Semnal editorial 518 + Fragment în avanpremieră: Jenn Lyons – Năpasta regilor

Kihrin e hoț și a trăit în mahalalele din Quur. Fiu al unui menestrel, a crescut cu povești despre prinți de demult și minunatele lor aventuri. Când este declarat, împotriva voinței lui, urmașul pierdut al unui prinț trădător, Kihrin dă piept cu necruțătoarele jocuri de putere ale noii sale familii, care nutrește ambiții politice nemăsurate.

Devenit practic prizonier, tânărul descoperă că a fi un prinț pierdut nu e deloc ca în povești. Din câte se pare, a fost mințit în privința dragonilor, a demonilor, a zeilor, a profețiilor, a iubirii adevărate, precum și a faptului ca eroul câștigă întotdeauna.

Dar poate că, până la urmă, el nu e un erou. Căci lui Kihrin nu îi este scris să salveze imperiul. 

Îi este scris să îl distrugă.

„Exact așa cum ar trebui să fie orice roman fantasy: intens, crud, superb, genial, captivant și de-a dreptul încântător!” LEV GROSSMAN, autorul romanului Magicienii

„O aventură de pomină. Am devorat-o și tot îmi era poftă de mai mult!” GLEN COOK, autorul romanului Compania Neagră

„O poveste fascinantă despre un convingător tânăr erou măcinat de conflicte într-o lume complexă și plină de intrigi.” L. E. MODESITT, JR., autorul romanului The Magic of Recluce

„Un thriller despre răzbunare și loialitate cu un mister care ți se vâră pe sub piele și te ține treaz toată noaptea. Mi-a plăcut.” JOHN GWYNNE, autorul romanului Malice

Informaţii suplimentare
Autor Jenn Lyons
Traducător Monica Șerban
Imprint Leda Edge
Copertă Softcover
Nr. pagini 672
Format 15 x 23 cm
Număr volum 1
ISBN 978-606-9740-18-7

 

FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

 

Majestatea Voastră,

Veți găsi alături o relatare completă a întâmplărilor care au dus la mistuirea prin foc a capitalei. Mare parte din prima secțiune se bazează pe transcrierile unei conversații între două dintre cele mai importante persoane care au luat parte la aceste evenimente; alte secțiuni includ propria‑mi reconstituire. Am folosit poveștile martorilor ori de câte ori a fost posibil și m‑am străduit să rămân fidel spiritului celor petrecute când am fost silit să mă duc pe câmpul de luptă. Am făcut note pe marginea textului cu observații și analize pe care sper să le găsiți folositoare.
Mă rog să‑mi arătați îngăduință când vă țin prelegeri pe subiecte în care probabil sunteți maestru, dar, la urma urmei, am hotărât că e de preferat să fac presupuneri despre lipsa voastră de știință!
Nădăjduiesc că, dacă aveți o imagine pe cât se poate de completă asupra întâmplărilor care au dus la această situație, îl veți trata cu indulgență pe Lordul Moștenitor. Cu siguranță, membrii consiliului care susțin acuzația de trădare și propun pedeapsa cu moartea nu cunosc toată povestea.

Servitorul Vostru,
Thurvishar D’Lorus

PARTEA I
UN DIALOG
ÎNTRE O TEMNICERÃ
ȘI PRIZONIERUL EI

— Spune‑mi o poveste!
Monstrul se lăsă greoi pe vine lângă gratiile din fier ale celulei lui Kihrin. Așeză o pietricică pe podeaua dintre ei și o împinse spre el.
Ea nu arăta deloc ca un monstru. Talon era ca orice fată de douăzeci de ani, cu piele aurie și păr șaten. Majoritatea bărbaților și‑ar fi dat caninii să petreacă o noapte cu o persoană atât de frumoasă. Majoritatea bărbaților habar nu aveau de talentul ei. Își putea schimba corpul în forme născute din groază pură. Îi batjocorea pe cei care‑i cădeau în gheare prefăcându‑se în leșurile iubitelor lor înainte ca aceștia să devină următoarea ei masă. Să o pui drept temnicera lui Kihrin era ca și cum ai fi lăsat un rechin să păzească un bazin cu pești.
— Pesemne glumești.
Kihrin își ridică mâna și o privi țintă.
Talon începu să zgârie tencuiala de pe zidul din spatele ei cu o unghie neagră și fioroasă.
— Mă plictisesc.
— Împletește ceva!
Tânărul se ridică în picioare și se apropie de șirul de gratii din fier.
— De ce nu te faci folositoare? Ajută‑mă să evadez!

Talon se aplecă spre el.
— Of, dragul meu, știi doar că nu pot face asta. Haide, a trecut multă vreme de când nu am mai vorbit! Avem atâtea să ne povestim, și vor mai trece decenii până când ăștia vor fi pregătiți pentru noi. Spune‑mi tot ce ți s‑a întâmplat! Timpul se va scurge mai repede până se va întoarce fratele tău să‑ți ia gâtul.
— Nu!
Bărbatul căută un loc pe care să‑și odihnească privirea, dar pereții erau goi, fără ferestre, fără nimic altceva. Singura lumină din încăpere venea de la o lampă cu lumină magică, atârnată în afara celulei. Kihrin n‑o putea folosi ca să aprindă un foc. I‑ar fi plăcut să vadă în flăcări așternutul de paie… dacă ar fi primit unul.
— Tu nu ești plictisit? întrebă Talon.
Kihrin se opri din căutarea unui tunel ascuns prin care să scape.
— Când se vor întoarce, mă vor da ofrandă unui demon. Așa că nu, nu sunt plictisit.
Privirea lui rătăci încă o dată prin cămăruță.
Ar putea folosi totuși magia să iasă de aici. Ar putea schimba tenyéul gratiilor și al pietrelor pentru a înmuia fierul sau pentru a face piatra fragilă precum iarba uscată. Chiar ar putea să facă asta, dacă Talon nu i‑ar urmări orice mișcare. Mai rău, dacă n‑ar fi în stare să‑i surprindă gândurile de evadare de cum îi veneau în minte.
Pe deasupra, ea nu dormea niciodată.
— Dar mănânc, zise ea, răspunzând gândurilor lui cu o privire pătrunzătoare. Mai ales când mă plictisesc.
Kihrin își dădu ochii peste cap.
— N‑o să mă omori. Altcineva va avea onoarea asta.
— N‑aș considera‑o crimă. Te‑aș salva. Personalitatea ta ar fi cu mine pentru totdeauna, împreună cu…
— Oprește‑te!
Talon se îmbufnă și își cercetă ostentativ vârfurile ascuțite ale unghiilor.
— În fine, dacă tot îmi poți citi gândurile, atunci nu e nevoie să‑ți mai povestesc eu ce s‑a întâmplat. Ia‑mi amintirile… așa cum mi‑ai luat și restul!
Tânăra se ridică din nou în picioare.
— Nesărat mai ești! Și, ca să fie limpede, nu ți‑am luat tot. Nu ți‑am luat toți prietenii. Nu ți‑am luat părinții.

Talon se opri.
— Mă rog, nu pe‑ăia adevărați.
Kihrin se holbă la ea.
Fata izbucni în râs și se lăsă pe spate.
— Să plec, atunci? Dacă nu‑mi spui o poveste, mă duc să le fac o vizită mamei și tatălui tău! Ei sigur m‑ar distra. Deși vizita s‑ar putea să nu fie atât de amuzantă și pentru ei.
— N‑ai tupeu!
— Și cine m‑ar opri? Lor nu le pasă de părinții tăi. Nu vor decât să‑și vadă de matrapazlâcurile lor și n‑au nevoie de mama și de tatăl tău pentru asta.
— N‑ai…
— Ba da! zbieră Talon, mârâind cu un glas neomenesc. Fă‑mi pe plac, Ochi‑Strălucitori, ori mă întorc aici purtând pielea maică‑tii agățată de o cingătoare făcută din mațele lui taică‑tău! Voi repeta în fața ta momentul morții lor întruna, până când apare fratele tău.
Kihrin se răsuci pe călcâie, cutremurându‑se, și începu să străbată celula cu pași mari. Cercetă găleata goală și pătura subțire îngrămădită într‑un colț. Se uită cu atenție la pereți, la tavan și la podea. Studie gratiile din fier și încuietoarea. Se pipăi de sus până jos, în caz că temnicerii lui rataseră ceva, orice, când îi luaseră armele, șperaclele, inelul cu sigiliu și talismanele. Ignoraseră doar lanțul, care îi lăsase indiferenți, deși acesta era neprețuit.
— Păi… Dacă așa se pune problema…, începu Kihrin. Cum aș putea refuza?
Talon își ridică brațele în dreptul feței și bătu din palme încântată.
— Grozav!
Apoi îi aruncă mica piatră pe care o așezase între ei mai devreme.
Kihrin o prinse.
— Ce e asta?
— O piatră.
— Talon…
— E o piatră magică, răspunse fata. Nu‑mi spune că un om în situația ta nu crede în pietrele magice!
Tânărul cercetă piatra din nou, încruntându‑se.

— Cineva i‑a schimbat tenyéul.
— Magie. Piatră.
— Și ce face?
Ascultă. Fiindcă tu ești cel care va depăna povestea, tu trebuie să ții piatra. Acestea sunt regulile.
Talon rânji.
— Hai, începe cu începutul!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *