Ca în fiecare an, în această perioadă, echipa Nemira culege roadele unui proiect editorial a cărui realizare începe cu mult timp înainte ca rezultatele acestuia să fie văzute. Este vorba despre Almanahul Anticipaţia, publicaţie de referinţă în domeniul gândirii şi literaturii speculative, cu o îndelungată şi frumoasă tradiţie. Ediţia 2016 urmează sa iasă, aşadar, foarte curând din tipar, fiind de asemenea disponibilă pentru precomandă, dar până la momentul respectiv vă lăsăm în compania frumoaselor cuvinte semnate Alexandru Mironov ce prefaţează viitorul alamanah:
„Dragii mei, sunt de ani mulţi membru al tribului SF şi slujitor al unui concept, Ştiinţă şi imaginaţie, lansat prin anii `60 ai secolului trecut, sub influenţa CPSF-ului lui Adrian Rogoz, „revistuţa de 1 leu”, formatoare de oameni. La Casa Tineretului din Craiova am înfiinţat un cenaclu de ştiinţă şi literatură, i-am pus numele „Henri Coandă”, sperând – olteneşte – în protecţia inventatorului devenit atunci înalt demnitar român. Şedinţele noastre erau o desfătare: elevi, dascăli de şcoală – ca mine, atunci, sau T. Filipaş, I. I. Iosif, M. Ghergu – şi de la universitatea craioveană, împreună cu Radio Craiova, ziarul Înainte şi revista Ramuri întreţeseau o canava ce avea să se dovedească teribil de rezistentă – mai ales după ce am descoperit că timişorenii lui C. Secu, L. Ionică, M. Luca şi bucureştenii lui D. Cocoru, L. Hanu, M. Ionescu, M. Grămescu aveau aceleaşi idei, simţeau aceleaşi nevoi, îşi deschideau minţile şi sufletele spre alte orizonturi, la fel ca noi. De la CPSF am primit ajutor imediat, Ion Hobana, demnitar pe atunci în Uniunea Scriitorilor şi-a dat primul seama de importanţa cenaclurilor, am fost încurajaţi, invitaţi la Cenaclul Marţienilor de la Uniunea Scriitorilor, am început să publicăm. Reţeaua de cenacluri a proliferat exploziv (peste 50 în anii `80), ceea ce a creat o nevoie acută, aceea a unei tribune pentru mesajul nostru. CPSF dispăruse, editurile, de teama subiectelor „incomode”, publicau prea puţin, aşa că salvarea a venit de la Almanahul Anticipaţia, o excepţională inovaţie a lui I.E. Albescu, redactorul-şef de atunci al revistei Ştiinţă şi Tehnică şi a noastră, care a umplut golul cultural şi a aglutinat mişcarea cenaclurilor. Au urmat numeroasele antologii pe care mi le-au cerut mai toate editurile, interesate în „îndeplinirea planului economic” – căci SF-ul se vindea ca pâinea caldă – şi nimic nu a mai putut stăvili marşul nostru triumfal…”
Vă invităm, aşadar, să păşiţi în lumea fascinantă pe care v-o propune Almanahul Anticipaţia 2016, bineînţeles, prin autorii săi multi-premiaţi, dintre care amintim nume precum Alastair Reynolds, Gray Rinehart, Sarah Pinsker, Ursula Vernon, Dănuţ Ungureanu, Aurel Cărăşel sau Eugen Cadaru. Şi pentru că tot vorbeam despre scriitori de talie internaţională, vă invităm să citiţi în exclusivitate pentru Blogul FanSF un scurt fragment din proza celebrului Alastair Reynolds inclusă în ediţia 2016 a Almanahului Anticipaţia, „Ultimul jurnal al Lachrimosei”.
„Trezeşte-te.
Nu, pe bune. Trezeşte-te. Nu ştiu dacă şi tu vrei asta, însă este important să înţelegi ce s-a întâmplat cu tine, şi – la fel de vital – ce se va petrece în continuare. Ştiu că-i greu pentru tine să ţi se spună ce să faci. De obicei, nu aşa funcţionează lucrurile. Te-ar ajuta dacă ţi-aş spune în continuare: căpitane?
Atunci, aşa să fie: Căpitanul Rasht. Să păstrăm formalismul.
Nu, nu te împotrivi. N-ai face decât să înrăutăţeşti lucrurile. Uite. Am slăbit-o puţin. Doar foarte, foarte puţin. Poţi respira mai uşor acum? Eu nu mi-aş risipi energia vorbind, dacă aş fi în locul tău. Da, ştiu că te gândeşti la multe, dar, te rog, nu fă greşeala de a crede că, de data asta, ai avea cea mai mică şansă de a duce pe cineva cu vorba.
Nidra? Da, eu sunt. E bine că te-ai trezit cât să-ţi aminteşti numele meu. Lenka? Da, Lenka trăieşte. M-am întors după Lenka, aşa cum am spus că fac.
Da, am găsit-o pe Teterev. Cu toate astea, n-am mai putut să fac mare lucru pentru ea. Însă a fost bine să ascult ce-avea de zis. Cred că povestea ei ţi s-ar fi părut foarte interesantă.
Păi, da, o să ajungem şi la asta. Aşa cum am spus, vreau să înţelegi ce se va întâmpla în continuare. Într-o oarecare măsură, asta depinde de tine. Chiar aşa. Nu sunt atât de crudă încât să nu-ţi ofer o oarecare influenţă asupra propriei tale sorţi. Ai vrut să-ţi faci un nume – să faci ceva care ar impresiona celelalte nave, celelalte echipaje – să laşi o urmă în istorie.
Ai vrut să-i faci să şi-l amintească pe Rasht de pe Lachrimosa.
Acum e şansa ta cea mare.
– Am să-l găsesc pe Mazamel, zise Căpitanul Rasht, încleştându-şi pumnul în jurul unui gât imaginar. Chiar dacă trebuie să desfiinţez Glitter Band. Chiar dacă va trebui să-l scot de pe fundul prăpastiei. Am să-l jupoi de viu. Am să-i fuzionez oasele. Am să fac din el o sculptură vie.
Lenka şi cu mine eram destul de înţelepte ca să nu spunem nimic. Era prea puţin de câştigat din sublinierea lucrurilor evidente: când vom reveni noi în Yellowstone, brokerul nostru de informaţii avea toate şansele să se afl e la câţiva ani-lumină distanţă.
Sau să fie mort.
Asta păţeai atunci când îţi permiteai doar cei mai ieftini şi mai puţin de încredere brokeri de informaţii. Când nava ţi se desfăcea în bucăţi în jurul tău şi mai aveai doar patru membri ai echipajului, dintre care unul era o maimuţă.
– N-am să-i sudez oasele deloc, continuă căpitanul Rasht, am să-i extrag spinarea. Kanto are nevoie de o cască nouă pentru costumul său spaţial. Am să fac una din ţeasta lui Mazamel. E gras şi destul de prost pentru o maimuţă. Nu-i aşa, dragul meu?
Rasht îşi întrerupse monologul pentru a azvârli o fi rimitură în gura împuţită, plină de dinţi cariaţi, a lui Kanto, căţărat pe umărul său ca o excrescenţă păroasă.
De fapt, informaţia lui Mazamel nu era cu totul lipsită de valoare. Cel puţin, nava era reală. Era încă acolo, pe orbită, în jurul Holdei. De la o oarecare distanţă, chiar părea intactă. Numai când ne-am apropiat, reducându-ne propria orbită ca pe un laţ, starea sa actuală a devenit evidentă. Carcasa ţepoasă era ciocnită, scobită şi lovită de nenumăratele coliziuni cu materialul interstelar. La fel şi Lachrimosa noastră – nicio navă nu străbătea spaţiul dintre sistemele solare fără un anumit cost – însă pagubele păreau mult mai serioase la nava necunoscută.”
Posted by Liviu
