Nota Goodreads: 3, 56 (4 864 note)
Descrierea editurii: În timpul războiului, Jack Williams i-a salvat viața lui Hammer cu prețul brațului său. Ajuns polițist, descoperă ițele unei complicate afaceri cu droguri, dar sfârșește ucis de un asasin sadic. În căutarea criminalului, Mike Hammer plonjează în tenebrele Americii de la sfârșitul anilor ’40, iar lumea pe care o descoperă acolo e deopotrivă fascinantă și înfiorătoare.
Cred că știați deja, dar țin totuși să vă reamintesc faptul că singura editură de la noi din țară concentrată exclusiv pe publicarea de romane polițiste și de suspans este Crime Scene Press. Ceea ce poate nu știați e că aceasta nu publică doar cele mai recente romane de acest gen, ci se apleacă și asupra unor clasici pe care a început să-i scoată într-o foarte accesibilă subcolecție numită „Pocket/Clasic” (după modelul „Pocket” sau „Poche”) și în care au apărut deja autori precum Boileau-Narcejac, Sébastien Japrisot, V.T. Morogan, Stelian Țurlea și, mai nou, un autor pe care l-am așteptat cu mare nerăbdare încă din clipa în care am prins de veste că va apărea și la noi (undeva prin vară cred că am auzit prima oară): Mickey Spillane.
Un autor de romane noir hard-boiled clasice, a cărui scriitură pare și nu prea a se apropia de cea a poate celui mai cunoscut autor de romane de acest gen: Raymond Chandler. Cazurile imaginate de cei doi autori par a fi oarecum apropiate, școlile de idei par asemănătoare, însă scriitura este cea care îi diferențiază enorm. În vreme ce Raymond Chandler adoptă un stil ironic și plin de un umor fin (pe alocuri însă nu mai pare la fel de fin, când Marlowe își iese din sărite), Mickey Spillane îți spune verde în față, prin intermediul vocii personajului său principal, Mike Hammer, tot ce gândește. Și gândurile sale nu sunt chiar cele mai corecte politic din mai toate punctele de vedere.
Mike Hammer este fost combatant în război, actualmente detectiv particular în New York. Într-o bună zi, primește vestea că Jack Williams, veteran de război care i-a salvat viața lui Hammer și și-a pierdut un braț din această cauză, a fost asasinat în propriul apartament, și nu doar că a fost asasinat, ci a mai fost și lăsat să se chinuie mult și bine până să moară, fiind împușcat în burtă cu un glonț exploziv. Fire impulsivă și răzbunătoare (de fapt tema răzbunării este foarte prezentă și extrem de des amintită de-a lungul poveștii), Mike Hammer se și repede într-acolo și-l anunță pe un ton sec pe prietenul său din poliție, cel însărcinat cu anchetarea cazului de crimă, că-l va găsi pe cel responsabil și că nu numai că nu-l va da pe mâna poliției, pentru a-și primi cuvenita pedeapsă din partea legii, ci îi va face exact ceea ce i-a făcut și el bunului său prieten Jack Williams.
Și chiar se ține de promisiune acest vigilante mare amator de femei, de băuturi tari și de luat de guler pe toți cei care pare că ar ști ceva despre cel care i-a omorât prietenul. Punând întrebări în stânga și-n dreapta, intimidând persoane ce par a ști ceva, dând peste o afacere babană cu droguri, descâlcindu-i ițele, neținând cont de reguli, refuzând femei fatale, lăsând în urmă un șir de cuceriri și de ochi vineți, dar și de vorbe de duh ce-i trădează lipsa de finețe și, pe alocuri, grosolănia (ca să nu spun, pe șleau, misoginismul și chiar tenta de rasism, căci, să nu uităm, ne aflăm la finalul anilor patruzeci, când sufletele sensibile încă nu-și făcuseră auzite vocile și mai fiecare scria după cum poftea, fără a ține seama pe cine ar putea jigni sau fără să se sinchisească de faptul că ar pierde milioane de cititori din pricina temelor abordate și a modului în care abordau aceste teme). Că doar nu degeaba îl cheamă Hammer.
De fapt, Mickey Spillane, în ciuda stilului ce frizează nu doar misoginismul pe față (nu știu câți s-ar mai încumeta la ora actuală să-i publice operele în SUA și să nu-i fie arse de reprezentanții diverselor minorități prin piețe), a fost admirat nu doar de public (operele sale au fost decenii întregi bestselleruri în America), ci și de către diverse personalități celebre pentru stilul din topor, dar și pentru că spunea exact ceea ce gândea. Și nu gândea lucruri care să nu deranjeze, ceea ce răzbate din plin și în acest prim roman al seriei care l-a făcut celebru.
Încă nu m-am decis dacă îmi place sau nu de Mike Hammer. Pe de o parte, înclin să spun că nu, căci pare o figurină de carton care le știe pe toate, e cel mai deștept, cel mai fatal bărbat și cel mai de succes detectiv particular din toate timpurile (cu toate că recunoaște că nu curg banii peste el și mai e și dus de nas până la ultimele pagini), însă la ce se publică în ultima vreme mai peste tot, parcă mai e nevoie și de autori ce nu s-au deranjat niciodată să menajeze sentimentele celor din jur și care au scris întotdeauna exact cum au simțit.
Bonus: 2 ecranizări, una în 1953, cu Biff Elliot în rolul lui Hammer, alta în 1982, cu Armand Assante în rol principal (și a cărui atitudine de pe afiș pare exact întruchiparea imaginii arogante pe care mi-o făcusem despre detectivul care le știe pe toate și care lasă șiruri de cuceriri în urmă).