Autor: Trang Thanh Tran
Titlu: Să bântui o casă bântuită (2025)
Titlu original: She Is a Haunting (2023)
Editură: Alice Books
Colecție: Daring Alice
Traducător: Iulia Dromereschi
Redactor: Bogdan Coșa, Vasilica Turculeț
Coperta: Elena Masci
Nr. pagini: 368
Format: Trade Paperback, 13×20
Premii: Bram Stoker Award for Best Young Adult Novel 2023, Independent Publisher Book Award (IPPY) for Young Adult Fiction – General 2024
Nominalizări: William C. Morris YA Debut Award Nominee 2024
Nota Goodreads: 3,35 (11 421 note)
Fantomele memoriei și mucegaiul istoriei
Descrierea editurii: „Un roman tulburător despre rădăcini, apartenență și fantomele trecutului, unde groaza se împletește cu tandrețea și lupta pentru identitate. Jade Nguyen ajunge în Vietnam cu un singur scop: să-și ia banii promiși pentru facultate de tatăl ei și să plece de acolo. Tot ce trebuie să facă este să pretindă, timp de cinci săptămâni, că e parte dintr-o familie fericită, alături de Ba, tatăl ei înstrăinat, și de Lily, surioara ei pe care o iubește mult, într-o casă colonială pe care Ba o restaurează. Nu ar trebui să-i fie foarte greu; la urma urmei, a mințit toată viața ca să se integreze. Trebuie doar să pară suficient de heterosexuală, suficient de vietnameză și suficient de americană. Dar casa aceasta la care muncește Ba deapănă alte planuri. Noapte de noapte, Jade se trezește paralizată. Pereții emit un sunet bizar, piciorușe și antene de insecte tot apar în locuri unde nu ar trebui să apară și urme ciudate ale strămoșilor ei care au muncit odinioară chiar aici se ivesc pe neașteptate în grădină. Și, peste toate, spectrul tulburător al unei mirese ce îi transmite avertismente criptice: Nu mânca. Ceva vechi și rău bântuie locul și nu se va opri până nu-i va anihila pe toți. Însă nici Ba și nici Lily nu cred că se întâmplă ceva ciudat, iar Jade, dezgropând rădăcina răului din casă, trebuie să înfrunte adevărul despre cine este și cine trebuie să devină dacă vrea să-i salveze pe toți.”
Debutul literar al autoarei Trang Thanh Tran, Să bântui o casă bântuită, nu e doar o simplă poveste cu case bântuite, ci o explorare viscerală a traumei transgeneraționale și a colonialismului francez în Vietnam. Romanul se hrănește din rădăcini gotice clasice, însă le transplantează într-un sol pur și simplu îmbibat de istoria sângeroasă a Indochinei. Autoarea pare că s-a inspirat dintr-o dorință acută de a demonta mitul civilizator al colonizatorului, folosind elemente de horror biologic și supranatural pentru a manifesta fizic resentimentele trecutului. Casa Nhà Hoa, locul unde se petrece aproape toată acțiunea cărții, devine astfel un personaj în sine, o entitate ce refuză să uite crimele comise între pereții săi, amintind de atmosfera din Casa bântuită de Shirley Jackson, dar cu o specificitate culturală vietnameză care îi conferă o identitate unică și tulburătoare.
Povestea o urmărește pe Jade Nguyen, o adolescentă americano-vietnameză care ajunge în Ðà Lạt pentru a petrece vara cu tatăl ei, Ba, pe care îl vede rar. Scopul vizitei este unul pragmatic: Jade are nevoie de banii de facultate pe care i-a promis tatăl său, cu condiția ca ea să reziste cinci săptămâni în conacul colonial pe care acesta îl restaurează pentru ca mai apoi să-l transforme într-un soi de pensiune cu camere tematice. Încă de la sosire, Jade simte că ceva e profund greșit. Casa pare să respire, să consume insecte și să secrete un mucegai persistent. Narațiunea se desfășoară într-un ritm lent, deliberat, construind o tensiune psihologică în care granița dintre realitate și halucinație se estompează pe măsură ce Jade descoperă că nu e singura care vede anomaliile din Nhà Hoa, chiar dacă pare singura dispusă să le recunoască.
Jade este un personaj central fascinant, definită de o dualitate constantă: e prea vietnameză pentru America și prea americană pentru Vietnam. Cinismul ei și dorința de control sunt mecanisme de apărare împotriva unei lumi care a dezamăgit-o constant. Pe de altă parte, tatăl ei, Ba, este portretizat ca un bărbat obsedat de validare și de reconstrucția unui trecut idealizat. El vede în restaurarea conacului o șansă de a-și demonstra succesul, ignorând cu bună-știință semnele evidente de putrefacție, atât fizică, cât și spirituală. Conflictul dintre cei doi nu este doar unul generațional, ci și unul ideologic, reprezentând ciocnirea dintre dorința de a expune adevărul dureros și nevoia de a păstra aparențele unei vârste de aur care nu a existat niciodată.
Relația dintre Jade și Ba constituie nucleul emoțional al cărții, fiind marcată de o barieră de comunicare aproape insurmontabilă. Ba este un personaj tragic prin refuzul său de a vedea monștrii din jur, preferând să dea vina pe „sensibilitatea” fiicei sale. Această invalidare constantă o împinge pe Jade spre o izolare periculoasă. Totuși, sub stratul de resentimente există o dorință disperată de conectare, de restabilire a unei legături (care de fapt n-a existat niciodată). Jade caută în Ba figura paternă care să o protejeze, în timp ce el caută în Jade o confirmare a propriei moșteniri. Această dinamică este complicată de prezența mezinei, Lily, care acționează ca un catalizator al vulnerabilității pentru amândoi, ea fiind practic puntea fragilă care încă mai ține familia unită în fața ororilor casei.
Extinzând analiza către restul personajelor pe măsură ce înaintăm în poveste, observăm cum cercul social din jurul casei Nhà Hoa contribuie la atmosfera apăsătoare. Florence Ngo, nepoata foștilor proprietari francezi, aduce cu ea umbra colonialismului care refuză să plece. Interacțiunile dintre ea și familia Nguyen sunt încărcate de microagresiuni și de o nostalgie toxică pentru epoca colonială. Prin contrast, personajele locale și spiritele care bântuie casa oferă perspective asupra suferinței uitate a celor care au construit și au servit în conac. Trecutul nu e prezentat prin flashbackuri convenționale, ci prin senzații organice: gustul de pământ, țârâitul greierilor și mirosul de flori de crin ce ascund duhoarea morții, legând prezentul de ororile nespuse ale istoriei.
Simbolistica romanului e extrem de densă, gravitând în jurul ideii de consum. Casa consumă istorie, insecte și, în final, pe ocupanții săi. Consumul reprezintă, aș zice, o metaforă pentru colonialismul care devorează resursele și identitatea unei națiuni, lăsând în urmă doar cochilii goale. Mucegaiul negru care se extinde pe pereți simbolizează trauma care nu a fost procesată și care, lăsată la întuneric, începe să corodeze fundația vieților prezente. Chiar și titlul, Să bântui o casă bântuită, sugerează că bântuirea nu reprezintă un eveniment extern, ci o stare de-a fi; femeile din familia lui Jade sunt bântuite de așteptări, de secrete și de propriile identități fragmentate, transformându-se ele însele în manifestări ale rezistenței.
Un alt aspect simbolic major e reprezentat de insecte, în special gândacii, care invadează spațiul personal al personajelor. Aceștia nu sunt doar elemente de body horror, ci devin vocea celor care au fost reduși la tăcere, a celor mici care sunt striviți sub greutatea marilor ambiții. Casa Nhà Hoa încearcă să-și scuipe afară locuitorii care nu-i aparțin, folosind natura ca pe o armă de autoapărare. Această legătură între mediul construit și cel organic subliniază ideea că pământul are memorie, iar încercarea lui Ba de a curăța casa este, în esență, o încercare de-a șterge memoria sângeroasă a Vietnamului în favoarea unei estetici europene sterile.
În ceea ce privește relația lui Jade cu sexualitatea sa și cu Florence, autoarea explorează tema dorinței ca formă de putere și vulnerabilitate. Jade este atrasă de ceea ce ar trebui să respingă, reflectând atracția periculoasă a unei istorii care promite strălucire, dar livrează doar moarte. Această sub-intrigă adaugă un strat suplimentar de complexitate personajului principal, arătând că ea nu e doar o victimă a împrejurărilor, ci o ființă umană cu impulsuri contradictorii. Relația lor funcționează ca o oglindă a colonialismului: o fascinație reciprocă bazată pe o inegalitate fundamentală, unde dragostea și posesia devin greu de distins una de cealaltă în labirintul casei.
Totuși, romanul nu e lipsit de defecte, iar unul dintre cele mai vizibile este ritmul inegal. Prima jumătate a cărții se bazează excesiv pe atmosferă, amânând atât de mult acțiunea propriu-zisă, încât cititorul poate deveni nerăbdător. Deși descrierile senzoriale sunt superbe, repetitivitatea anumitor motive (cum ar fi consumul de insecte sau aparițiile fugare ale fantomelor) poate diminua impactul ororii spre final. Există momente în care metafora devine atât de densă, încât sufocă firul narativ, transformând proza într-un exercițiu de stil ce riscă să piardă din vedere miza emoțională imediată a personajelor în favoarea mesajului politic sau istoric.
Un alt punct critic îl reprezintă rezolvarea anumitor conflicte secundare, care par grăbite în comparație cu construcția minuțioasă de până atunci. Deznodământul, deși satisfăcător din punct de vedere tematic, recurge la elemente de deus ex machina care pot părea forțate într-o poveste ce se dorește a fi ancorată în psihologia umană. De asemenea, unele personaje secundare, cum este sora lui Jade, Lily, rămân schițate superficial, servind mai degrabă ca instrumente narative pentru a genera reacții din partea protagonistei decât ca entități cu o evoluție proprie. Această disproporție în dezvoltarea personajelor face ca finalul să nu aibă greutatea catartică pe care ar fi putut s-o atingă.
În ciuda acestor aspecte negative, Să bântui o casă bântuită rămâne o lectură interesantă pentru fanii genului horror care caută substanță intelectuală și context cultural. Trang Thanh Tran reușește să creeze o operă care nu se mulțumește doar să bage cititorul în sperieți, ci îl forțează să se confrunte cu realitatea incomodă a modului în care ne modelează trecutul. E un roman despre furia celor uitați și despre curajul de-a privi direct în ochii monștrilor pe care îi numim „acasă”. Chiar dacă structura sa este uneori la fel de șubredă ca scările conacului Nhà Hoa, fundamentul său ideatic e solid și necesar într-un peisaj literar contemporan care are nevoie de mai multe voci (cu atât mai mult diferite și exotice) capabile să transforme trauma în artă viscerală.
Ca o concluzie, Să bântui o casă bântuită se impune ca o lucrare ambițioasă ce folosește teroarea pentru a vorbi despre identitate, asimilare și supraviețuire. Este o carte care „miroase” a pământ reavăn și a flori ofilite, lăsând în urmă o senzație de neliniște ce persistă mult timp după ce-ai dat și ultima pagină. Pentru cititorii amatori de horror, romanul apărut anul trecut la Editura Alice Books, în colecția Daring Alice (colecție dedicată debuturilor), reprezintă o oportunitate de-a descoperi o perspectivă nouă asupra genului gotic, demonstrând că cele mai înfricoșătoare fantome nu sunt cele care bântuie holurile, ci acelea care trăiesc în tăcerile dintre noi și în paginile nescrise ale istoriei noastre colective.
„- Sunt mereu fete?
În filme, în seriale și în poveștile inspirate din fapte reale, fantoma e o fată sau o femeie a cărei virginitate sau lipsă a ei reprezintă o lecție morală și a cărei stare mintală a devenit fragilă. Uneori, lupta se dă nu pentru propria ei viață, ci și pentru cea a copiilor ei, născuți sau nenăscuți. De regulă, chinuie o urmașă de gen feminin.
– Așa se pare, nu? zice Florence. Chiar și moarte suntem înspăimântătoare.”
