
Autor: Leo Vardiashvili
Titlu: La marginea unui codru nesfârșit (2024)
Titlu original: Hard by a Great Forest (2024)
Editură: Trei
Colecție: Fiction Connection
Traducător: Mihaela Buruiană
Redactor: Ioana Petridean
Nr. pagini: 400
Format: Trade paperback, 13×20
Preț: 50,15 (59) lei
Nota Goodreads: 3,89 (3 818 note)
Descrierea editurii: „Tatăl lui Saba a dispărut, iar urmele lui duc înapoi spre Tbilisi, în Georgia. Au trecut două decenii de când Irakli a fugit din țara natală devastată de război, împreună cu Saba și Sandro, cei doi copilași ai săi, acum bărbați în toată firea. Două decenii de când a văzut-o ultima oară pe mama lor, care a rămas în țară pentru ca ei să poată scăpa. În cele din urmă, Tbilisi l-a ademenit acasă. Dar când apelurile telefonice ale lui Irakli încetează, lucrurile încep să capete o aură de mister… Ajuns în oraș în timp ce animalele scăpate de la grădina zoologică rătăcesc pe străzi, Saba descoperă tot felul de indicii pe care încearcă să le deslușească: graffitiuri ciudate, mesaje tulburătoare transmise prin radio, pagini din manuscrisul nepublicat al tatălui său împrăștiate ca niște firmituri de pâine… Pe măsură ce vocile celor rămași în urmă se fac simțite la periferia lumii sale, Saba va descoperi că toate drumurile duc spre trecut și spre secrete înghițite de codrii nesfârșiți ai Georgiei. Pe fondul unor peripeții pătrunse de magia și misterul întoarcerii într-o patrie pierdută, La marginea unui codru nesfârșit este o poveste rară și profundă despre casă, memorie și sacrificiu — despre misiunea membrilor unei familii de a se salva reciproc și de a lăsa trecutul în urmă.”
La marginea unui codru nesfârșit, într-un cartier ale cărui clădiri stau să cadă peste cel care se aventurează printre ele sau în ele, într-un oraș paranoic, subiect a numeroase cotropiri și ocupări străine, motiv pentru care arată ca un amalgam de stiluri și motive arhitecturale, printre animale sălbatice și înnebunite scăpate de la grădina zoologică în urma unei inundații, însoțit de un șofer de taxi dus cu pluta, un băiat își caută fratele și tatăl, ambii dispăruți într-o misiune de căutare și de regăsire. Tânărul acesta se numește Saba și aventura lui începe de pe străzile din Londra, într-o altă lume, într-o altă viață, într-o altă epocă, într-un univers paralel, ai senzația, și călătoria lui extraordinară este de fapt un bildungsroman, o poveste despre maturizare, redescoperire, secrete îngropate adânc, drame teribile, întâmplări îngrozitoare și o țară sfâșiată de război și discrepanțe, incomplet vindecată, ai cărei locuitori traumatizați par că nu-și vor găsi niciodată liniștea.
Proza lui Leo Vardiashvili, un scriitor georgian în vârstă de patruzeci și unu de ani emigrat cu familia încă din copilărie în Anglia, este poetică, plină de întorsături de frază, adesea cu replici mitraliate, la foc automat, ce se întrepătrund cu ample introspecții și cugetări profunde, unde personajele își dau parcă târcoale, se atacă discret, pentru ca mai apoi să se bată fericite pe spate și să împartă o sticlă cu votcă, zicând că și mâine este o zi, că mâine poate va fi mai bine, că problemele lor își vor găsi rezolvarea, deși nici ele, nici noi nu credem cu adevărat asta.
În 1990, pe când erau micuți, Saba și fratele lui mai mare, Sandro, împreună cu Irakli, tatăl lor, au plecat din Georgia, după ce au strâns bani și s-au împrumutat pe unde au putut, pentru a scăpa de bombardamente și a nu mai trăi clipă de clipă cu frica în sân că următorul obuz dușman sau prieten le va doborî casa și-i va îngropa de vii sub dărâmături, lăsând-o însă pe mama băieților în urmă, căci pentru ea nu s-au mai găsit finanțe să i se facă un pașaport. Cu promisiunea că, imediat ce vor ajunge în Londra și vor primi azil, Irakli va începe să muncească pe brânci și va strânge bani pentru a-și aduce și soția în siguranță dincolo de Canalul Mânecii, departe de gloanțe, mizerie și lipsuri. Însă pentru Eka, soția lui Irakli, a fost prea târziu când bietul om a reușit să facă imposibilul.
Așa că, măcinat de remușcări și incapabil să-și găsească liniștea, Irakli dă mai întâi în patima alcoolului, exasperându-și fiii, pentru ca mai apoi să-și ia lumea în cap și picioarele la spinare și a pleca la Tbilisi, pe urmele soției sale, dar și ale propriilor origini. După o vreme, Irakli dispare fără urmă și nu le mai dă fiilor săi rămași în Anglia niciun semn de viață. Motiv pentru care Sandro, băiatul cel mare, pleacă și el să-și găsească tatăl. Iar după o vreme se așterne liniștea și-n urma lui, atrăgându-l astfel în mreje și pe Saba, fiul cel mic al familiei Sulidze-Donauri, care pornește într-o aventură care îl va transforma atât pe el, cât și pe noi, cititorii, pentru totdeauna, ca să-și găsească fratele și tatăl.
Călătoria cu peripeții a lui Saba se desfășoară mai întâi în capitala Tbilisi, un loc aproape apocaliptic după mulți ani de ocupație sovietică, apoi sfârtecat de frământările politice și luptele interne pentru putere parcă fără de sfârșit, condus permanent de mână de către taximetristul Nodar, un personaj aproape mitic, mereu pus pe glume, dar a cărui poveste de familie are practic darul să te sfâșie oricât ai încerca să fii de detașat, apoi din ce în ce mai departe, pe urmele lui Irakli. Acesta a lăsat mici indicii pe ici, pe colo, de teamă că autoritățile georgiene, reprezentate mai ales de un polițist care îi poartă sâmbetele, îl vor descoperi și nu-l vor mai lăsa să plece înapoi în Anglia, încuindu-l în schimb într-un beci întunecos a cărui cheie o vor arunca și pe el îl vor lăsa să putrezească acolo.
Plimbat de colo-colo de Nodar în Volga lui străveche, ce pare a funcționa doar din voință proprie, și permanent ghidat din umbră de cea mai bună prietenă din copilărie, Nino, al cărei destin te mai înjunghie o dată în inimă și a lăsat urme adânci în conștiința lui Saba, de vocea unchiului care s-a stins de cancer, uitat de toată lumea pe un pat de spital, a bunicii care a trecut cu bine prin două războaie mondiale, dar mai ales a mamei sale, băiatul pune cap la cap frânturi de informații și indicii lăsate atât de tatăl său ce par desprinse dintr-un basm, cât și de fratele mai mare, pentru a-i găsi nu doar pe ei, ci mai ales, și asta mi s-a părut adevărat miză a romanului, pe sine însuși. Și a face pace cu trecutul făcându-le dreptate celor pe care a simțit toată viața că i-a abandonat, că i-a lăsat în urmă, că nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor lor – un fel de sentiment de vină a supraviețuitorului.
Speri că povestea, de un umor nebun pe alocuri, dar de un macabru și de o tristețe de-a dreptul sfâșietoare aproape permanente, cu tigrul Artiom și haitele de lupi evadate mereu la pândă, în timp ce hipopotamul Boris dărâmă vitrine, iar vulpile rămân blocate în intersecții, va avea un final fericit. Sau nu. Vedeți voi în final. Cert este că, așa cum se întâmplă deseori, călătoria este de cele mai multe ori mai interesantă și mai importantă decât destinația. O panoplie de personaje de pus în ramă, aventuri peste aventuri, povești îngrozitoare, dar și multă, multă reziliență, tivită de multe ori cu resemnare, fac din debutul lui Leo Vardiashvili unul cu adevărat memorabil. Să vă mai spun de pădurea Babei Cloanța și ciupercile din ea? Sau de ploaia de gloanțe ce se declanșează ori de câte ori cineva dorește s-o străbată și face prea mult zgomot? De orfelinatul din Osetia? De câmpurile pline de sfărâmături de case? De orașele-fantomă? De lumea aproape post-apocaliptică? Noroc că aseară, când mă apropiam de final, povestea orfelinatului a fost scurtă. Atât mai spun. Recomandată!
„…Știu că doare când pierzi ceva prețios. Dar să-l primești înapoi distrus doare și mai tare.”