Scriitoare si traducatoare, ambele lucruri iesindu-i aproape perfect, ANA VERONICA MIRCEA este una din figurile marcante ale sf-ului romanesc. A publicat prin diverse reviste peste 40 de texte iar pe internet i-a aparut un volum de proza scurta „supra-Vietuitorii”, cu peste 30 de carti traduse la activ, ultima „isprava” fiind Dansul dragonilor la care a avut o contributie deloc de neglijat, Tushica Vero cum o alinta nepotii sf a acceptat sa dea un interviu in exclusivitate pentru blogul FANSF.
Iata ce-a iesit:
VN. Traducatoare din 1999, Ana Veronica Mircea si a inceput cariera de atfel foarte fructuoasa cu o povestire superba CASA VISELOR de Michael F.Flynn aparuta in celebrul Almanah Anticipatia, cum a fost la prima traducere? Ce sentimente ai avut pentru prima traducere?
AVM. Având în vedere că m-am apucat de tradus fără să fiu tobă de limba engleză, pot să spun că, după ce am aruncat o primă privire asupra textului, m-am speriat de numărul mare al cuvintelor pe care nu le ştiam, m-am gândit că sunt literalmente nebună, că m-am legat la cap fără să mă doară şi, că, deh, ce-şi face omul cu mâna lui… tot cu mâna lui trebuie să desfacă. Aşa că mi-am făcut o cruce maaare (aşa cum zicea mătuşă-mea când îmi ghicea în cafea: „Fă o cruce mare, că dracu-i bătrân!”), mi-am adunat toate rezervele de răbdare şi m-am apucat de treabă.
Pe vremea aia n-aveam Internet, n-aveam nici măcar PC, aveam numai o maşină de scris, plus un prăpădit de dicţionar vechi şi unul de expresii argotice (de la Nemira) pe atunci ceva mai nou. Bineînţeles că n-am găsit în acele două cărţulii toate cuvintele necunoscute mie, dar, din fericire, am descoperit că o mare parte dintre ele (printre altele, nişte chestii cu noduri marinăreşti) se găseau în dicţionarul tehnic din biblioteca fabricii în care lucram. Iar pentru mica parte care nu apărea nici acolo, am intrat într-o librărie cu autoservire şi am consultat dicţionarele expuse (buzunarul nu-mi permitea să cumpăr unul).
Şi mi-a mai rămas un singur cuvânt, pe care, din lipsă de experienţă, nici nu l-am omis, nici nu l-am ocolit, ci l-am lăsat netradus şi evidenţiat în text, cu speranţa că o să-l traducă redactorul – ceea ce nu s-a întâmplat, traducerea a fost tipărită aşa (vezi poza anexată), cu acel cuvânt lăsat în engleză, şi mie mi-a venit să muşc din almanah de ciudă! Dar în rest a ieşit bine, cred că e una dintre traducerile mele cele mai frumoase, probabil fiindcă povestea e frumoasă şi foarte frumos scrisă, motiv pentru care am tradus-o cu mare plăcere.
VN. In 1992 debuta cu prima povestire scrisa de AVM- Paradisul Barbatilor care ulterior a aparut in JSF. Ce ai simtit cind ai vazut prima povestire publicata? Ce simtaminte ai avut atunci cind ai vazut numele tau publicat in Antologia Nemira, mai ales ca atunci ca si acum Nemira este etalonul?
AVM. „Paradisul Bărbaţilor” e într-adevăr prima povestire pe care am scris-o, şi mi-a dus un premiu doi la prima ediţie a concursului de proză scurtă organizat de Nemira, ceea ce a însemnat fireşte, o surpriză extrem de plăcută. Însă prima mea povestire publicată, tot în JSF, a fost „Felix, the king” (titlu derivat din „Felix the cat”), şi aş fi fost într-adevăr foarte încântată dând cu ochii de ea dacă n-aş fi constatat că persoana care se ocupase de punerea în pagină omisese spaţiile goale dintre fragmentele textului, fapt care îl făcea greu de înţeles.
Iar în Antologia Nemira mi-am văzut publicată povestirea „Sfinte Dumnezeule”, cu care luasem tot premiul doi, dar la a doua ediţie a concursului mai sus amintit. Am văzut-o pe o tarabă şi mi-a tremurat mâna când am cumpărat-o, după care m-am grăbit s-o citesc ca să văd câte greşeli de tipar are (cele mai multe dintre povestirile mele au fost publicate prin reviste şi revistuţe cu asemenea greşeli, de parcă m-ar fi blestemat cineva); şi n-avea decât vreo două! Dar am scris despre toate astea mai pe larg pe blogul meu (http://anaveronica.wordpress.com/2009/09/04/amintiri-despre-nemira/)
VN. Cu o perioada prolifica in ale scrisului la un moment dat s-a vazut ca motoarele si-au redus turatia, a fost din cauza traducerilor sau scriitoarea AVM a lasat lucrurile sa se aseze?
AVM. Perioada prolifică a fost cea în care s-au organizat o droaie de concursuri de proză scurtă SF, iar eu (care, după cum a zis la un moment dat jumătatea mea conjugală, sufăr de sindromul premiantului) am trimis texte peste tot. Când s-au împuţinat concursurile n-au mai existat termene până la care să fiu nevoită să-mi duc povestirile la bun sfârşit, aşa că am început multe şi am terminat extrem de puţine. Iar după ce m-am apucat de tradus, timpul pentru scris s-a cam dus pe apa sâmbetei.
VN. Proza scrisa de tine atinge discret si tandru inima oricarui cititor, sa speram ca in viitor vom citi si pe hirtie un volum cu toate povestirile scrise de AVM risipite prin mai multe publicatii?
AVM. Probabil că aţi fi putut să-l citiţi, dacă n-aş fi ratat o ocazie fiindcă am fost cu capu-n nori. Acum ar trebui să apară în format electronic (urmând să se difuzeze de data asta contra cost), deşi, judecând după câte semne de viaţă dă editorul, mă tem că s-a răzgândit.
VN. Imi aduc aminte cu placere dar si cu oarece naduf de volumul de proza publicat pe internet supra-Vietuitorii(doamne ce l-am mai cautat pe la toate librariile si tarabele crezind ca este o carte pe hirtie!), care a fost povestea lui? Va fi si pe hirtie?
AVM. Volumul supra-Vieţuitorii a apărut din iniţiativa lui Vlad T. Popescu, care s-a oferit să mi publice povestirile pe site-ul său cartea.info (http://www.cartea.info/revista/avm/index.html), de unde încă se mai pot descărca gratuit; sau se pot citi online.
În privinţa apariţiei pe hârtie, aştept mai întâi să văd dacă va apărea în formatul electronic despre care vorbeam mai sus. Pe urmă poate o să-l iau sub braţ şi-o să bat pe la uşile câtorva edituri.
VN. Cum se impaca scriitorul AVM cu omul AVM? Este o relatie mai speciala?
AVM. Omului AVM i-a plăcut dintotdeauna să scrie. A început cu versuri (curioşii pot citi o parte dintre ele aici: http://verovers.wordpress.com/), pe urmă a dat-o pe proză, iar mai nou se ţine de blogărit mult mai mult decât s-ar cuveni (http://anaveronica.wordpress.com/2011/02/02/partea-mea-de-blogosfera/). Iar tradusul îi satisface cu succes nevoia de a umple cu litere spaţiile albe – cu menţiunea că a înlocuit colile de hârtie cu monitorul computerului personal, lepădându-se aproape cu desăvârşire de scrisul de mână.
Cu alte cuvinte, nu există omul AVM şi scriitorul AVM, ci doar omul AVM, care trebuie să scrie ceva (nu neapărat de bună calitate) ca să se simtă bine.
VN. Printre ultimele ispravi in ale tradusului a fost o serie care mi-a devenit draga inca de la prima carte, Jocurile Foamei, ce sentimente ai avut vizavi de aceste trei carti superbe? Cum a fost la traducerea lor?
AVM. Trebuie să spun, în primul rând, că te invidiez pentru entuziasmul sincer cu care împarţi superlativele. Eu sunt ceva mai zgârcită din punctul ăsta de vedere.
Cele trei cărţi mi-au plăcut în primul rând fiindcă au fost foarte uşor de tradus, iar în al doilea rând, fiindcă sunt un manifest împotriva lumii nedrepte, mercantile şi superficiale în care trăim, în care toate sistemele (Panemul e guvernat de principiile imperialismului, iar Districtul 13 de ale comunismului) îngrădesc în mod abuziv dreptul la libertate al individului.Au avut şi pasaje care m-au impresionat – mă înduioşează suferinţele copiilor ale animalelor. Aşa că am plâns de două ori, mai întâi la episodul celor două pâini primite de Katniss de la Peeta şi apoi la întoarcerea sărmanului motan Buttercup, ca vai de el, după o călătorie îndelungată, într-o casă unde Prim n-avea să se mai întoarcă niciodată.
Dar nu mi-a plăcut sfârşitul. Fireşte că sfârşiturile fericite sunt de dorit, însă, după gustul meu, happy end-urile americane sunt uneori nu numai neverosimile, ci şi de-a dreptul siropos-greţoase. Pentru ca finalul să mi se pară demn de crezare, deprimata şi deziluzionata Katniss n-ar fi trebuit să-şi regăsească pofta de viaţă, ci să se spânzure de unul dintre copacii pădurii prin care vânase cândva, întrebându-se, cu un ultim gând, cine-o să vină să se anine de creanga de alături, Peeta sau Gale – cu miolăiturile jalnice ale motanului Buttercup ca fundal sonor. Iar versurile din epilog n-ar fi trebuit să fie ale cântecului ei pentru Rue, ci ale “Copacului Spânzuratului”.
VN. Am avut prilejul si bucuria sa citesc aproape toate cartile traduse de tine, Tushica, din care doua mi-au prilejuit acel sentiment inefabil al lecturii: Eu sunt numarul 4 si Puterea celor sase, ce emotii te-au incercat la lectura celor doua carti?Dar la traducerea lor?
AVM. Ştiu că răspunsul meu o să te dezamăgească. Nu pot să spun decât că volumele în cauză au aceeaşi calitate de pe care o deţin romanele din trilogia Jocurile Foamei. Sunt foarte uşor de tradus (motiv pentru care mi-aş dori să traduc şi restul seriei). Şi acţiunea e într-adevăr foarte captivantă. Dar sunt, după părerea mea, cărţi pe care le citeşti repede şi le uiţi repede – spre deosebire de Jocurile Foamei, care lasă totuşi ceva în urmă (mai ales primul volum).
VN. Ce planuri de viitor ai?
AVM. Aş vrea să-mi pot planifica mai bine timpul, ca să-mi mai rămână timp şi pentru scris – deşi speranţele sunt extrem de firave, s-ar părea că nu sunt în stare.
VN. Asteptat cu sufletul la gura de foarte multi cititori, ai terminat recent de tradus Dansul Dragonilor, cum a fost in universul fascinant al lui G.R.R.Martin ? Ce ne poti spune despre carte si traducere?
AVM. Aici trebuie să fac o precizare. Nu am terminat recent de tradus Dansul Dragonilor, ci sunt una dintre cele patru persoane care l-au terminat recent de tradus. Şi recunosc că, în loc să fie doar doi traducători (Laura Bocancios şi cu mine) au mai apărut din vina mea încă doi, Mihai-Dan Pavelescu şi Silviu Genescu, fiindcă a fost nevoie să preia fiecare câte o sută de pagini din partea mea – altminteri cartea ar apărut, în cel mai fericit caz, de Crăciunul pe stil vechi. Asta pentru că am acceptat, cu nesăbuinţă, să fac traducerea fără să fi citit nici măcar un singur rând din romanele precedente (şi editura mi-a încredinţat-o cu aceeaşi nesăbuinţă, ştiind că nu le citisem) şi fără să am habar că-n universul într-adevăr fascinant al lui George R.R. Martin sunt personaje suficiente ca să umple o carte de telefon, având în mare parte şi câte o poreclă tradusă, plus o căruţă de toponomice, şi ele în mare parte traduse. Şi nici n-am reuşit să traduc fără să citesc primele patru romane din ciclu şi prima jumătate a Dragonilor, de a cărei traducere s-a ocupat Laura Bocancios – am încercat să mă bazez doar pe nişte rezumate, dar n-a mers. Îmi scăpau multe amănunte, motiv pentru care traducerea mă plictisea, plus că mă temeam să nu scriu, în necunoştinţă de cauză, cine ştie ce minunăţie. Aşa că mai întâi m-am pus pe citit. (Şi nu mi-a părut rău, povestea mi-a plăcut, chiar foarte mult. Mi-am scris părerea despre ea în câteva rânduri, care se vor putea citi fie în revista Suspans, către care tocmai le-am trimis, fie, dacă acolo nu vor fi acceptate, pe blogul meu, unde se publică fără obiecţiuni tot ce scriu eu!) Dar majoritatea poreclelor şi a denumirilor nu mi-au rămas în minte în urma lecturii, aşa că traducerea a fost pur şi simplu o răscolire frenetică a versiunilor în engleză şi română ale primelor patru volume şi a traducerii primei jumătăţi pe care mi-o trimitea treptat Laura, în căutare de porecle, toponimice, expresii consacrate, replici pe care şi le amintesc personajele… Nici măcar cuvintele necunoscute nu le-am căutat în dicţionar, ci tot în urmă (unde chiar am descoperit 90% dintre ele), ca să fiu sigură că pic pe aceeaşi traducere. Şi tot nu garantez că nu mi-a scăpat nimic, dar sper că redactorul şi corectorul (pe care îi compătimesc sincer pentru eforturile la care au fost supuşi) au reuşit să uniformizeze totul.
VN. Citeva cuvinte de incheiere pentru fani si cititori.
AVM. Pe cititori îi felicit pentru că, în lumea noastră grăbită, îşi găsesc timp pentru lectură. Iar fanilor ţin să le spun că sunt încântată dacă există oameni care se bucură citind rândurile clocite sau traduse de mine. Fiindcă, deşi într-o vreme mi se părea greu de crezut, e într-adevăr mai plăcut să dăruieşti decât să primeşti daruri.
Din toata inima si din tot sufletul iti doresc spor maxim la scris si tradus. A „tradus” pentru voi fanul sf no.1 voicunike
Multumiri din inima pentru interviu unei mare doamne cum este Tushica noastra draga Ana Veronica Mircea.
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Similare
Foarte, foarte tare.
Multe mulţumiri pentru vorbele frumoase la adresa mea, nepoate :), şi pentru atenţia acordată.
Cu multa placere Tushica draga!
mi-a placut. Ptr. mine e o descoperire placuta ca lumea inca mai crede si aplica un set de valori culturale.
ioi
4 traducatori pentru o carte? Pfff….
Pai in primele volume din serie, traducatorii nu au tradus uniform unele expresii/porecle etc, la fel au facut si la evidentierea unor cuvinte… si a fost vorba doar de 2 traducatori: Silviu Genescu si Laura Bocancios.
Redactorul cartii nici macar nu s-a mai obosit sa verifice uniformitatea acestor lucruri… fiind totusi 2 traduceri diferite… au aparut unele neconcordante…
Mi-e mila de redactorul acesta, sper ca de data asta sa nu mai aibe astfel de scapari.
Altfel cum crezi ca putea sa apara pina in sarbatori mamutul asta de carte?
Eu preferam sa astept inca sase luni decat sa se grabeasca cu traducerea mamutului.
Mai nea Gogule eu cred ca esti sadic de-a dreptul, sa mai astept 6 luni =nu cred! Mai bine kileresc pe cineva decit sa astept atit, noroc ca avem patru muschetari la tradus, si eu zic ca totul va iesi foarte bine!
S-a ajuns la solutia asta fiindca:
1. Traducatorii buni erau deja angajati pentru alte traduceri antamate dinainte si nici unul nu era disponibil pentru o traducere facuta relativ repede.
2. Termenul de sfarsit de an a fost dat de editura – dorindu-se o lovitura de piata de catre Nemira -, mai ales ca vin sarbatorile, si dorindu-se evident, – pai altfel cum! – o vanzare de dimensiuni mari, ca volum si pret de vanzare a cartii -, in siajul serialului ecranizat de HBO.
3. Probabil Nemira nu a gasit un traducator disponibil care sa faca traducerea pana la termenul limita de jumatatea lunii decembrie! Din cauza asta melanjul-cocktail-ul asta de 4 traducatori…
Nu ca nu ar fi buni traducatorii…
Doamna Ana Veronica Mircea chiar a spus ca a fost putin derutata, fiindca nu cunostea actiunea/personajele din celelalte volume.
Este ca in bucatarie: cand 4 maestrii bucatari fac impreuna aceeasi mancare, rezultatul este unul dezamagitor.
Sper sa ma insel.
Si nici nu am cunostinta ca vreo carte tradusa in Romania sa fi reunit 4 traducatori si mai ales sa fie o traducere buna/excelenta.
Eu una am reuşit să scap de derută înainte de a începe să traduc, plus că am cotrobăit în draci prin romanele precedente şi am corespondat din belşug cu Laura Bocancios. Însă n-am putut face asta încadrându-mă în timp, aşa că s-a recurs la suplimentarea numărului de traducători – după care a crescut şi numărul de mailuri trimise în dreapta şi-n stânga, în strădania de a lucra toţi patru după aceeaşi reţetă 🙂
Probabil că rezultatul n-o să fie excelent (a greşi e omeneşte), dar cred că nu va fi nici dezamăgitor. Om trăi şi om vedea.
În plus, eu una pot să spun că am citit primele patru romane fiind atât de captivată de acţiune, încât n-am sesizat neconcordanţele – le-am remarcat de-abia când m-am apucat să traduc şi am constatat că se-tâmplă să găsesc acelaşi lucru tradus în două moduri diferite.
Trebuie să menţionez şi că neconcordanţele din prima ediţie a seriei au fost eliminate, în foarte mare parte, în ediţia a doua.
„Trebuie să menţionez şi că neconcordanţele din prima ediţie a seriei au fost eliminate, în foarte mare parte, în ediţia a doua.”
Stiu, cunosc problema mai in amanunt decat credeti…
Doamna Laura Bocancios a remediat aceste neconcordante in editia a doua, de altfel Laura Bocancios este un om de generatie noua – nu are anumite „tare” pe care le au anumiti traducatori -, este deschisa la dialog si sugestii, comunicativa cu unii oameni necunoscuti dansei [stie dansa la ce fac referire].
Cred ca greul acestei traduceri a picat pe Laura Bocancios care a trebuit sa coordoneze alti 3 traducatori.
Colaborarea a 4 oameni pentru o traducere este ceva inedit-necunoscut, cu sanse mari ca fiecare din ei sa primeasca „o bila neagra” – ma refer la faptul ca daca iese prost traducerea fiecare va avea de suferit.
Nu cred ca a fost comod pentru niciunul din cei 4 traducatori… sa lucreze „pe genunchi” pt. a respecta o anumita data.
Colaborari pentru o carte s-au mai vazut intre doi scriitori sau doi traducatori, dar colaborarea lor este dictata de compatibilitatile dintre stilurile celor doi si nicidecum de o colaborare fortata, dictata oarecum fortat de o editura care urmareste BANUL si mai putin calitatea unei traduceri.
Ca sa nu mai vorbesc de copertile seriei hardcover care concureaza cu succes la cele mai urate coperti vazute in ultimii 20 de ani…
Ma indoiesc ca stilurile celor 4 traducatori sunt apropiate…. daca dam aceeasi carte la tradus pentru cei 4 vom avea 4 traduceri diferite…
Vom vedea ce va fi.
Dacă apreciaţi oamenii „de generaţie nouă”, sper că faceţi parte din această categorie, caz în care n-ar trebui să respingeţi din start lucrurile „inedit-necunoscute” :). Nu-i daţi traducerii o bilă neagră înainte de a o citi. Iar după ce o veţi citi, vă sfătuiesc să scrieţi o recenzie în care să vă exprimaţi eventualele nemulţumiri şi s-o trimiteţi spre publicare la NemiraBooks.ro. Chiar presupunând că nu va fi publicată, va fi citită şi editura va afla oricum tot ce veţi avea de reproşat.
Ca fapt divers, eu pot să vă spun că am mai lucrat la o traducere făcută, e drept, nu de 4, ci de 3 traducători. E vorba de „Opus Dei”, apărută la RAO. Însă pe carte nu suntem trecuţi decât doi, pentru simplul motiv că al treilea a preferat să rămână anonim. Aşa că, cine ştie, poate mai sunt cazuri similare, poate aţi mai citit vreodată, fără s-o ştiţi, şi traduceri făcute de patru persoane! 😀
Asta este norocul nostru! 🙂
@ Vero
Nu o sa scriu nici o recenzie pentru Nemira, deoarece sunt „fript” de ei, intr-un mod grosolan. Stiu cum trateaza ei astfel de lucruri…
Ce vreau sa spun:
Am cumparat ON LINE, acum mai bine de un an, toata seria lui G.R.R. Martin. La unul din volume lipseau 12-14 pagini CONSECUTIVE, fapt pentru care am semnalat acest lucru pe blogul lor – spunand ca este posibil sa fie sute daca nu mii de astfel de REBUTURI de tipografie.
Domnul Vlad Puescu, mi-a spus ca nu sta nimeni sa verifice foaie cu foaie sa vada daca lipsesc pagini, si ca este vina tipografiei si nu a lor etc. – adica un fel „si care-i problema?”, de parca totul ar fi fost OK.
Dansul uita ca eu am platit pt. un produs INTACT, el fiindu-mi trimis prin posta; logic este ca EDITURA reprezinta ochii mei, ca sa verifice daca produsul pe care mi-l trimite respecta un standard minim de calitate: nr. volumelor, copertile sa fie intacte:nesifonate/neindoite, cartea sa nu aiba defecte de tipul taierii oblice a cartii, nr. paginilor, calitatea tiparului, a hartiei – aici pot sa spun ca intr-un singur volum am gasit 3 categorii de hartie…. ca sa nu mai vorbesc ce fel de hartie gasim in toata seria… etc. etc.
Copertile seriei formeaza un puzzle atunci cand sunt puse alaturi… DAR imaginile sunt decalate in sensul ca volumele nu se aliniaza corect ca format-carte cu imaginea puzzle…, apoi imaginea puzzle ar trebui sa porneasca de la stanga la dreapta cu primul volum… in realitate este exact invers… si multe alte asemenea.
Editurile/editorii ar trebui sa stie ca consumatorul de carte a devenit pretentios, el se uita la asemenea amanunte, el nu mai este cititorul de odinioara care se multumea cu o carte tiparita pe o hartie de tip „hartie igienica” – adica cea mai inferioara-ordinara hartie pe care se poate tipari; nu il interesa coperta, traducerea etc.
Nici ziarele de azi nu mai folosesc asemenea hartie!
Am mai scris eu pe undeva o minirecenzie cu defectele seriei de la Nemira, chiar V. Puescu a citit dar… degeaba.
In final domnul Vlad Puescu mi-a comunicat ca daca sunt nemultumit de acel volum il pot trimite prin posta ca sa mi-l schimbe.
Si acum sa facem un calcul mic: daca trimit o carte defecta pentru a primi alta in loc, trebuie sa platesc posta dus-intors circa 20 RON.
Cu alte cuvinte eu trebuia sa platesc de doua ori pentru acelasi volum!!!
Acest lucru nu poate fi normal din orice punct de vedere ai privi. Din asta trag concluzia ca ei stau prost la capitolul calitate/CTC, si evident, ne vand un produs REBUT pe care de altfel trebuiau sa nu il vanda DELOC.
Cine stie cate rebuturi ne vand ei cu buna stiiinta??
Deci cam asa trateaza Nemira un client.
Ca sa nu mai zic ca in noiembrie pe blogul lor au anuntat ca: „…data fixată pentru apariția acesteia pe site-ul nostru și în librării, este 12 Decembrie 2011!…”
Lucru fals intrucat nu cred vor reusi sa trimita cartile pana la ATENTIE! 21 decembrie! la precomenzile primite deja si cu atat mai putin sa fie in librarii sau on line…
O sugestie de final: in ziua de astazi nu prea se mai poarta prefata unei carti, probabil din lenea editurilor. Cred ca pentru Dansul dragonilor – ca de altfel si pt. alte carti/serii – era necesara o mica prefata in care cititorului sa i se readuca aminte ceea ce s-a intamplat in volumele precedente ale seriei, mai ales ca sunt o multime de personaje… fara numar… pe care cititorul este posibil sa le fi uitat.
Din păcate, s-ar părea că, în ţara asta, clienţi sunt trataţi la fel aproape peste tot, indiferent de natura produsului cumpărat. Când vii cu o reclamaţie, chiar dacă e vorba de un obiect aflat în garanţie, toată lumea se străduieşte să te dea cât mai repede pe uşă afară, evident fără să-ţi rezolve problema.
Însă ne abatem de la subiect. Era vorba despre calitatea traducerii, care ar putea avea de suferit din cauza unui număr prea mare de traducători. Iar eu m-am gândit la recenzie pentru că, în caz că temerile dv. se vor adeveri, editura ar trebui să afle nemijlocit că soluţia aleasă a nemulţuimit cititorii. Aici discuţia e numai pentru noi doi şi pentru cine-o mai avea răbdare s-o citească, dar nu aveţi nicio garanţie că o să cadă şi sub ochii unui reprezentant al editurii. Şi oricum aş propune s-o întrerupem şi s-o reluăm după ce apare cartea. Acum ne dăm cu presupusul despre blana ursului din pădure 🙂
Later edit:
„Ca fapt divers, eu pot să vă spun că am mai lucrat la o traducere făcută, e drept, nu de 4, ci de 3 traducători. E vorba de “Opus Dei”, apărută la RAO. Însă pe carte nu suntem trecuţi decât doi, pentru simplul motiv că al treilea a preferat să rămână anonim.”
Cred ca al treilea traducator a dorit sa ramana anonim probabil din cauza ca avea exclusivitatea de a traduce numai pt. o anumita editura… de aceea a dorit sa ramana anonim pt. a nu strica relatiile contractuale cu editura respectiva… probabil in contract avea ceva ce stipula ca pe perioada respectiva el nu putea traduce altceva.
Ramanand anonim a mai avut un avantaj: a fost platit la negru.
Motivele pentru care a preferat al 3-lea traducător anonimatul n-au nicio importanţă în actualul ciontext. Eu voiam să spun doar că cititorul nu poate avea nicio certitudine în privinţa numărului de persoane care-au făcut traducerea! 🙂
Scuze, am vrut să scriu context, nu ciontext! 😆
Din MINCIUNILE editurii NEMIRA impletite in perdele de fum cu iz de smecherie ieftina putind fetid a tutun mucegait „made in NEMIRA”:
1. Cartile din precomanda la Dansul dragonilor – adica acea carte mult-trambitata nu a ajuns nici pana azi 27 decembrie!!! Eu am mai facut comenzi in alti ani, inaintea Craciunului, si cartile au ajuns dupa 5 ianuarie. Deci slabe sanse sa ajunga la cititori mai devreme de inceputul anului viitor!
2. Pe blogul Nemirei pe data de 20 decembrie la articolul postat sub titulatura :”Dragonii se trezesc la viata”, reprezentanta editurii „Andreea” [probabil ii este rusine sa isi spuna numele complet] scria:
„… Aștept răspunsurile voastre până pe 24 Decembrie 2011, ora 23:59, printr-un comentariu la acest articol iar în urma unei trageri la sorți în ziua de Crăciun, unul dintre cititorii participanți va primi drept cadou din partea “Moșului” un exemplar din “Dansul Dragonilor” de George R.R. Martin!…”
Pe data de 25 decembrie aceeasi reprezentanta a editurii anunta pe blogul editurii in articolul „Enciclopedia Craciunului”:
„Știu sub bradul cui va ajunge cartea “Enciclopedia Crăciunului” de Gerry Bowler, adică premiul concursului început acum 5 zile!”
„…Așadar, felicitări cititoarei Teodora Badea, dar și tuturor participanților la concurs pentru alegerile excepționale privind Top 3 momente memorabile din primele 4 volume ale seriei “Cântec de Gheață și Foc” de George R.R. Martin!…”
Sper ca ati observat ca premiul anuntat a fost schimbat in mod ABUZIV si RUSINOS de catre editura cu alt premiu… Care este un fel de premiu de consolare pentru castigator care poarta mesajul: „Ai fost fraiera daca ai crezut ca ai sa primesti Dansul dragonilor!!!”
Observati adunate:
A. Multe amanari a datei lansarii „Dansul dragonilor” vreo 3…
B. Graba cu traducerea + cooptarea a patru traducatori pt. traducere
C. Mai nimeni nu a anuntat ca a primit cartea pana pe 25
D. Au schimbat premiul „Dansul dragonilor” cu alta carte…
Din aceste observatii trag concluzia ca cartea nici nu a iesit de la tipar.
RUSINE FARA MARGINI + MINCIUNI GROSOLANE impachetate frumos in urari de sarbatori: Asta ne ofera NEMIRA!!!
mutumes pt o traducere decenta.Comentarii vor fi destule pro si contra.De asemenea stiind ca sunteti si prozator asteptam sa citim si ceva nou scris Dvs
Comentarii pro şi contra se pot face întotdeauna. Sunt chiar foarte curioasă să le citesc, dar încă n-am găsit nimic. (în fine, recunosc că nici nu m-am omorât câutându-le :))