
Descrierea editurii:
„O carte în care regizorul își mărturisește convingerea că viața nu explică opera, dar nici nu trebuie să existe adevăruri nespuse. Cu prețul deranjării interlocutorului. Mai mult chiar: făcând din “deranj” un scop artistic și pedagogic. Ironie risipită cu toată forța, jucându-se chiar cu celebrul dicton cartezian, replicat în coito ergo sum.”
— Sandro Francesco Allegrini, LETTI PER VOI Una vita di arte e di passione. La provocante autobiografia di Tinto Brass, il più eretico degli erotici în Perugiatoday.it, noiembrie 2022, Perugia
„Tinto Brass este un produs prin excelență al generației care a crescut cu scriitori și teoreticieni ai erotismului precum Georges Bataille, erotism văzut ca detașat cu totul de funcția reproductivă. Erotism cercetat și filmat sub unghiul delectării și al umorului (motiv pentru care acea generație a și recuperat autori precum Marchizul de Sade, pus pe un loc de onoare în Franța de scriitori și intelectuali precum Bataille sau Klossowski, iar în Italia de un cineast ca Pasolini, în pomenitul film Salò). […] Vulgar și erudit, Tinto se arată un personaj complex, un căpcăun al cunoașterii și al sexului, precum Rabelais sau venețienii Renașterii. Tinto Brass aduce însă o notă de umor și prospețime eliberatoare după multe din mesajele politice repetate insistent de reprezentanții “noilor valuri” din Franța și Italia.”
— Dan ALEXE, în prefața la Cine muncește e pierdut, noiembrie 2023
Curajoasa Editură Alchimică și-a asumat din start, îmi închipui, că nu va publica megahituri, titluri care să rupă gura târgului prin vânzări colosale, ci volume de nișă, experimentale, nonconformiste, mai puțin cunoscute, dar care încearcă să spargă tiparele, să dărâme ziduri, să schimbe percepții, să-l ademenească pe cititor într-un joc tentant, dar periculos și să-i pună la încercare spiritul de aventură, să invite la joc părerile preconcepute și să provoace spirite.
Exact cum încearcă, de pildă, și cred că și reușește pe deplin și cu o naturalețe extraordinară, Tinto Brass în această autobiografie a sa scrisă împreună cu cea de-a doua soție, Caterina Varzi, ajuns, iată, la aproape nouăzeci de ani, un veritabil carusel autobiografic scris sub forma unui soi de roman plin de date ce detaliază cu o acuratețe fenomenală nu doar viața extraordinară a unui om extraordinar, ci și tumultuoasele vremuri pe care le-a apucat, cărora le-a fost martor și pe care le-a și influențat într-o oarecare măsură prin ideile sale deloc încadrate în tipare.
I s-a spus în toate felurile, unele neputând să fie detaliate aici: porc obscen, obsedat sexual, pervers, erotoman, pornograf, decadent, monstru provocator, anarhist, instigator. A fost cenzurat, renegat, alungat, batjocorit, ridiculizat, marginalizat, dar și admirat și ridicat în slăvi pentru realizările sale, pentru modul nonconformist de-a privi lumea și de-a încerca să facă filme care să depășească absolut toate convențiile, încercând, prin intermediul erotismului și senzualității, să transmită mesaje cu mult înaintea vremurilor sale.
„Concepția mea despre artă este subversivă, da, însă e și adevărată. E suficient să-mi vedeți filmele ca să vă convingeți de asta, să ieșiți din tarlaua ezitărilor psihanalitice, făcând tabula rasa din ierarhia valorilor consacrate: ei aici includ toate valorile. Ca să numim câteva: modestia, onoarea, virginitatea, castitatea, fidelitatea, demnitatea, virtuțile stupide inventate de Putere pentru a ne face să ne rușinăm de instinctele noastre naturale, pentru a le reprima, a le asupri, a le reprima, pentru ca Puterea însăși să continue să ne f… cum vrea și să ne-o dea în…”
Însuși tatăl său, burghez, deci din principiu dușman al ideilor sale, a cochetat cu ideile fasciste ale lui Mussolini, l-a renegat și nu l-a iertat niciodată pentru modul în care l-a portretizat, deloc voalat, într-unul dintre filmele sale din tinerețe. Născut în 1933, Tinto Brass (pe numele adevărat Giovanni, devenit mai apoi Tintoretto, poreclă atribuită de bunicul său, de unde vine mai apoi diminutivul Tinto) recunoaște că a fost preocupat de mic de sexualitate, devenind încă de la o vârstă foarte fragedă spaima slujitoarelor în casă pe care le urmărea ori de câte ori apuca și le pipăia oriunde și oricând găsea ocazia. A plecat la Veneția, s-a căsătorit cu Tinta, cea care i-a fost alături cincizeci de ani, până la decesul ei, care l-a menținut pe linia de plutire, l-a susținut necondiționat în ciuda unei vieți (a lui) depravate, plină de infidelități, și a avut grijă de finanțele lui și a mai încercat să-i pună și frână atunci când i se părea că sare calul. Ceea ce el făcea adesea.
După ce a început să facă filme, a plecat la Paris, unde a cunoscut toată spuma intelectualității acelor vremuri, de la cineaști la scriitori și filosofi cu care împărtășea o parte din idei, însă inima lui a rămas tot în Italia, o țară care i se părea adeseori mult prea închistată și prea retrogradă, mai ales fiind leagănul catolicismului și al concepțiilor învechite, în opinia lui, pentru ideile sale mult prea avangardiste și nonconformiste. Au venit tumultuoșii ani 1960-1970, anii eliberării sexuale, iar restul s-ar putea spune că este istorie.
„Vreau s-o spun o dată pentru totdeauna: ceea ce povestește un film mă interesează prea puțin sau chiar deloc. Sunt fascinat însă de felul în care o face. Conținutul țâșnește din formă, sensul derivă din semnificant. Dar în această țară predarea cinematografiei structurale și a structuralismului pare să nu fi lăsat vreo urmă; nimeni nu mai face vreo distincție între bancurile cu un soț încornorat și o nuvelă a lui Boccaccio.”
Câteva dintre filmele de care sigur ați auzit măcar în treacăt: Caligula (poate cel mai celebru, deși este singurul renegat de Brass, care a refuzat să-și pună semnătura pe el), Cheia (după romanul omonim al lui Tanizaki), Cine muncește e pierdut, Monella (din ale cărui secvențe sunt extrase imaginile ce ilustrează coperta I și IV), Salon Kitty, Paprika, Dropout (pentru care a fost denumit „Antonioni al anilor ’70), Voyeurul (L’uomo che guarda), Senso ’45, Così fan tutte, Trasgredire, Capricio, Miranda, Fallo!, La Vacanza, Snack Bar Budapest etc.
„Viața mea a fost esența cinematografiei mele. Filmele mele și toate obsesiile mele: ăsta sunt eu. Ce este posterior mă va judeca.”