Autor: Jessica Knoll
Titlu: Fete sclipitoare (2024)
Titlu original: Bright Young Women (2023)
Editură: Trei
Colecție: Fiction Connection Crime
Traducător: Dana Ionescu
Redactor: Sabina Lungu
Nr. pagini: 512
Format: Trade Paperback, 13×20
Preț: 41,3 (59)
Nota Goodreads: 4,01 (173 804 note)
Descrierea editurii: „Cortina romanului se ridică într-o seară de sâmbătă din 1978, cu câteva ore înainte ca un ucigaș abominabil — care va deveni faimos în curând — să pătrundă în reședința unei asociații de studente din Florida, cu urmări fatale. Viețile supraviețuitoarelor, inclusiv a Pamelei Schumacher, președinta asociației și martoră-cheie, se schimbă pentru totdeauna. În celălalt capăt al țării, Tina Cannon este convinsă că prietena ei, dată dispărută, a fost și ea victima celui pe care ziarele îl numesc Criminalul American Obsedat Sexual — și că acesta a lovit din nou. Hotărâte să facă dreptate, cele două își unesc forțele, iar căutarea lor are ca rezultat o confruntare finală șocantă.”
Blog tour nr. 94 (3/2025): Un thriller cu criminali în serie care se citește ca un true-crime, în care povestea nu se concentrează însă pe criminal sau pe prinderea lui, ci, la fel ca și în cazul unui thriller semnat de Paula McLain, pe povestea victimelor sale. Sau, mai precis, pe povestea uneia dintre victime (un aspect foarte interesant aici) și pe cea a unei martore care descoperă patru dintre victimele criminalului.
Povești cu criminali în serie se scriu cu miile anual. Povești inspirate de viețile unor criminali în serie iarăși se scriu și ele poate cu miile în fiecare an. Cărți true-crime și seriale de acest gen apar și ele cu zecile, poate chiar cu sutele în fiecare an, mai reușite sau mai puțin reușite, depinde. Ceea ce întreprinde însă Jessica Knoll cu acest nou roman al ei intitulat Fete sclipitoare nu pare totuși să fie la îndemâna oricui, iar abordarea ei este mai mult decât îndrăzneață: să se concentreze nu pe criminal, ci pe victimele acestuia. Una colaterală (Pamela Schumacher) și una directă (Ruth Wachowsky). De ce „sclipitoare”? Pentru că, în opinia autoarei și prin povestea ei lungă și amplă, acestea, tinere, pline de viață și de potențială, izbutesc să îl pună în umbră pe „carismaticul și arătosul” criminal în serie, în fapt un odios și abject individ, al cărui sadism îngrozitor te face chiar și pe tine, cititorul, să înghiți în sec când citești despre atrocitățile la care a fost în stare să supună niște tinere în floarea vârstei, care ar mai fi avut multe de oferit acestei lumi ce nu a fost în stare să le protejeze. Dar care le-a făcut totuși într-un final dreptate.
În Cea mai norocoasă fată avem de-a face cu o ardere lentă, cu o înaintare molcomă în poveste, pentru ca mai apoi, pe la jumătate, din ce rețin, să te lovească dintr-odată în moalele capului și să transforme o poveste despre adolescență și dificultățile ei într-un adevărat carusel ce te va ține cu sufletul la gură – și care totodată abordează o temă din păcate tot mai actuală: aceea a uciderilor în masă lipsite de sens (chiar alaltăieri a avut loc un astfel de incident la o școală din Suedia) -, cărora le cad victime tocmai copii nevinovați, ce sunt uciși sau grav răniți din simplul fapt că au avut ghinionul să se afle la locul nepotrivit și în momentul nepotrivit.
Aici însă autoarea schimbă abordarea și ne aruncă direct în vâltoarea acțiunii, într-un campus universitar, într-o casă locuită de o frăție studențească în care trăiesc laolaltă 39 de fete. Personajul principal, Pamela Schumacher, președinta asociației, fiică de avocați și, bineînțeles, înstrăinată de părinți (despre care la un moment spune că au cheltuit o grămadă de bani ca să stea departe de ea și să nu o crească înconjurată de iubire părintească), se trezește într-o dimineață pe la trei și, buimacă de somn, descoperă o fată plină de sânge pe hol. Iar de acolo, să te ții. Rând pe rând, mai descoperă încă o fată grav rănită, dar în viață, plus, mai apoi, încă două fete ce nu păreau la fel de grav rănite, dintre care una este tocmai una dintre fetele sclipitoare la care tot face referire de-a lungul poveștii: splendida și geniala Denise, prietena ei cea mai bună. Dar mai întâi are o întâlnire de gradul trei cu însuși responsabilul de acele atrocități: un necunoscut pe care mai întâi îl confundă cu prietenul lui Denise, de care fata se despărțise nu demult, însă mai apoi își dă seama că nu acela era atacatorul.
În iureșul evenimentelor și în stare de șoc, nimeni nu-și dă seama ce s-a întâmplat decât după ce vin polițiștii și medicii, iar a doua zi Pamela află cu stupoare că două dintre fetele ce nu păreau atât de grav rănite de către atacatorul din creierii nopții au decedat. Printre ele, și Denise. Iar acum începe lungul și anevoiosul proces de prindere a criminalului. Pentru că de identificat nu e chiar atât de greu, întrucât la scurt timp de la producerea tragediei, Pamela este abordată de o necunoscută care se prezintă drept Tina Cannon, terapeut și iubita uneia dintre victimele Inculpatului, așa cum Pamela alege să-l prezinte pe criminal de-a lungul întregii povești. Iar Tina îi spune Pamelei că tipul a cărui fotografie o poartă după ea i-a ucis în urmă cu patru ani iubita, pe Ruth Wachowsky.
Așadar, suntem în 1978, în deceniul criminalilor în serie, când pe teritoriul Americii zburdau în voie nenumărați criminali în serie și când opinia publică începea să devină tot mai conștientă de existența lor. Dispariții care erau puse pe seama rebeliunii tinerelor (sau tinerilor, pentru că să nu credeți că ucigașii în serie preferă numai fetele frumoase, au existat destui și homosexuali, și pedofili, mai ales pedofili, și canibali și multe alte soiuri de orori de care specia umană n-a dus niciodată lipsă) din pricina unor părinți prea exigenți sau prea cruzi, a unor condiții vitrege acasă, a vreunui iubit cu care au ales să fugă șamd. Prin urmare, nu este poate de mirare că autoritățile care l-au prins nu o dată, ci de două ori pe Inculpat au tratat cazul lui cu o lejeritate și o îngăduință de-a dreptul criminale, astfel încât unul dintre laitmotivele poveștii noastre devine tocmai modul în care incompetența crasă și nepăsarea autorităților au dus la tragedii care puteau fi evitate dacă se arătau un pic de empatie și de bunăvoință.
N-a fost însă cazul. Inițial, mi-am zis că povestea asta care se lungește pe alocuri cât o zi de post ar trebui să fie mai scurtă și că e lungită inutil. De pildă, ce caută, tocmai când povestea Pamelei devenea tot mai interesantă – bine, are și povestea ei niște burți ce par inutile pe alocuri și care o transformă într-o poveste feministă în toată puterea cuvântului, plus că avem nu doar povestea Pamelei din 1978, ci și pe cea din prezent, din 2021, când Pamela, femeie plină de realizări, încă n-a reușit să treacă peste ororile din urmă cu mai bine de 40 de ani -, și povestea lui Ruth, una dintre nenumăratele victime ale Inculpatului, o tânără a cărei viață nu a fost tocmai ușoară și căreia, tocmai când începea să își descopere cu adevărat potențialul, îi iese în față monstrul cu chip banal? Cel care, în pofida aspectului tern și a personalității mai degrabă neremarcabile, o convinge să plece cu el. Păi, până la urmă are și această poveste o justificare, de care însă vă las să vă dați seama singuri.
De fapt, și cu asta închei, una dintre temele pe care le propune autoarea este tocmai asta: răul nu are neapărat chip de june prim, mustață îngustă ca hitler sau ditamai mătura ca stalin, fălci ca mao, privire de criminal psihopat ca putin sau păr lung și carismă ca manson. Pentru a trece neobservat și a-și face mendrele, ucigând zeci de persoane, trebuie să fii anonim, să treci pe sub radar, să nu ieși în evidență. Să nu te faci remarcat. Iar un chip banal și-o funcție care să nu sară nimănui în ochi ar fi perfecte. Și astfel se ajunge ca un individ monstruos, care a avut parte de nefericire în viață și căruia la un moment da mintea i s-a frânt, să curme viețile unor ființe nevinovate și care ar mai fi putut avea parte de zeci de ani în care să se bucure de viață și poate să și facă lumea un loc mai bun. Adică niște fete sclipitoare, ale căror fire ale vieții au fost retezate de un neica-nimeni sadic, nicidecum un geniu, și pe care Jessica Knoll încearcă, prin povestea ei, să îl banalizeze, să îl transforme exact în ceea ce-ar fi trebuit să fie: un nimeni, un anonim, un banal, șters din analele istoriei.
„- Am încercat să înțeles, a zis mai departe, cum se poate ca o persoană care nu și-a urmărit victimele dinainte să reușească, în cele din urmă, să le țintească pe cele mai bune și mai strălucite. Și cred că asta e chestia, că toate aveau în comun o lumină ce strălucea mai tare decât a lui. Țintele lui sunt campusurile universitare și sediile asociațiilor studențești de fete, fiindcă el caută ce e mai bun. Vrea să ne extermine – noi îi aducem aminte că nu e chiar atât de deștept, atât de frumos, că nu are nimic special.”
PS: povestea este inspirată, firește, de un caz real; vă veți da seama la un moment dat despre cine este vorba, dar poate veți avea nevoie de IMDb; sau poate, măcinați de curiozitate, veți căuta mai devreme pe internet și veți descoperi despre cine-i vorb.
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a volumului Fete sclipitoare de Jessica Knoll. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare:
One thought on “Lecturi 426 (Blog tour nr. 94): Jessica Knoll – Fete sclipitoare”