Felicitări, locuitori ai orașului Anchorage!
Marele Arkangel a ales orașul vostru drept pradă!
Biciul Nordului se află la o zi distanță și se apropie rapid.
Opriți motoarele și scutiți-ne de a vă hăitui!
Veți fi bine tratați.
Vânătoarea pentru supremație se transformă într-o luptă acerbă pentru supraviețuire, chiar și în cazul celor mai mari orașe flămânde. Iar când prețul pentru soarta lor este aurul prădătorului, trădarea nu mai pare un act imoral. Pentru Hester Shaw însă, recompensa nu se cântărește în monede. În numele iubirii pentru Tom, ea îl va vinde pe Anchorage, un orășel pașnic al mărilor de gheață, doar pentru a-și da seama că gustul amar al trădării vine cu multe consecințe.
Stalkerul îl privi ghemuindu-se pe cimentul pătat de sânge
și un flux de memorie, aproape neinteligibil, iritant și confuz,
se iscă brusc în mașinăria creierului său.
Ezită, agitându-și ghearele. Oare unde-l mai văzuse pe băiatul ăsta?
Din Cronicile orașelor flămânde, a mai apărut:
„Cu greu aș putea recomanda o lectură mai palpitantă“ fantasyliterature.com
„O capodoperă a imaginației care îți taie răsuflarea; Hester Shaw este o eroină memorabilă. Când am terminat de citit cartea, am știut că trebuie s-o aducem cât mai repede pe marile ecrane.“ Peter Jackson, producător Mașinării infernale
„Cititorii entuziasmați de orașele mobile care se vânează cu sălbăticie pe Pământul postapocaliptic din Mașinării infernale vor fi și mai încântați de volumul acesta, care abundă în intrigi, pericole, trădări, violență și iubire.“ www.kirkusreviews.com
„O aventură palpitantă, dominată de acțiune.“ School Library Journal
„Suficient de captivantă încât să n-o lași din mână până la final.“ Booklist
„Fanii primului volum nu vor fi dezamăgiți.“ www.publishersweekly.com
„O poveste inteligentă despre gelozie, trădare și aventuri îndrăznețe.“ www.thetimes.co.uk
Cartea a doua din seria „Cronicile orașelor flămânde”
- Traducere din limba engleză de Andrei Dîrlău
- Titlu original Mortal Engines
- hardcover, 320 p, 140×210 mm
- ISBN 9786069000410
- Autor: Philip Reeve
- Colecţie: Paladin Young Books
- Domenii: Science-fiction
FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ
CAPITOLUL 2
Hester și Tom
Hester Shaw începea să se obișnuiască să fie fericită. După ce petrecuse atâția ani plină de noroi și lihnită de foame în canale și orășele scotocitoare în Marele Teren de Vânătoare, își găsise în sfârșit un loc în lume. Avea acum propria navă aeriană, Jenny Haniver (dacă-și lungea gâtul, putea zări partea de sus a anvelopei roșii îndărătul cargobotului cu condimente din Zanzibar andocat la traversa șaptesprezece), și-l avea pe Tom; Tom cel blând, chipeș și isteț, pe care-l iubea din toată inima și care, în ciuda multora, părea s-o iubească și el.
Vreme îndelungată ea fusese sigură că nu va dura mult. Erau foarte diferiți, iar Hester era departe de a fi un ideal de frumusețe: o fată înaltă, neîndemânatică, urâtă ca o sperietoare de ciori, cu părul arămiu prins în cozi prea strâns legate, cu chipul brăzdat de urma unei vechi lovituri de sabie ce-i sfârtecase un ochi și cea mai mare parte a nasului și-i strâmbase gura într-un rânjet ce lăsa să se vadă un ciot de dinte. „N-o să reziste“, își repetase ea tot timpul cât așteptau pe Insula Neagră ca tehnicienii să repare nava, pe biata și hărtănita Jenny Haniver. „Stă cu mine doar de milă“, decise ea în timp ce zburau spre sud, către Africa, apoi pe când traversau spre America de Sud. „Ce-ar putea găsi la mine?“ se tot întreba, în vreme ce se îmbogățeau transportând provizii către marile orașe ce forau petrol în Antarctica și apoi dintr-odată deveniseră din nou săraci, când fuseseră nevoiți să arunce o încărcătură pentru a scăpa de pirații aerului survolând Ţara de Foc. În timp ce zburau înapoi peste Atlanticul albastru cu un convoi comercial, ea își șoptea: „E imposibil să țină, n-are cum“.
Și totuși durase; trecuseră deja mai bine de doi ani. Stând în soarele de septembrie pe terasa „Zonei Șifonate“, una dintre numeroasele cafenele de pe Strada Mare din Airhaven, Hester se trezi că începe să creadă c-ar putea dura mereu. Strânse pe sub masă mâna lui Tom și-i surâse cu zâmbetul ei strâmb, iar el o privi cu tot atâta dragoste ca atunci când fata îl sărutase prima oară, în lumina fluctuantă a MEDUSEI, în noaptea în care orașul lui murise.
În toamna asta Airhaven zburase în nord și acum plutea la câteva mii de metri înălțime deasupra Deșertului Înghețat, în vreme ce orășelele scotocitoare care fuseseră pe gheață în lunile soarelui de miez de noapte se adunau sub el ca să facă negoț. Baloanele suiau unele după altele și amarau la traversele de andocare ale portului-liber zburător, iar din ele se revărsau pitoreștii negustori TehAnt, care începeau să-și laude în gura mare mărfurile chiar din clipa în care atingeau cu cizmele podelele ușoare ale punților. Nordul înghețat era un bun teren de vânătoare pentru scormonitorii de technologie pierdută, iar domnii aceștia vindeau piese de Stalkeri, acumulatori pentru tunuri Tesla, tot felul de vechituri indescriptibile rămase de la mașinăriile a vreo șase civilizații diferite, ba până și bucăți dintr-o mașină zburătoare antică ce zăcuse neatinsă în Banchiză încă de la Războiul de Șaizeci de Minute.
Sub ei, spre sud, est și vest, Deșertul Înghețat se întindea în depărtările de ceață; ținutul rece, pietros, guvernat de Zeii Gheții opt luni pe an, unde deja se vedeau petice de zăpadă pe fundul umbrit al făgașelor încrucișate lăsate de orașe. Spre nord se ridica peretele negru de basalt al munților Tannhäuser, lanțul de vulcani ce marca limita de nord a Marelui Teren de Vânătoare. Câțiva începuseră să erupă și norii de fum cenușiu susțineau cerul ca niște stâlpi. Printre ei, abia zărindu-se printr-un văl de cenușă, Hester și Tom puteau distinge albul Pustiului de Gheață ce acoperea lumea, dar și ceva ce se mișca acolo, vast, murdar și implacabil, ca un munte ce o luase razna.
Hester scoase o lunetă dintr-un buzunar al jachetei și o duse la ochi, rotind inelul de focalizare până ce imaginea difuză deveni brusc clară. Era un oraș: opt niveluri de uzine, barăci pentru sclavi și coșuri revărsând funingine, un tren aerian purtat de suflul elicelor, aeronave-parazit filtrând fumul de eșapament pentru a extrage deșeuri minerale, iar jos, dedesubt, apărând spectrale prin vălurile de zăpadă și piatră pulverizată, roțile mari care se învârteau.
— Arkangel!
Tom îi smulse luneta din mâini.
— Ai dreptate. Vara nu se depărtează de poalele nordice ale munților Tannhäuser și devorează orășelele scotocitoare care ies din trecători. Calota de gheață polară e mult mai groasă acum decât în vechime, însă în unele locuri continuă să fie prea subțire ca să susțină greutatea lui Arkangel până la sfârșitul verii.
Hester râse.
— Domnul Știe-tot!
— Nu mă pot abține, zise Tom. Am fost Ucenic Istoric, ai uitat? Trebuia să memorăm lista Celor Mai Mari Orașe Cu Tracțiune Ale Lumii, iar Arkangel era sus, aproape de vârful listei, așa că n-am cum să-l uit.
— Te dai mare, bombăni Hester. Aș fi preferat să fi fost Zimbra ori Xanne-Sandansky. Atunci nu te-ai mai fi dat așa șmecher.
Tom privi din nou prin lunetă.
— În orice clipă își poate ridica șenilele și coborî tălpicile de fier, pentru a patina în căutare de orașe ce trăiesc pe gheață și orășele scotocitoare de Nomazi ai Zăpezii, ca să le înfulece…