Nota Goodreads: 3,46 (27 note)
Descrierea editurii: „1904. Crime misterioase în portul Hamburg. Hamburg mai are puțin și dă în clocot. În port, mai mulți bărbați sunt găsiți morți și marcați cu un semn ciudat în frunte. Deoarece se pare că una dintre victime a avut holeră, a fost chemat tânărul bacteriolog Carl-Jakob Melcher. A trecut puțin timp de la ultima epidemie de holeră și alegerile pentru consiliul orașului nu sunt departe. Suspiciunile de holeră dispar, însă odată cu ele se înmulțesc victimele. Carl-Jakob Melcher și prietenul său polițist Martin Bucher îl caută pe făptuitor printre negustorii bogați, escroci și anarhiști. Ceea ce descoperă însă întrece orice așteptare. Întunecat, captivant, plin de suspans. O aventură palpitantă pe urmele unui criminal în serie.”
Anul trecut, în toamnă, Editura Niculescu a făcut un prim pas în lansarea a două colecții de ficțiune: este vorba de Rouge (Red/Roșu), axată pe cărți romantice, dintre care unele au și tramă polițistă ce vine la pachet cu povestea de dragoste, și Noir (Black/Negru), o colecție de romane polițiste, thriller și mystey. Dintre aceste apariții, eu mi-am ales trei prime volume: Obsesie de Carola Lovering (din colecția Rouge, traducere de Maria-Teodora Maftei), și Un puzzle macabru de Nadine Matheson (traducere de Timea Kovacs) plus cartea despre care voi vorbi în rândurile ce urmează, Ucigașul din port (traducere de Maria Tudosescu), ambele apărute în colecția Noir. Cărțile se prezintă foarte bine din punct de vedere grafic, iar hârtia este de foarte bună calitate. E drept că am auzit și plângeri cum că s-ar cam desprinde paginile în partea de jos, însă la mine n-a fost cazul cu Ucigașul din port, cartea chiar a rezistat foarte bine și nici nu zici c-a fost citită.
Povestea se deschide cu o crimă macabră în Hamburgul anului 1904. Un bărbat este găsit omorât, înjunghiat din spate direct în inimă și cu un semn pe frunte ce aduce cu un doi sau trei roman. Mai apoi, în urma autopsiei, se descoperă că victima ar fi fost infectată cu holeră, așa că polițistul care se ocupă de caz, Martin Bucher, apelează la bunul său prieten Carl-Jakob Matheson, un tânăr bacteriolog strălucit, pentru a-l ajuta să elucideze misterul. Când mai este descoperită încă o victimă înjunghiată tot la fel și tot cu un număr pe frunte, cei doi înțeleg că, din nefericire, au de-a face cu un criminal în serie și se pregătesc pentru ce-i mai rău. Nu mi-e clar însă de ce poliția, protestând doar așa, de formă, îi îngăduie lui Bucher să-l țină în continuare alături pe Carl-Jakob, în loc să formeze o echipă de detectivi cu pregătire adevărată de polițiști, mai ales că victimele următoare nu mai sunt infectate cu boli exotice.
Pentru ca situația să se complice și mai mult, încep să apară victime din mijlocul nobilimii, magnați ai transportului maritim din rândul cărora face parte și unchiul lui Carl-Jakob, Wilhelm, cel care, împreună cu soția sa, Isolde, l-au crescut de mic pe orfanul Carl-Jakob și s-au ocupat de educația și de bunăstarea lui, punându-l uneori mai presus de pramatia lor de fiu, Adolph, un Adolph ceva mai micuț, dar la fel de dus precum cel care avea să arunce Europa în haos vreo trei decenii mai târziu.
Ritmul încetinește la un moment dat când povestea polițistă se transformă într-una cu tentă socială (ce critică fățiș abuzurile celor bogați față de săraci, ideologia de superioritate de clasă și chiar de rasă, sărăcia lucie în care se zbăteau imigranții încă de pe atunci, cot la cot cu cei oropsiți de soartă etc.), dar și într-una de dragoste, după ce Carl-Jakob ajunge să se îndrăgostească tocmai de o slujitoare, spre oripilarea mătușii sale (femeie educată în spiritul înalt al nobilimii, astfel încât ar fi fost de neconceput ca un bărbat ca nepotul ei să aibă o relație cu o slujnică), care ar muri de inimă rea dacă ar auzi o asemenea grozăvie, și încântarea vărului său, care își închipuie că-l poate șantaja și-și poate permite să mai pună și el mâna pe o bucată de cărniță proaspătă din când în când. Mai ales când iese la iveală faptul că slujitoarea, Clara, o tânără altfel dârză și cam naivă până la un anumit punct, ar fi trăit la un moment dat într-un bordel și mai are și un frate pus numai pe rele. Moment în care atenția se mută oarecum de la crimele în sine și anchetarea lor la povestea de dragoste care se înfiripă între protagonist și Clara, slujnica, dar și pe povestea de viață a acesteia. Vom vedea abia spre final care e motivul acestei manvre.
Ceea ce ar fi putut transforma această ficțiune istorică ce este combinată cu o poveste polițistă cu tentă socială într-una poate memorabilă (cum este, de exemplu, Alienistul) ar fi fost complexitatea și o seriozitate mai mare în tratarea intrigii. Fata se îndrăgostește cam ușor de băiat, iar de băiat nici nu mai spun. Polițiștii îl lasă pe el să facă toată treaba și nici pe prietenul său, cu pregătire de polițist, nu prea-l duce mintea să facă deducții. Noroc cu Carl-Jakob, al cărui rol ar fi trebuit să se termine când a devenit clar că nu o molimă decimează magnații Hamburgului și că nici n-au de-a face cu un atac bacteriologic. Motivațiile criminalului sunt cam străvezii, dar asta ar putea fi pusă și pe seama psihopatiei de care suferă. Ei, nu doar el. Aștept continuarea ca să mă lămuresc dacă autorul va ridica sau nu ștacheta, iar până atunci vă invit să citiți săptămâna viitoare un interviu cu autorul german, interviu care va apărea aici, pe blog.
