Lecturi 260: Rumaan Alam – Lasă lumea în urmă

Publicat pe De Liviu Szoke

Rumaan Alam – Lasă lumea în urmă (Leave the World Behind, 2020) 304p., TPB, 13×20, Litera, 2021, Colecția Buzz Books, Trad. Alexandru Cormoș, Red. Mihaela Serea, 34,93 (49,99) lei, ISBN 978-606-33-7172-1

Nominalizări: National Book Award Finalist for Fiction 2020

Nota Goodreads: 3,30 (51 710 note)

Descrierea editurii:Amanda și Clay pleacă în vacanță împreună cu copiii lor, departe de agitația din New York, într-un colț îndepărtat din Long Island, unde urmează să stea într-o casă luxoasă, închiriată pentru o săptămână. În prima zi, adulții cumpără cantități enorme de mâncare, dulciuri și băuturi scumpe și profită din plin de piscină. Copiii stau cu ochii lipiți de televizor și de telefoane. Noaptea, însă, paradisul lor se destramă odată cu bătăile în ușă ale unui cuplu în vârstă, de culoare: Ruth și G.H., proprietarii casei, pe care nu-i întâlniseră niciodată personal, aduc vestea că în New York a avut loc o pană de curent, care a lăsat orașul în beznă. În împrejurări tot mai alarmante, cele două familii sunt puse la încercare: Câtă încredere să aibă unii în alții? Este casa de vacanță, izolată de civilizație, un loc în care să se simtă în siguranță? Și, în definitiv, ce s-a întâmplat în lumea de afară, pe care au vrut să o lase în urmă?

Rumaan Alam scrie un roman provocator și plin de suspans despre complexitatea misiunii de părinte, despre rasă și clase sociale, despre relevanța unor principii și valori în situații de criză extremă.”

Inițial am zis să fac o postare scurtă, pe Goodreads, un fel de mini-review, și să las să mai dospească un pic impresiile post-lectură, însă mi-am dat seama, în timp ce rumegam în minte ideile și alcătuiam schița unui rezumat, că ar fi destule de zis din prima și că mai bine apuc taurul de coarne și scriu o recenzie la cald. Bine, recenzie, mai degrabă o colecție de impresii legate de această lectură destul de neobișnuită, cel puțin pentru mine.

De ce spun neobișnuită? Pentru că m-am așteptat la o combinație thriller și SF, luându-mă după descriere și încadrarea la genuri făcută cititorii care au apucat să o parcurgă înaintea mea, bucurându-mă totodată că la ei nu e ca la noi, că SF-ul și thrillerul nu sunt subgenuri marginale, ușor de ignorat când vine vorba de marile premii literare și motiv de jenă pentru juriile acestora când vine vorba de nominalizat sau, Doamne-ferește! acordat premii. Doar National Book Award ar trebui, teoretic, să mai însemne ceva, să nu cadă în derizoriu cum se întâmplă, tot mai vizibil în ultimii ani, cu Nebula sau Hugo, dacă tot am ajuns la premiile de gen. Nu?

Când, ce să vezi? Cine a zis „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul” n-a zis-o rău deloc. De la început, nu vreau să mă înțelegeți greșit, ca poveste nu e rea, iar stilul, deși uneori nițel cam prețios pe alocuri ca să-mi cadă bine la stomac, este unul care justifică perfect nominalizarea la un asemenea premiu important, nu mai zic de subiect: panica indusă de un eveniment inițial neobișnuit, apoi din ce în ce mai serios, ce are darul de-a semăna neliniște și îngrijorare printre cei crescuți în mijlocul orașului, înconjurați de tehnologie, de oameni, de agitație, de viață, și de a-i face ca, până la urmă, să se întrebe dacă nu cumva a venit sfârșitul lumii și pe ei i-a surprins la dracu-n praznic, pe coclauri, fără semnal la telefon și cu cămara nu chiar ticsită până-n tavan cu provizii.

Un cuplu de americani trecuți de patruzeci de ani, Amanda și Clay, însoțit de cei doi copii ai lor, Rose și Archie, își lasă în urmă apartamentul înghesuit din New York și închiriază o casă de vacanță de la un cuplu, departe de lume și de civilizație, însă nu chiar atât de departe încât să nu audă ditamai bubuitura care-i va băga pe toți în sperieți. Toate bune și frumoase, liniște și pace, casa închiriată este superbă și dotată ultramodern, piscina, așijderea, iar natura își face din plin simțită prezența la doar doi pași de ei, căci nu trece mult și o turmă de căprioare îndrăznețe se aventurează la ei în grădină și mai că le ciugulesc din farfurii în timp ce ei stau și se prăjesc la soare pe marginea piscinei.

Amanda este o snoabă de mare clasă, deși nu are deloc motive, în timp ce Clay, soțul, este profesor și recenzent pentru New York Times Book Review, iar copiii, mă rog, destul de lesne încadrabili la aproximativ normali pentru adolescenții din ziua de azi. Numai că peste noapte, la ușa casei lor închiriate bate un cuplu de cetățeni de culoare (nu mai pronunț cuvântul cu n.) în vârstă, care se prezintă cu numele de Ruth și G.H. și se dau drept proprietarii de drept ai casei (ceea ce și sunt, se dovedește până la urmă, după îndelungi dezbateri și codeli, mai ales din partea Amandei celei mereu circumspecte și ușor de speriat).

Dar ce caută ei la ușa propriei case, când le-au închiriat-o unor străini pe nu mai puțin de 350 de dolari pe zi? Ei bine, o pană de curent generală i-a alungat din New Yorkul cel plin de viață și s-au gândit, cum era și firesc, să-și găsească refugiu în propria casă (de vacanță), unde și-au zis că ar putea sta până se vor mai limpezi nițel lucrurile. Trecând cu vederea faptul că acolo locuiau deja celor cărora le închiriaseră casa. Doar era casa lor, chiar dacă le-o închiriaseră unor străini? Așa că ce-ar putea merge prost? Ba chiar G.H. se arată dispus să-i și recompenseze pe Amanda și Clay cu 1 000 de dolari pentru disconfortul creat prin apariția lor acolo pe nepusă-masă.

Tensiunea crește gradat pe măsură ce-și dau seama că oroare! nu merge televiziunea prin satelit. Și nici Internetul, căci se pare că pana de curent e mai serioasă decât se credea inițial, și nu lipsa acestor dotări, fără de care oricui nu locuiește într-o peșteră i-ar fi greu în ziua de azi, îi înnebunește pe oameni aceștia cel mai tare, ci faptul că nu știu ce anume a provocat pana aceasta de curent. Un cutremur? Un atac terorist? Un tsunami de care ei n-au auzit? Atacul femeii de cincisprezece metri înălțime? Godzilla vs. King Kong?Niscaiva rachete trimise de iranienii puși pe răzbunare pentru cine știe ce afront adus liderilor lor cu idei năstrușnice?

Panica se așterne lent, dar sigur, insidioasă, tensiunile interrasiale (inerente unei povești moderne) nu se lasă nici ele mult așteptate, deși autorul are abilitatea de-a le sugera cu o extrem de mare discreție, doar prin câteva gânduri răzlețe de-ale personajelor, și nici evenimentele misterioase nu se lasă mult așteptate. Dar nu sunt ceea ce m-aș fi așteptat eu să fie.

Așadar, coborâți-vă așteptările, nu porniți la drum cu păreri preconcepute că veți citi marea capodoperă care îl va transforma pe Rumaan Alam într-un serios candidat la Nobel (deși s-au mai văzut minuni dintr-astea), încercați să o înțelegeți și pe Amanda (pe care eu am detestat-o din tot sufletul), și puneți-vă doar și voi în pielea personajelor confruntate cu evenimentele din carte. Vă asigur că nu veți mai dori să dați cu pietre în ele după ce le veți citi povestea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *