Premii: CityRead London 2015
Nominalizări: British Book Award Nominee for New Writer of the Year 2011
Nota Goodreads: 3.92 (58517 note)
Descrierea editurii: „Ofițerul stagiar Peter Grant visează să ajungă detectiv al Poliției Metropolitane din Londra. Păcat că superiorii lui au de gând să îl repartizeze Unității de Progresie a Investigațiilor, unde cel mai mare pericol pe care l-ar putea înfrunta este să se aleagă cu o tăietură de la hârtiile birocrației moderne. Însă perspectivele de carieră și de viață ale lui Peter se schimbă după ce are loc o crimă neobișnuită, iar el intervievează un martor ocular care se întâmplă să fie și fantomă. Abilitatea unică a lui Peter de a putea discuta cu ființe trecute prin moarte îl aduce în atenția Inspectorului Thomas Nightingale, care investighează infracțiunile ce implică magia și supranaturalul. După ce o serie de crime brutale și stranii cuprinde Londra, Peter, acum ucenic vrăjitor, devine parte a unei lumi în care zeii și zeițele se amestecă printre muritori, iar un spirit teribil și încă nestins al trecutului își dorește să scufunde orașul în haos.”
A trecut mult timp de la ultima recenzie pe blog. Cred că mai bine de trei luni. A fost o perioadă extrem de grea, dar a fost (sper, eu unul așa mi-am propus) pentru ultima oară când am mai plecat departe de familie. Motivul principal sunt banii. Bine, sunt singurul motiv, căci nu cred că cineva se rupe de familie pentru altceva decât bani, un trai mai bun și așa mai departe. În aceste trei luni, din mai și până pe 6 august, n-am apucat să citesc decât două cărți și jumătate (din care una a fost, aș putea spune, „în interes de serviciu” – despre ea veți afla ceva detalii ceva mai încolo, iar una a fost cam… meh!).
Jumătatea se numește „Râurile din Londra”, reprezintă primul volum al unei serii urban fantasy extrem de bine cotate și cu foarte mulți cititori în lumea întreagă și despre ea vreau să vă vorbesc în continuare. Spun că am citit doar o jumătate pentru că ultima parte a sejurului de neplăcere efectuat pe meleaguri străine m-a ținut departe și de citit, și de tradus. E drept că am început și un job nou, dar asta e o cu totul altă poveste. De recuperat… enorm de multe, dar acest lucru mi l-am asumat de mult timp și nu-i nevoie de o excursie de trei luni la muncă grea ca să rămân în urmă cu lecturile, mă descurc foarte bine și acasă cu acest lucru (by the way, și cu asta termin cu parantezele, de când am ajuns acasă, de pe 8 august, și până acum n-am reușit să citesc decât vreo 370 de pagini, terminând „Râurile din Londra” și începând o excelentă serie nordic-noir scrisă de Jens Lapidus).
Și gata, am terminat cu parantezele, căci bănuiesc că vă interesează mai puțin aventurile mele de pe meleaguri străine și vreți să aflați mai multe despre luptele lui Peter Grant cu fantome, strigoi, oameni cuprinși de streche ce-și omoară nevasta și bebelușul în bătaie sau zei ai apelor. S-o luăm cu începutul: Peter Grant e un tânăr polițist londonez care nici n-a început bine să alerge după răufăcători, că a și a dat peste un corp decapitat în condiții misterioase. Este luat, ce noroc, sub aripa protectoare a unui maestru-vrăjitor devenit legendar în rândul polițiștilor (care se feresc totuși de el și de asocierea cu el ca de ciuma ce-a făcut ravagii și-n Londra în urmă cu nu foarte multe secole) pe nume Thomas Nightingale, care începe să-l învețe tainele magiei tocmai la el acasă, o vilă victoriană în valoare de multe milioane de lire sterline, în care-și face veacul o servitoare cu aspect de vampir (care chiar e vampir). Dar crimele misterioase se țin lanț; persoane cu aspect liniștit, care n-au făcut în viața lor rău nici măcar unei muște, o iau brusc razna și încep să lovească în stânga și-n dreapta, fără să țină cont că-n mână au o bâtă, un lanț de bicicletă sau o macetă, sau că lângă ele se află copilul, nevasta sau un biet curier pe bicicletă ce tocmai se afla în trecere pe-acolo. După care, celor care atacă din senin oameni nevinovați le cade fața. La propriu.
Peter deprinde greu vrăjile, dar Nightingale a zărit în el un mare potențial. Iar Nightingale nu obișnuiește să se înșele, altfel i-ar fi venit de mult de hac lighioanele cu care s-a confruntat de-a lungul multor decenii de aventuri periculoase. Să mai amintesc de una dintre cele mai interesante idei peste care am dat până acum în literatura speculativă? De zei ai râurilor sau, mai bine zis, de zeițe ale râurilor, prezențe fermecătoare, care dau un cert plus de savoare întregii povești? De Mama Tamisa? De Fleet sau de Beverley, pe care nu m-ar deranja să o scot la un pahar în oraș, la cum arată, vorbește, se îmbracă și se comportă? Să mai adaug și că Peter Grant e fiul unui artist african ce a ratat o carieră fulminantă din cauza drogurilor, astfel încât corectitudinea politică nu e nici ea trecută cu vederea, ca să nu mai aveți motive de cleveteală că ce, numai albii pot fi ucenici-vrăjitori? Un mulatru ce are? Sau un metis? Sau o tipă cu ochi oblici?
În fine, cum ziceam și pe Goodreads, această nouă serie începută de data asta de editura Herg Benet (mersi, Alex, știi tu de ce!) mi se pare o concurență serioasă pentru excelenta „Dosarele Dresden”, trecută, oarecum, pe pauză, de editura FinalChapter din Craiova (Iulian, dacă m-auzi, te rog să mă contrazici). Mi se pare o serie mai cultă, mai bine scrisă, mai plină de referințe, mai englezească, ce mai încolo, încoace, că doar trebuie spus și acest lucru. E parcă mai aproape de spiritul nostru european, fără însă a sări la zâne, iele, zmei și balauri, ci păstrând rețeta, dar insuflându-i un aer ceva mai proaspăt, presărat din belșug cu un fin umor englezesc de cea mai bună calitate. I-aș reproșa faptul că autorul a aruncat cu lopata ființe mitologice în joc încă de la primul volum (din serie au apărut până acum șase volume, al șaptelea, „Lies Sleeping”, urmând să apară anul acesta, în noiembrie, la Gollancz – menționez acest aspect deoarece lămurește oarecum motivul pentru care în dreptul copertei românești apare o copertă cu nume diferit – este vorba de ediția celor de la Random House din SUA, care au schimbat titlul original, „Rivers of London”, în „Midnight Riot”, un fel de „Răzmeriță la miezul nopții”, ce are o la fel de mare legătură cu cartea ce poartă titlul „Râurile din Londra”), deși nu scapă frâiele din mână nicio clipă, iar de la volumele următoare am înțeles că poveștile se mai rarefiază. Ceea ce n-ar trebui să fie un lucru rău. Recomandată!
Posted by Liviu