Autor: Noelle W. Ihli
Titlu: Gri după întuneric (2026)
Titlu original: Gray After Dark (2024)
Editură: Storia Books
Traducător: Laura Ciobanu
Redactor: Cristina Munteanu
Coperta: Tudor Matei
Nr. pagini: 368
Format: Trade Paperback, 13×20
Nota Goodreads: 4,18 (111 145 note)
Descrierea editurii: „Inspirat dintr-un caz real, romanul Gri după întuneric îi poartă pe cititori într-o cursă periculoasă prin sălbăticie, oferindu-le atât o lecție terifiantă despre cruzime, obsesie, voință și curaj, cât și un final captivant și emoționant. O sălbăticie necruțătoare. Un atac îngrozitor. O evadare disperată. Când un accident tragic distruge visul lui Miley de a câștiga aurul olimpic, ea își ia o slujbă de vară la rezervația naturală Frank Church, locul perfect pentru antrenament și recuperare. Nu o sperie poveștile locale despre o membră a personalului care a murit cu câțiva ani în urmă. Dar ar trebui. Planurile lui Miley iau o întorsătură terifiantă când este răpită în timpul unei alergări de dimineață. Ținută captivă într-o cabană din inima pădurii, va trebui să-și folosească ingeniozitatea, condiția fizică de atletă și curajul pentru a supraviețui. Dar, pe măsură ce coșmarul de la cabană devine tot mai înfricoșător, Miley este forțată să formeze o alianță neașteptată și să încerce o evadare riscantă.”
Am descoperit de-a lungul timpului că cele mai terifiante povești despre supraviețuire, răpiri, crime înfiorătoare, manipulări psihologice și alte torturi care populează romane crime sunt de obicei inspirate din fapte reale. Nu există practic cruzime, faptă abominabilă, tortură, crimă de nedescris care să nu fi fost imaginată mai întâi de mintea bolnavă a celor care comit astfel de atrocități și care îi inspiră pe scriitorii de gen să spună ori povestea victimelor, ori pe cea a făptașilor. Și, deși de multe ori par exagerate, ori în goana de senzațional, de-a ține cititorul în suspans și a-l face să dea pagină după pagină, curios să vadă dacă victima scapă totuși, iar făptașul este inevitabil pedepsit, ele se țin de obicei destul de fidel de firul original – atunci când nu o fac, este ori pentru a proteja identitatea, ori pentru că victimele nu au fost de acord, ori pentru că autorul sau autoarea au avut motive întemeiate să o facă.
Ce mi-a plăcut la acest nou roman de Noelle W. Ihli, care a apărut la noi chiar la începutul acestui an, este tocmai veridicitatea cu care sunt tratate teme precum abuzul dincolo de orice imaginație, cruzimea bărbaților la adresa femeilor, reziliența acestora chiar și atunci când părea că totul pare să se îndrepte către un final inevitabil, dar mai ales cât de fină, de subțire, este diferența dintre abominabil și ridicol, dintre exagerare și realism sau cât de îndreptățiți se simt bărbații să răpească femei, să le „disciplineze”, cum le place celor doi sălbatici, tată și fiu, să se exprime, pentru a le dresa și îmblânzi și, în final, pentru a le face să se resemneze cu propria soartă și să nu se mai opună. Pentru că ele trebuie să devină sclavele lor lucrătoare și sexuale, să ducă specia de primitivi mai departe, indiferent că femeilor le place sau nu (și cum să le placă să fie răpite din sânul civilizației, al familiei, al prietenilor, apoi duse la o cabană în mijlocul munților, maltratate, schingiuite, torturate și legate cu lanțul?).
Povestea din Gri după întuneric este inspirată de un caz real, cel al schioarei de biatlon americane Kari Swenson, care, în 1984, la vârsta de douăzeci și trei de ani, a fost răpită precum Miley a noastră de către doi sălbatici, tată și fiu, exact ca Fred și Hamish, în pădurile din Montana, pentru a-și face mendrele cu ea. Prietenul și partenerul ei de biatlon, exact ca Brent în cazul de față, a fost printre căutătorii care au găsit-o pe Kari, numai că el a fost ucis în timpul salvării. Kari însăși a fost împușcată în plămân în timpul operațiunii de salvare, însă asta n-a împiedicat-o ca, după doar doi ani, în 1986, să concureze la Olimpiada de Iarnă de la Oslo și să se claseze pe locul patru.
Avem, așadar, povestea unei răpiri. Miley este schioare de biatlon olimpică, însă a ratat, din cauza încăpățânării și-a grabei, o medalie la Jocurile Olimpice de la Beijing. Brent însă, partenerul ei de biatlon mixt, o susține necondiționat, mai ales că nutrește nu doar sentimente de prietenie la adresa ei. Și nu de azi, de ieri. Miley însă vine la pachet cu o traumă din trecut care o împiedică să lege relații amoroase solide după accidentul de mașină în care i-a murit mama (și de care bineînțeles că e responsabilă), motiv pentru care tot amână să-i dea un răspuns lui Brent când acesta își mărturisește deschis sentimentele față de ea. Tânăra pleacă la mama naibii într-o tabără de recreere din inima rezervației Frank Church, care, așa cum le place tuturor din Idaho să spună, se întinde pe nu mai puțin de un milion de hectare de pădure deasă. Și-n care, dacă te-ai rătăcit, sunt șanse mari să nu mai da vreodată ochii cu civilizația sau să fii devorat de vreun urs sau cine știe ce alte animale sălbatice.
Miley, care a venit în tabără ca să lucreze, se folosește de prilej ca să se antreneze pentru viitoarea Olimpiadă de la Milano (care se desfășoară chiar zilele acestea), alergând câțiva kilometri în fiecare dimineață, apoi făcând o pauză la jumătatea traseului pentru a înota într-un lac alpin, în pofida sfaturilor lui Wes, un tânăr căruia i s-au aprins călcâiele după ea, care o avertizează că pe-acolo umblă urși și că ar putea fi periculos. Și, deși la un foc de tabără Miley află cu stupoare că, în urmă cu câțiva ani, din tabără dispăruse o tânără pe nume Rayna, ea, încăpățânată cum îi firea, se ține de același obicei, până când, într-o dimineață, în timp ce înota în lac doar în lenjerie intimă și-o bustieră, peste ea dau taman personajele din Wrong Turn sau The Hills Gave Eyes (diforme doar la suflet și la minte, nu și la chip și corp, să ne înțelegem) sau I Spit On Your Grave și o răpesc de-acolo pentru a o face femeia lor.
Sentimentul de revoltă este la cote maxime pentru cum sunt tratate atât Miley, cât și tânăra fără un ochi pe care o descoperă la cabana de oameni ai cavernelor unde este dusă de către cei doi vânători, în picioarele goale cale de kilometri întregi prin pădure și legată cu lanțul. E greu de crezut că oameni cu creier ar putea fi stăpâniți de asemenea concepte (deși la ce să te aștepți de la niște așa-ziși „survivaliști”, care cred că în curând vine Apocalipsa și doar ei, cei foarte bine pregătiți din timp, vor supraviețui, însă totodată cade în sarcina lor să ajute specia să meargă mai departe – și ce mijloc mai potrivit, pentru creierele lor putrede, ar fi decât să răpească femei și să le schingiuiască?), că femeile sunt doar făpturi fără creier și suflet care trebuie disciplinate prin bătaie, frică și tortură, căci până la urmă se vor de pe brazdă.
E greu, ca om cu suflet și un dram de creier, să le găsești vreo scuză unor astfel de specimene cum sunt Fred și Hamish, tată și fiu, unul mai monstru ca altul, care consideră că pot răpi și tortura după bunul plac alte ființe umane, pentru că lor li se cuvine orice – bine, puteam fi puși în temă ce părere au ei despre viața altor ființe din modul în care omoară, absolut gratuit, căci oricum nu mai aveau cum să-l folosească, un biet elan în lacul în care înota Miley înainte să fie răpită sau cum rănesc mortal o sărmană căprioară, spulberându-i cu pușca un picior din spate, fără să o ia cu ei pentru a-i folosi, de exemplu, carnea. Mai e ceva de zis? Deși probabil știți deja cum se termină cartea, drumul e lung, plin de hopuri și de meandre, dar mai ales de chestii dure, chiar grafice. Ca să nu ziceți că nu v-am avertizat.
„Spre uimirea mea, când am ajuns la ușa cabanei, zăvorul simplu s-a deschis fără probleme. De ce să aibă zăvoare? m-am întrebat. Cele mai periculoase ființe din pădurea asta erau deja înăuntru.”
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a volumului Gri după întuneric de Noelle W. Ihli. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: