Silje O. Ulstein – Memoriile unei reptile (Krypdyrmemoarer, 2020) 432p., TPB, 13×20, Crime Scene Press, 2022, Trad. Mădălina Udrescu, Red. Alexandru Arion, 53,1 (59) lei, ISBN 976-606-6542-03-1

Nota Goodreads: 3,63 (791 note)

Descrierea editurii: „Liv are multe secrete. Într-o seară îmbibată în alcool și droguri, dezvoltă obsesia de a avea un șarpe. Așa apare în scenă Nero, care îi trezește sentimente și dorințe contradictorii. Dar Liv se simte, în sfârșit în siguranță, nebănuind grozăviile care urmează să se petreacă în viața ei. Treisprezece ani mai târziu, într-un acces de furie, Mariam Lind își abandonează fiica într-un mall. Dar când ajunge acasă și constată că fetița chiar a dispărut, mecanismele materne ruginite se pun din nou în mișcare. Cazul ajunge pe biroul lui Roe Olsvik, un polițist cu multă experiență, care începe să facă legături tulburătoare între ancheta actuală și o tragedie ce s-a abătut asupra familiei lui. În tot acest timp, Nero ticluiește un plan de răzbunare, simțindu-se izolat printre oameni, și totuși înțelegându-i atât de bine… Un thriller psihologic sinuos, alunecos, pentru fanii lui Gillian Flynn sau Jo Nesbø, care explorează cruzimea oamenilor, tentativele lor de a repara trecutul, dar și întrebarea fundamentală: îți poți lepăda vreodată pielea?”

Blog tour nr. 33/2022: Fără a insista prea mult asupra fricii față de șerpi de care sufăr încă de când l-am văzut pe primul, vă spun din prima că volumul de față reprezintă o lectură înspăimântătoare. Și dacă n-ar fi fost pitonul tigru de pe coperta, cu limba lui bifurcată și înfățișarea sa oribilă, e suficient să citești grozăveniile de care sunt în stare niște tineri norvegieni, ajutați generos și de niște coincidențe remarcabile ce le dau complet peste cap viețile nu doar de atunci, din trecut, ci și pe cele din prezent, doisprezece ani mai târziu.

Lectura nu-i deloc ușoară, vă asigur din start. Personajele sunt multe și cazurile sunt extrem de alambicate, iar dacă n-ai o privire de detectiv atent la toate detaliile și indiciile, multe s-ar putea să-ți scape și să te lași doar pe mâna autoarei, care rezolvă elegant totul la final, fără a lăsa niciun fir neînchis. Cu meticulozitate, atent, pe îndelete, autoarea norvegiană despre care nu auzisem nimic până la acest volum țese o poveste complicată și întortocheată, reușind totodată să împletească destinele unor personaje foarte complexe și insuflându-le vieți proprii și alegeri ce par oribile pentru un cititor detașat, dar poate de înțeles pe măsură ce începi să sapi în trecutul lor și să afli de la ce-a pornit totul.

Este anul 2017 și Mariam, o femeie de succes din orașul Kristiansund are o dispută într-un supermarket cu fiica ei de unsprezece ani, Iben, care fuge de lângă ea pentru că nu vrea să-i cumpere o revistă de benzi desenate, iar mama, știind că n-are ce să se întâmple, pleacă dezinvolt cu cumpărăturile spre mașină, numai că fata ei nu e acolo. Și-n loc să dea alarma, crede că Iben a plecat singură spre casă. Dar ea, Mariam, nu merge direct să verifice dacă fiica i-a ajuns în siguranță acasă, ci face un mic ocol de vreo opt sau zece ore, având timp să facă și o baie într-un lac rece ca gheața, pentru a ajunge acasă pe la zece seara. Unde își găsește doar soțul, iar fiica, nicăieri. Cu suflet negru de reptilă, Mariam își dă încet-încet arama pe față, dezvăluindu-le cititorilor că de fapt nu și-a înțeles și, prin urmare, nici nu s-a străduit prea mult să își iubească fiica. Rod al unui viol din tinerețe pe când Mariam era altcineva, Iben a ajuns să fie mai iubită de tatăl vitreg decât de mama sa adevărată, a cărei viață groaznică din copilărie și din tinerețe nu justifică, în opinia mea, de părinte, în niciun fel cum s-a comportat cu fiica ei. Bun, ești violată și bătută, dar de ce păstrezi copilul? Dacă tot ești independentă, fugită de acasă, fără părinți, fără prieteni, fără să trebuiască să te justifici în fața cuiva, fără credințe înrădăcinate adânc cum că pruncii sunt sacri și trebuie păstrați cu orice preț încă de la stadiul de embrioni, fără familie tradițională, de ce păstrezi un copil pe care apoi ajungi să-l privești cu o detașare care n-are nicio noimă?

Înainte, în Ålesund, Mariam era Liv, o tânără fugită de acasă după ce, pe când se numea Sara, fusese violată sistematic de fratele ei, în timp ce mama lor se prefăcea că nu vede și nu aude nimic. Ajunge să locuiască cu doi amici duși cu pluta și puși doar pe băutură, fumat și petreceri, iar la un moment dat se hotărăsc toți trei că cel mai potrivit animal de companie în apartamentul lor ar fi un șerpălău care înghite prăzi de vii și care se repede la ei ori de câte ori prinde un moment oportun. Liv însă dezvoltă o adevărată obsesie care treptat-treptat se transformă în fascinație morbidă față de șarpe, începând chiar să-și închipuie că poate comunica cu el. Iar șarpele, ființă iubitoare cum îl știm și capabil de sentimente și empatie, pare să simtă la fel. Adică pentru el totul e o potențială pradă ce poate fi strivită și înghițită spre a-și potoli foamea. Apropo, capitolele din perspectiva șarpelui îți fac părul măciucă și dacă nu-ți e frică de șerpi, fiind totodată poate cele mai reușite dintre toate.

Așadar, doisprezece ani mai târziu de la acele întâmplări, fiica lui Mariam dispare, iar poliția pornește pe urmele ei. Un vajnic anchetator se apucă să o interogheze pe Mariam și-i spune pe șleau că el o consideră pe ea vinovată de dispariția fetei. Lucrurile încep să se complice când începem să citim și capitolele povestite din perspectiva acestui anchetator, Roe pe numele său, dar mai ales odată cu marea revelație de la finalul părții întâi a poveștii.

Decrepitudine, oameni perverși, mizerie, soioși de cea mai joasă speță, alegeri aparent inexplicabile, dar făcute în momente când persoana respectivă este cea mai vulnerabilă și suferă cel mai tare, neînțeleși, odrasle răzgâiate și părinți cu gândul doar la strâns bani, mințindu-se și convingându-se pe ei înșiși că o fac pentru copiii lor, în timp ce aceștia cresc singuri și se transformă în viitori psihopați ce vor crește copii după chipul și asemănarea lor, taine și coincidențe ce la un moment se tot adună și amenință să dărâme totul în cale, o intrigă beton și teribil de complicată, toate astea transformă volumul acesta proaspăt apărut într-unul groaznic de sumbru, dar extrem de antrenant, în care stai și-ți rozi până la final unghiile în încercarea de-a rezolva misterul. Și poate ai să ajungi să-l înțelegi și pe Nero cel de pe copertă de ce face ceea ce face cu creierul său de reptilă și mânat doar de instincte primare. Măcar el are o explicație, așa-i e felul.

„Când mă gândesc la asta, mă doare stomacul, dar nici atunci un m-am oprit. Când am văzut-o dimineața următoare la micul dejun, i-am vorbit în engleză. Am întrebat-o dacă îi plac pâinea, untul și brânza, apoi i-am vorbit despre alte lucruri, folosind cuvinte despre care știam că nu le înțelege. Își pleca bărbia și răspundea cu „da” la toate întrebările pe care i le puneam.

Cât de des am tratat-o în felul ăsta? Nu pe ea vreau s-o chinui, ci ideea de-a avea un copil. Îmi e teamă de toate lucrurile care ar putea deveni. Mă ascund în locul întunecat din care a venit și în care e complet nevinovată. Poate că, de fapt, chiar a fugit.”

NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului Memoriile unei reptile. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica:

Cărțile mele

Anca și cărțile.ro

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Literatura pe tocuri

Falled

Citește-mi-l

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *