Descrierea editurii: „Barintown este un oraș mai aproape decât ați crede, e la o azvârlitură de băț. Important e să descoperi o cale de acces în el, așa cum am descoperit eu, o poartă de intrare, aidoma unei „găuri de vierme“, prin care mă strecor câteodată într‑o ambianță plină de farmec, unde se petrec evenimente surprinzătoare, demne de cunoscut și de înregistrat pentru posteritate. Dacă nu găsiți o posibilitate de a-l cunoaște direct, bizuiți-vă pe ceea ce vă relatez eu. Asemenea unui cronicar obiectiv, de fiecare dată încerc ca însemnările mele despre Barintown să fie cât mai conforme cu întâmplările din acest spațiu magic.” George Arion
Blog tour nr. 6/2023: un veritabil tur de forță din partea unui adevărat veteran al genului mystery de la noi din țară, probabil cel mai reputat autor român de gen, în cadrul căruia aflăm despre un misterios oraș fictiv din SUA, Barintown, pe numele său, unde fărădelegea, hoția, mârșăvia, asasinatele la comandă, tot ce ține de criminalitate pare să-și fi găsit un culcuș sigur și unde nimeni nu mai poate ceva să se salveze dacă a fost luat la țintă.
Întemeiat pe la jumătatea veacului nouăsprezece, evident tot de niște nelegiuiți, deși unii zic că numele i se trage de la cel al unui șerif care și-ar fi asasinat un rival, deci crima a fost la ea acasă încă de la fondare, fictivul Barintown, ajuns acum la o vârstă destul de venerabilă (din punctul de vedere ale Lumii Noi, clar) a trecut cu bine peste toate schimbările și epocile și și-a văzut de treabă, numai că atunci când pornești la drum pe o bază clădită pe sânge parcă ești condamnat să o continui tot așa. Motiv pentru care criminalii, asasinii plătiți, târfele, speluncile, marii mahări și traficanți de droguri, de alcool, de arme sau de carne vie, tot ce poate fi tranzacționat contra unor sume de bani, și-au găsit adăpost aici și prosperă.
Un aer amenințător pare a pluti asupra orașului precum norul de ploaie de deasupra casei familiei Addams, iar George Arion dă frâu liber propriei imaginații și inventează o adevărată panoplie de personaje din cele mai hidoase, de la asasini plătiți la magnați care și-au ridicat imperiile pe munți de cadavre și și-au asasinat rivalii cu mâinile lor sau apelând la diverși interpuși, la pictori bețivani ce se cred genii și omoară, într-un acces de nebunie, pe cine nu trebuie, la cocote de lux întreținute tot cu bani însângerați, la bogătani scăpătați sau care nici nu mai știu pe ce să-și cheltuie bani, unde se pun la cale asasinate la comandă de către nici nu-ți trăsnește prin cap cine și unde nimeni, nici trupele speciale, nici o întreagă armată de agenți sârguincioși nu ar putea restabili ordinea.
Are Barintown un aer așa, demonic, malefic, de oraș bântuit de spirite rele, de fost orășel unde s-ar strânge nelegiuiții pentru a pune la cale următorul jaf, următoarea răpire, următorul asasinat, undeva într-o speluncă plină de cowboyi cu multe victime la activ, însă atmosfera fermecătoare cu case de lemn și o singură stradă pe care mai trece câte un ciulin și stârnește un nor de praf a fost înlocuită de una sclipitoare, cu limuzine, hoteluri de lux, plaje cu nisip fin și viloaie de multe sute de metri pătrați, dar totul este doar o fațadă, căci îndărătul vitrinelor lucioase și al fațadelor strălucitoare se pun la cale crime, asasinate la comandă, se plătesc polițe, se răzbună fapte comise cu zeci de ani în urmă, se beau pahare cu whiskyul cel mai fin și se deapănă amintiri din tinerețile unor borfași și criminali de joasă speță care acum pozează în suflete nevinovate și oameni respectabili ce au lumea la picioare sau în filantropi și magnați ce taie și spânzură și sunt admirați de o lume întreagă.
Barintown este un oraș în care n-ai avea cum să trăiești în liniște și pace. Ce dacă are o plajă întinsă și nenumărate hoteluri cu multe stele? Ce dacă are vedere la ocean, când de pe acoperișul unei clădiri poate pândi oricând un criminal cu o pușcă ce ia la țintă ori vreun nemernic, ori lume nevinovată, doar pentru a transmite un mesaj? Când băieței sunt răpiți din magazine doar pentru a forma viitori criminali sau copii sunt smulși din brațele mamelor doar pentru simpla vină de-a fi copiii cui nu trebuie? Când chiar și scrisul e o meserie periculoasă după ce te-ai însurat cu cine nu trebuie? Când jurnalismul e o meserie mai periculoasă ca oricând? Nu, nu mi-ar plăcea deloc să locuiesc în Barintown. Nici pe departe.
Așadar, cale de patruzeci și cinci de povestiri, George Arion ne poartă prin labirintul unor minți perverse și pervertite de crimă și nelegiuire ce fac parte din clase sociale diferite, pe străzi unde s-a vărsat mult sânge și unde se va mai vărsa cu siguranță, pe holuri și-n camere de hoteluri sau de vile unde mulți și-au găsit sfârșitul și unde s-au pus la cale cele mai oribile fapte, unde crima e la ea acasă și tot ce are mai hâd lumea asta și-a dat întâlnire într-un adevărat centru al criminalității: Barintown.
„Stabilopodul cu numărul 14 nu se mai vede. Se pare c-a fost dus în primele transporturi. Mai lipsesc și alte numere – lucrează cu spor. Numărul 1 e însă aici. Cu el am început. La el țin cel mai mult. Îl păstrează pentru Judecata de Apoi pe Sam Stewart. L-am înjunghiat într-o noapte când eram numai noi doi în biroul lui. Puneam la cale o nouă lovitură. L-am omorât ca să-i iau șefia. Era un mototol. N-aveam treizeci de ani: eram sătul de lovituri mărunte, de găinari, de flecuștețe. Visam la spargeri de care să se înfioare orașul. Râvneam să punem stăpânire pe el și să-l supunem dorințelor noastre. Să șantajăm, să ucidem, să amenințăm, să ne îmbogățim. Dar cu Sam n-am fi ajuns departe. Unii dintre ai noștri au avut bănuieli, dar au tăcut mâlc. Iar când au început să curgă banii ca un fluviu al prosperității, și l-au alungat din minte pe jalnicul Sam. Așa am început să fim cei mai tari din țară. Evident, de mulți ani nu mai ucid eu. Alții se ocupă de asta. Eu sunt un venerabil om de afaceri, un nume respectat în societate, căruia din când în când i se cere părerea și în chestiunile importante ale națiunii. Ceea ce constituie ocupația mea de bază nu cunosc foarte mulți; numai oameni verificați. Un filtru bine pus la punct interzice accesul la mine al oricărui neisprăvit de spărgător sau de ucigaș care nici nu știe că lucrează în folosul meu. Dacă o bancă e jefuită la vreo 500 de kilometri de Barintown cine să-l bănuiască pe bătrânul neputincios care se târăște într-un cărucior, victimă a unui nefericit accident la schi – de fapt, victimă a unei încăierări în care o mitralieră i-a împroșcat gloanțele în genunchi? Pleacă un transport de droguri? Eu organizez totul. Dar niciun fir nu duce la mine. Cine mi-a stat în cale a plătit cu viața. Cine nu-și ține gura pățește la fel. Și toți cei care au murit de mâna mea sau la ordinul meu stau în stabilopozii din fața casei. Și Philip și Susan și Mike și Rod și Robert… Fiecare cu numărul lui. 89 de numere. Pe care îi salut în fiecare dimineață. Le dau bună ziua. Acum nu-i mai dușmănesc. Stau la taclale cu ei. Îmi sunt simbolul puterii…” (pag. 169)
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului Crimele din Barintown. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica:
