Un fragment în premieră din volumul Nostalgia, de Agnes Arnold-Forster (traducere de Mirela Mircea), apărută în noua colecție „Psi”.
„Ne mai putem gândi azi oare că nostalgia, sentimentul poetic și plăcut care ne cuprinde la amintirea copilăriei sau a locurilor natale, a fost cândva o boală primejdioasă în ochii societății și ai medicilor? Termenul, lansat de doctorul elvețian Johannes Hofer în 1688, nu avea pe atunci mai nimic din conotațiile actuale: din nostalgie se putea muri.
Era pe-atunci un sentiment diferit de-al nostru? Când și de ce a suferit nostalgia o prefacere atât de radicală încât, transformată astăzi într-o emoție inofensivă, poate servi drept strategie publicitară, instrument politic sau chiar mijloc terapeutic?
Purtându-ne într-o călătorie de-o formidabilă amploare în timp și spațiu, Agnes Arnold-Forster încearcă să răspundă acestor întrebări printr-un veritabil tur de forță exegetic, în care explicațiile medicale stau alături de comentariile culturale și analizele politice.
Agnes Arnold-Forster este un critic ager și un ghid minunat. Stilul ei este plin de viață… Abordează cu eleganță subiecte dificile – cuprinzând tot ce este relevant…“ — The Telegraph
„Ce anume găsim când cercetăm îndeaproape conținutul nostalgiei? Ce experiență regretă cei care plâng după trecut? Cui îi folosește invocarea epocilor de aur? Și ce ne spun despre societatea și valorile individuale contemporane recursul la nostalgie și exprimarea ei? …Istoria ne arată că nostalgia s-a născut ca răspuns la forțele sociale și politice ample care constituie modernitatea – capitalismul, migrația, colonialismul, industrializarea și războaiele globale… Modernitatea care a modelat nostalgia a început în secolul al XIX-lea, cam în aceeași perioadă în care nostalgia se transforma din boală în emoție. Iată că, de fapt, problemele vieții moderne sunt vechi.“ — AGNES ARNOLD-FORSTER
În noua serie „Psi“, ramura umanistă a colecției de știință, apar lucrări de psihologie individuală și socială axate pe cele mai actuale teme, precum și cercetări de ultimă oră din sfera amplă a neuroștiințelor și a științelor cognitive.
AGNES ARNOLD-FORSTER, absolventă de istorie a Universității din Oxford, este în prezent Chancellor’s Fellow la Universitatea din Edinburgh. Absolventă de istorie a Universității din Oxford, a susținut un doctorat (la King’s College London) pe tema cancerului în Anglia secolului XIX. Ulterior, a ținut cursuri la o serie de universități prestigioase precum University of Roehampton, Queen Mary, University of London, UCL, University of Bristol, McGill University și London School of Hygiene and Tropical Medicine. Sfera sa predilectă de cercetare este istoria medicinei moderne și contemporane, a sănătății și a emoțiilor. A publicat numeroase articole de specialitate, precum și volumele The Cancer Problem: Malignancy in Nineteenth-Century Britain (Oxford University Press, 2021) și Cold, Hard Steel: The Myth of the Modern Surgeon (Manchester University Press, 2023).
FRAGMENT
Prin anii 1970, nostalgia era pretutindeni. Nemaipunând în pericol nici corpul, nici mintea, a devenit un fel de modă. Diverși autori din Europa și America de Nord s-au arătat îngrijorați de „valul de nostalgie“, cum l-a numit jurnalistul și omul de afaceri Alvin Toffler. „Valul“ a traversat Atlanticul, inundând Franța, Marea Britanie și Germania cu filme demodate, muzica anilor 1950 și articole de presă în care gazetarii își frângeau mâinile de îngrijorare în legătură cu starea societății. În deceniile 1970–1980, nostalgia a continuat să chinuie Occidentul. Domina radioul, transforma vestimentația și decorațiunile interioare și afecta viața profesională și politică a populației. Și, odată ce companiile și producătorii din domeniul cultural i-au descoperit potențialul comercial, au început să exploateze seducătoarele calități ale emoției la modă. Însă, chiar dacă nu mai era mortală, nostalgia rămânea în continuare un fenomen complicat.
Conceptul de nostalgie a început să apară în reclamele TV în anii 1970, când mărci celebre precum Hovis și Cadbury au lansat campanii ingenioase care aminteau publicului de vremuri mai simple și evocau o lume în curs de dispariție. Genul acesta de strategie de marketing rămâne și azi la fel de populară. De la afișele cu „Keep Calm and Carry On“ („Rămâi calm și mergi înainte“) la cântarele de bucătărie retro, nostalgia reușește și acum să impulsioneze vânzările. Magazinele de pe platforma Etsy le vând clienților internauți o imagine edulcorată a trecutului prin ținutele vintage și diversele fleacuri și gablonzuri. Câteva programe populare de televiziune din ultimii ani au exploatat duioșia publicului față de anii 1980 prin trimiteri la filmul Vânătorii de fantome, serialul Micul meu ponei sau trupa The Clash. Directorii agențiilor de publicitate susțin că nostalgia are succes pentru că îi face pe oameni să se simtă bine. Le oferă un reper, îi liniștește și astfel se pot despărți mai ușor de unele sume din buzunar.
Nostalgia ne poate îndemna să cumpărăm lucruri, dar e capabilă și să schimbe lumea în care alegem să trăim. Pentru unii, e mai mult decât o emoție trecătoare: îi convinge să își modifice mediul, să se întoarcă în timp și să adopte stilul de viață al strămoșilor, până la rochii victoriene, aparate electrocasnice din anii 1940 sau tapet de la 1970. De la cei doi soți a căror poveste a făcut înconjurul webului pentru că trăiesc ca în secolul al XIX-lea (vezi capitolul 7, „Reinventarea lumii“) până la „mămicile blogger“ care pozează în rochii din epoca Regenței engleze sau la pasionații care reconstituie bătălii celebre, trecutul își manifestă puterea de atracție – o adevărată vrajă ce reconfigurează viețile personale și sociale și transformă înfățișarea și infrastructura orașelor mai mari sau mai mici din întreaga lume.
În ultima parte a secolului XX, psihologii și neurocercetătorii s-au aplecat din nou asupra nostalgiei. Au studiat-o în laboratoare, realizând investigații în rândul nostalgicilor cronici și urmărind care regiuni ale creierului se iluminează la RMN. Le-au arătat subiecților portrete ale prietenilor și cărți poștale vechi și i-au expus la mirosuri evocatoare pentru a trezi nostalgii, apoi au studiat efectul emoției asupra dispoziției și comportamentului. Psihologi care și-au dedicat toată viața explorării acestui sentiment greu de surprins au susținut (și susțin în continuare) că au reușit „să vadă“ nostalgia în imaginile scanărilor cerebrale și în chestionare. Manifestările sale au fost inventariate și clasificate și unii cercetători și-au construit întreaga carieră pe baza acestui studiu. Spre deosebire de istorici, majoritatea psihologilor afirmă în prezent că aproape toți oamenii resimt nostalgie din când în când, indiferent de locul și perioada în care trăiesc, și că starea creată de această emoție este în mare parte pozitivă, deoarece îndeplinește mai multe funcții afective. Astfel, îmbunătățește starea de spirit și consolidează conștientizarea sensului și a scopului în viață. Susține stima de sine și optimismul cu privire la viitor. Poate îmbunătăți percepțiile legate de prietenie și de sprijinul social, întări sentimentele de protecție și iubire, poate reduce anxietatea și încuraja comportamentele binevoitoare.
Din fericire, o parte din aceste cercetări și-au găsit o aplicare utilă. În lumea afacerilor, ideea că starea de nostalgie e plăcută a permis departamentelor de resurse umane să se folosească de ea pentru a cultiva simțul comunității. În ultimele decenii, companiile au recurs la nostalgie pentru a stimula implicarea, sentimentul de apartenență și loialitatea angajaților și pentru a promova o stare de bine la locul de muncă. Există totuși și abordări cinice din partea unor organizații care apelează la intervenții emoționale ieftine pentru a atenua stresul angajaților în loc să le ofere salarii mai bune, condiții superioare de lucru sau autonomie sporită. Dacă reușești să trezești nostalgia oamenilor reamintindu-le de vremurile bune, poate vor sta mai mult la serviciu, vor accepta salarii mai mici și vor fi mai mulțumiți de viața lor profesională (sau cel puțin asta pretind consultanții de management…). Nostalgia poate fi uneori un produs secundar al muncii în spitale, stații de cale ferată și mine de cărbune – locuri unde angajații au petrecut mulți ani, au acumulat o experiență îndelungată și au urmărit cum se schimbă universul muncii în jurul lor. Spre deosebire de alte locuri de muncă, spitalele, gările și minele erau odată inima comunității locale, companii la care lucrau majoritatea locuitorilor unui sat sau oraș. În trecut, oamenii dezvoltau sentimente puternice și pozitive față de locul de muncă. La urma urmei, deși nostalgia poate fi dulce-amară, de obicei este mai mult dulce decât amară.
Însă, deși nostalgia poate fi plăcută pentru individul care o trăiește, reputația sa de factor care influențează politica și societatea nu e la fel de bine văzută. Cu toate transformările prin care a trecut, poartă în continuare o încărcătură emoțională dificilă și, chiar dacă nu mai ucide, continuă să fie învinuită pentru multe rele. Unii comentatori din partea stângă a eșichierului politic au criticat recentele mișcări populiste pentru că trezesc nostalgia pentru epoci trecute și mitizate. De la Brexit la sloganul lui Donald Trump „Make America Great Again“ („Să redăm Americii măreția“), nostalgia convinge, farmecă și amăgește votanții să facă anumite alegeri. Negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a pus retragerea Regatului Unit din Uniune pe seama „nostalgiei Marii Britanii pentru trecut“. Mulți o consideră o emoție eminamente conservatoare (în sensul larg, nu în cel politic) ce caracterizează persoanele care resping viața modernă – proverbialii struți care își îngroapă capetele în nisip. Potrivit sociologului Yiannis Gabriel, este „cel mai nou opiu al popoarelor“. Diverse mișcări populiste din întreaga lume sunt criticate frecvent pentru că fac apel (în mod abuziv) la nostalgie. Reprezentările trecutului propuse de aceste curente sunt adesea condamnate drept reducționiste, ca exprimând în mare parte viziunea rasei albe sau perspectiva masculină. Dar nostalgia nu afectează doar dreapta politică. Stânga e acuzată la rândul ei de atașamentul sentimental și nostalgic față de entități precum Comuna din Paris, Uniunea Sovietică și National Health Service (NHS, sistemul public de sănătate al Regatului Unit). Cert este că nostalgia a devenit un motor politic, care determină atât persoane de stânga, cât și de dreapta să voteze într-un anume fel, să solicite furnizarea anumitor servicii și să protesteze împotriva anumitor politici publice, și poate că cel mai interesant aspect e că politica nostalgiei pare deosebit de puternică în momentul de față.
Deși în secolul XXI a ajuns să fie asaltată de asocieri cu populismul și vacuitatea intelectuală, poate că nostalgia merită o încercare de reabilitare. Pe lângă faptul că ne permite un studiu de caz important și foarte grăitor privind modul în care evoluează în timp trăirea și semnificațiile sentimentelor, îndeplinește și rolul de sistem de alarmă. Atunci când o descoperim în dezbaterea publică și politică, e bine să fim precauți. Ce anume găsim când privim cu nostalgie în urmă? Ce fel de experiențe trecute sunt regretate? Ce ne spun expresiile nostalgiei și cultivarea acestei emoții despre valorile sociale și individuale de la un anumit moment? Și vom reuși oare să evităm capcana de a-i considera pe cei cu tendințe nostalgice bolnavi, sentimentali sau stupizi?
Nostalgia e omniprezentă. Oferă trăiri plăcute și neplăcute în egală măsură și explică multe dintre aspectele vieții moderne. De aceea, cartea de față se folosește de această emoție aparte ca de o lentilă prin care se pot studia părți din trecutul și prezentul științelor și medicinei; ritmul schimbărilor sociale; sentimentele noastre colective de regret, alienare și apartenență; caracteristici ale locurilor de muncă și industriilor moderne și contemporane; în sfârșit, exploatarea fricii și neliniștii în discursul politic. Expresiile nostalgiei sunt o modalitate prin care ne comunicăm dorința de a retrăi trecutul, nemulțumirea față de prezent și viziunea despre viitor. Așadar, nu vom parcurge aici doar povestea unei emoții periculoase, ci vom analiza în același timp ce facem în prezent, cum ne raportăm la acest prezent și ce ne dorim să schimbăm la lumea în care trăim.
