Descrierea editurii: „Expurgo este o flawed utopia cu frânturi de cyberpunk, biopunk și satiră, parțial documentar, parțial live action, explorând implicațiile sociale, politice și economice ale noii Lumi Luminate, însă mai presus de toate, este o carte-manifest care trasează coordonatele unui univers reconstruit în jurul ideii de cultură. Într-un fel, un Fahrenheit 451 răsturnat, cu influențe de Orwell, Huxley și Philip K. Dick. În viitorul apropiat, societatea a evoluat către eradicarea inculturii. Educația și bunele maniere sunt impuse prin lege, iar individul, pentru a deveni cetățean, trebuie să treacă o serie de teste culturale. Cei care încalcă legea sunt trimiși în lagăre de reeducare, cei care se opun sunt executați. Serviciul de Apărare Intelectuală (SAI) are operativi pretutindeni, soldați insensibili, modificați genetic și manipulați chimic, cu abilități fizice și cognitive superioare. II-22, un operativ din a doua generație, este trimis într-o misiune pentru a se infiltra, în postură de dezertor, în ascunzătoarea Rezistenței Împotriva Culturii, cu scopul de a-l asasina pe liderul rebelilor. Îi însoțim pe II-22 și pe plebeea Morgana printr-o metropolă ciclopică, urmărind intrigați știrile futuristice ale Agenției de Presă a Sectorului 10 (primul furt de carte din ultimii cincizeci de ani, descoperirea unei planete din totum și a unui drog extraterestru, apariția unei noi monede – gigabitul–, clonarea dinozaurilor, crearea unicornilor artificiali, primul robot cu emoții umane, întâiul pas spre nemurire, colonizarea și culturalizarea cosmosului, atacurile teroriste ale călugărilor Ordinului celor Patru Sfinți Călare, găsirea unui virus mortal în cadavrul înghețat al unui yeti și multe, multe altele). Trăim nopțile la o periferie similară vechiului Kowloon Walled City, suntem martori la o revoltă apocaliptică a rebelilor și la o reimaginare fără precedent a lumii noastre. Violență, cultură, iubire. Ce se întâmplă cu II-22 când este pus față în față cu sentimentele umane și descoperă plăcerile unei vieți în afara regulilor stricte ale Serviciului?”
O poveste mai actuală ca niciodată, dată fiind societatea care ne amărăște zilele de ani buni încoace. Eu nu am prins prea bine regimul de dinainte de 1989, dar am înțeles că intelectualii care nu se raliau ideilor partidului primeau sarcini precum săpatul la canal sau putrezeau prin pușcării. Iar mărginiții, impostorii, infractorii și inculții, începând cu cizmarul și „academiciana/doctorul/inginerul”, țineau frâiele țării cu mână de fier. Din păcate, s-au scurs treizeci de ani de la dărâmarea acelui edificiu putred și tot nu s-a schimbat nimic. Nu e loc și timp aici pentru politică, însă povestea imaginată de George Cornilă în „Expurgo” se potrivește ca o mănușă vremurilor în care trăim: la treizeci de ani de la dărâmarea acelui edificiu, o dărâmare prin curgere de sânge, suntem conduși tot de impostori inculți, analfabeți, imbecili agresivi și plini de tupeu și foste (sau actuale) dame de companie, care nu se gândesc decât la ei și ne fac de râs peste tot în lume, făcându-ne să părem mai proști decât ei, din moment ce ei sunt cei care ne reprezintă și ne conduc destinele.
Deci ce-ar fi rău dacă s-ar da niște legi care să oblige toți cetățenii să devină nu genii (deși cam în această direcție pare că s-ar îndrepta povestea), dar să aibă cunoștințe culturale solide, să nu mai fie proști, să știe să vorbească, să le placă muzica, teatrul, cărțile, filmele, iar toate astea să fie din liga superioară, nu manele, nu Irina Binder, nu Coelho, nu hip-hop, nu cultură de slabă calitate. Să fie culți adică, rafinați, să le placă vinurile fine și femeile frumoase. Cine nu se supune, este ori trimis în lagăre de reeducare, pentru a-i fi corectate apucăturile de incult și bădăran, ori împușcat pe loc. Dar stai nițel, ați spune, mai este asta o utopie? Nu, aceasta este o distopie. Bine, mi-ar plăcea și mie să fie toți culți în jurul meu, să pot susține o conversație articulată la orice oră, însă nu mi-ar plăcea să îmi fie sau să le fie impuse cu forța toate aceste norme metodologice. Pentru că ce fel de utopie mai e aceea în care ți se impune cu forța să devii așa și pe dincolo, chiar și cult, de ce nu? Sau ce utopie mai e aceea în care ești trimis în lagăr sau împușcat dacă nu intri în rândul lumii? Sau dacă ești demis și alungat în huiduielile mulțimii la a treia greșeală de exprimare?
Ei bine, George Cornilă pornește de la un „ce-ar fi dacă” și extrapolează implicațiile acestui „ce-ar fi dacă” până se ajunge la o lume aproape postapocaliptică. O lume populată de cetățeni model și rebeli, de al cărei bun mers se ocupă niște cyborgi practic lipsiți de emoție, empatie sau sentimente, educați prin antrenamente, substanțe chimice și manipulări genetice, care să-i abată pe calea cea dreaptă pe rebeli (adică pe cei care vor să trăiască liber, după bunul plac, fără restricții sau impuneri cu forța) și să le scoată din minte ideile neconforme cu stilul lor de viață. O lume în care substanța denumită totum a făcut să trăiască toți ca în paradis, să nu mai fie nevoit nimeni să muncească decât ca formă de distracție, care a înlocuit combustibilii fosili și a creat o lume extrem de avansată tehnologic (omenirea a ajuns la stele, pe alte planete, oricine are la dispoziție, practic, orice) și în care, în principiu, ar trebui ca toată lumea să trăiască după bunul ei plac. Nu, nu după său plac, ci după bunul plac al celor care dau legi. Deci să trăiești după bunul tău plac, dar totuși să fii cult și să dai examene. Și, dacă nu te supui, te supun soldații Serviciului de Apărare Intelectuală.
„Simțeam durere și o ușoară senzație de frig. În mână, îmi atârna grea caseta cu seruri. M-am ghemuit în spatele unui tomberon din capătul unei fundături, lângă un butoi în care se dăduse foc unor deșeuri și am deschis-o.
Înăuntru erau rânduite șase autoinjectoare conținând azeină, care mi-ar fi oferit toți nutrienții de care aveam nevoie zilnic, negefină pentru vindecarea rapidă a țesuturilor și a nervilor, fortisină pentru musculatură, fosforină pentru memorie, rigidină și frigidină pentru inhibarea emoțiilor, respectiv pentru stoparea pornirilor sexuale.”
Povestea urmărește aventurile lui II-22, soldat al SAI, care se infiltrează într-o celulă rebelă ce refuză să se supună convențiilor, regulilor impuse, pentru a-l înțelege și apoi elimina pe liderul acesteia, un fost soldat care a luat-o razna. Și ceea ce pornește ca o misiune care pare destul de simplă se transformă într-o poveste clasică de răzbunare, transformare și reeducare. Și de iubire. Într-un București care nu mai aduce absolut deloc cu vajnica noastră capitală europeană, oraș mai ales al contrastelor, ci cu o metropolă desprinsă parcă din scrierile lui William Gibson. Sau ale lui Philip K. Dick. Bine, poate așa am înțeles eu din unul dintre fragmentele de știri cu care George Cornilă a garnisit povestea principală la fiecare început de capitol. O idee excelentă, aș zice eu, la fel cum proceda odată un clasic, pe numele său Isaac Asimov, cu a sa „Enciclopedie Galactică”: cum să dezvălui cititorului felul în care s-a transformat lumea imaginată de tine fără infodump, fără a îngreuna povestea principală, fără a întrerupe acțiunea, adică un „Show, don’t tell”. Mi-a plăcut această idee.
Mi-a plăcut cum au fost conturate personajele prin acțiunile pe care le întreprind și prin discursurile lor (un pic pompoase și cam lungi, pe alocuri), mi-a plăcut povestea de dragoste cu năbădăi, mi-a plăcut enorm finalul. Influențe din Orwell (generoase), Bradbury („Fahrenheit 451” sucit), Philip K. Dick, William Gibson (dar și alți exponenți de seamă ai cyberpunkului) sau Aldous Huxley (soma vă sună cunoscut?), amestecate excelent într-un cocteil de acțiune, aventură, violență, răzvrătire și idei bune puse greșit în practică, ce fac din „Expurgo” una dintre aparițiile remarcabile ale acestei prime jumătăți de an de la noi în domeniul literaturii speculative.