Ce citește Liviu 18 – Zombii. Cartea Morților Vii

Editor Mircea Pricăjan-Zombii: Cartea Morților Vii (2013), 416p., TPB, Millennium Books, Satu Mare, 2013, Colecția Antologiile Millennium Nr. 9, Red. Mircea Pricăjan

Anunțată de acum foarte mult, probabil sunt vreo doi ani, iată că la recentul târg de carte SF & F Final Frontier 3, organizat de Bookblog la București, a apărut în sfârșit Antologia cu zombii editată de Mircea Pricăjan. Au fost multe povestiri trimise spre a fi citite și selectate, dar la final au rămas 20 de povestiri, scrise de 19 autori. Să vedem despre ce este vorba.

Zombii sunt la modă, sunt cool, au tone de cărți dedicate, comicsuri, seriale, filme artistice. Dar, mai întâi, am și eu de făcut un mic comentariu: trebuie să precizez de la început că întregul concept de zombie mi se pare absurd. Nu-l pot înțelege pe Aron Biro când spune că zombii sunt cei mai cool din filmele de groază, pentru că acest concept mi se pare complet neverosimil: de ce să învie morții, ce virus sau mai știu eu ce agent patogen ieșit din comun poate anima morții și să-i facă dornici de carne, lenți în mișcări, fără să poată vorbi, dormi sau altceva, decât să aibă o dorință viscerală, primordială, de carne proaspătă, de la organisme vii, nu de la cadavre. Și de ce să poată fi omorâți definitiv doar dacă le este înțepat, împușcat, distrus, creierul? Pot crede mai degrabă că există fantome, vampiri, vârcolaci, pricolici, zâne sau zmei, decât că pot exista zombi.

De acord, asta nu înseamnă că plecând de la un concept complet absurd, pentru mine, nu se poate ajunge la adevărate opere de artă, mici bijuterii literare, scrise cu bun simț, dăruire, talent și sensibilitate. Pentru că în spatele multor povești cu zombie stau povești de viață, tragice sau tragicomice, satire sau povești cu substrat social: dezumanizarea omului, societatea consumistă, nevoile primare pentru a căror satisfacere ne dedicăm întreaga viață și existență, din care am făcut un scop. Este cazul și cu aceste 20 de povestiri, inedite majoritatea, care dovedesc cu prisosință că avem și noi autori români capabili să scrie horror și să-l scrie foarte bine. Este un horror tipic românesc, cu accente neaoșe, iar ca spijin pentru această afirmație, uitați-vă la copertă: oribilă, scârboasă, dementă, românească. Perfectă pentru acest volum. Iată și conținutul:

Laura Sorin-O Zi Obișnuită după Sfârșitul Lumii: într-un București postapocaliptic o tânără care și-a pierdut iubitul și pentru a cărui pierdere suferă enorm se luptă să supraviețuiască, hăituită de armate de zombii. Până unde ai fi dispus să mergi pentru persoana iubită? Am mai citit povestirea în Revista Galileo Nr. 5, apărută la Gaudeamus, și m-a impresionat profund. Un final cu una din cele mai neașteptate răsturnări de situație pe care le-am citit în ultimul timp.

Răzvan T. Coloja-Luna Apune întotdeauna în Mare: într-o Românie postapocaliptică, infestată de zombi, oamenii se luptă pentru supraviețuire. Cred că la Cluj e mai bine ca la Iași, iar la Cluj că e mai bine la București. Se înșală cu toții. Iar armenii cred că e mai bine în România. Tristă și tragică în același timp, dar, totodată, puternic ancorată în realitatea cotidiană.

Ioana Vișan-Noapte Bună, Mihai!: o poveste cu o expediție de recuperare a unei bătrâne senile, plecată hai-hui noaptea prin pădure. Cadrul natural este însă dătător de fiori: un sat românesc infestat de zombi, unde puținii supraviețuitori ies pe-afară doar în grupuri organizate, înarmați cu drujbe și topoare. O altă poveste de dragoste între doi tineri, în genul povestirii Laurei Sorin, dar aici știi ce se va întâmpla.

A.R. Deleanu-Sute de Inimi Mici ca Sute de Sori Prinşi sub Pământ: tânărul scriitor brașovean ne oferă un coșmar de povestire care pur și simplu îți dă fiori citind-o. Un bătrân medic are noapte de noapte coșmaruri îngrozitoare, cu copiii nenăscuți pe care i-a omorât pe când făcea avorturi peste avorturi. Un coșmar oribil, grețos și îngrozitor, din care probabil că m-aș trezi cu părul alb.

Tudor Călin Zarojanu-Ieşirea din Vulcani: o sectă alcătuită numai din oameni proveniți din județul Buzău (o dovedesc numerele mașinilor în care se urcă de fiecare dată) poate ucide oameni cu privirea. Nu prea are legătură cu zombii, iar execuția nu pot spune că m-a dat pe spate. Este plăcută totuși și destul de inedită ca idee.

Narcisa Stoica-Aproape de Antonio: un motociclist moare în urma unui accident, înecându-se în Dunăre. Prietenul său rămâne foarte îndurerat, ca să-l jelească, dar are parte de șocul vieții când Antonio se întoarce, precum Brandon Lee în Corbul, pentru a-și rezolva problemele nerezolvate. Una din cele mai placute povestiri din antologie, sensibilă și mișcătoare.

Liviu Radu-Precum Mangustele într-o Insulă din Oceanul Pacific…: bucureștenii sunt fericiți atunci când problemele curente ale capitalei (câini vagabonzi, mizerie, gunoaie, șantiere nenumărate și care nu se mai încheie o dată) sunt rezolvate cu ajutorul docililor zombi. Dar atunci când vrei să rezolvi o problemă cu ajutorul unei alte probleme…Sfătos și duios cum îl știm pe Liviu Radu, ne oferă o mică bijuterie plină de învățăminte.

Cristina Nemerovschi-În Week-end nu Eşti Niciodată Singur: un mare îndrăgostit de sticlele cu bere este părăsit de iubită. Încet-încet realitatea din jurul lui începe să semene din ce în ce mai mult cu irealitatea, precum într-un roman de Philip K. Dick. Sau mai degrabă precum într-unul de Boris Vian. Care mie nu mi-a plăcut deloc când l-am citit. Probabil din această cauză nici povestirea Cristinei nu mi-a plăcut. Am și uitat de romanul ei de debut, Sânge Satanic, care era pus pe lista mea de lecturi urgente și pe care trebuie neapărat să-l citesc.

Oliviu Crâznic-Întoarcerea în Moarte: o povestire absolut terifiantă, care mi-a ridicat părul pe ceafă, noaptea pe la 12, când o citeam. După ea am închis cartea și m-am dus la culcare, era destul. Chiar nu exagerez. Este povestea unui bărbat care nu este îngropat cu toate obiectele pe care le avea la el și, din această cauză, învie, bântuind pe cine nimerește în cale. Pornită de la o idee a colegului meu de blog, Nicu Voicu, pe care Oliviu a inversat-o un pic.

Florian Nan-Gropile: povestea începe ca una umoristică, dar continuaă ca una horror veritabilă. M-a amuzat teribil când locuitorii unui sat românesc încep, unul câte unul, să simtă o nevoie irezistibilă de a înșfăca o cazma și a începe să sape în diverse locuri. Iar cadavrele pe care le vor scoate la iveală din gropile săpate vor învia și-i vor ataca pe săteni. O povestire excelentă și plină de întorsături de situație.

Antuza Genescu-Len, Cel care Împietreşte Răul: într-o Românie postapocaliptică, distrusă aproape complet de zombii, în care mallurile și fabricile sunt o dulce amintire, un băiețel descoperă un alt băiețel, care are darul de a împietri morții vii, aceștia nemaifiind în stare să atace oamenii. Tristă și deprimantă, un fel de E.T. cu zombi, dar cu un final nu foarte…hollywoodian. O altă povestire excelentă scrisă de Antuza Genescu, după cea din Scornelile Moșului, antologia de anul trecut păstorită de Moșul SF Ștefan Ghidoveanu.

Florin Irimia-Apocalipsa După Români: soluția bucureștenilor pentru problema câinilor maidanezi este eradicarea totală a acestora, prin orice metodă. Mi se strângea pielea pe mine citind despre metodele de omorâre a maidanezilor. Numai că maidanezii nu vor să rămână nerăzbunați și se întorc din morți și-i atacă pe oameni, care se baricadează în case, apoi se organizează în cete, pentru a nu fi ei eradicați de maidanezii zombi. Dezgustătoare și grețoasă, o povestire transformată de Florin Irimia într-un roman apărut la Polirom.

George Lazăr-Culesul Recoltei: George Lazăr scrie povestiri excelente, o dovedesc antologiile pentru care a furnizat câteva povestiri excelente. În povestirea de față avem de-a face cu un bărbat care a întârziat prea mult la serviciul său din Iași și a rămas singur pe străzi, în bezna profundă a orașului stăpânit noaptea de zombi. O aducere aminte a felului în care a pornit molima, pe timpul studenției, la cules de struguri, ne ajută să realizăm amploarea catastrofei. O altă rememorare a vremurilor tulburi trăite de români înainte de 1989. Să tot citești astfel de povestiri, eu nu m-aș plictisi niciodată! Un final demn de un film al lui M. Night Shyamalan.

Laura Sorin-Foamea: jurnalista și bloggerița Laura ne oferă o doua povestire cu zombi din această antologie, pe lângă cea care deschide volumul. Într-un București infestat de zombii, în care oamenii trăiesc în carantină în spatele unui zid de beton și dincolo de care nimeni nu are curajul să iasă neînsoțit și neînarmat, 4 tineri se aventurează prostește dincolo de zid, pentru a-l căuta și scăpa de chinuri pe tatăl unuia dintre ei, Bobo, transformat în zombi și rămas să bântuie. Aproape că simțim o oarecare simpatie pentru bietul zombi care nu vrea decât să mănânce, dezumanizat și dezbrăcat de orice simțăminte, căruia foamea îi dirijează viața. Însă să nu ne lăsăm înșelați de aparențe, atunci când pleci înarmat cu bune intenții și entuziasm, e posbil să ți se întâmple ceva rău.

Tiberiu-Virgil Popescu-Iarna Dacică: dacă până acum am avut parte de povestiri postapocaliptice, care se petrec în prezent sau în viitor, iată că tânărul Tiberiu-Virgil Popescu ne oferă o poveste cu zombi care se petrece pe timpul dacilor. După o bătălie cu romanii, pe timpul lui Burebista, dacii dintr-un trib biruitor găsesc printre obiectele prădate un vas de lut, din care, atunci, când e spart, se răspândește un fum care va anima cadavrele celor uciși în bătălie. Din trib rămâne o mână de oaomeni pentru a-i vesti pe cei din cetate când romanii se vor întoarce în număr mai mare, dar sunt atacați de zombi, daci și romani reanimați deopotrivă. Inedit și interesant.

Ciprian Mitoceanu-Învăţăcelul: după povestirea care mi-a plăcut cel mai mult din Antologia Gotică editată de Oliviu Crâznic anul trecut, de la Ciprian Mitoceanu mă așteptam la o nouă povestire amuzanto-tragică. Iar așteptările nu mi-au fost înșelate. Ceea ce pare comic la început se transformă încet-încet în horror. Un scriitor căruia parcă nu-i mai revine odată inspirație are parte de aventura vieții lui după ce cade într-un cavou într-un cimitir. Aventură nedorită, bineînțeles!

Roxana Brînceanu-Într-un Roman Ieftin Ar Fi Chemat-o Maria: o povestire întunecată și care m-a deprimat teribil (dar nu acesta e rolul poveștilor cu zombii? nu aceasta e atmosfera predominantă?). Într-un sat pierdut de lume, Cuvioșeni pe numele său, cadavrele încep să prindă viață. Un bărbat care locuise cu mult timp în urmă într-un sat din apropiere este rugat de o femeie să o ajute să ajungă acolo, pentru a cerceta fenomenul mai îndeaproape. Însă povestea lui Vlad, protagonistul povestirii, este vedeta acestei povestiri, zombii sunt parcă doar un pretext.

Andrei Gaceff-Ceva Scris de Verişoara Ina: o povestire inspirată de două vise este cea furnizată de Andrei Gaceff pentru antologia cu zombi. Suntem într-un București inspirat de Planeta Maimuțelor, în care doar o mână de oameni mai rezistă timid, maimuțele de toate soiurile sunt atotputernice, iar amărâții de zombii sunt împinși de colo-colo și persecutați de mainuțe. Povestea este narată de o profesoară zombie, un punct de vedere inedit. Însă mie mi s-a părut cam dezlânată, fără cap și fără coadă și fără miză.

Felix Tzele-Tată și Fiu: o poveste îngrozitoare, dătătoare de fiori, neaoș românească, scrisă parcă de Marin Preda. Și cu accente și din Liviu Rebreanu, parcă. Însă e cu un moroi, nu cu zombii. Sau, mă rog, cred că moroii sunt varianta românească a zombilor. Una din cele mai bune povestiri din volum, totuși.

Diana Alzner-Infestat: povestirea Dianei Alzner încheie antologia și m-a făcut să mă apropii instantaneu de profesorul Dincă, care predă biologia într-un sat și care e martor neputincios la ascensiunea și înmulțirea zombilor din sat. Babe și tinere, moși și copii, sunt infestați pe rând, dar micile răutăți cotidiene nu dispar cu una cu două. Ce, ne împeidicăm noi de o biată epidemie de zombificare? Și de ce să moară doar capra mea, nu poate să moară și capra vecinului? Sau chiar și vecinul, dacă se poate, nu-i așa?

Cea mai suprinzătoare prin final mi s-a părut O Zi Obișnuită după Sfârșitul Lumii, a Laurei Sorin. Iar la mică distanță se află cea a lui George Lazăr, Culesul Recoltei. Cea mai terifiantă mi s-a părut cea a lui Oliviu Crâznic, Întoarcerea în Moarte. Cea mai sensibilă și mai înduioșătoare mi s-a părut povestirea Narcisei Stoica, Aproape de Antonio. Iar cea mai interesantă, ca execuție și ca stil, mi s-a părut cea a Dianei Alzner, Infestat.

În încheiere aș vrea să adaug câteva impresii. Avem de-a face cu un volum aproximativ unitar ca valoare, mai ales ținând cont că este vorba atât despre scriitori consacrați, cât și de debutanți absoluți (pe hârtie, unii dintre ei au debutat de mult în reviste electronice, precum Nautilus, Suspans, Revista de Suspans, Gazeta SF sau SRSFF), toți își dau mâna pentru a realiza ceva cu adevărat inedit. Și de valoare, timpul o va demonstra. Avem de-a face cu povestiri preapocaliptice, din timpul apocalipsei, sau postapocaliptice. Unele se petrec departe în trecut, altele în trecutul recent, altele în prezent sau în viitorul nu foarte îndepărtat. Unele se petrec în inima Bucureștiului sau a Iașiului, altele la sate. Unele sunt tragice, îngrozitoare, altele sunt tragicomice (nu pot spune comice). Dar ceea ce este cel mai important este că avem scriitori de horror de mare valoare, iar timpul și părerile altora o vor demonstra. Aceasta e doar părerea mea umilă, de simplu cititor amator și îndrăgostit de cărți, al cărui ochi critic încă nu este suficient dezvoltat. Dar mai este timp destul.

Posted by Liviu