Nominalizări: Locus Nominee for First Novel 2024, British Book Award Nominee for Debut Fiction 2024
Nota Goodreads: 3,91 (34 733 note)
Descrierea editurii: „Familia lui Kissen a fost ucisă de fanaticii unui zeu al focului. Acum, Kissen este deicid, adică o persoană care își câștigă existența ucigând zei. Asta până când întâlnește unul pe care nu‑l poate omorî: Skedi, un zeu al minciunilor albe, a cărui viață este legată misterios de cea a unui tânăr nobil, amândoi fiind urmăriți de ucigași necunoscuți. Împreună cu un cavaler, ei trebuie să ajungă la ruinele orașului Blenraden, acolo unde sălășluiesc ultimii zei sălbatici, pentru a le cere acestora o favoare. Hăituiți de demoni printr‑un ținut în care războiul civil este în plină expansiune, cu toții înțeleg că ceva e putred în miezul lumii lor și că doar ei o mai pot salva.”
Mythago și The Witcher își dau mâna în acest fantasy care împrumută zei și idei dintr-una, adaptându-i și adaptându-le, plus modul de desfășurare, asasina, protejarea fetei și o parte a misiunii, inclusiv începutul, din cealaltă. Cel puțin începutul de după prolog și ce urmează imediat după m-au dus imediat cu gândul la modul în care se deschide serialul de pe Netflix (luată dintr-o povestire cu el din volumul Ultima dorință), cu Geralt ucigând creatura păianjen, apoi venind în târgușor să-și primească plata și fiind întâmpinat cu reticență și dușmănie de către locuitorii care nu-i înțeleg natura și, prin urmare, se tem de ea. Dar după aceea drumurile celor două povești se despart, rămânând poate doar asemănarea cu protejarea lui Ciri, aici Inara, moștenitoarea ascunsă a unei familii nobile ce-l ajută pe regele Arren să conducă în Middren, ținutul unde s-a dat marea luptă împotriva zeilor.
Până nu demult, zeii buni conviețuiau cu oamenii și luptau alături de ei. Până-ntr-o zi, când totul s-a schimbat, sacrificiile nu au mai fost suficiente, venerarea lor a devenit prea puțin și regele Arren, care luptase alături de zeul războiului, Murtagh, cel cu cap de cerb, a hotărât că zeii nu mai trebuie venerați, ci exterminați și s-a întors împotriva fostului aliat. Neștiind însă că acesta era aproape atotputernic și că înfrângerea lui ar fi presupus sacrificii enorme. Dar zeul Murtagh a fost totuși înfrânt cu ajutorul cavalerilor și al unei oști întregi de veiga, deicizi, ucigași de zei antrenați special să facă exact asta: să ucidă zei, indiferent cât de formidabilă le era puterea. Însă în acea confruntare, regele Arren a fost grav rănit și, ca să scape, a făcut o alianță cu o zeiță improbabilă, căreia i-a adus un sacrificiu enorm: propria inimă.
Acum ceasul a început să bată invers și regele Arren are nevoie de ajutorul cavalerului său de încredere, Elogast, care îi datorează multe regelui său, dar care s-a retras departe de viața de la palat și acum coace pâini și prăjituri într-un cătun uitat de lume, unde și-a atârnat și sabia de cavaler în cui. Însă ajutorul pe care i-l cere Arren lui Elogast nu este unul chiar mărunt, însă îl determină pe Elo să plece la drum cu o ceată de pelerini.
În mijlocul cărora le întâlnește pe Kissen, personajul principal al seriei din care Asasina de zei este doar primul volum, și pe Inara, fetița de doisprezece ani care tocmai și-a văzut întreaga familie, cu cățel, purcel și servitori, incendiată. Familia nobiliară despre care pomeneam mai sus. Acum, Kissen este o deicidă antrenată să-și măsoare forțele cu cei mai de seamă și mai aprigi zei și nu se teme de nimic, întrucât, pe când era și ea o copilă cam de vârsta Inarei, familia i-a fost sacrificată pe altarul zeiței focului, Hseth, chiar dacă tatăl fetei se iubea cu zeul mării. Dându-și viața pentru a o salva pe-a ei, tatăl său a trimis-o practic pe un traseu presărat cu probleme, mai ales că la drum a plecat fără un picior, pe care și l-a pierdut în marele pârjol care i-a măcelărit familia.
Așadar acum, preschimbată în asasină de zei, Kissen făgăduiește să o protejeze pe Inara și să o însoțească în drumul ei spre orașul Blenraden, capitala regatului, deși fata deține și ea un secret tulburător: de ea s-a legat un zeu mărunt, Skediceth, un zeu al minciunilor neînsemnate, care, teoretic, nu fac foarte mult rău, dar care încet, discret, insidios, ajung să-i împingă pe oameni să facă lucruri pe care de fapt nu doresc să le facă. Cum s-au legat unul de altul, nu știe nimeni, mai ales că, atunci când se îndepărtează la o oarecare distanță unul de altul, suferă amândoi dureri cumplite.
Lumea imaginată de Hannah Kaner este foarte ofertantă, împrumutând practic zei din mai multe mitologii și alegând cărările deja bătute ale asasinilor de zei și ale vremurilor în care zeii sunt ființe puternice, dar nu atotputernice, însă alegând o desfășurare inedită a acțiunii. Acordând o importanță semnificativă diversității și incluziunii, personajele sunt dintre cele mai variate și chiar nu ai cum să nu te apropii de ele, în pofida tuturor defectelor (sau poate tocmai de aceea): măcinate de vină, cu erori la activ care le-au costat viețile unor persoane dragi, aprige, mincinoase, manipulatoare, iuți la mânie, mânate de intenții nu mereu foarte nobile, dar deopotrivă dârze, încăpățânate și mai cu seamă dispuse să facă orice sacrificiu pentru a-și îndeplini misiunea și a-i proteja pe cei pe care au făgăduit să-i apere cu orice preț.
Oșteanul și conducătorul de trupe din Elo se trezește imediat la viață când regele îi cere să se întoarcă și să apere regatul de o amenințare cumplită. Kissen nu stă pe gânduri și pornește într-o misiune aproape sinucigașă ca s-o protejeze pe Inara atunci când i-o cere datoria de veiga, deși instinctul de-a ucide orice zeu și a pedepsi aceste ființe supranaturale și malefice, pe care le consideră responsabile de moartea familiei ei (generalizând, firește, și băgându-i pe toți în aceeași oală, dar asta e o altă poveste), este aproape prea puternic pentru a și-l putea ține în frâu. Skedi face ceea ce știe, fiind un zeu fără altare, fără oameni care să i se închine, fără puteri formidabile, dar cu capacitatea de-a manipula încet-încet și a le răpi până la urmă voința. Dar el doar asta știe să facă, nu e rău din fire, pur și simplu așa a fost croit de la bun început. Cât despre Inara, practic singura fără de pată și aruncată fără voia ei în acest tumult după ce viața întreaga pe care o știa până atunci i-a fost distrusă în cadrul unor jocuri politice cărora ea nu le vede rostul la o vârstă atât de fragedă… ei bine, Inara este singura în stare să înfrângă voința unui zeu. Dar mai multe, în episodul următor.
„Trebuia s-o facă. Nu voia să fie lângă ea, indiferent de ce voia Inara. Kissen nu avea niciun respect pentru el, pentru viața lui, pentru dorințele lui. Nu mai putea suporta asta. El era un zeu.” (p. 184)
