Abatia si Demnet : Interviu cu DAN DOBOS

Publicat pe De Liviu Szoke

DAN DOBOŞ s‑a născut la 31 iulie 1970 la Iasi si este unul din cei mai mari scriitori romani de sf. A urmat cursurile Universității Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iași, iar după absolvirea facultăţii, în 1994, a ales o carieră jurnalistică, publicînd în cei şaptesprezece ani de activitate jurnalistică peste 1000 de reportaje, editoriale şi interviuri. A fost redactor-șef al cotidianului Evenimentul din Iași.In prezent este purtatorul de cuvint al candidatului Gheorghe Nichita de la USL. Pentru o lungă perioadă de timp a editat Supernova, cel mai longeviv supliment dedicat literaturii SF cu apariţii între 1992 şi 2001. A publicat povestiri și articole în reviste și antologii, a tradus din Terry Pratchett –Trilogia nomilor aparuta la editura Nemira și Roderick Gordon și Brian Williams -seria Tunele aparuta la editura Rao. A debutat editorial în 1999, cu romanul Elefantul în bostănărie -o poveste de dragoste pentru adolescenți, reeditat în 2007. În 2002 a publicat romanul Abația, distins cu Premiul RomCon 2003 pentru cel mai bun roman SF românesc.Blestemul abației –2003 – Premiul RomCon 2004 și Abația infinită -2005 au completat un ciclu epic fără precedent în literatura de gen din România. În 2006 Dan Doboș a primit Premiul „Vladimir Colin” pentru întreaga trilogie, aceasta trilogie fara precedent in literatura sf romana a fost reeditata in 2011 intr-o versiune revizuita si adaugita la editura  Millennium Books. În 2007 i-a apărut volumul de povestiri F&SF Gheorghe, un om special. În 2009 i s-a acordat Premiul de încurajare la Eurocon, Convenția Europeană de Science Fiction. Cel mai recent roman publicat este DemNet – 2011 pentru care a primit Premiul Fansf pentru cel mai bun roman romanesc al anului 2011 -vezi aici diplomaFanSF.

VN. Cum a început aventura scrisului pentru tine?

DD.Istoria e destul de personală și n-am avut curaj până acum să o spun în totalitate. În vara anului 1980, ne întorceam cu mașina de la Roman, de la o mătușă, iar în timpul călătoriei părinții mei nu au vorbit decât despre moartea lui Marin Preda: ce mare pierdere e pentru cultura noastră, ce minunat roman era Cel mai iubit dintre pământeni… Am rămas impresionat de respectul pe care îl aveau. M-am băgat și eu în vorbă, pe cât puteam la zece ani. Taică-meu mi-a explicat ce mare demnitate e să fii scriitor, cum nu poate exista un țel intelectual mai înalt decât acela de a scrie cărți. Probabil că asta e rezonat cumva cu vârsta sufletului meu, fiindcă am ”comis” prima povestire la doar câteva săptămâni după aceea. Am scris apoi încontinuu, iar în 1986 am terminat primul roman, Un strănut în plină vară, care a fost victima propriului său succes, în sensul că a circulat în samizdat printre colegii mei până când unul dintre ei a decis că e atât de fain că nu mi l-a mai înapoiat. Am avut o adolescență extrem de concentrată asupra scrisului… Culmea e că, pe la 19 ani, când am avut de ales, taică-meu s-a cam dezis de convingerea aceea și a insistat să dau admitere la Medicină, ceea ce m-a adus, după convulsii de tot felul, la situația actuală, aceea de a fi… inginer.

VN. De unde pasiunea pentru SF?

DD. Asta nu e un secret, fiindcă la început scrisul s-a îmbinat cu lectura. Sunt un mare amator de Jules Verne. Am crescut cu prima colecție Jules Verne, pe care o urmăream cu sufletul la gură. Apoi, în 1983 a apărut primul almanah Anticipația și, prin 1986, am avut ocazia să citesc câteva cărți din Penguin Books pe care mi le-a împrumutat o colegă a mamei, profesoară de engleză: The Naked Sun și Caves of Steel, de Asimov, Brave New World, de Huxley și alte câteva. Pe vremea aceea, în liceu adică, nu scriam însă SF, fiindcă activam într-un cenaclu al Muzeului Literaturii din Iași, unde maestrul meu, Val Condurache nu aprecia în mod deosebit acest gen. Este foarte adevărat însă că toate povestirile mele din epocă, pe care le mai am încă într-un sertar, au un miez fantastic. Indiferent în câte feluri și cât de mult mă certa Val, indiferent cât insista să-mi folosesc filonul umoristic, pe care îl aprecia, sau mânuirea dialogului, la care susținea că excelez, nu reușeam să scriu nimic în cheie realistă.

S-a mai întâmplat însă ceva: între 1985 și 1989, cred, făcusem o mică afacere din vânzarea de cărți în talciocul ieșean. Câștigam îndeajuns de bine încât să-i îngrijorez pe-ai mei. Am constatat încă de atunci că gustul public era orientat spre SF, spre policier, spre romanele de dragoste, ceea ce a validat în mintea aceste genuri literare.

VN. Ce te-a determinat să alegi SF-ul ca mod de exprimare în literatură?

DD. Au fost mai multe motive. Unul este, indiscutabil, formația mea de inginer, una care îmi permite accesul la deliciile și provocările intelectuale ale științelor exacte. Un alt motiv a fost vizita pe care, în primăvara anului 1989, George Ceaușu a făcut-o la cenaclul nostru. Nu știu dacă își dorea să facă prozeliți, dar a reușit. Imediat, am început să frecventez și cenaclul Quasar… Un alt motiv important este că am ales demult să scriu ceea ce mi-ar plăcea să citesc. Și nu în ultimul rând, am ales să scriu SF fiindcă m-a încurajat Vlad Popescu, director al editurii Nemira acum vreo zece ani, un om de care mă leagă o caldă relație de prietenie și un respect nemărginit.

VN. Când și unde ai debutat? Cum se numea prima povestire scrisă de tine?

DD. Cred că am debutat în 1988, în revista ieșeană Cronica, dar nu mai am revista. Cred că schița se numea Stelea și era o poveste în cheie populară despre un copil născut după o ploaie de stele. Prima povestire? Parcă se numea Imperiul din gură și era despre niște microbi care trăiau într-o carie. Aveam zece ani când am scris-o.

VN.  Pe drept cuvânt, Abația a fost denumită o Dune românească (la asta am avut o contribuție destul de importantă). Te rog povestește istoria acestei superbe trilogii.

DD. În primul rând să știi că nu-ți sunt foarte recunoscător pentru comparația cu pricina. Fiindcă e greu să te alături de Dune cu un roman de debut în SF. Să fim serioși, nu sunt Frank Herbert!

Povestea e una extrem de frumoasă și de… românească. Vlad Popescu și Fănică Ghidoveanu au citit două povestiri pe care le postasem un grup de discuții pe yahoo: Gambitul lui Carly și Pletele Sfântului Augustin. Au decis imediat să publice Gambitul… într-o antologie almanah, iar Vlad a sesizat potențialul Pletelor… de a deveni roman. Tot el a dat și titlul, Abația. Am scris romanul într-o jumătate de an, l-am cizelat preț de o lună și, pe când mă așteptam să văd exemplarul final al manuscrisului, Vlad m-a întrebat: ești în stare să scrii și două continuări? I-am răspuns că da și, fără să mă gândesc prea mult, i-am schițat acțiunea celorlalte două cărți. Bine, mi-a zis, atunci romanul va apărea fără ultimul capitol, ca să ai de ce să te legi. N-am realizat atunci ce secundă importantă tocmai trăisem. În mintea mea, o eventuală trilogie ar fi trebuit să fie una în care să abordez teologia Sf. Francisc și apoi pe cea a lui Sf. Toma.

A fost publicată Abația, a fost primită bine… Am scris apoi repede Blestemul Abației, care a fost ultima carte editată de Vlad la Nemira. Din păcate, după el a venit o doamnă care mi-a amintit repede de felul în care tratau SF-ul câțiva confrați ieșeni. Cu sictir adică. Moroiu cred că se numea respectiva, în chip predestinat, aș zice eu. Una peste alta, Vlad a insistat să nu abandonez proiectul trilogiei, așa că volumul al treilea, Abația infinită,  a apărut la editura familiei noastre. Trilogia a devenit însă completă abia după ce Horia Ursu, Michael Haulică și Cătălin Badea Gheracostea au închegat volumul omnibus de la Milennium, o carte care va fi probabil opera vieții mele.

VN. Recent ai fost premiat la Final Frontier II cu Premiul FANSF pentru cel mai bun roman românesc al anului 2011, DemNet, Cum a fost? Ai avut emoții? Ești mândru?

DD. Așa cum am spus și la ceremonie, premiile publicului sunt extrem de importante pentru mine. Premiul FanSF nu face excepție, mai ales că, dacă nu mă înșel, am intrat cumva în istorie ca fiind primul său laureat. Emoții nu prea am. în general. Cât despre mândrie, ce să zic? Cred că faptul că diploma e afișată la loc de cinste în biroul meu spune totul. Sigur că sunt mândru de toate premiile pe care le primesc, iar al vostru m-a onorat în mod special.

VN. Care este povestea din spatele editurii Media-Tech, de fapt acolo au apărut aproape toate romanele tale?

DD. Povestea a început în 1997, când soția mea a fondat compania cu pricina, care se ocupa atunci, dar și acum, cu servicii oferite editurilor. Cu timpul, am început să edităm și noi cărți, în mare măsură lucrări tehnice ale mediului universitar ieșean. Ne-am orientat apoi spre servicii web, slavă Domnului!, fiindcă din cărți nu am scos cine știe ce profit, mai ales fiindcă avem o roabă de facturi neîncasate de la librari. Flacăra care ține în viață activitatea editorială este hotărârea mea de a nu mă mai certa cu nimeni. Și cum în mediul editorial, cu excepția lui Vlad Popescu, am ajuns să mă cert cu toată lumea fiindcă nimeni nu s-a ținut de cuvânt cu privire la ritmicitatea plăților, am decis să îmi editez propriile cărți. În felul ăsta măcar nu mă enervez… Mai e totuși o excepție: Horia Ursu, care, când e vorba de bani, e foarte corect.

VN. De ce „Gheorghe un om special”, un volum de povestiri superb de bine scrise?

DD. De ce nu? aș zice… Aveam povestirile și cererile multor prieteni sau chiar fani. Am vrut să prefațez DemNet, să termin proiectul trilogiei sfinților, pe care îl crezusem mai întâi pretabil la lungimea romanului, și eram tare curios dacă scrierea umoristică poate fi adaptată genului SF. Scrânciobul povestirea la care țin cel mai mult apăruse doar în JSF, cu multă vreme în urmă. Așa am simțit în 2007 și chiar vreau să vă spun că am vândut peste 1000 de exemplare. Ceea ce e destul de mult pentru SF-ul românesc.

VN. Ce planuri de viitor ai? Vor fi continuări la Abația? Dar la DemNet? Ceva povestiri inedite într-un volum?

DD. Continuări la Abația nu planific să finalizez, deși multă vreme am cochetat cu ideea terminării a două volume cu o structură complicată, un fel de împletitură de nuvele, care să se numească Kyrall: Eroii și Kyrall: Legendele. Dacă voi găsi un editor care să mi le ceară și ne vom înțelege, poate că o să le scriu. Continuările romanului DemNet sunt principalul meu proiect SF de viitor. După planul meu, în 2013 ar trebui să apară Chabilla, iar în 2015, Heetry. Și uite că mă țin și de cuvântul dat: anunț în premieră pe FanSF titlurile următoarelor romane din seria DemNet. De maximă actualitate e însă un roman fantastic, al cărui titlu îl caut încă, o carte căreia aș vrea să îi rezerv un destin ceva mai altfel decât cele ale romanelor mele de până acum.

VN. Elefantul in bostanarie are o poveste in spatele povestii,ne-o poti istorisi?

DD. Istoria e de-a dreptul amuzantă. Puțină lume știe că printre atribuțiile mele la ziarul Evenimentul era și coordonarea unui supliment absolut superb, Forever Young, scris de liceeni. Mulți dintre jurnaliștii Iașului și-au făcut ucenicia acolo. În 1999, mă pasiona felul în care scriau și trăiau niște adolescenți absolut remarcabili. Vorbeam cu ei vrute și nevrute, iar Elefantul… a început ca o joacă în continuarea acelor discuții, dar și ca o nostalgie a romanului meu de tinerețe, pierdut printre colegi. Sigur că m-am inspirat dintre cei pe care îi cunoșteam sigur că personajul principal are nuanța autobiografică pe care orice autor începător se simte dator să o exploreze, dar de aici și până la a o căuta pe Ilinca printre ziaristele ieșene ajunse celebre, e cale lungă. Cale pe care unii s-au avântat, presupunând că Ilinca ar fi nici mai mult nici mai puțin decât… Andreea Marin, cu care nu cred că m-am intersectat mai mult decât o singură dată în viață, pe vremea când eram amândoi tineri jurnaliști la Iași. S-au mai pomenit și alte nume, vă las pe dumneavoastră să le căutați. Mare noroc că sunt căsătorit cu prietena mea din liceu, că altfel ar fi fost fum de divorț. Și totul fiindcă am ales să scriu la persoana I. Mare greșeală!

VN. Ce te inspiră? Cum îți vin ideile? Ce te motivează să scrii?

DD. În general, mă inspiră progresul tehnic. Îmi place să extrapolez cele mai noi tendințe din știință și din tehnică. Alteori, îmi place să eliberez omul de constrângerile prezentului și să-mi imaginez felul în care ar putea evolua societatea. Îmi mai place să translez în viitor povești esențiale, de tipul un băiat iubea o fată, sau să sondez problematica contactului cu o conștiință nonumană. Mă fascinează personajele mesianice, poveștile cu eroi… Ideile îmi vin fără ca eu să le pot controla. Mă vizitează, pleacă, iar se întorc, se tulbură și, până la urmă, mă fac să pocnesc din degete și să spun Asta e! Motivații? Voi mă motivați, fanii. premiile voastre, faptul că îmi cumpărați cărțile, că vorbiți despre mine…

VN. Care sunt pasiunile tale in afara de sf&f ? Care este cea mai mare dorință a ta?

DD. Pasiune mare e politica! Răspunsurile la aceste întrebări sunt scrise între două materiale destinate campaniei electorale. Îmi place mult să citesc lucrări de filozofie și de istorie a civilizației, mă pasionează istoria ideilor. Îmi plac foarte mult vinurile, dar sunt deocamdată strivit de propria necunoaștere. Mă fascinează felul în care cresc plantele, și sunt un gurmand renumit… Cea mai mare dorință însă este aceea de a putea ajunge pe piața americană de SF cu o carte îngrijită de un redactor nativ, specializat pe SF. Aș fi atunci în posesia unei măsuri a propriului talent. fiindcă nu aș avea de ce să mai pretind că nu am avut șansa de a mă afirma. Ca un corolar, cea mai mare și mai mare dorință a mea ar fi să devin scriitor american.

VN. Ce roman ți-ai fi dorit să fie scris de tine?

DD. Mai încape îndoială? Dune! Și apoi, al doilea, Numele trandafirului.

VN. Care sunt autorii tăi români preferați?

DD. Dănuț Ungureanu e favoritul meu, de departe. Îmi mai plac Liviu Radu și Michael Haulică. Iar mai nou, citesc cu mare încântare Ciprian Mitoceanu. Dar astea sunt gusturile mele de cititor. Ele nu contează mai mult decât cele ale oricui altcuiva face gestul elementar de a cumpăra o carte. Dacă e să vorbesc ca scriitor, trebuie să spun că Florin Chirculescu (a.k.a. Sebastian Corn) e un maestru al alcătuirii romanelor. E atât de bun încât trufia de a putea face orice își propune l-a pus în situația de a face și unele erori. Nu vreau însă să trec ușor peste o întrebare pe care nu mi-ai adresat-o, dar care ar fi trebuit să fie acolo. Cei mai buni traducători ai noștri sunt Brana, Pavelescu și Genescu. Silviu Genescu. Aceste trei nume nu ar trebui să lipsească din nici un sondaj de felul acesta.

VN. Care sunt autorii tăi străini preferati?

DD. Ar fi prea mulți! Zău că nu pot enumera…

VN. Cum se împacă scriitorul Dan Doboș cu editorii?

DD. Deloc. Uite, ca să lămuresc lucrurile, propun aici, public, un experiment. Sunt gata să continuu seria Abația, din care s-au vândut multe mii de volume, dacă primesc un contract așa ca în State: eu dau sinopsis și text mostră, ei plătesc avans cam cât se plătește o traducere, adică aproximativ o mie de euro, și apoi șapte la sută din ceea ce se vinde. Punem în contract termene de livrare și de plată, penalități și alte alea… Semnăm și gata! Știu că ai contacte la edituri, propune-le un asemenea aranjament și apoi scrie pe blog ce ți-au răspuns!  Eu cunosc dinainte care vor fi verdictele lor. Vei afla că sunt înfumurat și/sau nebun, că nimeni de la noi nu ia banii ăștia, că Abația nici nu e cine știe ce succes de casă… De aceea, îți spun că romanele mele vor apărea în continuare la Media-Tech. Și nu neapărat fiindcă așa vreau eu.

VN. Ai primit multe premii, care este cel mai important pentru tine?

DD. Fiecare e important. Dar cele date de public sunt cele mai importante. Răspunsul ar fi deci Galileo și FanSF.

VN. Ca editor ai publicat cel mai longeviv supliment dedicat literaturii SF -SUPERNOVA – 1992/2001, Te rog, fă-ne un remember al acestor ani dar și al suplimentului.

DD. A fost o epocă interesantă, plină de realizări, dar și de frustrări, una în care, din cauza unei lipse de comunicare, dar și a caracterului execrabil al unui mâzgălitor de desene discutabile, care nu a însemnat nimic pentru SF-ul românesc, am ajuns să pierd zece ani dintr-o relație pe care astăzi o prețuiesc foarte mult, cea cu Michael Haulică. Împreună cu George Ceaușu și cu Vlad Frânghiu, am publicat peste o mie de povestiri, am cunoscut oameni interesanți, am făcut cronică de carte și de film…. A fost excelent. Principalul regret este acela că nu am apucat să prindem Internetul așa cum e el astăzi. SuperNova ar fi existat și astăzi, fiindcă, indiferent cine ce-ar zice, avea un proiect estetic foarte clar, al cărui produs, hai să-i zic!, de lux, ca să mă laud, a fost Abația. Cine știe? Poate că ne vom aduna vreodată toți cei care am contribuit la SuperNova și vom mai scoate un număr.

VN. Ai fost publicat în afară, cum crezi că poți ajuta scriitorii tineri români ? Există vreo rețetă a succesului? Ce sfaturi le-ai da?

DD. Da, am fost publicat, dar rezultatele nu au fost cele la care mă așteptam. Nu dezarmez însă, și ăsta e primul sfat pe care îl dau și tinerilor scriitori. De ajutat nu poți ajuta însă așa… în general. Eu unul am sfătuit-o, de pildă, pe Ștefana Czeller să se îndrepte spre Atelier Kult. Am simțit că e mișcarea potrivită în etapa de creație în care se afla atunci când mi-a vorbit despre ambițiile ei literare. Și, de la declicul acela, i s-au întâmplat lucruri foarte bune. Alte sfaturi nu le-aș mai da. Poate în afară de acela de a fi sinceri cu ei înșiși, cu cititorii și cu ceea ce scriu.

VN. În încheiere un scurt discurs pentru fani si cititori.

DD. Cumpărați cărți și aveți în vedere că numai pasiunea adevărată pentru SF poate duce la profesionalizarea creatorilor, care mai apoi să vă ofere opere comparabile cu cele din vest. Cumpărați cărți electronice, cumpărați cărți ale editorilor despre care știți că își apreciază autorii și, mai ales, nu intrați în librăriile clasice fiindcă oamenii de acolo vor să câștige mai mult decât scriitorul, editorul și tipograful la un loc!

A relatat din fata tastaturii fanul de serviciu Voicu Nicolae aka voicunike. Tineti aproape, vor urma multe surprize pe blog!

4 comentarii la „Abatia si Demnet : Interviu cu DAN DOBOS

  1. Hmmm, ia uite ca sunt pe cale sa fiu contrazis la faza cu editorii! Atunci, daca tot e asa de eficienta comunicarea asta, mai zic una: mi-ar placea sa lucrez cu o firma de jocuri ca sa dezvoltam un joc gen Abatia. Am niste idei, aproape mai faine decit cartea…. Bun, am eu idei pentru o tona de jocuri, dar asta ar fi ceva mai special

  2. Poate ar fi bine sa continuati Abatia, domnule Dobos, poate reusiti sa o „reparati”. Va spun sincer ca mi-a placut foarte mult primul volum, dar celelalte doua au fost cam trase de par. Poate ar fi fost mai bine daca nu ati fi cedat dorintei primului editor (Nemira) de a inlocui ultimul capitol cu volum/ volume de continuare. Ar fi fost o carte superba, fara a avea atarnata de coada celelate doua volume diluate. Din pacate, imi dau seama ca nici satisfactii financiare, pe masura, nu ati avut, in urma acestei transformari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *