Autor: Maria Turtschaninoff
Titlu: Naondel (2024)
Serie: Cronici din Mânăstirea Roșie
Titlu original: Naondel (2016)
Editură: Univers
Traducător: Carmen Langseth
Redactor: Diana Crupenschi
Nr. pagini: 368
Format: Trade Paperback, 13×20
Preț: 29,25 (45)
Nota Goodreads: 4,19 (2 695 note)
Descrierea editurii: „Ținute în captivitate de un bărbat periculos, posesor al unei magii cu care poate controla viaţa şi moartea, mai mult fete şi femei trebuie să-şi învingă neîncrederea una în cealaltă pentru a scăpa de acolo. O pot face doar cu un mare cost, atât pentru cele care pleacă, cât şi pentru cele lăsate în urmă. Redată din mai multe perspective, povestea descrie o lume complet opusă idilicei Mânăstiri Roşii. Volumul al doilea al trilogiei Cronici din Mânăstirea Roşie, Nandel, este o lectură captivantă, care îi poartă pe cititori înapoi în timp, în vremurile de dinaintea întemeierii Mânăstirii Roşii, acolo unde se desfăşoară acţiunea din primul volum, Maresi. Ținute în captivitate de un bărbat periculos, posesor al unei magii cu care poate controla viaţa şi moartea, mai mult fete şi femei trebuie să-şi învingă neîncrederea una în cealaltă pentru a scăpa de acolo. O pot face doar cu un mare cost, atât pentru cele care pleacă, cât şi pentru cele lăsate în urmă. Redată din mai multe perspective, povestea descrie o lume complet opusă idilicei Mânăstiri Roşii.”
Spre deosebire de traseul clasic al seriilor fantasy, mai ales al trilogiilor, care încep cu începutul și se termină cu gloriosul final, trilogia (până acum) Mariei Turtschaninoff începe mai întâi cu mijlocul, reprezentat de volumul Maresi (apărut la Editura Univers într-o primă ediție în 2015, traducere de Carmen Balko, apoi reeditat în 2023, cu o copertă diferită – cea originală), apoi continuă cu o poveste prequel, reprezentată de volumul de față, după care se încheie cu aventurile lui Maresi de după întâmplările sângeroase din finalul primului volum, după ce atacul bărbaților asupra Mânăstirii Roșii este respins, iar Maresi, fata săracă și chinuită, pleacă în lumea largă pentru a-și împărți cunoștințele dobândite la mânăstire cu cei aflați la nevoie.
Maria Turtschaninoff, o scriitoare finlandeză a cărei trilogie, aleasă la noi spre a fi publicată de către Editura Univers și apărută deja de ceva vreme în limba engleză cu un oarecare succes, abandonează astfel traseul bătătorit deja de mulți scriitori și, după un început nu chiar în forță, vine cu acest volum doi intitulat Naondel, un volum prequel, cum spuneam, în care ne descrie originile fondatoarelor Mânăstirii Roșii. Să spun că povestea este sumbră și sângeroasă ar însemna să folosesc două eufemisme, întrucât monstrul care transformă niște tinere destul de pașnice în adevărate războinice care ar putea răsturna lumea dacă și-ar pune în minte să o facă este unul dintre cei mai odioși criminali pe care i-am întâlnit vreodată în literatură.
Se spune că puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut. Cu asta avem de-a face și-n această carte, unde un personaj masculin, în speță fiul vizirului unui ținut lipsit de importanță, aflat undeva pe harta lumii și înconjurat de ținuturi mult mai bogate și mai prospere, Iskan pe numele său, nutrește ambiții de preamărire și și-a pus în minte nici mai mult, nici mai puțin decât să conducă lumea. Doar atât, nimic altceva. Pentru asta, îi stau în cale tatăl său și apoi regele și fiii moștenitori ai regelui.
Iar ca să-și ducă la îndeplinire ambițiile, o ia pas cu pas și începe în primul rând prin a curta o fată frumoasă și ambițioasă, pe numele ei Kabira, fiica unor oameni înstăriți de la țară, căci fata, aflată deja la vârsta măritișului, este într-o strânsă legătură cu un spirit extrem de puternic al unui râu. Cum face el, cum nu face, o cucerește pe fată și o păcălește să-i destăinuie taina spiritului râului, convingând-o că o iubește, când de fapt tot ce-și dorește Iskan este puterea râului. Una formidabilă, de altfel, căci îi permite să controleze nu doar propriul destin, ci și pe cel al altora, să le manipuleze voința, dar mai ales să le aducă moartea mai aproape sau mai departe, după bunul plac. Inclusiv pe a sa, firește. Însă apele râului mai dețin o putere extraordinară: când luna se află în faza care trebuie, îi sporește puterile celui care le controlează. Când luna nu se află în faza care trebuie, apele râului, odată băute, pot aduce moartea sau îmbolnăvi grav pe cel care le bea.
Și uite așa o atrage în mreje pe Kabira, îi omoară familia, o șantajează să se mărite cu el, amenințând-o că îi va omorî sora, apoi îi atrage în propriul pat sora și o subjugă astfel pe Kabira, obligând-o să îi nască numai fii și dându-i să bea din apele negre ale râului atunci când rămâne însărcinată cu o fată și făcând-o să o piardă, pentru a-și întări dinastia prin intermediul unor fii puternici. Totul într-un palat enorm, înconjurați de servitori și trăind în huzur, în timp ce Iskan, în numele regelui său pe care îl controlează cu puterea apelor râului, cucerește ținut după ținut și începe să aducă, rând pe rând, fete tinere și puternice pentru a-și servi interesele, dar și poftele sângeroase.
Și uite așa, sub vraja și puterea lui Iskan vor cădea rând pe rând Kabira din Ohaddin (stăpâna râului), Garai din deșertul Meirem (cunoscătoarea tainelor plantelor), Estegi din Areko, Orseola din Terasu (stăpâna viselor), Sulani a Râului (războinica și luptătoarea neînfricată), Claras a mării, Iona din insula Matheli (fecioara trimisă spre a fi sacrificată) și Daera din Naondel. Toate, femei neînfricate, dârze și reziliente, care par că se pleacă în fața lui Iskan și a puterii sale formidabile, dar care nu își pierd nicio clipă curajul, în pofida chinurilor și terorii cu care le domină Iskan și care nu se vor lăsa până nu îl vor răsplăti așa cum se cuvine. Dar drumul va fi lung și anevoios.
Orice cititor care a citit la viața lui câteva cărți de istorie, cărți de povești, cărți cu monștri, cărți în care răul cel mai rău își face de cap în lume va considera probabil că Iskan este un reprezentant de seamă al răului. El este genul acela de rău care predomină, aproape atotputernic, și căruia puterea absolută, sau la început dorința de putere, i-a corupt încet-încet sufletul până i l-a distrus de tot. Este răul pur, în carne și oase, care găsește putere nu doar provocând teamă și impunând un soi de respect indus de teamă, ci care mai și găsește plăcere în durerea altora. Pentru el, femeile pe care le aduce în haremul său nu sunt decât niște instrumente, niște mijloace de a-și dovedi sie însuși puterea absolută la care aspiră.
De remarcat sunt însă aceste femei care, în pofida încercărilor crunte la care sunt supuse din simplul ghinion de-a fi atras atenția unei bestii fără suflet, nu își pierd curajul și izbândesc în cele din urmă nu doar să-și spună povestea, să nu se lase complet doborâte, ci și să lase ceva în urmă. Ceva bun. Nu doar sânge, măcel și durere, cum pare a fi dispus și e capabil să lase Iskan.
„- …Dar nu e lacom de argint sau aur. El vrea să domnească peste alții. Argintul și aurul îl ajută să facă asta.
– Peste cine vrea să domnească?
– Peste toată lumea.” (p. 214)
