Nota Goodreads: 3,61 (184 note)
Descrierea editurii: „47 de povestiri despre pasiuni bizare, pornind de la mici consemnări ale veacului al 18-lea.”
Pe final de 2021, primesc un telefon surprinzător: doamna Ruști în persoană, întrebându-mă ce mai fac, ce mai zic, ce planuri mai am. Din vorbă în vorbă, aflu că, după ani întregi de cercetat arhive și studiat documente vechi, la Editura Litera se pregătește o frumusețe de carte, rodul unei munci sârguincioase și de durată, cu povești din Bucureștiul din perioada fanariotă în care vor fi adunate povești scurte despre amoruri bizare, amantlâcuri, fapte de pomină, personaje de pus în ramă, întâmplări neverosimile și așa mai departe. Și că forma grafică va fi de excepție, cu numeroase ilustrate de arhivă pentru care s-au dat lupte grele (și bani mulți), spre a fi reproduse în carte. Știind că da, se poate, atunci când se vrea, mă așteptam să fie într-adevăr o formă grafică deosebită. Dar când curierul m-a sunat din senin și mi-a spus să ies la poartă și apoi am scos din cutie o frumusețe de cutiuță de carton lucioasă și bogat ornamentată, bașca și cu o frumoasă fundă de culoare vișinie, iar din ea a ieșit la iveală volumul Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot, însoțit de o extrem de frumoasă scrisoare, plus un autograf din partea autoarei, ei bine, nici că se poate exprima în cuvinte bucuria mea de-atunci.
A trecut timpul și am tot citit câte o povestire, înainte de culcare, în funcție de dispoziție, apoi m-am luat cu altele, am tot revenit la carte, am mai tot citit câte o poveste, au tot sosit alte și alte cărți, alte și alte tentații, am uitat uneori de domnii fanarioți ce împărțeau „dreptatea” ba discreționar, cu sute de lovituri la tălpi pentru fapte de nimic sau cu o mângâiere duioasă pe cap pentru atrocități nemaivăzute, sau de doamnele supărate că alesul ori a fugit cu alta, ori nu le mai bagă în seamă, ori le-a furat altceva averea, ori li s-a tras clapa, cu domni ce fug în lume și rămân fără nimic, cu amanți și amante ce își consumă idilele în văzul lumii sau furișându-se prin alte case la ceas de noapte, prin livezi și grădini întunecoase când, cred ei, nu îi vede nimeni, am trecut la alte povești, din alte lumi și din alte vremuri, dar Ciudățeniile… au rămas pe noptieră, din ele desfătându-se uneori și soția, eu revenind când și când la ele, până într-o seară, acum vreo două săptămâni, când am reluat totul de la capăt și am citit-o cap-coadă.
Ce am aflat? Că viața nu era deloc roz în Bucureștiul fanariot. Pentru nimeni. Bogații de azi puteau fi săracii de mâine care puteau ajunge să cerșească pe străzi, să se spetească la ocne, să ajungă la oaste sau sclavi la alții, ori trimiși la Stambul, unde li se pierdea urma. Totul depindea de renghiurile sorții, de vecini, de soți sau soții sau de toanele domnului fanariot care în vremurile alea era trimis să sugă ca o lipitoare vlaga și avuția neamului nostru crunt lovit de soartă. Sub poleiala unei oarecare libertăți, destinele erau curmate extrem de ușor și uite-așa!, doar pocnind din degete, din sclav puteai ajunge om liber și din om liber puteai ajunge sclav.
Doina Ruști alege însă să aștearnă nu povești crunte, ci, într-o notă insolită și jucăușă, de un umor savuros pe alocuri, debordând de detalii privind înfățișarea, hainele, încălțămintea, bucatele, obiceiurile bune sau metehnele oamenilor, amantlâcurile, codoșeniile, zvonurile, bârfele acelor vremuri, ne ajută să înțelegem sau măcar să ne facem o idee asupra unei perioade zic eu nu prea fericite din viața locuitorilor Țării Românești, Valahia, și mai ales a urbei București și a mahalalelor și divanului unde se rezolvau problemele.
Aveai o amantă? Nicio problemă, dacă nu te prindea soțul. Fecioria era la mare preț? Firește, dar, pentru prețul potrivit achitat către vodă… Voiai să-ți lași bărbatul și să fugi cu grăjdarul vecinilor? Nicio problemă, numai să nu vă prindă potera, că era vai și-amar dacă mai apoi nu cădeați la mica înțelegere. Voiai ca un călugăr să-ți fie dascăl pentru copii și să deveniți prieteni cu avantaje reciproce? Nicio problemă, îți puteai izgoni și bărbatul sau puteai aranja să sufere un „accident”, iar tu-ți vedeai de treabă nestingherit/ă. Numai să n-afle vodă, că îl mâniai cumplit. Dădeai de trei spâni care te trăgeau pe sfoară? Nicio problemă, tu le-o întorceai împătrit. Sclavia era un lucru nemaivăzut? Nicidecum, cu ajutorul ei s-au clădit marile monumente ale antichității și s-au întemeiat marile averi ale celor care azi fac și desfac totul.
Scrise într-un limbaj lejer, accesibil, împănat pe alocuri cu regionalisme și arhaisme, frânturile de viață din Bucureștiul fanariot descrise în cele patruzeci și șapte de povestiri așternute pe hârtie de Doina Ruști reprezintă tot atâtea instantanee din viața de atunci, cu farmecul unor povești duioase, dar doldora de informații, cu trimiteri la scrierile proprii sau la alte opere literare care au marcat literatura de pretutindeni, aruncând astfel un plus de lumină asupra unei perioade din care eu, unul, am aflat doar câteva informații vagi la orele de istorie.
„Prin urmare, au început căutările. Toia trebuia adus acasă cu orice preț, de regulă, era foarte simplu, căci un sclav nu doar că era tuciuriu, dar mai era și-nsemnat uneori, fie înfierat cu inițiala stăpânului, fie tatuat ori chiar cu câte-o ureche ciupită artistic. Totuși, să nu uităm, ochii verzi îl făceau mai ușor de ascuns, într-o mahala și ea cu oameni mai închiși la culoare. În plus, Toia devenise între timp bărbatul Trancăi, femeie liberă și cu reputație bună în mahala. Era înscris în catastiful bisericii, așa că putem spune că era un fost sclav integrat.”
