Autor: Lee & Andrew Child
Titlu: Secretul (2024)
Titlu original: The Secret (2023)
Serie: Jack Reacher XXVIII
Editură: Trei
Colecție: Fiction Connection Crime
Traducător: Constantin Dumitru-Palcus
Redactor: Alexandra Fusoi
Nr. pagini: 336
Format: Trade Paperback, 13×20
Preț: 44 (55) lei
Nota Goodreads: 4,09 (46 067 note)
Descrierea editurii: „UN ȘIR DE MORȚI MISTERIOASE.O MISIUNE SECRETĂ DE DEMULT. UN TÂNĂR POLIȚIST MILITAR CARE N-ARE NIMIC DE PIERDUT. Chicago, 1992. Un pacient se trezește în salon cu două străine care îi arată o listă de nume și-i pun o întrebare simplă, dar imposibilă. După câteva minute, bărbatul cade de la etajul al 12-lea. Reacher, retrogradat recent, face parte din comisia Departamentului Apărării care anchetează cazul. Dacă are succes, foarte bine; dacă nu, e țapul ispășitor perfect. Deși un bun anchetator militar, Reacher nu ține cont de politică. În timp ce încearcă să identifice un ucigaș cu sânge rece și să descopere un secret îngropat cu 23 de ani în urmă, trebuie să lucreze și cu ceilalți membri ai comisiei de anchetă. De data asta va face dreptate mergând pe căile legale sau… în felul lui?”
Blog tour nr. 77 (sau 18/2024): Un thriller old-school cu Jack Reacher, iar asta ar trebui să sintetizeze totul. Numai că acțiunea se petrece în 1992, Uniunea Sovietică se destramă, avem spioni ruși, avem superasasini, avem secrete îngropate pentru care unii sunt dispuși să ucidă ca să le scoată la suprafață sau, după caz, să le acopere cât mai bine. Și-l mai avem și pe fratele lui Jack Reacher, deși pomenit doar în treacăt, înainte de ceea ce știm că s-a petrecut în Capcana Margrave.
Deși n-am mai citit cam de multișor un thriller cu Jack Reacher, iar între timp au apărut nu doar două lungmetraje cu Tom Cruise, ci și două sezoane din, în opinia mea, mult mai reușitul serial cu Alan Ritchson de pe Prime, un actor care-i face cinste măcar din punct de vedere al masivității personajului imaginat de Lee Child, care între timp i-a predat ștafeta fratelui său, Andrew, pentru a scrie aventuri cu acest deja clasic între băieții care fac dreptate cu orice preț, ei bine, parcă nici n-am făcut pauză.
Poate că noile aventuri ale lui Jack Reacher imaginate de Andrew Grant, adevăratul nume al lui Andrew Child, nu se ridică toate la înălțimea primelor aventuri create de fratele mult mai bine cotat Lee Child. Poate că personajul a îmbătrânit și nu mai are același luciu. Poate că, ajunsă la venerabila cifră de douăzeci și opt de titluri – număr pe care-l poartă pe tricou această nouă aventură, Secretul -, chiar douăzeci și nouă, cu cel apărut anul acesta, In Too Deep, aventurile pot începe să pară repetitive și lumea să se sature de acest personaj legendar.
Ups! Am zis eu așa ceva? Cred că mi-au alunecat degetele pe tastatură. Nu, poate că, așa cum ziceam, nu se mai ridică la înălțimea unor Capcana Margrave sau 61 de ore ori Convinge-mă (unul dintre cele mai înfiorătoare cazuri ale lui Reacher), dar totuși ștacheta rămâne în continuare ridicată. Mă gândeam la un moment dat ce pot face autorii cu seriile longevive în care, în mod inevitabil, personajele trebuie să îmbătrânească dacă vor să mențină o linie narativă firească și logică. Că și Reacher, din 1997, când i-au început aventurile, și până-n 2024… pricepeți ideea. Nu prea ar mai putea să fugă după criminali pe la vreo șaizeci de anișori.
Așa că ce le rămâne de făcut autorilor? Ori sfidează logica și bunul-simț, menținându-și eroii veșnic în putere și capabili să doboare zece inamici odată fără să transpire, ori pot să aleagă calea mai firească, așa cum au procedat cei doi autori în cazul de față, și să se întoarcă în timp, pentru a imagina aventuri care s-au petrecut încă dinainte de-a începe aventura inițială, în situația de față Capcana Margrave, punctul de început al aventurilor cu Jack Reacher (și parcă singurul, sau parcă mai e încă unul, narat la persoana întâi, asta ca o curiozitate).
Cineva omoară foști oameni de știință care au participat la un experiment dintr-un laborator din India în 1969. Pe o listă există șapte persoane care au participat la acel experiment, iar aceste persoane poartă cu ele un secret pentru care acest cineva este dispus să ucidă. Numai că se dovedește că de fapt pe listă ar trebui să mai figureze o persoană, cineva sus-pus, care, văzând că tot mai multe persoane de pe listă încep să aibă parte de accidente mortale misterioase ce par sinucideri, lansează o misiune de protejare a acestora, dorind să i-o înainte enigmaticului ucigaș cu planuri la fel de enigmatice.
Reacher, deja rebel și recent retrogradat la gradul de căpitan, rezolvă în doi timpi și tre mișcări un furt de piese de arme ce trebuiau trimise la casat dintr-o bază militară, apoi este racolat, alături de o trupă de contabili, agenți CIA și FBI să i-o ia înainte ucigașului și să afle mai cu seamă care a fost treaba cu experimentul din urmă cu douăzeci și doi de ani și de ce și cine îi omoară pe participanții la acel experiment din laborator. Și ce iese la iveală… ei bine, am văzut destule filme până să apară serviciile de streaming și acțiunea să devină ultra-automatizată și plină de gadgeturi ca să știm că experiment în laborator înseamnă de obicei belele mari, mușamalizări și oameni nevinovați care plătesc cu viața lăcomia excesivă a unor îmbuibați care nu se mai satură.
Parcă citești un thriller scris de un adevărat maestru al spionajului, poate Le Carre sau Forsyth, să zicem, mai ales că anul ales, 1992, este foarte ofertant. Avem, cum spuneam, un fost spion KGB ce-și spune prinț și stă înconjurat de o armată de gorile pe care Reacher le doboară ca pe popice. Avem niște asasini superantrenați care fac de rușine agenții FBI ce ar fi trebuit să fie și ei superantrenați. Avem o mușamalizare ca la carte și niște secrete care-ți fac părul măciucă în cap. Avem persoane cocoțate pe culmile puterii politice care dispun de resurse nemăsurate și sunt dispuse să meargă până-n pânzele albe pentru a-și proteja pielea. Și-l avem pe Reacher, aprig la mânie, mare analist și un adevărat uragan căruia nu-i mai poate sta nimic în cale atunci când a adulmecat o pistă și știe că uneori trebuie să folosești și forța brută când cu vorba bună nu rezolvi nimic. Așadar, 1992, Jack Reacher, secrete îngropate și dulcea și plăcuta răzbunare care moarte n-are.
„- Îți amintești ce am spus despre cum ar putea să ardă clădirea asta? Dacă Flemming nu leșină de surpriză atunci când îi bat la ușă, să știi că asta am să fac. Iar tu o să fii înăuntru când o să se întâmple. O să fii treaz. Și n-o să ai nici măcar o picătură de vodcă să-ți amorțească durerea.”
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a volumului Secretul de Lee Child și Andrew Child. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare:
