„LIBERTATE. Amintiri 1954–2021“ – Memoriile Angelei Merkel, una dintre cele mai relevante figuri politice ale începutului de mileniu, vor fi publicate în exclusivitate în România de Editura Litera pe 26 noiembrie 2024

LIBERTATE.Amintiri 1954–2021, reflecțiile asupra parcursului personal și public al Angelei Merkel, fost cancelar federal al Republicii Federale Germania, volum așteptat cu entuziasm de cititorii din întreaga lume, urmează să apară în peste 30 de țări. Cartea va fi publicată în România pe 26 noiembrie 2024, simultan cu edițiile internaționale, traducerea din limba germană fiind semnată de Cora Radulian. 

Precomenzile sunt disponibile pe site-ul litera.ro începând de astăzi, 13 mai 2024: https://www.litera.ro/libertate-amintiri-1954-2021-afdiv341

Timp de 16 ani, Angela Merkel a purtat responsabilitatea guvernării Germaniei, a condus țara prin numeroase crize și a modelat, prin acțiunile și atitudinea ei, atât politica și societatea germană, cât și dinamica scenei politice internaționale. În memoriile sale, scrise împreună cu consilierul ei politic de lungă durată, Beate Baumann, Merkel își rememorează viața împărțită în mod egal între două state și două lumi: 35 de ani în Republica Democrată Germană (RDG) și 35 de ani în Germania reunificată.

Cu maximă sinceritate, Angela Merkel își povestește copilăria, tinerețea și studiile în RDG, vorbește despre dramatismul anului 1989 – marcat de căderea Zidului Berlinului – și despre începuturile vieții sale politice. Ne permite, mai apoi, să participăm la întâlnirile și discuțiile pe care le-a avut cu cei mai puternici lideri ai lumii. Pornind de la punctele de cotitură ale istoriei naționale – dar și europene și internaționale – ne dezvăluie, cu claritate și precizie, cum au fost luate deciziile care au conturat prezentul în care trăim. Cartea oferă o perspectivă unică asupra meandrelor puterii și este o pledoarie fermă pentru libertate.

„Ce înseamnă pentru mine libertatea? Întrebarea aceasta m-a preocupat toată viața. În plan politic, desigur, libertatea necesită condiții democratice. Fără democrație nu există libertate, nici stat de drept, nici respectarea drepturilor omului. Însă această întrebare mă preocupă și dintr-un alt punct de vedere. Libertatea înseamnă pentru mine să-mi dau seama care îmi sunt limitele și să încerc să mi le depășesc. Libertatea înseamnă să nu încetezi să înveți, să nu rămâi pe loc, ci să mergi mai departe, dincolo de granițele unei cariere politice.“ – ANGELA MERKEL

 Angela Merkel, cancelar federal al Republicii Federale Germania din 2005 până în 2021, a fost prima femeie care a ocupat cel mai important post pe care l-a avut de oferit țara sa. Născută în 1954 la Hamburg, a crescut în RDG unde a studiat fizica și a obținut doctoratul în fizică. În 1990 a fost aleasă în Bundestag. Din 1991 până în 1994 a fost ministru federal pentru femei și tineret, din 1994 până în 1998, ministru federal pentru mediu, protecția naturii și siguranța reactoarelor, iar din 2000 până în 2018 a fost președintă a Uniunii Creștin-Democrate din Germania. În 2021 și-a încheiat cariera politică activă.

 Informaţii bibliografice:

Angela Merkel

cu Beate Baumann

LIBERTATE

Amintiri 1954 – 2021

700 pagini

Două părţi cu imagini color, a câte 16 pagini fiecare

Pret: 99,99 lei

ISBN 978-630-342-056-1

Disponibilă din 26 noiembrie 2024 şi în format digital: ebook & audiobook

Editura Litera are o tradiție de 35 de ani în editarea de carte. Ani în care, cu tenacitate, cu pasiune, cu profesionalism, cu reușite majore, a editat peste 9 000 de titluri, într-un tiraj total de peste 70 de milioane de exemplare. Acoperind practic toate domeniile de ficțiune și nonficțiune, Litera a reușit să se impună prin calitatea catalogului editorial, devenind unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de carte din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *