
Nota Goodreads: 3,72 (961 note)
Descrierea editurii: „Căpitanul Roger Blanc, personajul central al seriei fascinante de romane polițiste semnate de Cay Rademacher, a fost cândva anchetator în cadrul unității anticorupție a jandarmeriei pariziene. Cu toate că și-a îndeplinit foarte bine atribuțiile, el s-a trezit exilat peste noapte din Paris în sudul Franței, departe de puterea politică. Sau cel puțin așa părea. În timp ce încearcă să gestioneze despărțirea de soția sa și să se acomodeze cu noua viață din Provence, într-o casă veche de 200 de ani, pe jumătate ruinată, Blanc este însărcinat cu primul său caz de crimă: un om fără prieteni și cu mulți dușmani, un străin, a fost găsit împușcat și ars. Când un al doilea bărbat moare în circumstanțe suspecte în pitorescul ținut francez, căpitanul din Paris este nevoit să investigheze părțile ascunse și întunecate ale regiunii. Rezultatele anchetei îl suprind până și pe experimentatul Roger Blanc.”
După o pauză de aproape o lună, blog toururile dedicate aparițiilor mystery, policier sau thriller de la noi se întorc. De data ne-am aplecat asupra unuia dintre cele mai recente titluri apărute în colecția Black Spot a temerarei edituri Lebăda Neagră din Iași, cea care are curajul, de doi ani încoace, să publice pe piața românească de carte și titluri mystery&thriller scrise de autori ce provin și din alte culturi (Germania, Italia, mai nou, Rusia) în afară de clasicele UK/US/Scandinavia.
Săptămâna trecută am început o serie polițistă scrisă de un german, Cay Rademacher, a cărei acțiune se petrece în fermecătoarea provincie sudică Provence din Franța. Un loc idilic, cu câmpuri întinse de lavandă, păduri maiestuoase, râuri vijelioase, căsuțe vechi de sute de ani excelent conservate, biserici înalte și sătucuri cu care timpul a fost parcă extrem de prietenos, într-un cuvânt, nimic n-ar părea să poată amenința existența unor locuitori aparent pașnici, pentru care Marsilia sau Nisa sunt sinonime ori cu infracționalitatea (în cazul primului), ori cu iahturile bogătașilor care vin să profite de apele calde ale Mediteranei.
Însă, la fel ca în Hot Fuzz, cu care l-am asemănat adesea, acest roman pornește la fel de vijelios precum râul Touloubre pomenit adesea în poveste. Roger Blanc este un căpitan de jandarmerie din Paris care se apropie de cincizeci de ani și care află cu stupoare, într-o bună zi, nu doar că soția s-a hotărât să-l părăsească pentru a locui cu amantul, ci și că va fi transferat la dracu’ în praznic, departe de Paris, unde se ocupa de dosare de corupție, tocmai în Provence, într-un sătuc uitat de lume în care moștenise de la tatăl său un căsoi, fostă fabrică de ulei, de care aproape că și uitase de-a lungul anilor. Persoană incomodă și arțăgoasă, că doar se știe că pe polițiștii de la Afaceri interne sau pe cei care-i deranjează pe politicieni nu-i înghite nimeni, Blanc se vede nevoit astfel nu doar să-și înghită durerea și șocul de-a rămâne fără nevasta neglijată de-a lungul anilor (de copii nici nu mai pomenesc, el însuși recunoaște că vede ce mai fac ei doar de pe paginile lor de Facebook), ci și fără orașul prea iubit pentru a ancheta ce anume în satul acela pe care cu greu îl găsise și aplicația GPS? Vecini care-și lasă caprele să pască pe câmpurile vecinului? Cai scăpați de sub control? Moși nesuferiți care se bat cu bastoanele pentru cine știe ce motive obscure?
Însă Gadet, satul în care își are sediul secția de jandarmerie la care este transferat Roger Blanc nu este foarte departe de Marsilia, cuib de mafioți, traficanți de droguri, arme și carne vie, raiul emigranților și mereu o umbră amenințătoare pentru idilicele sate dimprejur, așa că nici nu ajunge bine Blanc să se instaleze acolo și să facă cunoștință cu niște colegi apatici (mai puțin o tânără sclipitoare mare amatoare de tehnologie modernă) peste care domnește ca un uliu un aprig comandant pe nume Nikolas Nkoulou, pedant și conștiincios până la lacrimi, după chipul și asemănarea lui Blanc, căruia nu-i vine să creadă cum trag mâța de coadă noii săi colegi, că și apare un cadavru. Și nu unul lovit cu bastonul în cap de vreun pensionar, ci ditamai interlopul, un găinar căruia mulți îi purtau sâmbetele și pe care nu-l suporta nimeni, descoperit la groapa de gunoi din apropiere, ciuruit de gloanțe de Kalașnikov și încă fumegând după ce fusese stropit cu benzină și incendiat.
Așadar, un sătuc pașnic devine brusc scena unei crime șocante. Bine, pentru Charles Moreas, defunctul găsit plin de gloanțe, nu varsă nimeni nicio lacrimă, mai ales că nu avea nicio rudă, niciun prieten și era evitat de toată lumea din pricina comportamentului insuportabil și a unor zvonuri din trecut cum că el și o gașcă de indivizi de-aceeași teapă s-ar fi ocupat cu jafurile la drumul mare, până-ntr-o zi, când lucrurile degeneraseră și o turistă din Germania, fusese scoasă din mașină, legată de ea și târâtă până fusese transformată în carne tocată, însă nimeni nu fusese acuzat din lipsă de probe. Dar cum spuneam, pe Moreas nu-l plânge nimeni, cu atât mai puțin jandarmii, care de-aici înainte vor fi scutiți de multe bătăi de cap. Însă Blanc nu vede lucrurile la fel și se pune temeinic pe treabă, târându-l peste tot după el pe bietul Marius Tonon, un jandarm care abia așteaptă pensia, mare gurmand și leneș până la Dumnezeu, un soi de polițist care le-a văzut pe toate și care nu dorește decât să fie lăsat în pace să picotească la umbră, trăgând din când în când dintr-o sticlă de vin bun și așteptând să vină leafa.
Ancheta înaintează anevoios, căci probele sunt puține și, cum spuneam, nu plânge nimeni după un smardoi pe care nu-l agrea niciun membru al comunității. Însă totuși cine se încumetase să facă rost de un Kalașnikov, să-l împuște cu sânge rece și să-i mai dea și foc, apoi să nu lase nicio urmă, niciun martor, ziua în amiaza mare? Pictorul (a cărui poveste de viață, minus un aspect dramatic, se aseamănă tulburător de mult cu cea a autorului însuși)? Arhitectul? Judecătoarea de instrucție? Secretara româncă (bineînțeles, stricată și ieftină, așa am ajuns să fim considerați pe oriunde ne-am duce și orice am face)? Vreun jandarm sătul de relele lui Moreas? Vreun executant de ordine trimis de vreun grangure de la Marsilia pentru a-l pedepsi pe Moreas pentru cine știe ce vină închipuită? Cine, oare cine? Iar pentru ca lucrurile să se complice și mai mult, în bucolicul sat în care a fost exilat Blanc mai apare un cadavru, victima unui aparent accident nautic, însă coincidența parcă ar fi cam mare când se descoperă cine e acesta. Iar lucrurile încep să se precipite.
Fără a fi cea mai alertă poveste din lume și cu un personaj de care n-am reușit să mă apropii nici în ruptul capului, cu toate că e crunt lovit de soartă din toate părțile și pare cam singurul dispus să facă o anchetă ca la carte, povestea este destul de atipică și are un farmec aparte, susținut din plin de peisajele absolut superbe. Deși e conștiincios și pare stăpânit de o tristețe infinită (amintiți-vă ce am scris în al doilea paragraf), Blanc se repede ca un hăitaș în căutare de indicii și pune cap la cap, cu o logică de fier, întâmplări disparate, fragmente de discuții, mărturii ale martorilor și motive ascunse de la unii pe care nu-i credeai în stare de fapte abominabile, totul pe fondul unor peisaje absolut mirobolante, minunat surprinse pe una dintre cele mai reușite coperte văzute de mine în ultima vreme. Povestea este plină de întorsături de situație, inclusiv un fir narativ dinspre final pe care l-am anticipat, dar apreciat totuși din plin, mai ales când stai și privești în urmă și admiri cum ajunge să se întoarcă roata.
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului Mistralul ugigaș. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica: