Semnal editorial 771 + Fragment în avanpremieră: Yrsa Sigurdardóttir – Nu poți fugi, nu te poți ascunde (Editura Trei, 2025, trad. Roxana Mirică)

Publicat pe De Liviu Szoke

Nu poți fugi, nu te poți ascunde

Yrsa Sigurdardóttir

Titlu original: Lok lok og læs

Limba originală: islandeză

Traducere din limba engleză: Roxana Mirică

ISBN: 978-606-40-2589-0

Format: 130x200mm, paperback

480 pagini

Editura Trei

Colecția Fiction Connection Crime

Volum I din seria Black Ice

Crezi că ești în siguranță? Mai gândește-te…

Perfectă pentru fanii lui Stephen King!

Într-o seară geroasă de iarnă, într-un fiord izolat din Islanda, un vecin vizitează casa unei familii care nu mai fusese văzută de o săptămână. Cum nu-i răspunde nimeni, sparge ușa din spate și cele mai întunecate temeri ale sale se adeveresc. Casa este acum scena îngrozitoare a unei crime. Polițistul Týr și medicul legist Iðunn sunt chemați să investigheze cazul, iar curând li se alătură și tânăra polițistă Karólina. Pe măsură ce ancheta avansează, apar secrete teribile despre familie. În scurt timp cu toții înțeleg că acest caz îi obligă să-și confrunte propriul trecut suprimat și deschide o cutie a Pandorei pentru crime mult mai îngrozitoare.

Îngrozitor de bun… Nopțile lungi și întunecate ale Islandei sunt cele mai amenințătoare în thrillerele Yrsei Sigurdardóttir. – FINANCIAL TIMES

Una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultima vreme: întunecată, înfiorătoare și captivantă de la început până la sfârșit. – STUART MACBRIDE, scriitor

Ca întotdeauna, Sigurdardóttir are o scriitură fermă și concisă. – SUNDAY TIMES

YRSA SIGURDARDÓTTIR (Reykjavík, 1963) a debutat în 2005 cu Ultimul ritual, romanul ce deschide celebra serie care o are ca protagonistă pe avocata Thóra Gudmundsdóttir. Suflete damnate, al doilea volum, a fost nominalizat la Shamus Award în 2010. În 2011, Îmi amintesc de tine (stand-alone) a primit Icelandic Crime

Fiction Award, iar în 2015 Tăcerea mării (ultimul volum din seria Thóra) a câștigat Premiul Petrona pentru cel mai bun roman polițist scandinav. Prada (stand-alone) a

fost desemnat cel mai bun roman islandez al anului 2020, iar în 2024 s-a aflat pe lista

scurtă a premiilor britanice Gold Dagger și Petrona, precum și în topurile The Times,

Guardian și Sunday Times. Cărțile sale au fost traduse în peste 30 de limbi și vândute în milioane de exemplare. De aceeași autoare, la Editura Trei au mai apărut: Suflete damnate, Zile întunecate, Cenușă și pulbere, Îmi amintesc de tine, Renegații, patru volume din seria Freyja și Huldar Moștenirea, Răfuiala, Iertarea și Stânca Spânzuratului – și romanul Prada.

FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

9. Joi

Cearșafurile erau mai scumpe decât și‑ar fi dorit Týr și erau clar destinate turiștilor, după cum se putea ob­serva din imprimeul cu aurora boreală care le împodobea. Culorile stridente ar fi fost de‑ajuns să‑l țină treaz toată noaptea. Ca și cum asta nu ar fi fost suficient, verdele intens îi amintea într‑un mod dezgustător de culoarea abdomenului Ásei, o imagine pe care ar fi preferat s‑o evite înainte de culcare. De acum înainte avea să vadă aurora boreală cu alți ochi. Introduse cardul în cititor, îi mulțumi vânzătoarei și se întoarse la mașină. Odată așezat pe scaunul din dreapta, aruncă punga de hârtie pe bancheta din spate.

— Văd că te‑ai descurcat, îi spuse Karó, pornind motorul.

Karó ieșise repede din magazin după ce își cumpă­rase un set de cearșafuri la fel de stridente, cu un model portocaliu ce ilustra o erupție vulcanică. Nu era deloc surprinzător că se simțise incomod în magazin, deoarece vânzătoarea insistase să‑i vorbească în engleză, chiar dacă ea îi răspundea în islandeză. Týr știa că n‑ar fi putut re­zista tentației de a interveni dacă situația ar fi continuat în același mod. Se simțea stânjenit, stând acolo și pre­făcându‑se că nu observă. Mai devreme sau mai târziu, ar trebui să deschidă subiectul cu Karó și să o întrebe cum ar trebui să procedeze. Nu voia să facă situația și mai stânjenitoare.

— L‑am sunat pe Hördur cât erai în magazin, spuse Karó. I‑am povestit ce am aflat din interviu, iar el ne‑a dat o nouă sarcină.

Týr încercă să‑și mascheze nemulțumirea. Vestea era aproape la fel de frustrantă pentru el ca și selecția limitată de lenjerie de pat din magazinul benzinăriei. Sperase că el și Karó ar fi putut avea un cuvânt de spus în privința sarcinilor viitoare, însă având în vedere ceea ce le spusese șeful — că poliția din Reykjavík joacă un rol secundar față de cea din Akranes în acest caz —, considerase că era mai bine să‑și țină gura decât să se plângă. Dacă ar fi depins de el, ar fi mers direct să vor­bească cu Einar Ari Arason de la ferma vecină despre conflictul acestuia cu soții. Înfrânându‑și frustrarea, Týr o întrebă ce îi spusese Hördur despre fermier, iar Karó îi răspunse că nu prea multe. Omul era cunoscut în zonă ca un bătăuș cu temperament agresiv. Poliția fusese solicitată în repetate rânduri să intervină pentru a menține ordinea; într‑un rând, fusese chemată chiar după ce o amenințase pe Ása într‑o dispută legată de utilizarea terenului Hvarf. Hördur subliniase că există o mare diferență între astfel de conflicte și o serie de crime grave — un punct de vedere într‑adevăr corect. Cu toate acestea, relațiile lui Einar Ari cu cei doi tulburaseră atmosfera din zonă, altminteri pașnică.

— Am fost solicitați să ne întâlnim cu câțiva ingineri de la compania de telecomunicații care au instalat stâlpul de telefonie de la Hvarf. Aceștia au fost trimiși să resta­bilească acoperirea telefonică în zonă, dar se pare că au găsit dovezi de sabotaj. Vor aștepta să fotografiem și să documentăm daunele — în caz că acestea au cumva le­gătură cu crimele.

Týr nu se putu abține:

— Dar ce facem cu Einar Ari? Nu ar trebui să vorbească cineva și cu el?

— Nu în această etapă. Hördur mi‑a spus că vor amâna până vor obține mai multe informații despre conflictul lui cu acel cuplu. Se pare că Ása și Reynir nu au mai de­pus și alte plângeri după ce poliția a discutat cu individul și l‑a avertizat să respecte regulile. Așadar, este posibil ca situația să se fi calmat după aceea. Dar cine știe? Poate că ar fi bine să fim pregătiți înainte de a aborda un astfel de personaj. Și poate nici nu va fi necesar să‑l intervie­văm dacă Reynir este găsit și se dovedește a fi criminalul nostru.

Porniră spre Hvarf și în scurt timp observară o dubă cu sigla companiei de telecomunicații. Karó opri mașina pe marginea drumului, în spatele dubei, și continuară pe jos, urmând pașii inginerilor pe o colină, până la un stâlp de telefonie. Inginerii le făcură cu mâna de pe o stâncă mare, lipsită de zăpadă, unde se odihneau. Pe măsură ce Týr și Karó se apropiau, aceștia se ridicară și îi priviră în timp ce polițiștii urcau ultima porțiune, gâfâind. Cu fețele înroșite de frig și vizibil sătui să tot aștepte, inginerii nu păreau prea impresionați de rezistența celor doi.

Antena GSM, un cilindru alb de aluminiu atașat unui stâlp de oțel, zăcea în zăpadă lângă ei. Firele ieșeau hao­tic dintr‑un capăt, ca rădăcinile unei plante. La bază, o fundație joasă de beton cu un suport de oțel marca locul unde fusese montată antena. Vântul sufla atât de tare, încât Týr își dădu seama că prinderile trebuie să fi cedat în timpul unei furtuni violente. După ce se prezentă, își expuse teoria.

— Oare nu a fost, pur și simplu, suflată de vânt?

Inginerul mai tânăr răspunse:

— E posibil, dacă vântul știe să folosească o cheie regla­bilă. Piulițele de la prindere au fost desfăcute înainte ca antena să fie smulsă și toate firele au fost deconectate. De aceea am sunat.

Karó fie nu observase remarca adresată lui Týr, fie nu îi păsase de aceasta.

— Este des întâlnită vandalizarea echipamentelor de acest tip?

— N‑am mai văzut așa ceva până acum, spuse bărbatul mai în vârstă, în timp ce colegul său mai tânăr aproba din cap. Chiar și idioții care fură biciclete sau incendiază containerele pentru reciclarea hainelor vor să‑și păstreze conexiunea la internet și la telefon. În plus, nu e ca și cum ar fi trecut pe aici din întâmplare. Persoana care a sabotat acest stâlp a făcut‑o intenționat pentru a între­rupe conexiunea.

Týr își îndreptă privirea spre peisajul din jur. În dru­mul până acolo nu observase, dar fiordul se curbase trep­tat spre est, astfel încât deschiderea spre mare dispăruse din vedere. Peisajul pustiu, acoperit de zăpadă, îi amintea cât de izolată devenise această regiune. Pulsul ei se oprise brusc cu mai bine de 20 de ani în urmă, când fusese des­chis tunelul Hvalfjördur, deviind traficul care altădată străbătea drumul lung și șerpuit de‑a lungul fiordului. Tot ce se putea vedea acum erau câteva ferme risipite și o cafenea abandonată, care fusese cândva un popas frecventat. Goliciunea drumului spunea totul.

— Ce suprafață acoperea stâlpul? întrebă el, revenind la subiectul actual.

— Doar o singură fermă. Se numește Hvarf și nu fără motiv. Înainte de instalarea antenei, ferma se afla într‑o zonă destul de izolată, conform standardelor generale ale rețelei. Toate celelalte ferme din zonă au posibilitatea de a se conecta la alți stâlpi. Prin urmare, dacă intenția era să întrerupă semnalul, ținta era Hvarf și niciun alt loc.

Inginerul mai în vârstă indică spre ferma unde fuse­seră descoperite cadavrele.

Privite de sus, clădirile păreau mai puțin impună­toare decât de la nivelul solului. Týr putea distinge câteva mașini parcate în curte și, mai departe, rânduri de volun­tari de căutare și de salvare, îmbrăcați în culori vii, care cercetau peisajul în căutarea corpului lui Reynir.

— Când s‑a pierdut semnalul? întrebă Týr, apropi­indu‑se de ingineri.

Bărbații se priviră scurt. Era evident.

Cum niciunul nu părea însă dispus să le dea mai multe detalii, Karó insistă:

— Așadar, când s‑a întâmplat?

— Vinerea trecută, dacă îmi amintesc bine, răspunse bărbatul mai în vârstă, părând stânjenit.

— Cu alte cuvinte, acum șase zile. De obicei așteptați atât de mult înainte de a repara antenele defecte? E adevărat că acum sunteți aici doar pentru că v‑am rugat să veniți?

Karó zâmbi, încercând să atenueze impactul între­bării ei.

— Da, se poate spune că este neobișnuit, dar acesta nu este un stâlp de telefonie obișnuit. A fost instalat anul trecut special pentru această fermă. Nu era o prioritate pentru noi, însă proprietarii s‑au oferit să suporte toate costurile, așa că au ajuns în fruntea listei. Nu am primit plângeri de la fostul proprietar legate de lipsa semnalului, dar, deoarece antena este parțial privată, am așteptat ca proprietarii să ne contacteze pentru reparații. Ar fi fost di­ficil să le facturăm lucrarea dacă am fi intervenit imediat. Noi am fi rezolvat problema și abia apoi le‑am fi trimis o factură. Dar ei n‑au sunat. Nu ne‑au trimis niciun e‑mail sau altă notificare. Nimeni nu a auzit nimic din partea lor.

— Nu. Nimeni nu a auzit nimic de la ei.

Karó îl privi pe Týr pentru o clipă. Fără îndoială, cei doi aveau același gând: morții nu erau tocmai în măsură să contacteze centrele de servicii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *