Descrierea editurii: „Fantastica aventură a unei adolescente călăuzite de o ființă misterioasă. La prima vedere, Ana este clasica adolescentă care se îndrăgostește de profesorul ei de engleză. Afecțiunea lui o face să evadeze temporar din lumea în care este captivă – dificilii ani ’80, un tată dispărut, o mamă disperată, o bunică supusă anchetelor Miliției, vecini intruzivi, hărțuiri repetate. Scandalul de la liceu e iminent, iar Ana, cu straniul ei păr alb, este victima unei agresiuni care îi schimbă dramatic viața. Intră într-un labirint de întâmplări alături de misterioasa ființă numită Lumen, care îi luminează pașii în noapte.”
Cred că editura Nemira este cel mai recent exemplu al unui model (reușit) de a construi o colecția nouă de la zero, ce se alătură unor deja prestigioase colecții de literatură contemporană românească de la noi. Avem deja colecții cu zeci (în unele cazuri, chiar sute) de apariții la Polirom (Fiction Ltd, Ego. Proză sau Cartea Românească) și Cartea Românească (ce s-a aflat, o bună bucată de vreme sub oblăduirea editurii Polirom, după care a trecut la editura Paralela 45), Herg Benet (colecțiile Radical), Humanitas (821.135.1 – Scriitori români contemporani), Paralela 45 (Avanpost sau Biblioteca Românească), Tritonic (Lit), Tracus Arte (cam haotic e pe-acolo, poate la un moment dat se vor organiza un pic mai bine) sau Univers, și cu apariții sporadice la editura Rao, Curtea Veche sau Trei. Colecția de la Nemira se numește n’Autor, este coordonată de Eli Bădică și în ea au apărut deja opt titluri. Cel mai recent titlu se numește „Noaptea dintre lumi”, este scris de Irina Georgescu Groza (o persoană foarte caldă, amabilă și plăcută, care mi-a oferit un frumos autograf la Gaudeamus 2018) și despre ea vreau să scriu câteva cuvinte în rândurile ce urmează (iar la rând va veni „Piramida” lui Cristian Englert – o menționez aici pentru că numai așa mă voi putea urni să o încep, nu că ar fi ceva în neregulă cu ea, de vină sunt grămezile de cărți ce amenință să se prăbușească, stând așa, în fața bibliotecii și nemaiavând loc pe rafturi).
Cu ce să încep? Păi cu faptul că acțiunea se petrece pe vremea vechiului regim, cel de dinainte de 1989. Ana este o adolescentă tipică, locuiește în Constanța cu bunica și mama (după ce tatăl ei a încercat să fugă din România și nu s-a mai auzit nimic de el) și merge la școală ca orice alt copil. Unde se îndrăgostește de tânărul lor profesor de limba engleză, după ce acesta îi dă să citească „De veghe în lanul de secară”. Singurul lucru care o deosebește de ceilalți tineri de vârsta ei (în afară de faptul că este nesănătos de atrasă de profesorul ei, care simte cam aceleași lucruri pentru ea) este faptul că are părul complet alb, încă de când s-a născut, ceea ce o transformă într-un fel de paria printre tineri și în ținta batjocurii unor pușlamale din blocul ei, al căror loc ar fi într-un centru de reeducare, într-o lume dreaptă. Adică o bat, o împing, o maimuțăresc, o scuipă, o tăvălesc prin noroaie și o insultă la tot pasul, zi de zi, ceas de cea, pe oriunde s-ar afla. Bineînțeles că nimeni nu mișcă un deget la aceste nedreptăți, căci toți sunt mai preocupați de ce vor pune pe masă în ziua respectivă sau să nu fie pârâți de vreun vecin pizmaș că au cârtit împotriva conducătorului iubit și să ajungă, astfel, în beciul poliției, la interogatoriu, sau, și mai rău, precum tatăl Anei, despre care nu s-a mai auzit nimic de când a fugit.
Sincer, atracția Anei față de profesor am înțeles-o. La fel și faptul că se refugiază în lumea ei inventată când nu mai suportă batjocurile la care este supusă în lumea reală. Ce nu am înțeles este modul în care înțelege profesorul de 35 de ani să ajute o elevă de 14 ani să treacă peste greutățile zilnice. Mergând cu ea la malul mării, luându-i înghețată și mângâind-o? Atunci nu e de mirare ce se va întâmpla la școală și scandalul monstru de după întâmplare. Este în schimb de mirare ce se întâmplă după accident.
Aici am pierdut la un moment dat șirul, pentru că povestea realistă și crudă a întâmplărilor din înfiorătoarea realitate a acelor ani de teroare, cu lipsuri, frig, beznă și pumn băgat în gură, de imbecili precum Chiriță (ale cărui ecouri le-am văzut mai ieri într-un magazin – ce generație tristă a rămas din acele vremuri) alunecă pe o pantă fantastică ce devine din ce în ce mai înfricoșătoare de la o pagină la alta: din cimitirul de lângă blocul Anei începe să se scurgă către bloc un noroi puturos, ce va amenința să înghită blocul cu totul, prilej de panică printre vecini și de pagini întregi pline de un umor absurd și macabru, apoi mama Anei dispare în căutarea soțului și tânăra rămâne doar cu bunica (după ce rămâne și fără profesorul ei iubit, dat fiind că acesta fusese transferat în urma scandalului cu pipăitul elevei, oricât de dornică ar fi fost ea de atenția lui), după care Ana se trezește internată în spital, din cauza unor probleme psihice mai mult decât firești, având în vedere întâmplările prin care trece (o lume întreagă se destramă în jurul tău, nu ai părinți și nici prieteni, iar cel de care te-ai îndrăgostit, deși e cu vreo douăzeci de ani mai mare ca tine, a fost smuls cu forța de lângă tine de niște oameni fără inimă, plus noroiul ce înghite blocul și întâmplările din ce în ce mai haotice și mai lipsite de sens – cu ecouri absurde din Boris Vian?) și echilibrul fragil al psihicului ei. Prilej de alte întâmplări de groază și de povești de viață îngrozitoare (tinerele cu probleme psihice pe care le găsește Ana în spitalul în care va fi internată).
Dar totul pare că reintră pe făgașul normal la sfârșit și Ana redevine normală. Credeam eu. O poveste despre dragoste, greutăți și suferințe, despre ce înseamnă să fii diferit într-o lume care se consideră normală, o combinație de Legenda Zburătorului și roman realist (și crud) ce devine destul de rapid fantastic (nu m-ar fi deranjat absolut deloc dacă poveștile din lumea reală ar fi fost dezvoltate, sunt vreo două personaje absolut memorabile, iar unul negativ le dă clasă tuturor celorlalte) și despre cum te poți retrage într-o lume fantastică atunci când crezi că nu mai poți face față greutăților din lumea reală, căutând în schimb să înveți din greșeli, trecând peste obstacole aproape insurmontabile și devenind, clipă de clipă, din ce în ce mai puternică. Sfârșitul dă clasă multor romane horror cu pretenții.
„Noaptea aceasta le va hrăni pe toate cele care-i urmează, ele nu vor fi decât o prelungire a zborului nostru. Fiecare bătaie de aripă va face un cais să înflorească, dar cea mai mică ezitare îi va usca frunzele. Când Ana va fi singură, noaptea dintre lumi se va umple de troiene, iar când va iubi, apele vor fi calde, teii, înfloriți și cerul senin, cu lună plină.”
Posted by Liviu