Un cuplu perfect
Ruth Ware
Titlu original: One Perfect Couple
Limba originală: engleză
Traducere: Ionela Chirilă
ISBN: 978-606-40-2613-2
Format: 130x200mm, paperback cu clape
464 pagini
Colecția Fiction Connection Thriller
Editura Trei
Cartea perfectă pentru vacanță! – Booklist
SURVIVOR + INSULA IUBIRII = UN CUPLU PERFECT
Lyla este într-un impas. Cercetările ei post-doctorale au eșuat, iar relația cu iubitul ei, Nico, nu merge prea bine. Când el primește invitația de a participa la un reality show, Cuplul perfect, ea acceptă să-l însoțească. Ajung într-un paradis tropical din Oceanul Indian, unde vor concura împotriva altor patru cupluri — Bayer și Angel, Dan și Santana, Joel și Romi, Conor și Zana — pentru un premiu consistent în bani. După ce prima provocare îi lasă pe toți răvășiți și furioși, o furtună nocturnă aduce dezastrul. Despărțiți de continent de kilometri de ocean, lipsiți de orice mijloc de comunicare, ei trebuie să se unească pentru a supraviețui. Pe măsură ce tensiunile
cresc și rezervele de apă potabilă și mâncare scad, Lyla constată că miza acestui joc nu mai este premiul, ci supraviețuirea. Printre ei se află un criminal care îi elimină unul câte unul. Cu influențe din Agatha Christie, acest thriller alert, fascinant, plin de intrigi și personaje foarte veridice, demonstrează încă o dată că Ruth Ware este regina suspansului psihologic.
„Cel mai cinematografic roman al lui Ruth Ware de până acum.” – KIRKUS REVIEWS
„Ware trece de la satiră romantică la roman de aventuri și apoi la thriller psihologic cu o abilitate care nu poate fi negată”. – WALL STREET JOURNAL
„Ware ne oferă încă o dată o intrigă inteligentă, un ritm intens și un final diabolic de inteligent.” – LIBRARY JOURNAL
RUTH WARE (n. 1977) a crescut în Sussex, pe coasta de sud a Angliei.
Înainte să se apuce de scris, a avut meserii dintre cele mai diverse: chelneriță, librăreasă, profesoară de engleză și PR manager. Romanul ei de debut, Într-o pădure întunecată, a fost publicat în peste 40 de țări și a devenit bestseller New York Times și Sunday Times. A fost nominalizată la British Book Industry Awards, secțiunea debut, și urmează să fie ecranizat de New Line Cinema. Drepturile de ecranizare pentru televiziune ale celui de-al doilea roman, Jocul minciunii, au fost
achiziționate de Entertainment One în parteneriat cu Gotham Group, iar Femeia din cabina 10 a devenit bestseller Sunday Times și New York Times, drepturile de ecranizare fiind achiziționate de CBS Films.
La Editura Trei au apărut romanele Într-o pădure întunecată, Jocul minciunii, Femeia din cabina 10, Moartea doamnei Westaway, Unul câte unul, Ușa ferecată, Crimă la Oxford și Zero Days. O puteți urmări pe www.ruthware.com
sau pe social media @ruthwarewriter.
CAPITOLUL 8
Cabana s‑a dovedit a fi un fel de bar în aer liber/ zonă de luat masa, cu vedere spre capătul insulei. Umbrită de un acoperiș din frunze de palmier și retrasă pe un promontoriu ușor mai înalt decât restul insulei, departe de plajă, locul avea o priveliște spectaculoasă. Pe măsură ce ne strecuram printre copaci, vocile celorlalți se ridicau deasupra sunetului valurilor, iar din când în când surprindeam câte o sclipire de rochie sau de cămașă colorată prin frunziș.
În timp ce mergeam am aruncat o privire furișă spre Nico, încercând să analizez cuplul nostru în comparație cu celelalte. Nico purta blugi rupți și o cămașă albă foarte subțire, prinsă doar în câțiva nasturi, iar părul îi era răvășit de briză. Desigur, fusesem martora celor zece minute de înjurături și ajustări care produseseră acele bucle aparent neglijente. Voiam să port și eu blugi, dar Nico mă convinsese să renunț, zicându‑mi că toate celelalte fete vor fi în rochii — până la urmă am cedat și am ales o rochie turcoaz lejeră, din batist, care lăsa să se vadă bretelele noului meu costum de baie roz. Machiajul era aproape inexistent, iar părul era lăsat „neglijent“ și uscat de soare. Știam că n‑aveam nicio șansă să concurez cu coafurile și machiajul pe care le văzusem la întâlnirea de bun‑venit. N‑aveam decât să încerc să transform simplitatea și șarmul de „provincială“ într‑un avantaj.
Cu alte cuvinte, mi‑am dat seama, pe măsură ce ieșeam din pădure într‑o poiană scăldată de soare, că Baz mă caracterizase perfect de la bun început. Chiar eram atât de previzibilă? Gândul nu era tocmai plăcut, dar n‑am avut timp să ruminez prea mult pentru că ajunseserăm la cabană — echipa de filmare din colț îndrepta camerele spre noi — iar Dan și Santana se ridicaseră să ne întâmpine.
Dan era tot fără cămașă, dar torsul lui, oricât de impresionant, pălea complet în fața Santanei, care purta ceva ce părea un costum de baie întreg, care îi evidenția decolteul generos într‑un mod cu adevărat seducător. Amândoi stăteau la capătul unei mese lungi pe care era etalată o varietate irezistibilă de prăjituri, produse de patiserie și ceva ce părea a fi un fel de terci de orez. Stomacul mi‑a protestat zgomotos, un memento clar că sărisem peste micul‑dejun.
— Lyla și Nico! Ce bine că v‑am întâlnit, în sfârșit! a strigat Santana, în timp ce urcam treptele, încercând să nu mă uit spre echipa de filmare care plutea prin apropiere.
A ieșit de după masă și am observat că ceea ce părea un costum de baie era de fapt corsajul unei rochii maxi superbe, în culori tropicale, care îi punea în evidență bronzul perfect. Pe partea de sus a brațului, spre umăr, purta ceva ce semăna cu o cutiuță albă lipită de piele, eram destul de sigură că știam ce era. Aveam un văr care purtase așa ceva când eram mică. Era un monitor de glucoză pentru diabetici.
Santana s‑a apropiat, învăluindu‑ne pe amândoi într‑o cortină de păr mătăsos și săruturi în aer. De aproape era chiar mai frumoasă. Genele îi erau incredibil de lungi, iar pielea îi strălucea ca într‑o reclamă la cremă hidratantă, radiantă, fără urmă de machiaj. Machiajul meu improvizat, făcut în baia vilei, părea brusc mai mult decât jenant.
— Nico, a spus Dan, bătându‑l pe spate într‑un mod extrem de bărbătesc. Mă bucur să te cunosc, prietene! Și Lyla, a zis și mi‑a făcut cu ochiul, zâmbind. Parcă suntem deja vechi prieteni, nu?
— Coucou, chéris! a venit o voce de pe trepte și ne‑am întors s‑o vedem pe Angel croindu‑și drum printre copaci într‑o rochie albă diafană, lungă până la glezne, a cărei dantelă fină aproape că atingea pământul, în ciuda înălțimii ei. În spate venea Bayer, cu mușchii aproape explodând dintr‑o cămașă cu mânecile suflecate atât de strâns încât păreau c‑o să‑i strângă bicepșii într‑un garou. A urcat treptele și a salutat grupul rezervat, aproape suspicios.
Mi‑a trecut prin minte că el era cel care făcuse scandal pentru ceasul lui Apple — deși, judecând după implantul de pe braț, Santana avea un motiv mult mai bun să nu vrea să renunțe la aparatura ei — și poate că el urma să fie „băiatul rău“ al emisiunii. În ciuda înfățișării, avea un aer de taur înfuriat, plin de mușchi, care nu era tocmai atrăgător. Mi‑am imaginat că ar putea fi genul care cedează ușor psihic într‑o altercație și dă primul pumn.
În câteva minute au apărut Romi, Joel, Conor și Zana — și de asemenea Camille, care afișa o expresie între nervoasă, stresată și entuziasmată.
Când eram cu toții așezați în jurul mesei mari, privind la mâncare dar fără să îndrăznim să o atingem, Camille s‑a ridicat.
— Bun, formatul de prezentare al acestui show, nu sunt sigură dacă știți, va fi cu dublaj de voce. Vom avea un prezentator celebru foarte interesant, dar din motive contractuale nu pot dezvălui cine este…
— Asta înseamnă că încă n‑au un contract, mi‑a șoptit Dan în ureche, iar eu abia mi‑am stăpânit un hohot de râs. Vor Neil Patrick Harris, dar probabil vor ajunge cu tipul ăla bronzat permanent de pe canalul de shopping.
— … și din motive logistice, e mai ușor să se înregistreze comentariul și să‑l dubleze ulterior, a continuat Camille.
— Iarăși, n‑au semnat niciun contract cu nimeni, a adăugat Dan.
— Șșt! i‑am șuierat sever, iar el mi‑a aruncat o privire prefăcându‑se jignit și și‑a împreunat mâinile ca un școlar pedepsit.
— … așa că eu o să vă citesc provocările, echipa de filmare va prelua cadrele cu reacțiile voastre, iar la montaj o să suprapunem peste vocea mea pe cea a prezentatorului misterios. Din acest motiv, vă rog să nu vă uitați la mine în timp ce citesc provocările. Ne dorim să păstrăm impresia unei voci fără trup și să întreținem ideea că sunteți complet izolați pe această insulă. Ca să vă fie mai ușor, mă voi poziționa în afara câmpului vostru vizual.
Camille a arătat spre un paravan din bambus dintr‑un colț, în timp ce frământa un teanc de cartonașe în mâini.
— OK, e gata toată lumea?
S‑au auzit murmure în jurul mesei și Camille și‑a dres vocea.
— Bine ați venit pe Insula Fericirii, concurenți! Aici vom afla cine dintre voi formează cu adevărat cuplul perfect — și cine sunt „domnul și doamna nepereche“.
A urmat o pauză, iar apoi Camille și‑a vârât capul de după paravan.
— Kim, nu‑mi place jocul ăsta de cuvinte, nu sunt sigură că Baz l‑a aprobat. Poate îl schimbăm în montaj, da? Cred c‑ar fi mai bun ceva cu broscuțe de sărutat. Deci, oameni buni, țineți minte că vocea finală ar putea fi puțin diferită, dar ne vom descurca în studio.
Camille și‑a dres glasul din nou și a continuat:
— Pentru această primă provocare vom desfășura un test tip „El și Ea“ — dar cu o diferență. Veți primi câte un chestionar în care trebuie să dezvăluiți totul, de la desertul vostru preferat până la cele mai întunecate secrete.
Angel a scos un sunet teatral de uimire și, aruncând o privire în jurul mesei, mi‑am dat seama că ceilalți concurenți își exagerau reacțiile într‑un mod pe care eu, categoric, nu‑l făceam. Erau diverse expresii de șoc, surpriză și o trepidare amuzată. Nico privea în jur cu ochii măriți. Romi, partenera lui Joel, își ținea mâinile împreunate într‑o pantomimă de groază, iar Bayer îi trimitea din aer un sărut lui Angel, într‑o manifestare foarte macho a încrederii. Singurul care părea cu adevărat relaxat era Conor, deși Zana, lângă el, era exact opusul — strângea marginea mesei atât de tare, încât articulațiile îi deveniseră albe.
Privind din nou spre echipă, am văzut cum una dintre camere se îndreaptă din nou spre mine. Am încercat să‑mi schimb expresia rapid, dar mi‑am dat seama că încă vorbea Camille și probabil trebuia să fiu atentă la ce spunea.
— … și la finalul zilei, veți fi întrebați despre răspunsurile voastre; vom afla adevărul despre cât de bine vă cunoașteți partenerii. Cine a fost prima lor dragoste din copilărie? Care este cel mai prost obicei al lor? Ca să iubești cu adevărat pe cineva, trebuie să‑l cunoști pe de‑a‑ntregul, cu defecte cu tot. Așa că, haideți să aflăm: care este cu adevărat cuplul perfect, singurul?
A urmat o scurtă pauză, apoi Camille a ieșit de după paravan și a întrebat:
— A fost bine, Kim? Mai avem nevoie de alte reacții?
— Nu cred, a răspuns Kim, privind în ecranul din fața ei și aparent derulând diversele unghiuri de filmare. Avem destule cadre și oricum, putem completa cu alte imagini dacă trebuie să umplem timpul.
— Bun, puteți să vă apucați să mâncați, oameni buni, a spus Camille. Revin imediat cu chestionarele. Între timp, umpleți‑vă farfuriile, pentru că nu ne mai oprim până la cină.
A fost un moment de tăcere, după care Joel s‑a ridicat și a întins mâna după cafea, dând parcă semnalul, iar toți ceilalți au început să se servească.
Mi‑am dat seama că‑mi era extrem de foame în timp ce‑mi umpleam farfuria cu mâncare și‑mi turnam cafea în ceașcă, dar când m‑am așezat și am luat o primă îmbucătură dintr‑un croasant umplut cu gem, am constatat că mâncarea nu era chiar atât de bună pe cât părea. Era evident că totul fusese adus gata făcut, iar produsele de patiserie, în special cele cu cremă și foitaj, aveau acea textură ușor plastifiată a alimentelor cu termen lung de valabilitate. Salata de fructe era din conservă, ceea ce părea absurd pe‑o insulă plină de nuci de cocos și banane, iar pâinea avea o textură ciudat de moale, aproape ca de prăjitură. Cel mai bun a fost însă terciul de orez, căruia Santana mi‑a spus că‑i zice congee.
— Eu și Dan am trăit numai cu asta în Thailanda, a zis Santana între îmbucături. Un adevărat deliciu, ceva ce mănânci de plăcere pur și simplu.
În fața mea, Angel răscolea cu un aer dezgustat printre produsele de patiserie.
— Carbohidrați, carbohidrați, numai carbohidrați, a zis ea cu dispreț. Unde sunt proteinele? Unde sunt nucile și fructele proaspete? Nu pot să beau așa ceva, a adăugat, arătând cu o unghie lungă și vopsită spre o carafă uriașă de suc de portocale care nu văzuse o portocală adevărată. Este practic Orangina, dar fără gaz.
Pronunțase gaz cu un „z“ accentuat.
Bayer, lângă ea, își îndesa în gură o prăjitură cu zmeură și sorbea zgomotos dintr‑o cană mare de cafea neagră.
— Calmează‑te, iubito. Doamne, cafeaua asta e groaznică. Aș fi vrut să‑mi aduc Nespresso‑ul cu mine.
— Bună! zicea Romi unor membri ai echipei, care o ignorau complet și erau ocupați să filmeze cadre cu Santana atingându‑i jucăuș nasul lui Dan cu o cireașă din conservă. Bună! Credeți c‑aș putea comanda o omletă dintr‑un ou, vă rog? Ideal, două.
— Iubi, a zis Joel, trăgând‑o ușor de braț. Romi, hai să lăsăm asta. Nu cred c‑au timp acum să gătească.
