Autor: P.D. James
Titlu: Acoperiți-i fața (2025)
Titlu original: Cover Her Face (1962)
Serie: Adam Dalgliesh I
Editură: Paladin
Colecție: Paladin Crime Masters
Traducător: Roxana Brînceanu
Redactor: Teodor-Cristian Badea, Irina Munteanu
Nr. pagini: 264
Format: Trade Paperback, 12,5×20,5
Preț: 41,65 (49)
Nota Goodreads: 3,91 (41 340 note)
Nominalizări: Goodreads Choice Award Nominee for Mystery & Thriller 2020
Descrierea editurii: „O casă plină de oameni care nu se înghit ajunge să fie explozivă. În casa familiei Maxie, tânăra menajeră și mamă necăsătorită Sally Jupp este ucisă, iar detectivul Adam Dalgliesh de la Scotland Yard este însărcinat cu anchetarea cazului. Descoperirile sale aruncă o lumină nouă asupra relaţiilor interpersonale dintre locuitorii unei mici aşezări britanice, încă afectaţi de recentul Război Mondial şi de transformările din societate, sfârşind prin relevarea unui criminal neaşteptat. Nimeni dintre cei de față nu avea motive s-o placă pe Sally şi unii aveau chiar motive s-o urască. Dar ar însemna să fim extrem de creduli ca să considerăm că doi oameni aleg aceeaşi noapte pentru a încerca s-o omoare.”
După o binemeritată vacanță de vară, echipa Crime Club se întoarce în forță cu un… crime clasic. Primul volum cu Adam Dalgliesh, legendarul inspector de poliție creat de la fel de legendara P.D. Jame – publicată inițial la noi de Editura Rao, bineînțeles, pe sărite și nicidecum în ordine (chiar romanul de față, primul al seriei, este publicat în premieră de Editura Paladin) -, cea care ne-a oferit și un clasic al literaturii SF/distopice, adică Fiul omului (Children of Men, în original). Venerabila doamnă P.D. James (1920-2014), cu o carieră care se întinde pe câteva decenii bune și ale cărei scrieri au fost transpuse pe micul și marele ecrane în câteva ecranizări destul de reușite, Copiii tatălui (cum au tradus titlul ecranizării după cartea Fiul omului) transformându-se într-un adevărat hit și nefiind foarte departe de alte distopii gen 1984, a devenit una dintre cele mai de succes autoare de crime/mystery britanice ale tuturor timpurilor, lucru la care a contribuit din plin și seria deschisă de acest volum despre care am discutat în cadrul unui nou blog tour.
Dacă ai citi doar primele șaizeci de pagini ale romanului de față, apărut pe vremea când la noi se instaura încet-încet negura ce avea să se transforme în beznă timp de aproape încă treizeci de ani, ai crede că Surorile Brönte sau Jane Eyre au făcut un arc peste veac și au hotărât să scrie romane polițiste. Avem de-a face cu un roman sută la sută social. O casă în care locuiesc bogați scăpătați, dar aprigi din fire și cu impresii de mari lorzi și ladies, tineri care se curtează, domnișoare bătrâne cu tinereți de care ar trebui să le fie rușine, dar care acum o fac pe lupii moraliști, o țară traumatizată de Al Doilea Război Mondial și cu rude și prieteni dispăruți în bombardamente (unele, din cele care alcătuiesc tabloul principal, rămase ele însele cu sechele fizice – și cred că și psihice), și o tânără care a comis un păcat de moarte în ochii tuturor sătenilor și perfecților pe care vine să-i slujească: s-a însoțit cu cine nu trebuie și, la frageda vârstă de douăzeci și unu de ani, a rămas însărcinată.
Păcatul ei cel mai mare este faptul c-a refuzat cu obstinație să le împărtășească tuturor cine este misteriosul tatăl al micuțului ei Jimmy, pe care-l crește așa cum poate. Rămasă orfană și crescută de-o mătușă și de-un unchi, tânăra Sally Jupp n-a avut deloc o viață ușoară. Și după ce că n-a avut o viață ușoară, îi mai este și curmată în chip mișelesc în casa familiei Maxie, drogată și sugrumată la ea-n pat în cămăruță, la doar câțiva pași de pătuțul în care dormea micuțul Jimmy. Astfel încât întrebarea care se pune, pe lângă de ce a fost omorâtă dintr-odată Sally Jupp, este cine a avut inima atât de neagră să ucidă o tânără în aceeași cameră în care dormea copilașul ei? Și cum de a rămas camera încuiată pe dinăuntru și cine a putut apoi, după atâta sânge rece, să mai și coboare în miez de noapte, într-o casă plină de oameni, pe o scară atârnată la fereastră și fără să atragă nimănui atenția?
Pentru rezolvarea acestor enigme, acasă la familia Maxie sosește însuși inspectorul-șef Adam Dalgliesh de la Scotland Yard, împreună cu sergentul detectiv Martin, pornit să facă lumină în această încâlceală de personaje, motivații, potriviri de ore, momente propice pentru comiterea unui omor, mobiluri ale crimei și altele asemenea. Numai că ruda apără ruda, amicul apără amicul și dracii își iau partea între ei atunci când se simt încolțiți, amenințați că vor fi dați în vileag și negrul care le-a acaparat sufletul va fi expus în văzul unei lumi întregi. Dar și ei au de-a face cu un redutabil Sherlock Holmes, abil în deducții, meticulos până-n pânzele albe și, suspectez eu, un adevărat geniu, un copoi cu miros fin atunci când vine vorba să expună hidoșenia din oameni, mergând înapoi pe firul evenimentelor, punând cap la cap informații, coroborând declarații și apoi expunând, într-un final apoteotic, în care îl lasă pe criminal să-și sape singur groapa atunci când îi expune pas cu pas manevrele, desfășurarea precisă a motivațiilor și ocaziilor care într-un final au dus la crimă.
Cu o logică impecabilă, o finețe extraordinară a surprinderii trăirilor și frământărilor personajelor, dar și a micimii și meschinăriei de care pot dovadă, totul dublat de o remarcabilă atenție la transformările sociale aduse de evenimentele istorice, P.D. James își transformă romanele cu tramă polițistă într-o veritabilă frescă a vremurilor respective. Nu știu câtă dreptate îi fac ecranizările acestui roman emblematic al prozei polițiste de atunci, dar cred că acest clasic merită studiat și de scriitorii de azi, care au uitat să scrie intrigă și să creeze personaje puternic ancorate în realitatea vremii, preferând în schimb să le pună în gură mesajele pe care vor ei să le transmită și uitând cu totul un rol important al ficțiunii: acela de-a te distra și de-a te pune pe gânduri, totul într-un ambalaj atrăgător.
„- Ați fost surprinsă când ați aflat de moartea ei? o întrebă.
– Atât de surprinsă și de șocată pe cât ar fi în mod normal cineva când lumea sa e atinsă de ceva oribil și ireal cum e o crimă. După ce m-am gândit mai bine, am fost mai puțin surprinsă. Ea părea cumva o victimă înnăscută. M-a mirat mai mult vestea că era mamă nemăritată. Mie mi se păruse prea atentă, prea intrigantă pentru genul ăsta de necazuri. […]”
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a volumului Acoperiți-i fața de P.D. James. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare:
