Romanul care i-a făcut celebri pe frații Strugațki și a fost sursa de inspirație a capodoperei Călăuza, de Andrei Tarkovski
Red Schuhart este călăuză.
O forță necunoscută îl împinge pe acest inadaptat să se aventureze ilegal în Zonă, în căutarea obiectelor misterioase lăsate de vizitatori din altă lume. Acel spațiu unic, care o transformă pe fiica sa, îl obsedează. Însă, de dragul fetei, ia hotărârea de a face o descindere tragică în adâncimi ostile.
Publicat după îndelungi eforturi în Uniunea Sovietică, Picnic la marginea drumului este mai mult decât un simplu roman SF. Alegorie politică având nenumărate implicații filosofice, cartea a devenit una dintre lecturile obligatorii ale omului de azi care își pune întrebări despre memorie, disperare și umanitate.
„O analiză convingătoare a comportamentului omului în prezența unei forțe supraomenești. […] Un roman care a câștigat lupta cu timpul și a rămas un clasic.“
Publishers Weekly
„— Un picnic. Închipuie‑ți o pădure, un drum, o poieniță. De pe drum vine o mașină și se oprește în poieniță. Din mașină ies tineri, apar sticle, coșuri cu mâncare, fete, tranzistori, foto și cineaparate. Se face un foc, se pun corturile, se dă drumul la muzică, iar dimineața o întind. Animalele, păsările, insectele, care toată noaptea au privit cu groază tot ce s‑a petrecut, ies din adăposturile lor. Și ce văd? Ulei de motor scurs pe iarbă, benzină vărsată, bujii și filtre de ulei aruncate ici‑colo. Peste tot zac cârpe, becuri arse, cineva a uitat o cheie. De pe apărătoarele de protecție ale roților s‑a scurs murdăria, care s‑a lipit de prin cine știe ce mlaștini… Și, bineînțeles, urme de foc, cotoare de mere, hârtii de la bomboane, cutii de conserve, sticle goale, o batistă, poate vreun briceag, ziare vechi și rupte, eventual și niște monede, flori veștejite din alte poienițe…
— Am înțeles, zise Nunan. Un picnic la marginea drumului.
— Exact. Un picnic la marginea unui oarecare drum cosmic.“
ARKADI STRUGAȚKI (1925–1991) ȘI BORIS STRUGAȚKI (1933–2012) sunt unii dintre cei mai cunoscuți scriitori și scenariști SF din lume, autorii unora dintre cele mai importante opere ale genului. În anii ’60 s‑au bucurat de o mare popularitate în Uniunea Sovietică, scrierile lor revigorând antiutopia. Dar la începutul anilor ’80 li s‑a interzis să publice. Printre cele mai cunoscute titluri ale lor se numără: E greu să fii zeu (1964; Nemira, 2016), Lunea începe sâmbăta (1964; Nemira, 2017), Melcul pe povârniș (1966, parțial), A doua venire a marțienilor (1968), Picnic la marginea drumului (1972; Nemira, 1992), care a stat la baza scenariului filmului Călăuza, de Andrei Tarkovski, și Împovărați de rău (1988).
Data apariției | 14 iul. 2021 |
---|---|
Titlu original | Пикник на обочине/Roadside Picnic |
ISBN | 978-606-43-1177-1 |
Cod bară | 9786064311771 |
Autor | Arkadi Strugatki și Boris Strugatki |
Traducător | Valerian Stoicescu |
Editura | Nemira |
Imprint | Armada |
Colecția | Armada |
Format | Paperback |
Dimensiuni | 130 x 200 mm |
Nr. pagini | 240 |
Număr volume | 1 |
Greutate (kg) | 0.3000 |
A cincea parte din seria OUTLANDER.
Povestea care a stat la baza serialului OUTLANDER.
O poveste fără rival. Personaje de neuitat. Detalii istorice savuroase.
După ce au traversat oceane și secole ca să-și construiască o viață liniștită în feerica regiune a Carolinei de Nord, Brianna și Roger sunt proaspăt căsătoriți și părinți ai micului Jeremy. Oameni ai secolului al XX-lea, ei își găsesc cu greu locul în lumea „nouă“.
Roger e tot mai neliniștit, fiindcă se teme că nu o să se ridice la înălțimea așteptărilor familiei sale și că nici nu o să-i câștige, cu adevărat, respectul lui Jamie, socrul său.
„Gabaldon ne oferă ce știe ea mai bine: întâmplări tulburătoare, personaje complexe, detalii fascinante și pasiuni arzătoare. Cititori, bucurați-vă de fiecare cuvânt!“
Alison Trinkle
„A auzit duduit de picioare și s-a retras între ramurile unei cucute, lăsând frunzele în formă de evantai, cu ace negricioase, să atârne deasupra lui și ținând muscheta ridicată, pentru a ținti […]. Omul se apropia cu repeziciune. Jamie a auzit pocnetul unor crenguțe sub talpa lui și zgomotul respirației chinuite, și un tânăr a apărut gâfâind din desiș. Nu avea pușcă, ci doar un cuțit de jupuit animale, care-i sclipea într-o mână. Flăcăul i s-a părut cunoscut pe dată, iar memoria lui a asociat fața cu un nume, înainte ca degetul să se ridice de pe trăgaci.
– Hugh! a strigat încet, dar pătrunzător. Hugh Fowles!
Tânărul a scos un țipăt de uimire și s-a răsucit, privind în jur. Prin perdeaua de ace, l-a văzut pe Jamie, apoi arma și a încremenit ca un iepure.“
Data apariției | 19 iul. 2021 |
---|---|
Titlu original | The fiery cross |
ISBN | 978-606-43-0923-5 |
Cod bară | 9786064309235 |
Autor | Diana Gabaldon |
Traducător | Gabriel Stoian |
Editura | Nemira |
Imprint | Armada |
Colecția | Armada |
Format | Paperback |
Dimensiuni | 130×200 mm |
Nr. pagini | 912 |
Număr volume | 1 |
Greutate (kg) | 0.9120 |
Al treilea volum din trilogia REBELUL NISIPURILOR
Să înceapă bătălia finală!
Când Amani a scăpat din orașul său natal, nu și-a imaginat că o să intre în rândul revoluționarilor și cu atât mai puțin că o să ajungă lidera lor. Dar, după ce nemilosul sultan din Miraji l-a încarcerat pe prințul rebel Ahmed în orașul mitic Eremot, ea nu mai are de ales.
Înarmată doar cu un revolver, inteligența și puterile ei demdji, Amani trebuie să adune un grup de răzvrătiți și să pornească într-o misiune de salvare prin deșertul neiertător, spre un loc care nu există pe nicio hartă.
Pe măsură ce camarazii ei cad răpuși, Amani începe să se întrebe dacă este, cu adevărat, comandanta de care aceștia au nevoie sau dacă nu cumva îi duce spre o moarte sigură.
„Autentică, romantică și extrem de antrenantă… O să fiți mereu de partea lui Amani în timpul aventurilor ei.“
Rae Carson
„Pentru prima dată în viața mea, eram singură.
Nu mai eram înghesuită într-o căsuță amărâtă împreună cu copiii mătușii mele.
Nu eram nici cu Jin, într-o caravană care traversa deșertul.
Nu eram nici într-un cort în tabăra rebelilor și n-o mai aveam pe Shazad alături, să-mi sară în apărare dac-aș fi avut nevoie.
Nu eram înconjurată de femei în harem. […]
Mi-am dorit să fac în așa fel, încât să îi țin pe toți departe de primejdie, însă acum nu-l mai aveam pe Jin să mă susțină.
Și nu îi mai aveam nici pe gemeni să mă ia în zbor de aici dacă totul mergea prost. Nu îl aveam pe Sam să trântească o glumă cum știa el, să alunge tăcerea care îmi făcea mintea să hoinărească departe, în locuri înfricoșătoare.
Eram în iad, și intrasem aici de bunăvoie.“
Alwyn Hamilton, scriitoare canadiană, s-a născut în 1988 la Toronto, dar și-a petrecut copilăria în Europa. După ce s-a mutat în Franța și a studiat la Baune, a mers la Cambridge University, unde s-a dedicat istoriei artei. În 2016 a debutat cu romanul Rebelul nisipurilor (Rebel of the Sands; Nemira, 2018), prima parte a trilogiei cu același nume, roman premiat de comunitatea Goodreads și aflat în curs de ecranizare. Acestuia i-au urmat volumele Trădarea tronului (Traitor to the Throne, 2017; Nemira, 2021) și Lupta lui Amani (Hero at the Fall, 2017; Nemira, 2021).
Data apariției | 12 iul. 2021 |
---|---|
Titlu original | Hero of the fall |
ISBN | 978-606-43-1178-8 |
Cod bară | 9786064311788 |
Autor | Alwyn Hamilton |
Traducător | Florina Gălăţanu |
Editura | Nemira |
Colecția | Young Adult |
Format | Paperback |
Dimensiuni | 130 x 200 mm |
Nr. pagini | 496 |
Număr volume | 1 |
Greutate (kg) | 0.5000 |
Bestseller The New York Times
Acum un serial de excepție transmis de Prime Video
Acum un serial de excepție pe Prime Video, cu Olivia Welch, Mike Faist și Jessica Sula în rolurile principale
Într-un orășel sărac, unde tinerii simt că se sufocă, singurul lucru care le mai poate reda senzația că sunt liberi este jocul Panica, ale cărui probe sunt îngrozitor de periculoase.
Heather vrea să participe la competiția care a devenit legendară în rândul celor din ultimul an de liceu, fiindcă premiul de 67 000 de dolari i se pare imens. Nu s-a considerat niciodată neînfricată, dar, când află că are pentru cine să lupte, descoperă că e mai curajoasă decât își imaginase.
Lui Dodge nu i-a fost niciodată frică de Panica. Secretul pe care-l păstrează cu sfințenie îl va ajuta să treacă prin joc. Dar nu știe că nu e singurul care are secrete.
Pentru Heather și Dodge jocul aduce alianțe noi, revelații uluitoare și înfiriparea primei iubiri. Dar și conștientizarea faptului că, uneori, lucrurile de care ne temem sunt chiar acelea de care avem cea mai mare nevoie.
„Dodge fu unul dintre primii ajunși sus, pe gard. În jurul lui erau și alți jucători, care mormăiau și respirau greu și ale căror trupuri se loveau de al lui, dar îi ignoră, concentrându-se, în schimb, asupra mușcăturii lanțului din palmă și asupra propriei respirații, asupra secundelor care se scurgeau ca apa. Totul ținea de sincronizare, ca în magie: planificare, cunoaștere, păstrarea calmului sub presiune… Puteai să anticipezi răspunsul altei persoane; puteai să îți dai seama ce vor face alții, ce vor spune sau cum vor reacționa, încă înainte să o facă. Iar Dodge știa prea bine că nu va dura mult până când Donahue va ieși cu o armă.“
LAUREN OLIVER este cofondatoarea și președinta de producție a companiei de media & content development Glasstown Entertainment. Totodată, este o scriitoare ale cărei romane Young Adult au urcat de multe ori în topul bestsellerurilor The New York Times. Dintre acestea, menționăm Before I Fall (2010); trilogia DELIRIUM: Delirium (2011; Nemira, 2014), Pandemonium (2012; Nemira, 2015) și Requiem (2013; Nemira, 2015); Panic (2014; Panica, Nemira, 2016), Vanishing Girls (2015) și Broken Things (2018), precum și seria REPLICA, Replica (2016; Nemira, 2017) și Ringer (2017). Cărțile sale au fost traduse în peste 35 de limbi și s-au vândut în mai bine de 3,5 milioane de exemplare în întreaga lume. Oliver este producătoarea executivă, creatoarea și singura scenaristă a seriei Panic, care a avut premiera pe Prime Video în mai 2021. Mai multe despre autoare puteți afla vizitând site-ul său: www.laurenoliverbooks.com
Data apariției | 24 iun. 2021 |
---|---|
Titlu original | Panic |
ISBN | 978-606-43-1174-0 |
Cod bară | 9786064311740 |
Autor | Lauren Oliver |
Traducător | Dorina Tătăran |
Editura | Nemira |
Imprint | Armada |
Colecția | Young Armada |
Format | Paperback |
Dimensiuni | 130 x 200 mm |
Nr. pagini | 384 |
Număr volume | 1 |
Greutate (kg) | 0.2940 |
la prima titlul original nu e Roadside Picnic, ci Пикник на обочине – prima oară a apărut în 1972 într-o revistă rusească, Аврора.
Știu că nu e greșeala ta – am comentat la tine și nu la Nemira fiindcă ei au mai avut erori mult mai jenante de atât și pur și simplu au ignorat semnalarea. Cu Armada eu nu mai am speranțe – dar cu Fan SF da 🙂
Mulțumesc de semnalare, Miloș, nici n-am băgat de seamă că e alt titlu când am luat cu copy-paste datele de pe site-ul editurii, inclusiv titlul (pe care îl știam de când strângeam materialul pentru viitoarele mele liste cu apariții de la noi)! 🙂