Nominalizări: Bram Stoker Award Nominee for Best First Novel 2022, Locus Award Nominee for First Novel 2023, Goodreads Choice Award Nominee for Horror and for Debut Novel 2022
Nota Goodreads: 3,84 (34 372 note)
Descrierea editurii: „Romanul gotic mexican se combină cu atmosfera din Rebecca de Daphne du Maurier în acest roman de debut de suspans paranormal, în care acţiunea se petrece după Războiul Mexican de Independenţă, despre o casă izolată, o bântuire sinistră şi o femeie prinsă în capcană… În timpul răsturnării guvernului mexican, tatăl lui Beatriz a fost executat, iar casa lor distrusă. Când frumosul Don Rodolfo Solórzano o cere în căsătorie, Beatriz nu ia în seamă zvonurile despre moartea subită a primei lui soţii, preferând să aleagă siguranţa pe care moşia lui de la ţară i-o va oferi. E hotărâtă să aibă din nou o casă a ei, indiferent de ce o va costa. Dar Hacienda San Isidro nu este sanctuarul pe care şi-l închipuia ea. Când Rodolfo se întoarce la lucru în capitală, somnul lui Beatriz e invadat de viziuni şi voci. Ochi invizibili îi urmăresc fiecare pas. Sora lui Rodolfo, Juana, nu dă importanţă temerilor lui Beatriz – dar de ce refuză să intre în casă noaptea? De ce arde bucătăreasa tâmâie de jur împrejurul bucătăriei şi însemnează uşile cu simboluri stranii? Ce s-a întâmplat de fapt cu prima Doña Solórzano? Beatriz ştie cu certitudine doar două lucruri. Ceva nu e în regulă cu hacienda. Şi nimeni de acolo nu o poate salva. Căutând cu disperare un ajutor, se agaţă de tânărul preot, Padre Andrés, ca de un aliat. Nefiind un preot obişnuit, Andrés va trebui să se bazeze pe talentele lui de vrăjitor ca să se lupte cu malefica entitate care bântuie hacienda şi să o apere pe femeia faţă de care simte o atracţie puternică, interzisă. Dar s-ar putea ca nici măcar el să nu poată înfrânge forţele întunericului. Departe de a fi un refugiu, San Isidro poate fi pierzania lui Beatriz.”
Romanul gotic mexican, o specie nou apărută de când literatura mondială a descoperit-o pe Silvia Moreno-Garcia, își dă întâlnire cu romanul horror cu case bântuite oarecum redescoperit de curând cu scoaterea de la naftalină a celebrei cărți Casa bântuită a lui Shirley Jackson odată cu excelenta ecranizare făcută de Netflix și cu o doză nu foarte consistentă de romantism, iar rezultatul este o poveste horror ce se prelungește cumva prea mult decât ar fi trebuit de fapt în primul și-n primul rând, însă ce iese într-un final are totuși darul să stârnească niscaiva fiori, mai ales dacă alegi să citești cartea la ceas de noapte.
Isabel Cañas, autoare americană de origine mexicană, nu se mulțumește însă să depene o poveste horror în adevăratul sens al cuvântului, care, să fim sincer, îi iese foarte bine, și aruncă în vâltoarea poveștii și un fir narativ istoric, transformând, dacă mai era cazul, o poveste horror într-una cu iz de ficțiune istorică, dar de sorginte horror-fantastică. De ce spun asta? Ei bine, personajul principal, Beatriz, este fiica unui general care a fost executat când a fost răsturnat guvernul mexican, după Războiul Mexican de Independență ce s-a desfășurat între 1810 ș 1821. În urma execuției tatălui ei, Beatriz și mama sa ajung la o mătușă, unde atât mama, cât și fiica sunt tratate ca un soi de Cenușărese fără niciun drept. Motiv pentru care Beatriz profită de prima cerere în căsătorie pe care o primește, din partea lui Don Rodolfo Solórzano, un bogat și frumos proprietar de hacienda, însă mama lui Beatriz se opune acestei căsătorii întrucât circulau niște zvonuri legate de moartea suspectă a fostei soții a lui Don Rodolfo, Catalina.
Beatriz însă nu dă crezare unor asemenea zvonuri ridicole și se instalează frumos în hacienda San Isidro, în ciuda opoziției mamei sale și a unei primiri mai degrabă reci din partea surorii lui Don Rodolfo, Juana. Însă curând începe bântuirea: uși trântite, ferestre închise brusc, ochi roșii pândind din întuneric, ger așternut subit, urlete, răcnete, țipete, chemări pe nume, sânge pe pereți, apariții de cadavre fantomatice, tot tacâmul și cu ceva pe deasupra. De mirare însă este dârzenia cu care Beatriz rezistă în fața acestor fenomene și nu o ia la goană încă din prima noapte, pentru a se întoarce în brațele mamei ei, căci în mod sigur aceasta ar fi primit-o bucuroasă înapoi după ce i-ar fi zis: „Ți-am spus eu, fata mea, trebuia să mă asculți pe mine, căci știu mai bine.”
Nu, Beatriz se încăpățânează să reziste chiar și după ce soțul ei pleacă cu treburi de acasă, iar ea rămâne să se descurce cu fantoma/spiritul răuvoitor ce a transformat casa într-o entitate malefică pusă pe răzbunare. Însă când Beatriz vede că nu are niciun aliat în casă, apelează la singurul disponibil: infamul Padre Andrés, nonconformist, atrăgător și vrăjitor, pentru a o ajuta nu doar să treacă peste nopțile de groază din hacienda, ci și pentru a afla cine s-a cuibărit între pereții casei, cine îi vrea răul și, mai ales, nu doar ce s-a întâmplat în realitate cu precedenta soție a lui Don Rodolfo, ci și de ce aceasta (dacă despre ea este vorba) îi vrea răul.
Misterele se adună pagină cu pagină, capitol cu capitol. Suspansul se prelungește mult, mult de tot, iar abilitatea tinerei autoare de-a mai adăuga un substrat, o nouă informație, la povestea de ansamblu, plus faptul că alege să spună povestea nu doar din punctul de vedere al celor două personaje principale, alternativ, ci și să facă salturi în urmă cu doi ani, dezvăluind de la ce-a plecat reputația de rebel și vrăjitor a lui Padre Andrés, fac din acest roman unul nu foarte ușor de citit, dar unul în care nu doar personajele vii, ci și cele moarte, dar mai ales Hacienda să iasă în evidență și să-și aducă aportul pentru ca la final cititorul să simtă că a avut parte de o călătorie de pomină.
„- Villalobos? a întrebat ea sincer surprinsă.
A fost dureros să-mi aud numele de familie; așa îi spunea bătrânul Solórzano tatălui meu în vremea când era supraveghetor pe hacienda San Isidro. Așa ni se adresase bătrânul Solórzano şi mie, şi fraţilor mei. Băieții Villalobos! De parcă n-am fi avut altă identitate în afară de cea moştenită de la supraveghetorul spaniol care siluise o servitoare a haciendei şi primise poruncă să se însoare cu ea. Numele acesta era o cicatrice vie lăsată de stăpânirea nemiloasă a creolilor asupra ținutului nostru. În asemenea clipe, îmi venea să mi-l smulg din trup ca pe o bucată de carne și să-l arunc pe foc.” (p. 287-288)
