Semnal editorial 764 + Fragment în avanpremieră: Paul Richardot – Fragrancia

Fragrancia

Paul Richardot

Titlu original: Fragrancia

Limba originală: franceză

Traducere și note: Liliana Urian

ISBN: 978-606-40-2652-1

Format: 130x200mm, paperback cu clape

256 pagini

Editura Trei

Colecția Fiction Connection Thriller

Cartea-fenomen a anului 2025 în Franța

 Ce-ar fi dacă ai putea retrăi cele mai prețioase amintiri prin parfumurile lor? Această imersiune în trecut este ceea ce compania Fragrancia oferă unui număr mic de aleși datorită SVM, o substanță psihotropă. Dar, pe măsură ce rețelele ilegale se înmulțesc, Fragrancia este nevoită să-și secretizeze activitatea. Oficial, Hélias, 24 de ani, este aromaterapeut, dar de fapt se pregătește să devină olfat pentru Fragrancia, fiind capabil să traducă o amintire într-o formulă chimică. Cine ar fi crezut că hipersensibilitatea de care suferă l-ar putea ajuta să-și dezvolte un extraordinar simț al mirosului? După ce o cunoaște pe Nora, mâna dreaptă a fondatorului Fragrancia, gata să facă orice pentru a apăra interesele acestuia, Hélias se trezește implicat într-o anchetă a poliției și descoperă curând că și crima are un miros…

„Fragrancia, thrillerul olfactiv despre care se vorbește peste tot, are multe calități: universul original, partea high-tech, suspansul și ritmul alert, în stil american.” – LIVRES HEBDO

O lucrare singulară care pare să dețină formula succesului. – HARPER’S BAZAAR

Ai visat vreodată să devii anchetator într-o investigație absolut palpitantă? Știi genul ăla de povești pe care nu le poți lăsa din mână și te găsește 1 dimineața citindu-le? Ei bine, Fragrancia, romanul inedit al lui Paul Richardot, te va transporta într-o lume absolut fascinantă. – BIBA

PAUL RICHARDOT a crescut în Mayenne. Absolvent al École Supérieure du Parfum din Paris, el activează în prezent în industria cosmetică franceză. Fragrancia este primul său roman.

„În Fragrancia am vrut să vorbesc despre o experiență universală și puternică: amintirile pe care le trezesc spontan mirosurile familiare și felul în care aceste mirosuri ne pot face să călătorim în trecutul nostru. Lumea mirosurilor și scrisul sunt pasiunile pe care le-am împletit în acest roman și, ca în cazul unui parfum, am încercat să creez o poveste amețitoare, luxuriantă și unică. – PAUL RICHARDOT

FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

4

Hélias urcă cele trei etaje până la apartamentul său. Cu bicicleta pe umăr și cu pungile de cumpărături care îi tăiau mâinile, ataca fiecare treaptă cu o oarecare teamă. Pericolul venea de la sacoșa cu produse menajere. Trădătoarea aceea fragilă amenința să se rupă la fiecare legănare mai bruscă. Hélias o imploră să reziste. Conținutul ei era esențial pen­tru a face curat în cameră. Ajuns la ultimul palier, lăsă totul jos cu un oftat. Realizarea zilei.

Duplexul de o sută de metri pătrați din inima car­tierului Bollée i se datora colocatarului său. Adam avu­sese bunul gust să se nască într‑o familie bogată. Un site de anunțuri imobiliare servise apoi drept intermediar între el și Hélias. Nimic nu prevestea prietenia dintre ei. Dacă unul vâna mulțimea ca un primar în perioada electorală, celălalt îndura cu greu compania oameni­lor, iar dacă Hélias avea un stil de viață strict, Adam părea să caute comoara templierilor în fundul fiecărui pahar cu alcool.

Această seară de vineri era asemenea diferențelor din­tre ei. Abia intrat, Hélias fu șocat de vacarmul din jur. Vreo 12 indivizi sporovăiau în living. Colocatarul său îi ieși în întâmpinare clătinându‑se. Leoarcă de transpirație, tricoul, mai degrabă transparent decât alb, i se lipise de colăceii de grăsime.

— Hei, credeam că te întorci mai târziu. Ești bine?

Aproape că se prăbuși peste Hélias.

— Da, da, răspunse acesta, cu vocea sugrumată.

— Ah, ce te deranjează? Petrecerea? Îmi pare rău, frățioare.

Alcoolul nu‑i afecta lui Adam perspicacitatea. În loc de răspuns, Hélias scoase jetonul și începu să‑l învârtă între degete. Surpriza și teama de interacțiune socială îl tulburaseră. Chiar dacă a spune bună ziua, a vorbi, a răs­punde și a reacționa erau acțiuni obișnuite, pentru el, fără o pregătire prealabilă, erau greu de realizat.

Închise ochii și trase adânc aer în piept. Zeci de mirosuri, toate proprii unei petreceri, îi ajunseră la nas. Berea vărsată pe jos, sudoarea acră a corpurilor, jointurile stinse de pe fundul paharelor, fumul cald ieșind în rotocoale cețoase din plămâni. Remarcă și apa de colonie a lui Adam, ca și semnătura gelului cu aspect de umed apli­cat pe părul lui blond. Surprinse până și un parfum femi­nin cu note de trandafir, care se strecura printre oameni, lăsând o dâră în aerul din salon. Era dificil de identificat, n‑ar fi putut să spună de unde venea. Rătăcirea printre fragranțe îl calmă. Era un soi de meditație olfactivă, un mod unic și personal de a controla crizele.

— Nu‑ți face griji, o să mergem în altă parte.

— Nu, nu e nicio problemă, rămâneți.

Adam era prevenitor. Această trăsătură de caracter explica prietenia pe care Hélias i‑o purta, în ciuda diferențelor dintre ei.

— Nu te cred. Te prefaci că zâmbești.

— Nu‑ți face griji, totul a revenit la normal.

Adam își puse brațul transpirat pe după gâtul cole­gului său de apartament și, încântat, îl luă cu el pen­tru a‑l prezenta tuturor. În timp ce Hélias fabula despre cariera lui profesională, i se servi un pahar plin cu Get 27[1]. Oricărei persoane străine de Fragrancia îi povestea că era asistentul unui aromaterapeut. Se documentase chiar despre beneficiile anumitor uleiuri esențiale pen­tru organism cu scopul de a‑și perfecționa minciuna.

— Spune‑ne ce vindecă menta asta! i se adresase un tip al cărui nume îi scăpa, arătând spre băutura din paharul lui.

Râseră toți cu poftă și Hélias se așeză într‑un fotoliu. Își recăpăta controlul asupra situației, lăsând încet‑încet turbulențele în urmă, ca un înotător care reușește să iasă dintr‑o groapă marină. Dar știa că la cea mai mică rela­xare curenții l‑ar fi târât în larg. Înainta așadar în ritmul său. Secretul stătea în moderație. Luă parte din când în când la discuție, spuse o anecdotă, își dădu cu părerea, ba chiar puse una‑două întrebări. Dar toate aceste eforturi îl oboseau și curând simți cum valurile îl purtau departe. Schimbare de plan. Hotărî să interpreteze un rol mai puțin solicitant: acela de ascultător. Această postură îi permitea să dețină controlul fără luptă. Figurația era cel mai bun mod de a rămâne pe scenă fără a interveni. Dar atenție: adevărata ascultare implică totuși o participare activă. Și toată lumea era de acord că el excela în acest domeniu. Reacționa la tot ce se spunea prin mimică, prin câteva cuvinte, prin gesturi. Fără prefăcătorie. Sinceritatea lui îi emoționa, îi dezarma pe ceilalți. Această trăsătură de caracter îl făcea atât de plăcut, încât îi ascundea stra­nietatea. Uneori, câte un partener zelos se interesa la rându‑i de el. Rar, dar nu era ceva de neimaginat. Dacă se întâmpla atunci ca Hélias să‑și piardă controlul și să se zbată în interior până la epuizarea mușchilor, nu lăsa să se vadă nimic. Niciodată. Să dea alarma echivala cu a se îneca. Așa că îndrepta cu blândețe conversația înapoi către celălalt, lăsându‑se astfel purtat spre ape mai calme.

Petrecerea era în toi. Oamenii vorbeau tare, se tachi­nau și râdeau. Hélias asculta o fată trăncănind cu năduf despre iubitul ei. Găsise în el un superb deversor și n‑avea de gând să‑i dea drumul atât de repede. Îi povesti totul. De la relația acestuia cu mama lui până la grohăitul pe care îl scotea când juisa, Hélias află fiecare amănunt al intimității lor. Fata asta, în schimb, nu va afla nimic despre el. Nicio informație. Ar fi putut să descopere, de exemplu, că interlocutorul ei își dezvoltase, grație ședințelor zilnice de meditație, un excelent simț al miro­sului. În timp ce majoritatea oamenilor conștientizau momentul prezent concentrându‑se pe sunete, senzații sau respirație, el își folosea mirosul. Exercițiul fusese determinant în perfecționarea talentului său. Ar fi putut chiar să‑i destăinuie, pentru a‑și ilustra capacitățile, că ea răspândea un foarte ușor miros de cremă hidratantă cu migdale, perfectă pentru mâinile aspre. Fata însă nu se afla acolo pentru a se interesa de viața lui. Viața ei, cu problemele de cuplu și cu pielea sa uscată, părea să‑i fie de ajuns. Păcat.

Pe măsură ce înaintau în noapte, cei doi colocatari își pierdeau unul câte unul tovarășii de suferință. Fiecare dispariție devenea o dovadă suplimentară a victoriei lui Hélias asupra anxietății sociale. Va termina seara învin­gător, fericit și beat. Beat turtă. Capul i se învârtea. După o vreme, trupul său zvelt se prăbuși pe canapea. Până și părul negru îi căzu peste ochii întunecați. Numai nasul său lung și fin mai rezista încă. Asista la ultimele clipe ale petrecerii așa cum ai privi o scenă pe repede înainte. Lumea din jur era neclară și se mișca prea rapid ca să o poată aprecia. Oricum, nu o înțelesese niciodată cu ade­vărat. Se clătină, cu un gol în stomac, răpus de oboseala nopților cu prea mult alcool. Senzații inhibate, buimace. În zorii zilei, se lăsă să cadă în brațele somnului.

5

Fără să țină cont de norocosul care dormea lângă ea, Nora Olsson aprinse veioza. Renunță să se mai lupte cu insomnia și se dădu jos din pat. Senzația plăcută a moche­tei pufoase sub tălpi fu mica victorie a alinării asupra resemnării. Goală, cu mers de felină, ocoli patul și luă un halat aruncat pe spătarul unui scaun. Scaun a cărui sin­gură funcție era să‑i găzduiască hainele aflate în tranzit: nu îndeajuns de murdare pentru a ajunge în mașina de spă­lat, dar nici suficient de curate pentru a fi puse în dulap.

Trecând prin fața oglinzii fixate pe peretele camerei, aruncă o privire grăbită spre silueta ei. Fiecare întâlnire cu propria‑i reflexie era o ocazie de a‑și face un control ciudat: să verifice dacă, prin cine știe ce întâmplare fericită, nu cumva mai crescuse un pic. Măcar atât cât să depășească 1,60 metri. Nu era pretențioasă. În așteptarea acelei zile binecuvântate, își strânse părul blond într‑un coc generos în vârful capului, ceea ce o făcea să mai câștige câțiva cen­timetri în înălțime. Pentru fiecare refuz al naturii exista o stratagemă.

Bărbatul, al cărui piept păros era încă umed de transpirație după încleștările amoroase, umplea camera cu sforăiturile lui. Îl cunoștea vag și nu se întâlnise cu el decât de trei ori, întotdeauna doar pentru a face sex. Azi, acesta fusese mai puțin plăcut decât în celelalte ocazii, dar Nora nu putea să‑i reproșeze ceva. Era vina ei. Întrevederea cu Abbad nu‑i ieșea din minte. Étincelle. Rostind acest cuvânt, ticălosul îi zădărnicise orice refuz. Zeci de întrebări o măci­nau. Cea mai chinuitoare dintre toate: ce știa cu adevărat? În mod evident, prea mult. Iar Nora nu putea să‑i ofere prilejul de a‑și demonstra amploarea cunoștințelor. Dacă Abbad îi raporta ceva Cornéliei, va trebui să‑și ia adio de la postul ei. Gândul acesta o tulbură. Fragrancia era viața ei. Fir‑ar să fie, n‑avea nevoie de un șantajist. Mai ales în acest moment. Cu înmulțirea sustragerilor de SVM mai peste tot în teritoriu și cu schimbările interne pe care le făcea Cornélia pentru a remedia această problemă, nive­lul ei de stres era deja la maximum. Nora n‑avea de ales: trebuia să se resemneze și să‑i facă jocul lui Ali. Cel puțin deocamdată.

Înainte de a părăsi camera îi aruncă o ultimă privire partenerului ei de sex. Părea liniștit, mulțumit, satisfă­cut chiar. Cu siguranță mândru de munca depusă. Ea își dădu ochii peste cap. Somnul lui era un afront. Liniștea lui, o insultă. Nora strânse cu putere cordonul halatului ca pentru a‑și împiedica nuditatea să evadeze și îl lăsă pe necunoscut cu sforăielile lui.

Rămășițele unei mese înfulecate la repezeală tronau dezonorant pe masa din sufragerie. Excitația triumfase în fața ultimelor înghițituri. Ceea ce păruse electrizant pe moment acum părea o risipă.

Cum ea nu gătea niciodată, bucătăria era doar un element de decor. Începu să strângă, dar se răzgândi. Venise în living cu o misiune foarte precisă: să rezolve rapid cu povestea aia de viol. Era în joc liniștea companiei și, prin urmare, a ei.

Luă dosarul lui Abbad și se așeză pe canapea. Se gândi la figura cătrănită pe care o avea anchetatorul în parc. Îl cunoștea de ceva vreme și niciodată nu i se păruse atât de sumbru. Se întâlniseră în urmă cu patru ani, când colaborarea dintre Fragrancia și forțele de ordine înce­puse să se dezvolte. Ali Abbad era acum delegat pentru zona Melun. Un tip de treabă, mai degrabă timid și rezer­vat, care nu întrecuse niciodată măsura. Șantajul lui o deranja cu atât mai mult pe Nora. În gura unui tip dis­cret, o amenințare sună întotdeauna mai înspăimântător. Îl regreta deja pe anchetatorul binevoitor, care respecta limitele fiecăruia. Se întrebă în ce moment îl părăsise cordialitatea, asemenea unui hoț care fuge pe fereastră cu argintăria și mărunțișurile din salon. Probabil că tânăra asta reprezenta ceva important pentru el.

Audrey, 25 de ani. O fată aparent fără probleme. Nora examină diferitele documente și se opri la declarația victimei.

[1] Lichior de mentă. (N.t.)