Nota Goodreads: 3,52 (5 229 note)
Descrierea editurii: „Anna Ogilvy, o tânără scriitoare promițătoare, comite o crimă dublă în somn, după care rămâne adormită. Suferă de o tulburare psihosomatică rară, cunoscută drept „sindromul resemnării”, și singura ei speranță e Benedict Prince, un psiholog criminalist care ar putea rezolva cazul și ar putea-o trezi ca să fie judecată. Numai Anna știe adevărul, dar numai Benedict știe cum să-l afle. Și sunt amândoi puși în pericol de ceea ce află.”
Blog tour nr. 53 (sau 8/2024): Combinație de mystery și thriller psihologic cu desfășurare mai lentă, tipică mai degrabă unui thriller domestic, în care psihologia, psihiatria, știința somnului, somnambulismul, amintirile reprimate, parasomnia și ancheta psihologică joacă un rol central în această poveste despre răzbunare, traume și jocuri de-a șoarecele și pisica în care nu mai știi cine este maestrul păpușar și cine este victima sau de ce se întâmplă toate care se întâmplă.
Prima poveste la care m-a dus cu gândul rezumatul și apoi intriga romanului Anna O a fost Înainte să adorm de S.J. Watson (apărut tot la Editura Trei), cel care, în opinia mea, a lansat thrillerul domestic cam în același timp cu Fata din tren al Paulei Hawkins. Apoi Frumoasa din pădurea adormită, celebrul basm pomenit inclusiv aici în treacăt într-o discuție, aș zice, tipică vremurilor noastre, în care nemernicului de prinț agresor ar trebui să i se dea cancel pentru că sărută în stânga și-n dreapta fete fără să le ceară mai întâi voie (ceea ce, întrucâtva, are de fapt un sâmbure de adevăr). Apoi m-am gândit și la Pacienta tăcută a lui Alex Michaelides, firește, doar avem de-a face cu un psiholog, unul specializat în știința somnului, Ben Prince (o trimitere evidentă la prințul din poveste, dacă stau și mă gândesc mai bine acum, căci el este cel care lansează ideea stimulilor externi pentru a o trezi pe Anna Ogilvy, criminala care doarme de patru ani neîntrerupți, și își și pune în practică ideile la Clinica Somnului). Și posibil să mai fie.
Cert este că povestea din Anna O este un melanj, o compilație de idei adunate din tratate de psihologie, de la Joseph Breuer și Sigmund Freud și începuturile psihanalizei (inclusiv titlul este o trimitere evidentă la celebrul caz al Berthei Pappenheim – https://www.wikidoc.org/index.php/Anna_O. sau https://ro.wikipedia.org/wiki/Bertha_Pappenheim) până la cele mai recente descoperiri în domeniul psihiatriei, psihologiei, somnologiei, sindromului resemnării etc. și anchetă detectivistică desfășurată în fundal atât de Ben Prince, care caută sursa traumelor nu în orele precedente măcelului comis, s-ar zice, pe 30 august 2019, de către tânăra Anna Ogilvy în somn, într-un acces de somnambulism, ci în trecutul mai îndepărtat. Și încearcă să demonstreze acest lucru pornind de la cazul care a îngrozit Marea Britanie, cel al lui Sally Turner, supranumită Medeea, femeia care în urmă cu mai bine de douăzeci de ani și-a ucis cei doi băieți vitregi care o maltratau, apoi a fost internată într-un spital de psihiatrie unde, la scurt timp, a devenit protagonista unui experiment care într-un final a dus la sinuciderea ei.
Cu alte cuvinte, nu un acces de nebunie, furie ucigașă sau chiar o întâmplare din trecutul extrem de apropiat, de ordinul orelor, de la Pădurea, locul unde cei doi tineri prieteni ai Annei Ogilvy, plus fratele și părinții ei au mers într-un weekend pentru a se juca de-a Vânătorii și Supraviețuitorii, au declanșat atacul și crimele cu douăzeci de lovituri de cuțit, urmate de căderea într-un somn profund, de genul comei, ci niște întâmplări din trecutul mai îndepărtat, de ordinul anilor. Ele sunt de fapt responsabile pentru tot ceea ce s-a întâmplat, iar soluția trezirii ei, deși acest lucru ar putea duce la acuzarea fetei de omucidere dublă, ar fi o invazie de stimuli. Și aici intervine Dr. Ben Prince, prințul, și munca lui pentru a o ajuta pe Frumoasa Adormită.
Întâmplările se succed liniar până la un anumit punct, când un personaj central este omorât, ceea ce duce la un acces de nebunie inexplicabilă, sau pe care eu, unul, nu mi-l pot explica la ce experiență are Ben Prince (cum adică ajungi la locul unei crime și primul lucru pe care-l faci când vezi un cadavru plin de sânge este să iei în mână cuțitul? Ce, ești admirator de cuțite? Rezolvi cumva crima dacă iei în mână arma cu care a fost comisă? Nu cumva prin asta nu doar că riști să ștergi amprentele adevăratului criminal, ci și chiar să fii tu însuți acuzat de crimă, nu?). Iar de acolo începem să facem cunoștință cu un personaj din umbră, Lola, care are o legătură strânsă cu Anna O, dar și cu jurnalul Annei O, cel scris înainte de fatidica întâmplare de pe 30 august 2019. Pe care, citindu-l, aflăm ce s-a întâmplat deja și cât de vinovați sunt nevinovații și invers.
Deși aș zice că puteau lipsi lejer vreo 100-200 de pagini (care însă ajung să ofere profunzime atât poveștii destul de tragice a lui Ben Prince și un plus de complexitate caracterului său – a nu se confunda cu personajul, cât și să ofere o privire din exterior motivațiilor care le mână-n luptă pe Lola, Anna O sau chiar… nu mai spun cine), și atunci s-ar fi transformat într-un thriller psihologic cu adevărat alert, Anna O, în pofida multitudinii de termeni specifici și a unei pleiade de personaje care își aduc mai mult sau mai puțin aportul, se citește ușor și chiar îl ține pe cititor în priză. Lectură de plajă sau în drum spre/de la serviciu? Și da, și nu. Dacă vrei să te bucuri cu adevărat de experiență, trebuie să o citești în liniște, uneori chiar e nevoie de concentrare pentru rumegarea conceptelor și identificarea trimiterilor și implicațiilor. Dacă însă vrei să o citești ca pe un thriller simplist și să nu le acorzi o importanță deosebită termenilor, motivațiilor, trimiterilor și să încerci să rezolvi singur enigma, atunci merge să o citești oriunde. Depinde doar de tine, cititorul, și de așteptările cu care pleci la drum.
„La Radio 4 este o discuție înfocată, pro și contra, despre romanul autobiografic al Annei Ogilvy. Reacțiile, controversa, mirajul crimei și al misterului. Oedip, Cain și Abel, Hamlet, Agatha Christie. O amuză gândul la toți acei realizatori de podcasturi și bloguri, la scriitorii de tweeturi care consideră cu toată sinceritatea această carte drept un punct de răscruce. Folosesc tot felul de clișee: „experiență trăită”, „revendicarea poveștii”, „obiectificarea privirii masculine”, „eliberarea de mass-media”, „adevărul ei”.
Dar e ceva mult mai vechi, de fapt. Crima este o povestire veche de când lumea.
Oamenii sunt făcuți pentru povești. Pot crede orice e ambalat corect.” […]
