Fragment în avanpremieră: Ray Bradbury – Vin de păpădie

Se zice că așa începe înțelepciunea. Când ai șaptesprezece ani, știi tot.

Când ai douăzeci și șapte, dacă încă mai știi totul,

atunci tot șaptesprezece ani ai de fapt.

Verile din Greentown înseamnă pentru doi frați, încă puști, experiențe ce-i vor schimba pentru totdeauna. Înghețata de vanilie și vinul de păpădie au devenit deja ritualuri estivale, dar în vara anului 1928 ei încearcă și gustul amar al morții, fragilitatea fericirii și ireversibilitatea timpului. Orășelul, pe care credeau că-l cunosc atât de bine, le dezvăluie și alte secrete. Iar unele dintre ele sunt desprinse dintr-un univers fantastic.

Primul lucru pe care-l înveți în viață este că ești un prost.

Ultimul lucru pe care-l înveți în viață este că ești exact același prost.

„Imposibilitatea de a-l cataloga pe Ray Bradbury ca simplu scriitor de science-fiction devine din nou evidentă în acest fermecător eseu filosofic despre adolescență.“ kirkusreviews.com

„Descrierile fără seamăn ale lui Bradbury evocă o dorință bizară de a rememora amintiri care de fapt nu-ți aparțin. Vin de păpădie te face să retrăiești vremurile în care ți-ai fi dorit ca vara să nu se sfârșească niciodată.“ readerslane.com

„Bradbury este un scriitor sincer și original.“ Time

„Se spune că un scriitor măreț se naște, nu se creează. Un astfel de scriitor remarcabil este Ray Bradbury.“ discerningreader.com

„Această carte despre trecut – în zilele noastre, anul 1928 pare un trecut foarte îndepărtat – devine o povață pentru noi, cititorii: trebuie să ne bucurăm cât de mult putem de prezent.“ conceptualfiction.com

„În canonul literar al lui Bradbury, Vin de păpădie rămâne cartea sa cea mai personală, reamintirea semi-autobiografică a unei veri din anul 1928 într-un orășel magic.” harpercollins.com

Disponibilă pentru livrare din 2 decembrie 2020.

FRAGMENT

VIN DE PĂPĂDIE

În dimineața aceea liniștită, orașul învelit în întuneric încă dormea. Vara se simțea în aer, în adierile plăcute, în suflul lent, cald și prelung al lumii. Trebuia numai să te ridici și să te apleci pe geam, și îndată știai că erau primele momente de viață adevărată și de libertate, prima dimineață de vară.

Douglas Spaulding, un băiat de doisprezece ani, tocmai trezit din somn, se întinse alene în brațele de-abia însorite ale verii. Din dormitorul cu cupolă de la al treilea etaj, savură puterea falnică, ridicându-se către înalturi pe vântul de iunie, a celei mai semețe clădiri din oraș. Noaptea, când copacii se legănau împreună, privirea lui era ca raza luminoasă a unui far peste mările neliniștite de ulmi, stejari și arțari. Acum… 

— Mamă, șopti Douglas. 

O vară întreagă înaintea lui, de bifat zi după zi. Precum zeița Șiva din albumele de călătorie, își văzu mâinile peste tot, culegând mere acre, piersici și prune negre ca noaptea. O să se îmbrace în copaci și tufișuri, și râuri. Cu plăcere o să tremure de frig în ușa acoperită de promoroacă a ghețăriei. O să se coacă cu drag, alături de zece mii de pui, în bucătăria bunicii. 

Dar deocamdată o sarcină bine-cunoscută îl aștepta.

O noapte pe săptămână avea voie să-i lase pe mama, pe tata și pe Tom, fratele lui mai mic, dormind în căsuța lor de peste drum și să fugă aici, pe scările în spirală întunecate, până la cupola bunicilor, ca să doarmă în acest turn de vrăjitor plin de tunete și viziuni, să se trezească înaintea clinchetului cristalin al sticlelor de lapte și să-și îndeplinească ritualul de magie. 

Se ridică în picioare în fața ferestrei deschise către întuneric, trase adânc aer în piept și expiră. 

Toate felinarele de pe stradă se stinseră ca lumânările de pe un tort negru. Încă o expirație, și încă una, și stelele începură să dispară. 

Douglas zâmbi și întinse arătătorul. Acolo și dincolo. Acum aici, și dincoace… 

Pe Pământul dimineții apărură pătrate galbene, pe măsură ce se aprindeau luminile în case. Se aprinseră deodată constelații de ferestre, departe în tărâmul zorilor. 

— Toată lumea cască. Toată lumea sus. 

Sub el, agitație în casă. 

— Bunicule, ia-ți dinții din paharul cu apă! Apoi, după ce așteptă un timp: Bunica și străbunica, începeți și faceți clătite! 

Mirosul cald de aluat prăjit se ridică și se lăsă purtat pe curenții de aer către camerele chiriașilor, mătușilor, unchilor și verilor veniți în vizită. 

— Strada unde locuiesc toți bătrânii, sus! Domnișoară Helen Loomis, colonel Freeleigh, domnișoară Bentley! Tușiți, ridicați-vă, luați-vă pastilele, mișcați-vă! Domnule Jonas, înhămați-vă calul și scoateți-vă căruța de vechituri! 

Casele deprimante de pe partea cealaltă a dealului pe care se afla orașul deschiseră ochi răutăcioși de dragon. În curând, în străzile din vale scăldate de dimineață, două femei bătrâne aveau să iasă să se plimbe cu mașinuța lor electrică, salutând din mers toți câinii.

— Domnule Tridden, fugiți la depou! 

Și în curând, tramvaiul avea să iasă din depou, împrăștiind scântei albastre și fierbinți, ca o corabie pe râurile pietruite ale străzilor. 

— Gata, John Huff, Charlie Woodman? șopti Douglas către Strada Copiilor. Gata! adăugă el spre mingile îngropate în gazoane ude, spre leagănele goale atârnate de copaci. 

— Mami, tati, Tom, scularea. 

Alarmele ceasurilor țiuiră slab. Orologiul tribunalului bubui. Păsările țâșniră din copaci, cântând, ca o plasă aruncată de mâna lui. Douglas, dirijându-și orchestra, îndreptă un deget spre cerul de răsărit… 

Iar soarele începu să se ridice. 

Zâmbi ca un magician, cu brațele încrucișate. „Da, domnule“, își spuse, „când le zic eu, toată lumea sare în picioare, toată lumea o ia la fugă. Ce vară frumoasă are să fie“ – și deasupra orașului mai pocni o dată din degete. 

Bum, se deschiseră ușile și oamenii ieșiră afară. Așa începu vara anului 1928.

În dimineața aceea, traversând iarba din fața casei, Douglas Spaulding rupse cu fața o pânză de păianjen. Un fir invizibil din aer îi atinse fruntea și se frânse în tăcere. 

Și astfel, cu o prevestire atât de subtilă, știu că ziua aceea avea să fie diferită. Dar urma să fie deosebită și pentru că, așa cum îi spuse tatăl lui când îi ducea cu mașina în afara orașului pe el și pe fratele lui Tom, în vârstă de zece ani, unele zile sunt făcute numai din miros, când lumea întreagă îți intră pe o nară și iese pe cealaltă. Și mai sunt și alte zile, mai zise el, când auzi fiecare trompetă și tril al universului. Alte zile sunt pentru gustat, iar altele pentru atins. Ba încă sunt unele bune pentru toate simțurile. Uite asta de acum, zise el, miroase ca și cum o livadă imensă, nenumită, a crescut peste noapte pe după dealuri, umplând toată lumea vizibilă cu prospețime și căldură. În aer miroase a ploaie, deși nori nu sunt. În orice moment poate suna râsul unui necunoscut în pădure, deși acum e tăcere…

Douglas privea ținutul trecând pe lângă el. Nu simțea nici miros de ploaie, nici aromă de livezi, fiindcă știa că nu aveau cum să existe fără nori și fără meri. Cât despre râsete necunoscute în adâncurile pădurii, ce să mai zic… 

Însă adevărul adevărat rămăsese neschimbat – iar aici Douglas se simți străbătut de un fior – fără niciun motiv anume, aceasta era o zi altfel. 

Mașina se opri drept în inima pădurii tăcute. 

— Bine, băieți, să stați cuminți. 

Începuseră să-și dea coate. 

— Da, să trăiți! 

Se dădură jos și luară cu ei gălețile de tablă albastră, lăsând în urmă drumul singuratic și prăfuit pentru a pătrunde într-o lume mirosind a ploaie. 

— Uitați-vă după albine, zise tata. Albinele se adună în jurul strugurilor ca băieții în jurul bucătăriilor, da, Doug? 

Douglas tresări și se uită la el. 

— Ești tare departe astăzi, zise tata. Mai cu viață! Hai cu noi. 

— Da, domnule. 

Merseră prin pădure, tata înalt în frunte, Douglas în umbra lui, și Tom, cel mai mic, în umbra fratelui său. Ajunseră la un delușor de unde puteau să vadă totul în față. Uite, acolo și dincolo, vedeți? Tata le arăta ceva cu degetul. Aici locuiesc și mor vânturile cele mari și tăcute de vară, în adâncurile verzi, ca niște balene fantomă nevăzute.

Deși întoarse repede capul, Douglas nu reuși să vadă nimic și se simți înșelat de tatăl care, la fel ca bunicul, trăia din ghicitori. Dar… Da, și totuși… Douglas se opri, ascultând. 

„Da“, își zise, „sigur o să se întâmple ceva, sigur!“ 

— Astea sunt ferigi, zise tata, cu găleata clopoțind tare în mâna lui. Ia puneți mâna! și râcâi pământul. Un milion de ani de compost bun, de frunze. Gândiți-vă câte toamne au trecut ca să poată apărea asta. 

— Mamă, mă mișc ca un indian! zise Tom. Niciun sunet. 

Vigilent și la pândă, Douglas atinse fără să simtă pământul nesfârșit. „Suntem înconjurați!“ își spuse. „O să se întâmple ceva! Dar ce?“ Se opri. „Hai încoace, de oriunde te-ai băgat și orice-oi fi!“ țipă el în gând. 

Tom și tata pășeau fără grabă pe solul tăcut. 

— Cea mai frumoasă dantelă din lume, zise tata încet. 

Le arăta copacii, cum se întrețeseau spre cer sau cum era cerul dantelat cu copaci, nu era prea sigur care dintre ele. Totuși țesătura era acolo, zâmbi el, și se întindea peste tot, verde și albastră, și dacă te uitai, puteai vedea cum se mișcă șoptind războiul de țesut al pădurii. Tata, relaxat, pălăvrăgea despre tot soiul de lucruri, cu o senzație de naturalețe sporită de faptul că din când în când râdea de propriile lui vorbe. Îi plăcea să asculte liniștea, zicea, dacă ai cum să asculți așa ceva, fiindcă în liniște poți auzi cum se cerne polenul florilor sălbatice prin aerul încins de albine, O, Doamne, albinele din aer! Ia ascultați! Ce cascadă de ciripeli pe după copacii ăia! 

„Acum e acum“, își zise Douglas, „acum vine! Vine în fugă și eu nu văd nimic! Ca valul vine! Ce aproape e!“ 

— Struguri sălbatici! spuse tata. Ce noroc avem, ia uite! 

„Ba nu!“ gemu Douglas. 

Dar Tom și tata își băgară mâinile adânc în tufiș, iar vraja se rupse. Creatura aceea teribilă, capabilă să caute, să ucidă, să fugă, să sară în înalturi și să zguduie sufletele din țâțâni, dispăruse fără urmă. 

Douglas, pierdut și pustiit, căzu în genunchi. Își privi degetele trecând prin umbra verzuie, și când le trase înapoi, le descoperi pătate de parcă reușise cumva să rănească pădurea și să-și bage mâna în rana deschisă.

You might also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *