Autor: Paul Colize
Titlu: Toată violența oamenilor (2025)
Titlu original: Toute la violence des hommes (2020)
Editură: Crime Scene Press
Traducător: Delia Tuică
Redactor: Alexandru Arion
Nr. pagini: 304
Format: Trade Paperback, 13×20
Preț: 37,6 (47)
Nota Goodreads: 4,15 (53 note)
Descrierea editurii: „O tânără este găsită în apartamentul său din Bruxelles, ucisă cu mai multe lovituri de cuțit. Toate indiciile arată spre Nikola Stancovici, un artist care a fost ultima persoană pe care victima a sunat-o înainte să moară. El apare pe înregistrările camerelor de supraveghere imediat după crimă, poliția îi găsește hainele pătate de sânge și descoperă în atelierul său schițe ale locului faptei. Sub aparențele sale de copil pierdut, Niko este un graffiti artist de geniu, supranumit de presă „Funambulul”, după ce pe străzile capitalei au apărut o serie de picturi murale anonime și ultraviolente. Din spatele zidurilor de tăcere cu care s-a înconjurat și aflat sub supraveghere psihiatrică, tânărul neagă totul. Singura sa formă de apărare este să repete o frază: „Nu am fost eu.” Însă povestea lui Niko este întrețesută cu povestea Iugoslaviei măcinate de război. Toată violența de atunci își găsește ecou în prezent.”
Când o editură are o colecție solidă de mystery, policier, thriller, suspans etc. construită în timp, cu migală și răbdare, făcând sacrificii și asumându-și riscuri, mă bucur tare mult când printre riscurile asumate se numără și publicarea unor autori din arii geografice… să le spunem mai puțin sigure din punct de vedere comercial. Iar din păcate chiar și Europa, cu notabilele excepții Marea Britanie și zona nordică, reprezintă un adevărat pariu când vine vorba de succesul comercial. Deși thrillerele fără substanță și publicate pe bandă rulantă (nu zic Freida sau Alex, dar zic) câștigă, din nefericire, tot mai mult teren, iată că din când în când mai e loc și de câte un autor de thrillere din… Italia. Sau Spania. Sau, cum e cazul în situația de față, Belgia.
Paul Colize este un ilustru necunoscut cititorului român. Mărturisesc că nu mai auzisem de el, însă iată că Editura Crime Scene Press, o editură foarte curajoasă și suficient de temerară să-și asume riscuri privind tocmai ce am scris mai sus, ni-l propune pe câștigătorul premiului Polar Michel Lebrun 2020. Cu un roman psihologic atent documentat, alert, bine scris și de o profunzime cum rar mai întâlnești printre romanele de gen din zilele noastre. Din păcate, și discutam chiar zilele trecute cu reprezentanții editurii la care apare acest autor belgian, numărul de note de pe Goodreads (extrem de mic în cazul lui) reprezintă un factor decisiv pentru cititorul român atunci când își alege următoarea lectură. Repet, numărul de note, nu nota generală în sine, că atunci s-ar schimba lucrurile. Nu la fel stau lucrurile prin afară, unde criteriile sunt cu totul altele, mai profunde și mai benefice atât pentru autori, cât și pentru edituri și, mai cu seamă, educație, dar asta este o altă discuție.
Așadar, avem de-a face cu un roman psihologic. O tânără este descoperită moartă într-un apartament din Bruxelles. Ucisă cu mai multe lovituri de cuțit. Cel vinovat pare a fi tânărul Nikola Stancovici, artist de geniu, autor al unor graffitiuri uriașe desenate pe laturile unor clădiri la înălțimi amețitoare, în fapt adevărate picturi murale de o violență ieșită din comun. El apare pe înregistrările camerelor de supraveghere îndepărtându-se de apartamentul în care a fost omorâtă tânăra, dar lovitura decisivă vine atunci când hainele sale pătate de sânge sunt descoperite de polițiști, iar în atelierul său sunt descoperite schițe care descriu în detaliu locul abominabilei fapte. Deci e clar că-i vinovat, mai mult decât vinovat, bun de condamnat deja.
Însă muțenia lui și faptul că nu rostește decât „N-am fost eu”, iar și iar, face aproape imposibilă instrumentarea cazului, anchetatorii ajungând să creadă că suspectul nu-i în toate mințile. Motiv pentru care este internat într-un institut de specialitate pentru a se stabili dacă este și a fost în deplinătatea faptelor mintale în momentul comiterii omorului, pentru ca mai apoi să poată fi pus (sau nu) sub acuzare. Iar directoarea institutului, o psihiatră de succes, transformă într-o adevărată misiune personală nu doar aflarea adevărului despre croatul Nikola, introvertitul, singuraticul și volatilul artist grafic, ci și… poate chiar vindecarea lui.
Povestea pendulează între episoadele cu Nikola și un angajat al institutului, care încearcă să-l scoată din cochilie, sesiunile cu directoarea, discuțiile acesteia cu avocatul apărării lui Nikola Stancovici pentru a face un pic de lumină în viața artistului chinuit de demoni, dar mai ales episoade din asediul Vukovarului, un oraș croat ras complet de obuzele și tancurile sârbești în 1991, moment care a marcat începutul războiului din Iugoslavia, când Croația a organizat un referendum prin care a ales independența. Căci se pare că trauma oribilă prin care a trecut Nikola își are originile în acele zile îngrozitoare de asediu, când micuțul, în vârstă de doar opt ani, a fost martorul unor evenimente atroce. Care l-au transformat în… cel care este azi.
Parcursul este, evident, dificil, dar poate că există totuși un dram de speranță. Când treci prin niște suferințe incredibile la o vârstă foarte fragedă, când rămâi orfan și-al nimănui într-o țară măcinată de război, când nimeni nu te înțelege, nimeni nu te acceptă, când vremurile sunt extrem de tulburi, mai e oare de mirare că un mic geniu caută și găsește o supapă de refulare în artă? Când încearcă să-și exorcizeze demonii aruncându-i pe orice fel de suprafață care suportă vopseluri? Când, dacă nu ar face asta, mintea, și-așa fisurată și rănită, s-ar frânge probabil definitiv? O poveste dureroasă, plină de o violență uneori ieșită din comun, care scoate la lumină, nu foarte grafic, dar destul când să ridice un pic cortina, evenimente petrecute în istoria noastră recentă. Și nu în Orientul Mijlociu sau în Africa, ci la doi pași de noi, în fosta Iugoslavie.
„Să cucerească un zid pentru a-i lăsa amprenta sa devenise pentru el o nevoie vitală. Nopți în șir, cu frica în sân, suspendat de o frânghie precum o marionetă, sfida moartea pentru a-și împroșca suferința pe chipul oamenilor.”
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a volumului Toată violența oamenilor de Paul Colize. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare:
