Femeile din umbră
Bernard Minier
Titlu original: Les effacees
Limba originală: franceză
Traducere și note: Liliana Urian
ISBN: 978-606-40-2598-2
Format: 152x228mm
336 pagini
Colecția Fiction Connection Crime
Editura Trei
Volumul doi din seria Lucia Guerrero
Doi asasini
Două lumi
Dublă amenințare
În Galicia, un asasin răpește și omoară femei care se trezesc devreme să plece la muncă. Femeile invizibile, femeile din umbră. La Madrid, un alt asasin ucide miliardarii și lasă pe pereții caselor lor acest mesaj: să-i ucidem pe bogătași. Doi asasini, două lumi sub spectrul unei confruntări explozive între clasele sociale.
Puternică și rebelă, Lucia Guerrero, anchetatoare la Guardia Civil, rezolvă cele mai grave dosare penale. Miza care i se dezvăluie treptat în aceste cazuri paralele este amețitoare. Iar când primește și ea mesaje de la un expeditor anonim se întreabă dacă a devenit o simplă jucărie în mâinile celor doi criminali.
Descriu o societate din ce în ce mai fragmentată, aproape nefuncțională, în care nu mai putem trăi împreună pentru că am devenit conflictuali până la distrugere. – Bernard Minier
Cu un prim tiraj în Franța de 160 000 exemplare, Femeile din umbră este un eveniment editorial în care Bernard Minier ne duce din nou în Spania, patria mamei sale. – L’ Express
Când o figură proeminentă din jet set-ul madrilen este găsită spintecată și agățată de candelabrul din penthouse-ul său, cazul capătă o altă dimensiune și implică cele mai înalte eșaloane ale puterii. – Le Figaro
Două cazuri de femicid cu suspans precis… iată ingredientele celui mai recent thriller al lui Bernard Minier. – Ouest France
Bernard Minier s-a născut în 1960 la Béziers. A lucrat mulți ani ca
inspector vamal înainte să debuteze, în 2011, cu romanul Înghețat (Trei, 2019), care s-a bucurat de un mare succes de public și critică, obținând Prix Polar la Festival de Cognac (2011), Découverte Polars Pourpres (2012) și Prix de l’Embouchure (2012). Romanul a fost ecranizat sub forma unui serial de Gaumont și M6, fiind disponibil pe Netflix. În 13 ani, Bernard Minier a vândut peste 8 milioane d exemplare ale romanelor sale. În 2020, a intrat în Top 10 cei mai citiți autori francezi din Franța și a urcat pe locul 6 în 2021. Cărțile sale sunt traduse în 27 de limbi. Lucia s-a vândut în peste 400 000 de exemplare în Franța, iar drepturile de ecranizare TV au fost achiziționate de producătorul spaniol Nostromo. În prezent, Bernard Minier locuiește în Essonne, la sud de Paris. Îl puteți urmări pe www.bernard-minier.com. De același autor, la Editura Trei au mai apărut romanele Înghețat (2019), Cercul (2020), Noaptea (2022) din seria Martin Servaz, precum și Lucia (2023), primul volum al seriei Lucia Guerrero.
FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ
27.
Lucia închise computerul. Se îndreptă spre ascensoare. La început se gândise să‑i arate e‑mailul lui Nacho. Dar putea să mai aștepte. Era prea dezgustată, prea frustrată, prea furioasă pentru moment.
Ajunsă în parcare, se urcă în Hyundai și lovi volanul cu toate puterile înjurând de mama focului. Ticălos nenorocit, nebunul dracului! Urlă fără reținere, apoi speră că nicio cameră de supraveghere nu‑i surprinsese criza de nervi, altfel înregistrarea risca să ajungă pe YouTube alături de toate filmulețele în care vedeai oameni explodând de furie.
Apoi demară, făcând pneurile să scârțâie pe asfalt, și goni spre ieșire, părăsind ca din pușcă acel cartier din apropierea aeroportului unde niște clădiri de birouri botezate pompos cu numele unui fost președinte american stăteau alături de maghernițe și de terenuri virane.
În loc să se întoarcă în centru, începu să parcurgă la întâmplare multele șosele rapide luminate și nodurile rutiere care înconjurau capitala, spațiu de asfalt și de beton dintre lumi peste care noaptea nu cade niciodată. Se întrebă cine putea să știe despre fostul ei soț și despre maică‑sa. Nu era genul care să‑și etaleze viața privată la birou. În timp ce conducea, începu să se calmeze. Autorul e‑mailului — incelul, cum îl numea Nacho — obținuse exact ceea ce își dorea: s‑o facă s‑o ia razna. Nu trebuie să‑l lași pe acest nemernic să‑ți manipuleze emoțiile, să‑ți ocupe mintea cu prezența lui toxică. Cu cât vei reacționa mai agresiv, cu atât va marca mai multe puncte.
Deschise radioul ca să nu se mai gândească la asta, dar și ca să fie la curent cu ce se întâmpla legat de anchetă după evenimentele din ziua precedentă. Prinse un buletin meteo — câțiva fulgi pufoși de zăpadă dansau prin aerul rece în timp ce ea depășea cu mult viteza admisă pe benzile aproape pustii ale autostrăzii M11 —, apoi niște ecouri ale obișnuitei bucătării politice locale și naționale, după care dădu peste subiectul care o interesa.
„Chiar în acest moment, în mai multe cartiere din Madrid, dar și la Barcelona, Valencia, Sevilla, Malaga, Zaragoza, grupuri de tineri sfidează forțele de ordine, distrug fațadele băncilor cu pietre și răngi, dau foc pubelelor, sparg vitrinele magazinelor de lux și vandalizează mașini, strigând acel slogan care este acum pe buzele tuturor, slogan apărut, vă reamintim, după moartea Martei Millán și a lui Nicolás Gallardo. Ne întrebăm pe bună dreptate cum se poate ca aceste crime deosebit de violente, departe de a provoca o indignare legitimă, să fie aprobate de un întreg segment al populației. Ce ideologie, ce sentiment de nedreptate poate să justifice crima, cruzimea, răspândirea urii și lipsa oricărei compasiuni pentru victime? În mai multe orașe se semnalează și înfruntări sporadice cu forțele de poliție.“
După ce mersese destul de mult pentru a se calma, părăsi autostrada și o luă în sens invers ca să se întoarcă în centru. Imediat ce intră pe străzi auzi sirene, întâlni furgonete de poliție care goneau prin noapte în convoi de patru sau cinci, cu girofarurile pornite. Orașul te ducea cu gândul la un vulcan în erupție. Polițiștii erau peste tot, unitățile antirevoltă ocupau străzile. Lucia văzu mai multe care traversau intersecțiile alergând, cu vizierele căștilor lăsate, cu scuturile și bastoanele ridicate. În schimb, nu‑i văzu pe huligani. Probabil că se jucau de‑a v‑ați ascunselea cu poliția. Își potrivi radioul pe frecvența acesteia și își dădu seama de nervozitatea ambiantă. Ai fi zis că Madridul este în stare de asediu.
La un moment dat, un elicopter survolă clădirile, bătând cu palele elicei aerul nocturn și chestia asta i se păru că seamănă cu o secvență dintr‑un afurisit de film.
Era cel puțin neobișnuit. Nu mai avuseseră loc mișcări populare de o asemenea amploare de la Mișcarea Indignaților din 2011, dacă nu puneai la socoteală violențele urbane și revoltele din Barcelona de anul trecut, limitate la Catalonia.
Dar nu era teritoriul vecinului din nord.
Când coborî din mașină, auzi mugetul îndepărtat al sirenelor, dar cartierul ei era calm. Făcu niște cumpărături la Carrefour Market — cineva încercase totuși să scrie sloganul pe vitrină, dar se pare că nu avusese timp să termine, căci propoziția se limita la SĂ‑I UCIDEM PE B —, apoi se întoarse în apartament, deschise televizorul, după care își pregăti o masă rapidă: carpaccio de vită, rucola, ulei de măsline și parmezan, totul între două felii de bagel fără gluten.
Când se întoarse în living, fața alungită și tristă a ministrului de interne umplea ecranul televizorului, cu aerul lui de câine bătut și barbișonul lui grizonant. Stătea în aceeași poziție un pic ciudată, cu un umăr mai sus decât celălalt, pe care i‑o vedeai mereu în fața camerelor de filmat. Îl auzi declarând cu vocea lui groasă de fumător înrăit: „Fiți siguri că vom da dovadă de cea mai mare severitate. Am făcut ieri și în această seară peste 50 de arestări. Forțele de ordine vor rămâne în alertă toată noaptea. Și vom colabora cu organele judiciare pentru ca acești vandali să fie aduși în fața justiției cât mai repede posibil. Este o infamie să iei ca pretext…“
Închise sonorul, mută pe Disney+ în căutarea unui documentar, dădu peste unul care se intitula Planeta ostilă și care era rezumat astfel: „Planeta ostilă vă va duce în locurile cele mai îndepărtate și vă va spune povești de supraviețuire extraordinare în regatul animal“. Perfect. Exact ceea ce îi trebuia: niște strategii de supraviețuire în mediu ostil.
Înainte de a porni documentarul, se gândi la Alvaro. El dormea probabil la ora aceea, dar nu și tatăl lui. Ar fi trebuit să‑l sune imediat pe fostul ei soț pentru a‑l anunța că nu putea să‑l ia pe fiul lor în acest weekend. Avu impresia că frica îi lua toată energia, că se înmuiase brusc din cap până‑n picioare.
Nu se simțea în stare s‑o facă. Nu mai mult decât ieri.
Până când o să mai amâni? se mustră ea.
Apoi se gândi la cuvintele lui Nacho referitoare la anonimul care‑i trimitea mesaje: cineva de aici…
Porni documentarul.
