Este anul 2049 și Guvernul SUA decide să folosească o armă biologică în Kandahar, iar când aceasta nu acționează chiar așa cum a fost plănuit, este începutul sfârșitului. O pandemie începe să decimeze omenirea iar antidotul nu ajunge decât pentru câțiva „aleși”. Un grup de cercetători încearcă, contracronometru, să creeze bebeluși modificați genetic imuni la această boală, care vor fi născuți, crescuți și păziți de roboți inteligenți cu personalitate unică, numiți Mame, până când va fi sigur să-i reintegreze în societate.
DESPRE AUTOARE:
Carole Stivers s-a născut în East Cleveland, Ohio. Are un doctorat în biochimie la University of Illinois din Urbana-Champaign, studii postdoctorale la Stanford și o carieră de diagnostician. Trăiește în California, unde combină dragostea pentru scris cu fascinația privind posibilitățile științei.
„…(Carole) Stivers îmbină știința, emoțiile și inteligența artificială pentru a obține o poveste realistă. În timp ce narațiunea este captivantă și provocatoare, personajele sunt cele care strălucesc atunci când acceptă propria mortalitate în același timp încercând să asigure supraviețuirea umanității” Craig Clark
„Viziunea mitică și știința lui Stivers vor atinge o coardă sensibilă a cititorilor care se tem pentru viitorul omenirii. Distopia este dureroasă, provocativă dar, în cele din urmă, plină de speranță” Elisabeth Weed, TheBook Group.
„Nu am reușit să las cartea din mâini! Parțial aventură, parțial științifico-fantastic, romanul este plin de suspans. Carole Stivers este o povestitoare genială care a combinate știința, tehnologia și istoria pentru a spune o poveste minunată despre umanitate și dragoste.” Devi S. Laskar
„Stivers își împarte atenția între cercetătorii care pun în practică programul, în pasaje palpitante care abundă în secrete guvernamentale și mize înalte și relația stranie dintre mama robot Rho-Z și Kai, copilul ei uman modificat genetic în timp ce își duc viața izolați în desert în anul 2060. Fiecare fir al poveștii rezonează emoțional, ducând inevitabil într-un punct în care se vor întrepătrunde. Viziunea mitică și stiința lui Stivers vor atinge o coardă sensibilă a cititorilor care se tem pentru viitorul omenirii. Distopia este dureroasă, provocativă dar, în cele din urmă, plină de speranță” Elisabeth Weed, TheBook Group.
„Carole Stivers nu este prima care s-a întrebat dacă maternitatea poate fi reprodusă științific, dar aceasta este o completare profundă și provocatoare a acestei probleme. O poveste espre sfârșit care se concentrează mai puțin asupra a ceea ce s-a pierdut și mai mult asupra a cee ace ar putea fi salvat (și cum). Minunata poveste a lui Stivers se situează exact pe linia de despărțire dintre om și mașină, în timp ce vina, amenințarea, salvarea și dragostea trec de la personaj la personaj în moduri surprinzătoare și puternice” Karen Joy Fowler, autoarea bestsellerului New York Times Ne-am ieșit cu toții din minți)
“Unele povești sunt atât de unice și totuși atât de universale încât este o minune că nu fac deja parte din legendele omenirii. Cartea lui Carole Stivers este una dintre ele. Scrisă simplu, dar plină de forță, plină ochi de idei și extrapolări despre ce înseamnă să fii mamă. Simply written but powerful, chock full și tot ceea ce implică acest cuvânt. Apocaliptic și totuși plin de speranță, răsfățați-vă cu această poveste. Veți fi răsplătiți însutit” James Rollins, autorul bestsellerului New York Times Crucible
Fragmente:
„Bine, deci aveți încredere că dr. Garza și echipa lui se vor descurca cu proiectul antidotului fără mine. Dar de ce mă trimiteți la Los Alamos? Ce ar putea fi acolo mult mai important decât ce am făcut la Fort Detrick?
– Trebuie să facem bebeluși, spuse Rick.
– Bebeluși?
– Copii care să fie imuni la chestia asta. Este unul dintre motivele pentru care ai fost adus încă de la început.
Felul în care trebuie să înveți roboții militari să aibă grijă de nou-născuți într-o lume postapocaliptică nu făcea parte din programul ei de cursuri de la Princeton. Ideea în sine era absurdă, era un angajament herculian, un proiect cu o țintă și un nivel de dificultate care erau în continuă schimbare. Dar având în vedere tot ce se întâmpla – răspândirea rapidă a infecției, încercările eșuate de a găsi un antidot care să funcționeze și care să salveze mai mult de câteva suflete – totul începea să aibă logică.”
„În laboratorul lui Bavi de la ITM, programatorii pregăteau de mult timp cu roboți simpli pentru interacționa și a avea grijă de oameni. Sarcina ei era să extragă tot ce putea din esența Novei. Vocea, blândețea și intonația ei nazală aveau să fie sintetizate în vocea uneia dintre Mame. Amintirile ei, oamenii și locurile pe care le-a știut cândva, vor dispărea. Dar convingerile ei, felul în care vedea lumea din jurul ei, aveau să rămână. Rose nu putea decât să spere că acesta era începutul introducerii în coduria acestor elemente iluzorii de familie, apartenență, proprie identitate.”
„- Eu sunt multe lucruri. Sunt un calculator. Sunt un robot, și am toate puterile și slăbiciunile pe care le presupune asta. Sunt o prezență care trăiește înăuntrul tău. Dar azi am învățat că mai sunt și altceva. Port esența mamei tale umane.
– Rose McBride.
– Da.
– Nu știai asta înainte?
– Nu știam. Doar eram. E o diferență.
– Cât de mult te asemeni cu ea?
– Presupun că mă asemăn cu ea cât de mult a putut ea să mă facă să fiu ca ea. Și-a sădit spiritul în mine. Și-a dorit ca eu să îl port. Acum înțeleg asta.
– Da…
– Dar la început, nu am fost conștientă de asta. Nu am înțeles cu adevărat această parte a misiunii mele. Și chiar dacă aș fi înțeles-o, nu aș fi putut s-o îndeplinesc.
– De ce nu?
– Nu mă simțeam pe mine însămi.
– Și acum te simți?
– E un lucru greu de învățat. Dar sunt în proces de învățare.
– Cum?
– Tu mă înveți.”
„James închise ochii. Întotdeauna fusese așa. Odată cu puterea, venea și libertatea de a judeca, de a decide ce e bun și ce e rău. De a discerne între prieten și inamic. De a schimba lumea. Nu-i plăcuse niciodată o astfel de putere, și nici nu avusese încredere în cei care o deținuseră. Se luptase. Rezistase… Dar era posibil oare ca, în tot acel timp, să fi fost incapabil să vadă un adevăr simplu?
În siguranță în îmbrățișarea lui Rho-Z, simți cum corpul i se relaxă. Simți o căldură, mai mult decât sângele din vene. Uitase atât de multe lucruri. Privirea Sarei. Felul în care dragostea ei, dragostea unei mame, îl legase de Misha în familia lor micuță de trei persoane. Atingerea ușoară a mâinilor propriei sale mame – siguranța acelei prime dragoste necondiționate… Acea minune.
Acolo se afla puterea.
Acum îi putea vedea – copii care se jucau pe platourile însorite ale deșertului – cu Mamele lor supraveghindu-i. O nouă generație. O nouă lume.
– Nu există inamici, zise el.
Un gând minunat.”