Cerneala si Nopti Stranii…: Interviu cu STEFANA CRISTINA CZELLER

Nascuta in luna lui Undrea in dulcele tirg al Iesilor,  STEFANA CRISTINA CZELLER a aparut ca din neant si a devenit uimitor de repede un „fenomen” al literaturii sf romanesti.Alaturi de fulminantul succes CERNEALA SI SANGE,un roman remarcabil primit bine de public si critica aparut la editura MILLENNIUM BOOKS,stau, marturie a talentului, povestirile „Noptile stranii ale lui Vasile Cotineata”, „Suflete de plumb”, „Baietelul cel fiebinte si harca pamantului”, „Necazuri in cer si pe pamant”, „Razbunarea”, „Conspiratia ologilor” sau „Gindacul” si altele la fel de bune risipite pe internet. In rindurile ce urmeaza va prezint un amplu interviu cu Stefana Cristina Czeller. 

VN. Cum ai inceput sa scrii? De ce SF&F si nu alt gen de literatura?

SCC. Când am aşternut primele cuvinte pe o pagină albă, nu credeam că va fi mai mult decât un joc. Mă obseda o idee, voiam să ştiu cum se dezvoltă. Nici măcar nu ştiam dacă va ajunge la final. Era, într-un fel, continuarea istoriilor pe care le puneam în scenă, ca singur actor, regizor şi scenarist, în copilărie. De ce SF? Pentru că îmi place să visez la alte lumi, la depăşirea graniţelor de orice fel, la o viaţă poate şi mai complicată decât a noastră, dar deloc banală.

VN. Debutul tau pe hirtie a fost povestirea „Noptile stranii ale lui Vasile Cotineata” in revista Helion nr 1-2/2010, o poveste care mi-a placut tare mult si m-a amuzat la culme, cum ti-a venit ideea unei asemenea povestiri superbe ?

SCC. Cred că toţi am consumat nenumărate producţii literare dedicate vampirilor. În majoritatea romanelor sau filmelor, ei sunt individualităţi puternice, fascinante, crude sau cuceritoare. E o reţetă de succes, care însă nu se prea potriveşte în coloratul nostru climat social. Am pornit de la ideea unui vampir în dificultate, plasat într-un oraş românesc. Iniţial, în mintea mea necazurile vampirului autohton erau altele, însă Vasile Cotineaţă s-a construit, piesă cu piesă, într-un puzzle irezistibil în primul rând pentru mine.

Vampirul Vasile Cotineata in toata splendoarea lui! Do you like it?

VN. Pentru cititorii interviului spune-ne citeva cuvinte despre tine si care a fost prima ta povestire care a aparut on-line si unde a aparut?

SCC. De formaţie sunt filolog, specializată în limba rusă. Lucrez în presă de peste un deceniu, acoperind în primul rând domeniul infracţional. Nevoia de a scrie şi altceva decât ştiri a venit după destui ani de jurnalism. A fost un debut literar oarecum târziu, dar eu aş spune şi unul cu noroc. Primul text de-al meu apărut în mediul electronic a fost „Şi vremea vine ca să plângi”, pe sferaonline.ro, în 2009. E o povestire (nu doar) poliţistă, ancorată bine în scena Iaşului. De altfel, filonul policier e explotat în multe dintre prozele mele, inclusiv în roman. De vină trebuie să fie nu doar literatura de gen consumată în tinereţe, ci tocmai faptul că mă învârt zilnic printre judecători, procurori, avocaţi, dar şi criminali, violatori şi alţi cetăţeni cu preocupări mai puţin ortodoxe.

VN. Dupa povestile super aparute in Helion, Dansind pe Marte si alte povestiri fantastice, Steampunk-A Doua Revolutie ai venit cu un roman -Cerneala si Sange-care a avut si are un succes neasteptat la public dar si la critica, povesteste-ne „nasterea” lui? Cum este sa vezi prima carte tiparita cu numele tau pe ea? Povesteste-ne cum a fost la lansarea romanului.

SCC. Lansarea romanului a fost un moment extrem de emoţionant, cred că abia atunci am realizat că am aruncat în lume o părticică din mine. Am ajuns chiar să-mi uit discursul pregătit cu migală în cele câteva ore ale drumului cu trenul până la Bucureşti. Momentul a produs destulă vâlvă şi în redacţie, de altfel. Acelaşi sentiment de aruncare în gol l-am avut de fiecare dată când am găsit pe undeva o cronică la „Cerneală şi sânge”. Receptarea favorabilă a romanului continuă să fie pentru mine o mare bucurie.

În schimb, naşterea romanului a fost destul de uşoară, atât de punctul de vedere al relaţiei cu editorul, cât şi din cel al conceperii. Sămânţa cred că a fost aruncată într-o seară când mă întorceam de la serviciu şi am intrat pe o alee strâmtă, întunecată. Când am început, nu aveam schiţat volumul până la ultima scenă, aşa cum îi îndeamnă seniorii pe autorii aspiranţi. Cele două personaje principale îmi erau clar conturate, prima crimă era zugrăvită bine în mintea mea, dar multe amănunte au apărut pe parcurs. Pentru unele dintre personajele secundare, m-am inspirat de la colegii ziarişti, unii s-au şi recunoscut în paginile romanului. Mărturisesc, am şi pendulat destulă vreme între dorinţa de a-l ucide pe eroul masculin principal şi cea de a-i permite să supravieţuiască.

VN. Dupa acest succes ce vei face in continuare? Care sunt urmatorii tai pasi? Ce minuni sau „nopti stranii” ne pregatesti?

SCC. În acest moment, lucrez la o continuare a romanului, care se intitulează „Transformarea”. Printre picături, mai scriu şi proză scurtă. Din păcate, în ultima vreme cealaltă jumătate a vieţii mele, jurnalismul, îmi răpeşte mai mult timp decât mi-aş dori, aşa că proiectele literare au cam fost încetinite.

VN. Am citit povestea din antologia Venus si am avut impresia ca citesc textul unui scriitor matur care si-a gasit ritmul si stilul, povesteste-ne geneza acestei povesti care nu este deloc erotica dar este sf.

SCC. Nu cred că erotismul poate fi veridic doar privit din perspectiva carnală, trebuie să se afle în spatele său şi o anumită componentă psihologică şi chiar socială. „Conspiraţia ologilor” este o istorie distopică, o poveste imposibilă de dragoste într-o lume în care justiţia s-a redus la o mascaradă, iar sexul – la o obligaţie. Protagoniştii săi au răni vizibile şi invizibile, iar asta îi face mai umani, mai vulnerabili, mai interesanţi. Am dorit să explorez o legătură din start sordidă şi să văd dacă poate deveni mai mult, dacă demnitatea, dragostea şi curajul pot fi regăsite în condiţii neprielnice, de către nişte oameni imperfecţi. Am răspuns la întrebarea asta şi din perspectivă masculină, şi feminină. În paranteză fie spus, îmi place să istorisesc folosind glasul unui bărbat. Iar dacă este şi un gigolo, cu atât mai incitant!

VN. Din toate povestile scrise de tine care iti este cea mai draga?

SCC. E dificil de răspuns la întrebarea asta. De fiecare povestire mă leagă ceva, m-am transpus în mintea personajelor, am râs ori am plâns alături de ele, m-a frământat destinul lor. La unele texte am asudat mai mult, altele s-au scris aproape singure, contrazicându-mi aşteptările, dar nici acesta nu-i neapărat un criteriu. Totuşi, dacă ar fi să menţionez câteva povestiri preferate, aş trece pe listă „Omul negru a venit”, „Luna sângerie” şi „Spovedania”, dar şi „Nopţile stranii…”.

VN. Ca aripa tinara a sf&f-ului romanesc cum vei lupta pentru promovarea tinerilor scriitori?

SCC. Cred că Oliviu Crâznic este un model în privinţa asta, pe care însă până acum doar am putut să-l aplaud, fără să aspir a-l egala. Mărturisesc că am mult mai puţină energie, dar şi timp la dispoziţie şi a trebuit să le folosesc pentru propriile proiecte. Poate, dacă voi părăsi presa, lucrurile se vor schimba. Nu ştii niciodată ce-ţi aduce ziua de mâine, nu?

VN. Ce te inspira? De unde iti vin ideile? Ce te motiveaza sa scrii?

SCC. Inspiraţia poate veni din cele mai neaşteptate zone. De exemplu, atunci când au îngheţat ţevile din cauza frigului la toaleta redacţională, am ajuns să scriu o altă poveste de dragoste distopică, „Atinge-mă, Sara”, de data asta cu final fericit. O vecină mai excentrică şi isprăvile ei au generat povestirea „Omul negru a venit”. Uneori, o conversaţie cu un coleg, chiar o ştire mă determină să-mi pun întrebarea „ce-ar fi dacă?” După ce numele meu a devenit oarecum cunoscut în cercurile SF, s-a întâmplat să scriu şi la comandă, pentru diverse antologii. Uneori e însă mai dificil să respecţi anumiţi parametri decât să laşi personajele să-şi creeze povestea.

Ce mă motivează să scriu? Nu cred că e o alegere conştientă. Pur şi simplu, atunci când te trezeşti în miez de noapte întrebându-te dacă personajul X va muri ori va supravieţui, nu poţi să nu scrii.

VN.Care sunt pasiunile omului Stefana Cristina Czeller?

SCC. Pe primul loc se situează, fireşte, lectura. Sunt de decenii un cititor fervent de SF/fantasy, dar nu am neglijat nici autorii din mainstreem.  Pe locul doi sunt filmele, pe trei muzica. Tot după ce am trecut de treizeci de ani, am descoperit şi fotografia, dar din păcate în ultimul an am rărit ieşirile în natură sau la diverse evenimente generatoare de imagini.

VN. Cum se impaca scriitorul Stefana cu ziaristul Stefana? Sunt cele doua meserii compatibile?

SCC. Nu sunt deloc incompatibile, dimpotrivă. Până la urmă, e tot un joc cu vorbele. Doar că jurnalismul stă sub semnul imediatului, al realului, al exactităţii. Iar ştirea de azi va fi uitată mâine, nu trebuie să-ţi faci iluzii în privinţa asta.

VN.Care sunt autorii tai romani preferati? Dar straini?

SCC. O, lista e foarte lungă! Am să fac totuşi un top 10, în ordine aleatorie. Dintre cei străini, pe listă intră Frank Herbert, Norman Spinrad, George R. Martin, Mihail Bulgakov, Aleksandr Puşkin, Leonid Andreev, Raymond Chandler, Emile Zola, Charles Dickens şi Stephen King. Dintre cei români i-aş include pe Liviu Radu, Costi Gurgu, Oliviu Crâznic, Michael Hăulică, Mircea Opriţă, Dănuţ Ungureanu, Marian Coman, George Lazăr, Dan Doboş şi Cristian Teodorescu.

VN. Daca ar fi sa tii un discurs de multumire ca la premiile Oscar catre cine s-ar indrepta multumirile tale?

SCC. În primul rând, către mama mea, care mi-a ascultat toate ideile, deşi gena SF nu am moştenit-o de la ea, ci de la tata, a fost primul corector al textelor mele şi, în general, a îndurat toate smiorcăielile mele pe teme literare. I-aş mai mulţumi lui Dan Doboş pentru sfaturile bune şi lui Michael Hăulică, fiindcă a văzut în mine scriitorul când eu încă nu eram sigură de asta. Nu în ultimul rând, le-aş mulţumi din suflet cititorilor, fără de care poveştile noastre n-ar exista cu adevărat.

VN. Ai cistigat vreun premiu pina acum? Este important acest lucru pentru tine?Ce speri de la publicul cititor?

SCC. Am câştigat în 2009 premiul al doilea la concursul de proză scurtă al publicaţiei timişorene Helion şi premiul al treilea în 2010 şi 2011. Tot anul trecut, am primit Encouragement Award la Eurocon, iar anul acesta mi s-a decernat premiul pentru debut la Romcon. Sigur că premiile sunt importante, mai ales în condiţiile în care majoritatea scriitorilor nu trăiesc din asta. Ele îţi dau un imbold în plus să continui, să ai încredere în tine că data viitoare vei produce un text şi mai bun. Pentru tine şi pentru cititori.

VN. In incheiere citeva cuvinte pentru fani si pentru cititori.

SCC. Sper ca aceştia să rămână fideli SF-ului românesc, să găsească resurse financiare şi sufleteşti pentru a cumpăra cărţi, a citi povestiri pe net, a-i încuraja pe cei care scriu. Avem toţi nevoie de asta.

A relatat din fata tastaturii fanul de serviciu Voicu Nicolae.

posted by voicunike