Autor: Dan Doboș
Titlu: Domovik și alte arătări (2025)
Editură: Media-Tech
Redactor: Teodora Matei
Nr. pagini: 196
Format: Trade Paperback, 13×20
Preț: 36,75
Descrierea editurii: „Când satira fraților Strugațki se combină cu umorul lui Ion Creanga, iese ceva memorabil. M-am distrat, am râs, chiar dacă, pe alocuri, nu era râsul meu. Scrisul lui Dan Doboș este unic, are amprentă.”
Michael Haulică
„Uneori, fantasticul nu coboară din cer, ci iese din mașina de spălat. Sau dintr-un borcan cu dulceață. Sau din beci, înfășurat în miros de zacuscă și amintiri. Se strecoară prin crăpăturile realității. (…) Doboș scrie cu o luciditate tandră și o ironie care taie adânc. Și face ceea ce numai povestitorii autentici pot face: transformă banalul în mitologie și grotescul în poezie.”
Marian Coman
„Direct sau cu aluzii voalate, apelând la ironie și autoironie, Dan Doboș face o cronică a evenimentelor dintr-o casa aparent bântuită, plasată într-o localitate reală, locuită de oameni cunoscuți. Autorul atacă teme majore folosind personaje și decoruri de poveste. Căci unde putem evada dintr-o lume rece si tristă, dacă nu într-un basm? Și cum altfel, dacă nu glumind?”
Teodora Matei
Zilele de dinainte, din timpul și de după târgul de carte Bookfest 2025 au fost marcate de un reading-slumper de zile mari. Deși în timpul târgului hotărâserăm să organizăm și Clubul de carte Paladin, iar cartea pe care trebuia să o discutăm vineri la terasă era cât se poate de ofertantă („Evoluția Andromeda” de Daniel H. Wilson & Michael Crichton), ei bine, pur și simplu m-am trezit că nu sunt în stare să înaintez și pace. Astfel se face că în vreo două săptămâni am reușit să citesc două cărți mari și late. De fapt nici mari, și nici late. Căci una a fost chiar Evoluția Andromeda, cu care m-am târât vreo zece zile, iar a doua a fost o culegere de povestiri fantastice, fantasy și SF care îl au ca personaj comun pe Domovik.
Este vorba, evident, de cel mai recent proiect al scriitorului și publicistului (printre altele) Dan Doboș, cunoscut îndeosebi pentru crearea probabil celei mai cunoscute și mai valoroase trilogii SF românești – Abația (alcătuită din Abația, Blestemul Abației și Abația infinită). Cum care proiect? Păi Domovik și alte arătări, firește, pe care l-am primit chiar înainte de Bookfest, cu o zi înainte, deci din păcate n-am mai apucat să îl încep decât după târg și după ce am terminat Andromeda, de unde și tărăgănarea. Și cum am văzut că n-are nici măcar două sute de pagini – parcă pentru a adeveri zicala că esențele tari se țin în sticluțe mici -, mi-am zis că într-o seară îl voi și începe, îl voi și termina, la cât de aerisite sunt rândurile.
Nici pomeneală. Cu toate că poveștile sunt inedite și alerte, amuzante și captivante, au așa, un aer de profunzime și izbutesc să transmită un asemenea mesaj, că pur și simplu te trezești că rămâi căzut pe gânduri și privind în gol, apoi că te întorci și recitești un pasaj pentru a-i cuprinde cu mintea toate înțelesurile. Și de fapt până la urmă acesta și este rolul literaturii în general și al celei speculative în special: să îți transmită acest sense of wonder, de mirare, de uluire în fața unor întâmplări aparent neverosimile, dar care, dacă stai să le diseci sau dacă ai acumulat suficientă experiență de viață și cultură, să ajungi să înțelegi că la o adică ele nu sunt chiar atât de greu de crezut. Și mai e ceva, dar acest lucru îl păstrez pentru la final.
Domovik avea un aer cunoscut încă de când l-am văzut pe copertă (și nu neapărat pentru că seamănă cu Gandalf interpretat de Ian McKellen în trilogia Stăpânul inelelor). De ce oare? Pentru că-n splendida trilogie Winternight a lui Katherine Arden (apărută la noi la Editura YoungArt) facem cunoștință cu domovoi, un spirit al casei ce trăiește după sobă, cu intenții bune, dar cu metode nu chiar sănătoase de a-și atinge scopurile. Ei bine, domovikul lui Dan Doboș este un astfel de domovoi care se vede forțat să emigreze din Rusia unde-și ducea liniștit traiul într-o casă atunci când aceasta se transformă într-un magazin și liniștea îi este tulburată. Ascuns într-o cutie, el crede și visează că va ajunge în cine știe ce palat plin de aur din Moscova, dar sfârșește, bietul de el, într-un apartament de oameni nu chiar înstăriți din Iașiul românesc cel plin de lipsuri.
Unde începe să facă ceea ce știe cel mai bine: rele, rele fără de sfârșit, abătând un lung șir de ghinioane mari și mici asupra unei familii nevinovate. De ce? Pentru că așa îi este firea, de făptură netrebnică și rea, ale cărei scopuri finale pare că nici măcar ea nu și le înțelege pe deplin. Dar totuși iată că un armistițiu e posibil când familia se mută la țară, într-o casă încăpătoare, unde cei doi soți visau deja la o mansardă numai a lor și în care să-și vadă liniștiți de viață și de proiectele lor de viitor. Unde el, nenumitul personaj căruia Domovik, ce-și ia numele făpturii, îi joacă întruna feste, visează să aibă un birou cu vedere la o livadă de caiși. Numai că, ce să vezi, Domovik al nostru nu-și poate schimba firea, însă cu ajutorul unei licori pe care o apreciază amândoi nemăsurat de mult, atât omul, cât și spiritul casei, ei ajung la un soi de pact în care se suportă reciproc, cu condiția ca omul să renunțe când și când la un pahar din vinul mult iubit, în timp ce Domovik al nostru încearcă să se abțină cât poate de la rele foarte mari.
Și, poveste cu poveste, descoperim că Domovik nu numai că-și găsește aici un cămin în care se simte oarecum tolerat, dar și ajută la medierea unor conflicte interplanetare sau interdimensionale, pentru că să nu uităm că ceva mai sus pomeneam că tot acest volum este de fapt un soi de roman alcătuit din povești ce au aceleași personaje principale, dar în care fiecare bucățică, fiecare povestire, reprezintă de fapt un soi de misiune pe care cei doi trebuie să o rezolve împreună, învingând, rând pe rând, ba un rege al rădaștelor, ba niște iele, ba o făptură bidemensională ce și-a găsit adăpost pe peretele biroului protagonistului, ba un extraterestru alcătuit din gaz pe nume Fâs, ba niște furnici buclucașe, ba niște ursitoare ce și-au înțeles greșit misiunea (într-una dintre cele mai savuroase povestiri din tot volumul) și așa mai departe. Și multe dintre aceste rezolvări aduc parcă aminte de deznodământul care te pocnește în moalele capului din Semne bune al lui Terry Pratchett și Neil Gaiman (pe care însuși autorul poveștilor cu Domovik l-a tradus pentru Editura Paladin).
Poveștile lui Dan Doboș sunt pline de umor, dar și de înțelepciunea tipică unui scriitor care a trăit și a văzut multe. Situațiile imaginate sunt adesea absurde, însă, cu un umor ce aduce aminte de Creangă și ancorându-le într-un prezent care ne mănâncă zilele (cum ar fi ca o făptură pe care o suporți în casă să te dea în gât la ANAF când se simte amenințată de persoana juridică numită Media-Tech, editura pe care ai fondat-o chiar tu însuți și pe care o administrează soția ta, atunci când Domovik al nostru se simte amenințat de persoana juridică în cauză și, prin tertipuri și întrebări bine plasate, îi descoperă singurul punct slab?) și ne scoate peri albi clipă de clipă, ele devin cât se poate de verosimile. O umbră de tristețe, de fatalitate, poate, de asemenea, te face adesea să cazi pe gânduri și reprezintă, îmi închipui eu, și motivul pentru care mi-a luat atâta să citesc o carte care nu numără nici măcar două sute de pagini. Așadar, dacă vreți să vă descrețiți puțin frunțile și să pătrundeți în fascinantul univers al lui Domovik și al năzbâtiilor sale, faceți-vă un bine și citiți acest volum micuț, dar plin de miez. Recomandat!
„Și dacă <<mai răul>> nu avea să vină niciodată? Și dacă <<mai răul>> avea să vină după ce ficatul, inima sau creierul meu mă trimiteau dincolo de Styx, iar eu voi fi ratat <<mai binele>>? Am vrut să-l întreb toate astea, dar m-am abținut, fiindcă era limpede că nu vom cădea niciodată de acord.”
