Nominalizări: Nebula 2013, World Fantasy Awards 2013, Locus Fantasy Novel 2013, Goodreads Choice Award Nominee for Best Fantasy 2012
Nota Goodreads: 3.86 (7232 note)
Descrierea editurii: „Orasul ardea sub lumina Lunii Visatoare. In stravechea cetate Gujaareh, pacea este legea suprema. Strajerii care mentin linistea statutului, colectorii, se misca nevazuti pe acoperisurile cetatii, invaluiti de umbrele strazilor prafuite ale orasului. Preoti ai Zeitei Viselor, datoria lor este sa culeaga magia mintilor adormite si sa o foloseasca mai departe pentru vindecare, alinare… si pentru uciderea celor crezuti corupti. Dar atunci cand o conspiratie ia nastere chiar in marele templu din Gujaareh, Ehiru, cel mai faimos dintre colectorii orasului, trebuie sa isi reconsidere intreaga viata si misiune. Cineva, sau ceva, ucide visatorii in numele Zeitei, pandindu-si prada pe aleile orasului dar si in taramul viselor. Ehiru ajunge sa o protejeze chiar pe femeia a carei viata trebuia sa o ia – altfel intregul oras va fi devorat de razoi si de puterea magiei interzise.”
O vorbă înțeleaptă spune că la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Ceva de genul acesta mi s-a întâmplat mie după ce-am citit primul volum al seriei Inheritance, Cele o sută de mii de regate, apărut la editura Paladin, și acum, după ce-am citit Luna Ucigașă. Cred c-am plecat cu alte așteptări după ce-am citit minunatele The Fifth Season și The Obelisk Gate ale scriitoarei americane N.K. Jemisin. Ceva nu se leagă parcă, nu știu ce-o fi, însă cea mai recentă trilogie nici nu se compară cu primele. Bine, părerile sunt împărțite, căci multe persoane laudă și primele două serii, Inheritance și Dreamblood. E drept că și eu am citit doar primul volum din fiecare, așa că nu pot oferi o părere avizată. Deși, după cum sună proza, cel puțin prin comparație cu noua serie, The Broken Earth, cred că am reușit să-mi fac o oarecare idee. Iar proza lui Jemisin s-a schimbat foarte mult, de la evoluția acțiunii și până la construirea personajelor. A știut să construiască lumi și sisteme de magie ingenioase și perfect funcționale, însă parcă acțiunea trenează, pare greoaie, parcă nu merge la fel. Ori a decis să-și schimbe stilul, ori eu am perceput altfel volumelor primelor două serii, comparându-le cu noua trilogie (al cărei volum doi, apropo, este nominalizat anul acesta și la Nebula, și la Hugo, asta după ce primul volum a luat anul trecut „doar” premiul Hugo).
De unde să încep? Avem de-a face cu capitala unui imperiu, numită Gujareeh, un fel de cetate imensă condusă de un prinț ce se închină la o Zeiță a Viselor numită Hananja. Pacea este menținută cu ajutorul unor preoți numiți Colectori, cei care culeg magia minților adormite, denumită Sânge de Vise, folosit apoi pentru vindecare, alinare sau chiar pedepsirea celor căzuți în păcat. Dar, ca de obicei, lucrurile nu sunt chiar ce par a fi. Cineva, un Secerător, un fel de Colector pervertit, ucide persoanele în loc să le călăuzească pe tărâmul viselor, iar Ehiru, ajutat de un învățăcel tânăr și determinat, ajunge s-o protejeze chiar pe femeia pe care ar fi trebuit să o ucidă, cea care reușește în sfârșit să-i deschidă ochii. Pentru că, la fel ca orice dogmă religioasă de pretutindeni, totul poate fi interpretat după bunul plac al celor care conduc lumea și, implicit, oamenii. Dar bine că ochii pot fi deschiși, atunci când și proprietarul acestora este dispusă să o facă. Rezultatul? O călătorie pentru căutarea adevărului, a revelațiilor, a celor vinovați. Și o încercare din transformare a unui instrument, în speță Ehiru, într-un aducător de pace.
Puncte tari: sistemul de magie este foarte interesant, iar povestea modului în care le ușurează Colectorii suferințele celor aflați în pragul morții este pur și simplu înduioșătoare, un adevărat punct forte al lumii imaginate de Jemisin. Bonus – un fragment de un lirism sfâșietor, care evidențiază încă o dată, dacă mai era nevoie, forța imaginației autoarei: „Știai că scrierea poveștilor le ucide? Bineînțeles că da. Cuvintele nu trebuie să fie rigide, de neschimbat. Cei din familia mea erau, cândva, păstrători de povești, cu toate că acum fac urne funerare și ulcele. Cu multe, multe generații în urmă, înainte de pictograme și numerografică și scrieri canonice, cuvintele erau păstrate acolo unde le este locul – în gură. Strămoșii mei erau oamenii care se asigurau că acele cuvinte se transmiteau. Cuvintele scrise n-au ucis scopul celor din familia mea, cu toate că s-a terminat cu mulțimile – și bogățiile – pe care le controlam cândva. Repovestim legendele oricum, pentru că știm asta: piatra nu-i eternă. Cuvintele ar putea fi.”
Puncte slabe: povestea trenează în multe locuri și pare atât de încâlcită, scopurile personajelor atât de învăluite în mister și ceață, încât de-abia spre final am început să-mi fac o idee mai clară despre ce-a vrut autoarea să-mi transmită. Religia și strictețea ideilor au consecințe nefaste atunci când sunt mânuite de cineva lipsit de scrupule. Iar adepți prostiți de idei acceptate ca fiind deja canonice sunt peste tot și se lasă manipulați orbește. Personajele mi s-au părut destul de șterse și n-am reușit să-mi facă o idee extrem de clară cu privire la rolul unora dintre ele. În afară de cele trei personaje principale, ar mai fi doar Prințul, dar și acela…
Concluzii: istorie, pur și simplu, doar că transplantată pe o altă planetă. Crimele înfăptuite aici sunt doar o repetare a crimelor înfăptuite în numele religiei sau credinței de-a lungul zbuciumatei noastre istorii. Într-un interviu extrem de inventiv de la finalul cărții, luat de ea însăși scriitoarei Jemisin, ea spune că s-a inspirat din istoria Egiptului Antic, că sistemul magic din lumea Lunii Ucigașe își are originea în știința și medicina Egiptului antic, în timp ce influențele hinduismului se simt în lumea creată în prima trilogie, Inheritance. Poate că ar fi trebuit să fie mai puțin criptică și rezultatul ar fi fost mult mai mulțumitor, cel puțin din punctul meu de vedere. Ei, probabil că la o a doua lectură lucrurile ar fi mult mai clare, dar de unde atâta timp?
Posted by Liviu
cu impresii mixte am rămas și eu, cam de 3/5 🙂 zici că seria de la Paladin e mai bună? Că din cauza acesteia nu am cumpărat-o pe aceea.
Mie mi-a placut, dupa ce am trecut de inceputul greoi cu nume extrem de ciudate.Era laudat volumul doi
Si mie mi-a placut. Astept sa iasa ebook-ul partii a doua ca sa o iau de la Nemira.
De trilogia The Broken Earth ma voi apuca in august dupa ce apare si incheierea. Atunci chiar ma voi duce la pomul laudat 😀
Nu mi s-a părut rea. Cel puțin trei sferturi. Păcat de final, e grăbit și rezolvat din 2 mișcări. Fără sens, în contextul în care acțiunea evoluase lent și puteam să mai citim vreo 100-200 de pagini.
Ai gasit seria the broken earth la vreo biblioteca sau le-ai cumparat?