Un nou roman: CALATORIE IN CAPRICIA ultima parte

Adresez pe aceasta cale multe multumiri marelui maestru si scriitor MIRCEA OPRITA pentru cele trei fragmente puse la dispozitia voastra pentru a intra in universul mirific al Capriciei, si ca o avanpremiera pentru apropiata lansare de vineri 16 decembrie la Centrul Cultural Calderon unde va fi prezenta multa ume care activeaza in sefeul romanesc.

Mircea Opriță

ÎN VIZITĂ LA PALAT

Fragment din romanul Călătorie în Capricia

3

Am putut înțelege astfel că Alteța Sa avea chiar și în familie necazuri cu guvernarea, lucru ce mi s-a confirmat pe deplin când, conducându-mă la o fereastră, mi-a arătat o casă asemănătoare cu a lui, ridicată în curtea vecină. Dincolo de ea se iveau turnulețele argintii ale alteia, toate înșirate, cum putusem să-mi dau seama de la început, în lungul aceleiași străzi din cartier, recent asfaltată. Interesându-mă cine locuia acolo, regele mi-a spus cu o figură îngrețoșată că proprietatea aceea învecinată era a vărului său, Nicolae Tandaler, care cu mai mulți ani în urmă se declarase împărat al maidanașilor, numai ca să-i facă lui în ciudă; rege oricum nu mai putea fi, întrucât postul era deja ocupat. Iar în cea de-a treia clădire argintată stătea un nepot de-al lor, Parpanghel Răzvan Minune, care făcuse bani în Tramontana și nimeni nu știa precis cu ce se ocupase, dar, îndată după ce-l expulzaseră cei de acolo, revenise fudul în Cetățuia Soarelui, își ridicase propriul palat și, luându-și numele de Sultan I, se declarase cu neobrăzare padișah regal și imperial al Capriciei și Cumingiei. Ceea ce trezise în sufletele ambilor unchi, Altețele Lor regale și imperiale, regretul că nu-l rupseseră în bătaie când era mic, fiindcă acum, ca adult, era el cel ce putea bate mai tare.

M-am interesat dacă lucrurile stăteau chiar atât de rău. Se pare că da, din moment ce fiecare dintre acești trei suverani înnădiți pe o republică princiară reușise să-și atragă simpatia unei părți din minoritatea maidanașă a Capriciei. Regele Maidan I s-a apucat să socotească pe degete:

– Aurarii și împletitorii de coșuri merg cu mine, făureii de tingiri și de măturoaie merg cu vărul Nicolae, milostivașii, jucătorii de capră și plimbătorii de urs s-au oploșit pe lângă Parpanghel Minunea mă-sii, și uite-așa ne dezbinăm noi, maidanașii, mai rău decât capricienii, care-s renumiți pentru asta în tot arhipelagul. Și în loc să construim cu toții împreună un regat puternic, ne împrăștiem forțele care încotro, iar regatul pe care l-am început eu slăbește.

Vedeam pe chipul Majestății Sale că suferea mult din pricina dezbinării care îi micșora numărul supușilor contribuabili la vistieria regală prin zeciuială, iar de această situație nu putea fi străină nici starea de strâmtorare bănească în care ajunsese regatul în timpul din urmă. Întrucât aflase cu bucurie că eu, ca ambasador, îl reprezentam tot pe un rege și nu pe un împărat sau – ferească-ne Isa Lapedat! – pe un padișah necreștin, îi trecuse prin cap că aș putea, la întoarcerea mea în Marea Britanie, să vorbesc despre el cu regele meu și să vedem împreună ce se poate face pentru întărirea regatului maidanaș din Capricia; eventual și cu sprijinul maidanașilor din Lumea Veche, în caz că există dintre aceștia pe acolo și ar fi dispuși să se alăture partidului său.

Aproape că uitasem, dar mi-am amintit dintr-o dată că maidanașii își făcuseră și ei partide îndată după căderea principelui Ciocesko, niște partide mărunte cu care candidaseră în primele alegeri libere, fără niciun succes. Fusese, între ele, și un Partid Maidanaș Regal, despre care aflam acum că era chiar al Alteței Sale Maidan I și răzbise nedesființat până în zilele vizitei mele la palat. Nu m-am putut abține să-l întreb pe rege dacă nu vedea o nepotrivire între idealurile republicane ale Capriciei și participarea în alegerile acelea a unui cap încoronat. Nu, nu vedea nicio nepotrivire, iar în caz de reușită sperase să ajungă fie un principe regal, fie un rege princiar al insulei, ceea ce suna oricum mai bine decât împărat republican, ca să nu mai vorbim de principe-padișah. Fiindcă, după cum aveam să mai aflu, atât vărul, cât și nepotul își făcuseră partidele lor și abia așteptau să vină iarăși alegerile și să candideze, unul pentru a treia oară, altul pentru cea dintâi.

– Nu mă las nici eu, m-a asigurat regele, dar dacă ai ști cât mă costă!

Și m-a condus dinaintea unui tablou pictat după o gravură mai veche de pamflet săptămânal, unde se putea vedea o mulțime veselă de maidanași strânsă în jurul unui proțap mare pe care, învârtit de doi dintre ei, se frigea un bou întreg. Maidan I era chiar în mijlocul lor, ocupând prin forța lucrurilor trei locuri din peisaj, zâmbitor și îndemnându-și supușii cu ulceaua plină de vin. Într-o parte se vedeau și vreo două butoaie pe lângă care era mare foială, dar destui votanți se trăseseră deja lângă mirosul fripturii, ținându-se pe după umeri și admirând o fată destul de drăguță care dansa în mijlocul lor despletită și zornăindu-și salbele făcute din lire de aur găurite. Am întrebat cine era domnișoara aceea, iar regele mi-a răspuns umflându-și pieptul și mai mult că era chiar prințesa de fiică-sa, candidată și ea în alegerile din urmă cu trei ani, pe locul secund. M-am mirat că n-o vedeam la palat, dar am aflat că lipsea motivat: prințesa devenise între timp actriță în serialele de umbre care se făceau în Tramontana. Era cunoscută în tot arhipelagul sub numele artistic de Bulanita Foxtrott, cea care joacă și personajul femeiesc pozitiv, și pe scorpia de verișoară rivală la bărbații frumoși și plini de farmec. Oricum, femei de mare rol amândouă, în lipsa cărora nu poate merge înainte acțiunea fără de sfârșit.

Tot stând cu privirile ațintite la bunătățile din tabloul electoral, Înălțimea Sa și-a adus aminte că Magda nu ne servise cu ceva, cât de cât, și a trimis-o în grabă la bucătărie, de unde roșcata s-a întors cam anevoie, anunțându-și cu plecăciuni regele că nu mai era chiar nimic în rezerva de protocol. Suveranul a privit-o în fugă, dar s-a prefăcut că nici n-o aude, preferând să continue discuția în care ne adânciserăm lângă tron. Vorbeam tocmai despre marea varietate a supușilor lui, pe care regele nu voia nici în ruptul capului să o tulbure: cine e milostivaș sărac n-are decât să rămână așa cum l-a lăsat Isa Lapedat, dar sunt și milostivași avuți, care și-au făcut sumele în Glubbdubdrib și Tramontana, pe la ușile templelor, locuri unde oamenii sunt așa de darnici că nu se uită la două-trei lire să ți le arunce dintr-o dată în pălărie, chiar dacă nu te văd în zdrențe, ci în haină de blană târguită ieftin la vreo mare prăvălie din insulele acelea.

Totuși, am observat eu cu adâncă preocupare, arhipelagul nu-i iubește pe maidanași, să mă ierte Alteța Sa că o spun de-a dreptul, deși în calitatea mea de ambasador ar fi trebuit să folosesc cuvinte mai ocolite, mai blânde. Chiar în serile acelea văzusem la știrile de umbre cum soseau cu barcazul vreo treizeci de maidanași capricieni trimiși înapoi din insule, după ce făcuseră pe acolo ce se pricepeau ei să facă, din dorința foarte omenească de a trăi mai bine decât până atunci. Regele mi-a spus că-i înțelege pe maidanași mai bine decât pe toți cei ce stau cu nasul pe sus în Tramontana, și care n-ar face rău să-și dezlege baierile pungilor când trec pe lângă milostivașe, ca să nu fie nevoiți bărbații acelora să-i calce noaptea prin locuințe și să-și ia ei, cu mâna lor, ceea ce fățarnicii ăia n-au vrut să dea de bunăvoie și nesiliți de nimeni.

Și mai spunea Alteța Sa regală, pe bună dreptate, că zvârlirea maidanașilor peste graniță nu rezolvă nimic: peste o lună sau două, bogații din arhipelag au să se trezească din nou cu ei la ușile lor. Văzuse și el știrile acelea de mare vânzoleală. Auzise și că ambasadorul Tramontanei venise la principele Trosnack cu un protest legat de faptul că nu punea stavilă vânturărilor maidanașe dincolo de periferiile Cetățuii Soarelui. Îmi pare, însă, că nu mai auzise și ce spusese principele la întâlnirea din aceeași seară cu pamfletarii: că, dacă-l enervează mult tramontanii cu pretențiile lor fără noimă, îi lasă pe toți maidanașii să plece unde vor, că de-aceea-s liberi. Și, după ce-i vede în larg, le suspendă celor plecați cetățenia. Să rămână acolo unde s-au dus! Aici, în Capricia, să stea numai cei ce ne iubesc cu adevărat.

Va astept vineri impreuna cu Bebe sa ne intilnim la lansarea acestor minunate carti. Nu ratati postarea de maine, am o surpriza pentru voi!

posted by voicunike