Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din volumul Magellan. Omul şi fapta sa de Stefan Zweig, traducere din limba germană de Eugen Relgis. Carte publicată şi în ediţie digitală.
În 1518, Magellan îl convinge pe regele Spaniei, Carol Quintul, să întreprindă un proiect nebunesc: „Există o strîmtoare între Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific. O ştiu. Cunosc locul unde se află. Daţi‑mi o flotă şi vă voi arăta calea de trecere, pornind de la răsărit spre apus, pentru a ocoli întreg Pămîntul”. În anul următor va porni în ultima sa călătorie, intrînd în legendă şi în panteonul marilor nume care au lărgit limitele cunoaşterii pentru întreaga umanitate. Un formidabil roman de aventuri în care Magellan dovedeşte că „o idee, dacă e purtată de aripile geniului, dacă e dusă mereu şi hotărît înainte de o pasiune, se vădeşte la urmă mai puternică decît toate elementele naturii, că un singur om, cu scurta şi trecătoarea sa viaţă, poate transforma într‑o realitate şi într‑un adevăr nepieritor ceea ce fusese numai o dorinţă, numai un vis pentru sute de generaţii”.
Născut în familia unui industriaş înstărit, Stefan Zweig (1881-1942) îşi face studiile la Berlin şi Viena. Călătoreşte mult încă din tinereţe (în Statele Unite, Franţa, Anglia, India), o cunoaşte pe prima sa soţie, Friederike von Winternitz, şi se stabileşte la Salzburg. Este foarte popular în cercurile artistice din întreaga Europă şi este prieten, printre alţii, cu Arthur Schnitzler, Sigmund Freud şi Richard Strauss. În 1930 este deja unul dintre cei mai traduşi scriitori austrieci în viaţă, iar povestirile şi biografiile lui devin bestselleruri aproape imediat după apariţie. Opera sa ajunge să fie tradusă în peste treizeci de limbi. Odată cu venirea la putere a lui Adolf Hitler, Zweig părăseşte Austria, stabilindu-se temporar în diverse locuri: Londra, Bath, New York şi, mai tîrziu, Rio şi Petrópolis, în Brazilia. A scris proză (Frica, Scrisoare de la o necunoscută, Nerăbdarea inimii, Jucătorul de şah – apărute la Editura Polirom –, Amoc, Simţuri rătăcite, Suflete zbuciumate, Douăzeci şi patru de ore din viaţa unei femei), biografii (Maria Antoaneta, Maria Stuart, Triumful şi destinul tragic al lui Erasm din Rotterdam) şi memorialistică (Lumea de ieri).
Fragment
„Cu lista în mînă, Magellan trece de la un articol la altul, de pe o corabie pe alta. Cîtă trudă – îşi aminteşte el – pînă ce a adunat toate acestea! Cîtă osteneală a trebuit să-şi mai dea ca să le controleze, să le evalueze şi să le plătească! Cîte lupte în fiece zi cu funcţionarii şi negustorii, iar în nopţile nedormite cum îşi frămînta mintea, de teamă să nu fi uitat ceva, să nu fi făcut vreo greşeală în repartizarea alimentelor! Acum însă totul pare în sfîrşit pregătit – tot ce le va trebui în cursul acestei expediţii celor două sute şaizeci şi cinci de stomacuri. Magellan a avut grijă de oamenii săi, de marinari. Dar corăbiile sînt şi ele fiinţe vii, deci muritoare, şi fiecare din ele se uzează în lupta cu elementele naturii, pierzînd mult din puterea lor de rezistenţă. Furtuna sfîşie pînzele, roade şi destramă frînghiile, apa mării vatămă lemnul şi rugineşte fierul, soarele încinge şi decolorează, iar noaptea trebuie să se aprindă lumînări şi opaiţe. Din fiecare piesă trebuie să fie pe bord încă două şi chiar mai multe de rezervă: ancore şi funii, lemne, fier şi plumb, trunchiuri pentru catarge noi, pînze groase pentru a înlocui pînzele rupte. Corăbiile transportă lemnăria adusă în nu mai puţin de patruzeci de care mari, pentru a se putea repara imediat orice stricăciune şi a se monta la nevoie alte bordaje şi punţi; pe lîngă aceasta s-au depozitat tone întregi de gudron şi smoală, de ceară şi cîlţi pentru astuparea crăpăturilor; bineînţeles că nu lipseşte arsenalul necesar de cleşti şi fierăstraie, sfredele şi şuruburi, lopeţi şi ciocane, piroane şi scoabe. Mai sînt îngrămădite mii de undiţe, duzini de harpoane şi o bogată rezervă de năvoade pentru pescuit; căci, împreună cu pîinea luată cu dînşii, peştele trebuie să alcătuiască hrana principală a marinarilor. Pentru luminat, 89 de lanterne mici şi 14.000 de livre de lumînări sînt mai mult decît suficiente, fără a se socoti aici marile şi grelele lumînări de ceară pentru liturghii. De asemenea, în ce priveşte serviciul nautic, s-a prevăzut totul pentru o lungă perioadă: busole şi ace de busole, ceasornice de nisip, astrolabi, cvadranţi şi planisfere; pierderea vreuneia din aceste piese ar fi ireparabilă. Iar pentru contabili s-au rezervat cincisprezece registre noi-nouţe (căci, în afară de China, de unde s-ar putea procura o singură foaie de hîrtie în cursul acestei călătorii?). Nu s-a uitat nici de cele necesare în cazuri nu prea îmbucurătoare: cătuşe şi lanţuri pentru cei nedisciplinaţi; farmacia era de asemenea plină cu leacuri pentru eventualii bolnavi, iar felcerii aveau tot ce le trebuia pentru luare de sînge şi alte operaţii. Dar s-a avut grijă şi pentru orele de distracţie: cinci tobe mari şi douăzeci de tamburine, printre care trebuie să se fi rătăcit şi cîteva scripci, fluiere şi cimpoaie.
Acestea sînt numai un mic extras din „catalogul” într-adevăr homeric al flotei lui Magellan, numai cîteva articole principale dintre miile de lucruri necesare echipajului şi corăbiilor într-o călătorie atît de riscantă.”
© Editura Polirom, 2020
