Nota Goodreads: 3,94 (29 696 note)
Descrierea editurii: „Poți salva sute de vieți. Sau o poți salva pe cea mai importantă… La bordul primului zbor fără escală Londra–Sydney, atmosfera este încărcată. Se zvonește că printre pasageri ar fi multe celebrități, iar avionul va fi întâmpinat de ziariști la aterizare. Mina face parte din echipajul de cabină ales special pentru acest zbor. Se străduiește să se ocupe de pasageri și să nu-și facă griji pentru fetița sa de cinci ani sau problemele grave din căsnicie. Însă imediat după decolare, primește un bilețel anonim înspăimântător. Cineva vrea să se asigure că avionul nu va ajunge la destinație. Pentru asta, are nevoie de ajutorul Minei și știe exact cum s-o oblige să colaboreze. Mai sunt 20 de ore până la aterizare. În 20 de ore se pot întâmpla atât de multe…”
Blog tour #29/2022. Un crime cu un ritm mai atipic, de adevărat thriller pe care l-am mai „citit” prin intermediul nenumăratelor (și foarte slabelor) filme cu avioane deturnate care erau la modă acum vreo douăzeci de ani și de care te loveai aproape săptămânal la principalele canale de televiziune la care aveam atunci acces în lipsă de Netflix. Dar cu teme și probleme moderne și cu un plus oferit și de teroristul de la sol, teroristă, în cazul nostru, care dublează deturnarea avionului luând ostatice alte două persoane pentru a se asigura că însoțitoarea de zbor prezentă și pe copertă va face ce i se spune în timpul zborului de douăzeci de ore de la Londra la Sydney.
Revin la Clare Macintosh după o perioadă foarte lungă, cu toate că Te las să pleci, probabil cea mai celebră carte a ei și care a transformat-o într-o autoare extrem de populară în rândul cititorilor amatori de crime, a fost prima mea traducere pentru Editura Trei. Cu noroc, se pare, dar asta este altă poveste, asupra căreia mă voi apleca, poate, altă dată. În romanul de față, ai cărui protagoniști sunt un cuplu englez, Mina, cu origini tunisiene (are relevanță, altminteri n-aș mai fi pomenit-o), o însoțitoare de zbor care a vrut să devină pilot, ajutată fiind printr-un sacrificiu enorm de către părinții ei care au sacrificat totul pentru a îndeplini visul fiicei lor, dar care, în urma unui incident nefericit din timpul instructajului, a devenit însoțitoare de zbor, și Adam, polițist și mare amator de jocuri de noroc (loteria), a cărui dependență este de fapt motivul pentru care cei doi se vor despărți până la urmă.
Cea care îi mai ține totuși cât de cât apropiați este fiica lor, Sophia, în vârstă de cinci ani, un copil hiperenergic și cam recalcitrant, pe care Adam nu l-a înțeles niciodată și, prin urmare, nici nu a reușit să se apropie de el. Mina și Adam au tot încercat să conceapă un copil împreună, dar până la urmă au fost nevoiți să recurgă la soluția unei adopții, și astfel s-au ales cu Sophia. De unde și căutarea unei bone în cele din urmă, urmată de plecarea acesteia, o plecare forțată și dureroasă, în urma căreia Mina ajunge să-l dea afară din casă pe Adam, bănuindu-l că o înșelase cu bona ucraineană. Fără să știe însă, iar aici intervine eterna lipsă de comunicare ce distruge cel mai adesea cupluri altminteri perfect normale care și-ar reveni dacă ar lăsa deoparte orgoliile și s-ar arăta dispuse să-și pună pe tapet frustrările și nemulțumirile, că de fapt alta era cauza pentru care Katya plecase din casa lor. De unde și alegerea altei bone, Becca, o tânără ce se preface că învață ca să intre la facultate și care se apropie imediat de Sophia, dar ale cărei planuri sunt de fapt cu mult mai sinistre.
Și vine și zborul de douăzeci de ore către Sydney, primul fără escală, iar Mina are grijă să facă schimb cu un coleg, numai pentru a se asigura că va face parte din echipajul însoțitor și a sta departe de Adam în preajma Crăciunului, pentru a nu-i mai suporta prezența. Un tertip jenant, în opinia mea, dar și a autoarei, care o „dă de gol” pe Mina că de fapt începuse să se simtă cam sufocată de copilul ale cărui nevoi îi ocupau cea mai mare parte din timp și, ca urmare, văzuse această mică evadare de o săptămână prilejul perfect de-a căpăta un pic de mult prea necesar timp numai și numai pentru ea.
Însă forțe necunoscute au alt plan, iar dragostea de mamă, dar și de tată, care primează întotdeauna (sau ar trebui, în cazul persoanelor raționale, pentru care copiii ar trebui să fie mai presus de orice), iese la iveală și dărâmă în cale nu doar rațiunea, ci și obstacole pe care în împrejurări normale le-ai considera insurmontabile. Tu ce ai face când în balanță ar fi soarta a 353 de pasageri și viața propriului tău copil? Pe cine ai alege? Ar exista de fapt o alegere? Ar mai conta mesajul pe care îl transmit cei care, prin îndoctrinare și gândire strâmbă, preferă să riște viețile nu doar a câtorva sute de oameni, ci și pe ale lor? Și cum faci să găsești totuși o cale de comunicare cu propriul copil, pe care nu l-ai înțeles niciodată, orb fiind la nevoile lui, de unde și bariera în calea comunicării cu el și imposibilitatea de-a te apropia de el, de a clădi o legătură de încredere care să dureze, un atașament care să reprezinte baza încrederii în sine a acelui copil? Contează oare mai mult soarta unui singur om în fața sorții a oamenilor dintr-un avion întreg? Și cât de ușor se poate radicaliza cineva într-o asemenea măsură încât să comită astfel de acte, știind care vor fi consecințele, când majoritatea țărilor au o politică strictă în privința negocierii cu teroriștii?
„Telefonul meu mobil este la etaj și bateria era deja aproape în întregime consumată când am luat-o pe Sophia de la școală. Au încercat să mă sune? Dar, pe de altă parte, poate că nu mai sunt trecut ca rudă apropiată a Minei. Mi-o imaginez trimițând un e-mail la Resurse Umane, dând numărul unui prieten, al tatălui ei… După despărțirea mea de dată recentă, vă rog să-mi actualizați dosarul de personal. Simt un impuls de furie, nu față de Mina, ci față de mine însumi. Căsnicia mea s-a prăbușit și eu aș fi putut să o salvez. Nu eram la mii de mile depărtare, nu ascultam relatări la radio, nu eram încătușat de o conductă la doi metri sub pământ. Eram chiar lângă Mina – copilot, nu pasager – și n-am făcut nimic.”
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului Ostatica. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica: