Autor: Loreth Anne White
Titlu: Tot ce-am ascuns (2025)
Titlu original: Beneath Devil’s Bridge (2025)
Editură: Litera
Colecție: Buzz Books
Traducător: Oana Barbu
Redactor: Ioana Barbu
Format: Trade Paperback, 14,5×21,5
Preț: 64,99
Nota Goodreads: 4,26 (44 472 note)
Audiobook ascultat pe Voxa, în lectura Laurei Nureldin și a Theodorei Massini
Descrierea editurii: „UN PODCAST TRUE CRIME ADUCE LA LUMINĂ NOI REVELAȚII DESPRE O CRIMĂ ȘOCANTĂ. Trinity Scott, realizatoare de podcasturi true crime, urmărește succesul care să o propulseze în top, iar noul ei serial ar putea fi cheia. Subiectul ei este Clayton Jay Pelley. Cu mai bine de două decenii în urmă, acest bărbat de familie respectat și consilier școlar a mărturisit uciderea brutală a elevei Leena Rai. Dar motivul pentru care a comis crima a rămas un mister. Într-o serie de interviuri exclusive din închisoare, Clayton îi dezvăluie lui Trinity adevărul despre ce s-a întâmplat în acea noapte sub Podul Diavolului. Iar ceea ce spune nu este deloc ceea ce locuitorii din orășelul Twin Falls, din regiunea Pacific Northwest, s-ar fi așteptat. Clayton susține că nu el a făcut-o. A mințit atunci? Sau minte acum? Pe măsură ce numărul ascultătorilor crește și ratingurile explodează, Trinity simte lipsa unei piese-cheie în poveste: Rachel Walczak, detectiva retrasă care a scos la lumină pornirile întunecate ale lui Pelley și l-a trimis după gratii. Rachel nu vrea să joace jocul lui Clayton – până când Trinity sapă mai adânc, iar ecoul podcastului se amplifică. Atunci, Rachel începe să pună sub semnul întrebării tot ce credea că știe despre trecut. Cu fiecare dezvăluire provocatoare a lui Clayton, un lucru devine clar: el nu este singurul din Twin Falls care ascunde un secret.”
Există în acest nou thriller de Loreth Anne White o scenă nu foarte departe de începutul cărții care este pur și simplu imposibil să nu-ți lase un nod în gât. Și o spune cineva care a cunoscut îndeaproape grozăviile descrise de scriitori ca Jo Nesbø sau Yrsa Sigurdardóttir, cu criminali grețoși ce-și chinuie victimele în moduri inimaginabile. Însă probabil c-am ajuns să fiu și un pic mai sensibil la anumite subiecte după ce mi s-au născut cei doi copii. Cert e că scena la care mă refer acum, cu autopsia nu foarte detaliată, dar îndeajuns de lungă și de grafică încât să te bage-n sperieți (și să te facă încă o dată să te întrebi ce e în neregulă cu această specie din care facem parte), are o asemenea încărcătură emoțională, încât te trezești transportat acolo, trăind pe viu acea experiență, Iar la final ajungi să exclami alături de legist: „Această fată a suferit niște chinuri de-a dreptul infernale înainte să moară.”
În urmă cu douăzeci și patru de ani, într-un mic orășel canadian din regiunea Pacificului de Nord-Est s-a petrecut o crimă oribilă: după încheierea unei petreceri într-o pădure la care au participat, clandestin, mai mulți adolescenți de liceu, unde s-a lăsat cu dezmăț cu băutură și sex, o tânără de origine indiană a fost urmărită în timp ce pleca de acolo singură (aparent) prin pădure, apoi pe Podul Diavolului, unde a fost atacată, bătută cu sălbăticie și înecată în râul de sub podul respectiv. Cadavrul i-a fost descoperit câteva zile mai târziu, însă crima a rămas învăluită în mister până-n ziua de azi, în ciuda strădaniilor polițiștilor conduși de mama uneia dintre colegele fetei ucise, Leena Rai. Misterul acesta e cu atât mai adânc cu cât presupusul făptaș, descoperit destul de repede, a fost un profesor de-al adolescenților, care, pus în fața unor probe indubitabile (și care descoperim, treptat-treptat, s-au potrivit de minune), și-a mărturisit fapta, spunând: „Da, eu am ucis-o. Am bătut-o și-am ucis-o, pentru că o uram.” Deși el fusese cel mai apropiat de un prieten pentru această fată singuratică și ciudată, retrasă și permanent în căutare de prieteni, dar evitată cu răutatea tipică adolescenților plini de cruzime la adresa unui seamăn pe care îl consideră mai slab și, drept urmare, o victimă facilă.
Profesorul respectiv a fost condamnat la închisoare pe viață. Tată de familie, cu o soție frumoasă și foarte tânără, abia o adolescentă și ea la acel moment, cu un copilaș nou-născut, el își ispășește pedeapsa cea grea, dar susține în continuare cu încăpățânare că el a fost făptașul, deși i-a lipsit complet mobilul crimei, deși el ar fi fost cel mai puțin susceptibil din toată acea comunitate să o omoare pe tânăra Leena Rai. Acum, o tânără realizatoare de podcast true-crime pe nume Trinity Scott vrea să smulgă adevărul de la fostul profesor Clayton Jay Pelley, actualmente deținut de aproape un sfert de secol. Și, deși de-a lungul timpului acesta a susținut mereu că el a fost făptașul, că el a fost în stare de o asemenea atrocitate, Trinity Scott reușește să scoată de la el ceea ce nimeni nu credea c-ar fi posibil: mărturisirea șocantă că nu el ar fi fost de fapt criminalul care șocase o lume întreagă. Dar cine să-l creadă pe acesta, și tocmai acum, după aproape un sfert de secol?
Iar acum intră în scenă Rachel Walczak, polițista, acum pensionată, care s-a ocupat la vremea respectivă de anchetă. Mamă înstrăinată de mult de fiica ce-i fusese colegă Leenei Rai. Soție ratată, distrusă pur și simplu de acea anchetă dureroasă, care a îndepărtat-o atât de soțul încornorat și încornorant (dacă mi se acceptă acest joc de cuvinte), cât și de fiica ce-l luase pe mutu’ în brațe, susținând că habar n-are ce s-a întâmplat în acea noapte în pădure, noapte ce-a coincis și cu căderea în bucăți a unui satelit rusesc, prilejul adunării adolescenților în pădure. Căci să nu cumva să vă închipuiți că Trinity are de gând să smulgă adevărul doar interogându-l pe profesorul criminal, nu, planul ei presupune și o interogare minuțioasă a lui Rachel, astfel încât povestea ajunge să penduleze între prezent și trecutul de dinainte și de după comiterea crimei.
Există mici indicii aparent neimportante, dar care are fiecare locul său precis în acest puzzle extrem de complicat și de macabru, în care secretele din titlu, tot ce nu s-a spus, ajunge să apese tot mai tare, tot mai greu, asupra conștiinței fiecăruia, amărându-le viețile și transformându-i în adevărate umbre ale fostelor euri. Informația vârâtă la un moment dat într-un sertar, secretul păstrat cu strășnicie, răutatea plină de cruzime a tinerilor la adresa unui coleg lipsit de apărare, a unei rățuște considerate mai urâte și, deci, victima perfectă, treaba făcută de mântuială, prejudecata descoperirii unor poze compromițătoare și furia care întunecă judecata, când de fapt ar trebui să primeze obiectivitatea, nu subiectivitatea, toate își cer la un moment dat tributul, iar rana, în loc să fie de la început curățată și să se vindece așa cum trebuie, iar vinovații adevărați să fie trași la răspundere, este doar pansată, lăsată cu mizeria înăuntru, ceea ce duce inevitabil la infecție. Iar când se sparge buboiul, ei bine, viețile sunt nu doar distruse, ci chiar curmate.
Încă o dată, scriitoarea mea (deja) preferată de thrillere cu ardere lentă, dar extrem de complicate și de bine scrise, livrează o poveste cutremurătoare despre secrete întunecate, personaje cu mai multe fețe și mici istorisiri de viață care, coroborate, ajung să-l pună pe cititor pe gânduri. Se spune că este nevoie de un sat ca să crească un copil. În cazul de față, lucru pe care îl afirmă la un moment dat și naratoarele, este nevoie de un sat întreg să omoare un copil. Prin tăcere, complicitate, rea-voință și nepăsare, ori poate teama de repercusiuni, viețile oamenilor ajung să fie distruse, iar destinul poate plin de promisiuni al unui copil, să fie frânt mult prea devreme. Recomandată!
„[…] Asta hrănește Umbra – incapacitatea noastră de a privi. Incapacitatea noastră de a examina acest lucru, care este, de fapt, sinele nostru brut. Asta este ceea dă putere Umbrei. Ne face să mințim. Despre ceea ce vrem, despre cine suntem. Ține aprins în noi focul pasiunii și al celor mai întunecate dorințe. Și, cu cât devine mai puternică, cu atât ne temem mai mult de ea și cu atât mai adânc ne străduim să ascundem această Bestie care suntem chiar noi… […]”
