoștință și cu părinții Anei, punct în care povestea capătă o turnură din ce în ce mai dramatică, întrucât Ana află ca mama ei rămasă în țară suferă de demență și soțul acesteia, un înfumurat și-un snob ce ar fi făcut pereche bună cu soacra Anei, se declară incapabil să aibă grijă de propria nevastă aflată în dificultate, așa că Ana trebuie să se rupă de viața pe care și-o clădise în Canada cu mari sacrificii și să se întoarcă în țară, luându-și evident și copilul, pentru a se îngriji de mama sa (ceea ce duce la o nouă serie de certuri cu fostul soț pe seama custodiei). Iar de aici, ei bine, spre final lucrurile capătă o turnură de-a dreptul ridicolă, cu tatăl Anei sucindu-se la 180 de grade și dându-le tuturor viața peste cap.

Povestea Anei ați mai întâlnit-o în mod sigur. Nu e nevoie să pleci peste mări și țări și să te simți înstrăinat de toate. Cu atât mai mult dacă ajungi o mamă singură și fără niciun ajutor de nicăieri, înconjurată de străini ce par ostili. Să simți că nu acolo îți e locul, că nu te potrivești, deși încerci din răsputeri, că nu vei fi niciodată pe deplin acceptat și că vei fi respins – și, după cum descoperă Ana, după ce-a trăit mulți ani departe de țara ei, că nu se mai simte acasă nici în propria țară, că totul s-a schimbat și-aici și că nu se mai potrivește pe deplin niciunde.

Discutam zilele trecute cu un prieten și ne întrebam, retoric, evident, de ce atâția români plecați din țară ca să le fie bine au votat împotriva direcției evident mai bune pentru țara lor. De ce, dacă au ajuns în țări să zicem mai civilizate decât a noastră și unde o duc mai bine, că doar de-aceea au plecat, ei au votat pentru o eventuală ieșire a țării lor natale din UE. Răspunsul lui a fost: pentru că, oricât ar încerca, ei nu vor reuși niciodată să se integreze pe deplin în țările în care au plecat. Oricât ar încerca, nu vor izbuti niciodată. Acesta e motivul pe care l-am invocat și eu cu soția în 2014 de-a ne întoarce în țară, când am fi putut să rămânem definitiv în Anglia: dar copiii noștri oare se vor integra vreodată pe deplin în acea societate complet nouă? Vor fi acceptați vreodată pe deplin de către ceilalți? Și noi? Noi ne vom simți cu adevărat fericiți acolo? E o întrebare la care nu am mai apucat să ne răspundem și nici nu cred că vom reuși vreodată.

O poveste despre maturizare, emigrare, acceptare, maternitate, grija excesivă față de propriul copil, integrare și multe altele, romanul de debut al Ninei Trifan te pune adesea pe gânduri și te face să te întrebi: oare câți dintre noi ar avea nu doar puterea necesară să ne rupem de tot ce știam până în momentul plecării și să ne mutăm într-o țară complet diferită, la mii de kilometri distanță de tot ce știam, iar acolo nu doar să ne integrăm, ci și în final să avem o poveste de succes, cum e cazul eroinei Ana.

„— Care e naționalitatea ta secretă? m-a întrebat Katarina în timpul uneia dintre plimbările noastre prin Port Credit.

— Ă, ce? Naționalitate secretă? am spus.

— Da. Cei mai mulți imigranți, ca părinții mei sau ca tine, au o naționalitate secretă. Nu una definită de granițe culturale sau limitată la un anumit teritoriu. Sentimentul de înstrăinare pe care-l ai, poate că îl trăiești și acum, nu a început în Canada, ci de acasă de la tine. De aceea ai simțit dorința de a pleca, a spus ea.”