David Mitchell-Atlasul Norilor (Cloud Atlas, 2004) 630p, TPB, Humanitas, 2008, Colecția Raftul Denisei Nr. 105, Trad. Mihnea Gafița, Red. Alexandra Rusu
O carte fenomenală, atât din punct de vedere stilistic, cât și ca idei și ca mijloace de exprimare folosite de acest autor senzațional: David Mitchell. Povestea se derulează pe 6 planuri, care nu se întrepătrund, dar în fiecare se amintește câte ceva din povestea de dinainte: un contabil din secolul XIX călătorește pe mare alături de un echipaj mai sălbatic decât sălbaticii de pe insulele vizitate (Hawaii), un tânăr compozitor aspirant încearcă să învețe arta de a compune de la un muzician celebru între cele 2 Războaie Mondiale (Belgia), o tânără jurnalistă americană vrea să scoată la iveală mașinațiunile unei companii producătoare de energie atomică (S.U.A.), o clonă refuză să rămână la stadiul de simplă mașină de muncă într-un viitor nu prea îndepărtat (Coreea) și, în ultima poveste, într-un univers post-apocaliptic un lumea a regresat la stadiul de barbarie, ultimii oameni neafectați de radiații se luptă pentru supraviețuire pe o insulă din Oceanul Pacific (din nou Hawaii-este surprinzătoare asemănarea dintre sălbaticii din ultima și din prima parte a cărții, parte ce mi-a adus aminte de Cantică pentru Leibowitz de la defuncta Editură Fahrenheit), toate personajele principale fiind unite de o particularitate comună: un semn în formă de cometă pe umăr.
Cartea a fost una dintre vedetele internaționale ale anului 2004, câștigând The Richard and Judy Best Read of the Year Award și fiind nominalizată la Nebula, Arthur C. Clarke, The Man Booker Prize și James Tait Black Memorial Prize for Fiction. De asemenea va fi ecranizată în 2012 de Tom Tykwer (Lola Rennt, Perfume: The Story of a Murderer) și Frații Wachowski (Trilogia Matrix). La noi cartea a trecut oarecum neobservată sau, de fapt, n-a făcut valuri precum ‘valoroasele’ Codul lui da Vinci sau Amurg, poate și din cauză că Humanitas ne avertizează că nu cumva să credem depre cartea cutare sau cutare că este SF-ea are adâncimi de parabolă! Traducerea este de nota 10, la fel cum este și cartea!
San-Antonio-Mănâncă Iaurt Dacă Mai Ai Chef… (Tarte a la Creme Story, 1980) 174p., TPB, Forum, 1997, Colecția San-Antonio Nr. 42, Trad. Mărgărita Vavi-Petrescu, Red. Petre Ipas (?)
San-Antonio este pseudonimul lui Frederic Charles Antoine Dard (1921-2000), un foarte prolific autor francez de romane polițiste, care îl au în prim-plan pe Comisarul San-Antonio. Cărțile suntextrem de amuzante, vulgare, fără perdea, comisarul fiind cel puțin la fel de șarmant precum Casanova. Intriga acestor romane nu este una extrem de complexă, dar limbajul savuros și prezența unor personaje precum Berurier, Pinaud sau Bătrânul fac din aceste o plăcere (ne)vinovată pentru orice cititor.
În România Editura Forum a publicat până acum 79 de romane cu San-Antonio (din peste 200), beneficiind de aportul unor traducători precum George Anania sau Mărgărita Vavi-Petrescu, deoarece limbajul alambicat și plin de jocuri de cuvinte ar crea dificultăți oricărui traducător serios.
Joe Hill-Cutia cu Fantome (Heart-Shaped Box, 2007) 294p., HC, Tritonic, 2008, Colecția Tritonic Premium Nr. 5, Trad. Mircea Pricăjan, Red. Mirela Neculcea
Joe Hill este pseudonimul lui Joseph Hillstrom King și asta spune aproape totul: este fiul Regelui Stephen King. Cutia cu Fantome, apărută la Editura Tritonic în 2008, la numai un an după publicarea ei în S.U.A., spune povestea lui Judas Coyne, star rock ajuns acum la 54 de ani, care cumpără un costum ce aparținuse unui celebru hipnotizator, dar, o dată cu acest costum vine și fantoma fostului posesor, fantomă care fusese tatăl vitreg al unei foste iubite a lui Judas, iubită care se sinucisese. Judas este până la urmă nevoit să fugă împreună cu actuala iubită, Marybeth, pentru a scăpa de răzbunarea sângeroasă a fantomei și începe urmărireace-i va duce pe cei 2 până în Florida la casa fantomei și până în ținuturile natale ale lui Coyne, urmăriți de fantoma ce călătorea cu o camionetă.
Stilul este asemănător cu al lui Stephen King (folosirea cântecelor și cântăreților celebri, tema copilului maltratat în copilărie) iar cartea a câștigat Premiul Bram Stoker și Locus pentru debut și a fost nominalizată la Macavity Awards și la British Fantasy Award. Mie mi-a plăcut destul de mult dar nu pot spune că m-a dat pe spate, deși la un moment dat, târziu în noapte, am abandonat-o (fantomele nu prea sunt prea mă fac să mă simt în largul meu). Traducerea este bună, redactarea cam lasă de dorit, multe scăpări, litere mâncate sau greșit puse, dar, venind de la Tritonic…Nota mea-9!
Vladimir Sorokin-Ziua Opricinicului (Deni Opricinika, 2006) 172p., TPB, Curtea Veche, 2008, Colecția Byblos Nr. 35, Trad. Mihail și Alexandru Vakulovski, Red. Răzvan Petrescu
Curtea Veche a publicat câteva volume SF deghizate în satire la adresa regimului, în principal romane scrise de autori ruși: Ziua Opricinicului, Kremlinul de Zahăr, Zâtul, Gheața etc. Tot din această categorie face parte și acest volum, apărut în 2008 la noi, o satiră la adresa regimului de la Kremlin-Komiaga, personajul principal, face parte din opricină (fosta gardă a lui Ivan cel Groaznic) Conducătorului Suprem în Rusia anului 2027. Granițele au fost închise cu ziduri de beton, ambasadorii au fost expulzați, toți care nu sunt cu ei sunt împotriva lor și trebuie pedepsiți-bărbații sunt spânzurați, nevestele violate, copiii trimiși la orfelinat, casele distruse sau confiscate pentru opricină.
Nu mi-a plăcut la fel de mult cum mi-au plăcut Zâtul Tatianei Tolstaiei, dar, la o lectură mai atentă te cam ia cu fiori, mai ales după ce, nu cum mult timp în urmă am parcurs Copilul 44 al lui Tom Rob Smith. Nota mea-7!
Poested by Liviu
