Autor: Alain Mabanckou
Titlu: African psycho (2024)
Titlu original: African Psycho (2003)
Editură: Cărțile Musai
Traducător: Irinel Antoniu
Redactor: Ioana Tudor
Copertă: Alexandru Daș
Nr. pagini: 200
Format: Trade Paperback, 13,5×20
Preț: 37.4 (44)
Nota Goodreads: 3,22 (1 022 note)
Descrierea editurii: „Una dintre cele mai de succes voci ale literaturii africane contemporane. Gregoiré Nakobomayo, antieroul poveștii lui Mabanckou, se visează ucigașul perfect și plănuiește mai multe crime ce i-ar putea aduce notorietatea. De departe cel mai obsedant „proiect” al său este uciderea propriei iubite, plan pe care îl pregătește în detaliu, atât psihologic, cât și logistic. Odată pătrunși în mintea personajului, descoperim un univers construit din traume, prejudecăți, obsesii și delir macabru, toate cu un efect comic, de vreme ce Gregoiré supraanalizează totul până la manie. Scris într-un limbaj ce curge în tandem cu dinamica psihologică a personajului, romanul lui Mabanckou invită la o lectură imersivă.”
Obsesia, paranoia și nebunia își dau mâna cu ura, ranchiuna și resentimentul la adresa celor mai avuți, mai înzestrați, mai căpătuiți, mai frumoși și mai capabili, până la urmă, în acest contra-răspuns la mult mai celebrul American Psyscho al lui Brett Easton Ellis. Un răspuns ce vine din partea unui autor de origine congoleză născut în 1966 și actualmente profesor de literatură la University of California, Los Angeles (UCLA). Un răspuns al paranoiei și mizeriei, al lipsurilor și al gândurilor unei persoane profund tulburate, al cărei idol este un criminal în serie supranatural care s-a sinucis poate de plictiseală, sătul să râdă de forțele legii încremenite în incompetență și prostie și indolență după ce-a comis zeci și zeci de crime inutile și macabre.
Criminalul în cauză este Angoualima, idolul și marele maestru al personajului principal al poveștii imaginate de Mabanckou, Gregoiré Nakobomayo, un tânăr mecanic auto care și-a încropit un atelier de reparații lângă propria casă de beton ridicată cu mânuțele și banii lui (ajutat și de un prieten zidar) și care se hotărăște dintr-odată că a sosit momentul să pășească pe urmele idolului să maniac și criminal Angoualima. Gregoiré, rămas orfan de mic, a dus o viață de huzur prin diverse case de albi în care ar fi trebuit să deprindă nu doar o educație așa cum se cuvine, ci și maniere alese. N-a fost însă cazul, iar trauma cea mare, cea care i-a scrântit mințile și-așa puține, a venit probabil în ziua în care fiul uneia dintre familii a intrat cu un băț ascuțit în vârf la el în cameră și i-a cerut micuțului să se joace de-a mama și de-a tata, unde Gregoiré să fie, evident, mama. Însă, într-un moment de neatenție al celuilalt, Gregoiré i-a smuls bățul din mână și i-a scos ochiul cu el, motiv pentru care a ajuns din nou pe străzi.
Ani mai târziu, în cartierul Cine-bea-apă-e-prost, cel mai infam cartier dintr-un oraș fictiv despărțit în două de un pârâu murdar și insalubru pe care primarul, în nebunia lui, l-a botezat Sena, convingându-i pe cetățeni, așa cum procedează orice politician ce se respectă și din gura căruia pica numai și numai miere până e ales, că el se află într-o strânsă legătură de prietenie cu primarul Parisului și că discută cu acesta la telefon în fiecare săptămână. Dar să nu divaghez și eu precum tânărul Gregoiré, care, sătul să bată toată ziua în rable pe care doar rugina le mai ține tabla laolaltă, își zice într-o bună zi că gata, a sosit momentul să calce pe urmele idolului său Angoualima și să comită și el prima crimă serioasă, un soi de botez al crimei care să îl lanseze mai apoi într-o prodigioasă carieră de curmător de vieți umane.
Zis și făcut, numai că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din clădirea în care locuiește un notar escroc ce are parte, după părerea lui Gregoiré, de o atenție nemeritată și o soartă de care mai degrabă ar fi trebuit să aibă chiar el parte, marele (în devenire) Gregoiré. Cum adică un amărât de notar, într-o mașină strălucitoare, să aibă parte de cea mai aleasă prostituată din cartier, iar Gregoiré să stea să-i curgă balele? Gata, nu se mai poate, trebuie făcut ceva în această privință. Numai că, după ce Gregoiré îi crapă notarului capul, intrând în apartamentul lui după ce se dă drept un potențial client ce vrea să vândă o parcelă moștenită de la o bunică, acesta dă bir cu fugiții și apoi va trece multă vreme până când își va aduna din nou curajul, după nenumărate vizite la mormântul marelui maestru Angoualima pentru sfaturi, ca să comită prima crimă adevărată.
Povestea tânărului Gregoiré ar fi tragică și macabră dacă acesta n-ar despica firul în patru mii, nu doar în patru, și n-ar întoarce de o mie de ori pe toate părțile orice posibilitate înainte de-a trece la fapte. Rezultatul este însă unul comic, iar umorul negru reprezintă, în opinia mea, cel mai important atu al acestei povești în care autorul sondează cu abilitate și mult, foarte mult umor, mintea scrântită a unui personaj pentru care viața unei ființe umane, mai ales a unei femei (gândurile și concepțiile sale la adresa femeilor reprezintă un studiu de caz în sine privind misoginismul), nu prezintă absolut nicio importanță. Autoironia băiatului cu capul „ca o cărămidă” și pe care-l lasă baltă chestia exact într-un moment-cheie al primei sale fărădelegi serioase, dar mai ales modul în care soarta crudă își bate joc de el reprezintă și ele alte două puncte tari ale acestei povești cu tentă suprareală, motiv pentru care nici nu prea poți să iei în serios pornirile de criminal sadic pe care le exhibă Gregoiré.
„– Ai zis că o să-ți iei o poreclă de ucigaș, care-i aia?
– Mare Maestru, m-am gândit la ceva de genul Greg Crotalul, Greg Viespea Supărată, Greg Furtună, Greg Jack, Greg Sicilianul, Greg Măcelarul sau Greg…
– Termină cu prostiile! Toate numele astea sunt caraghioase! Cap Dreptunghiular ți s-ar potrivi mănușă!” (p. 112)
