Nominalizări: Arthur C. Clarke Award Nominee 2016, James Tiptree Jr. Award Nominee for Longlist 2015, British Fantasy Awards for Best Newcomer 2016, Women’s Prize for Fiction Nominee for Longlist 2016, The Kitschies Nominee for Golden Tentacle (Debut) 2014, Grand Prix de l’Imaginaire 2016
Nota Goodreads: 4.17 (50327 note)
Descrierea editurii: „Atunci când Rosemary Harper se alătură echipajului de pe Wayfarer, așteptările nu îi sunt foarte mari. Dincolo de peticele pe care ar trebui să le capete cât mai curând, Wayfarer este o navă măruntă, aparent liniștită, rătăcită în birocrația megacorporațiilor și, cel mai important, potrivită pentru ca Rosemary să se distanțeze de problemele din trecut. Iar personalitățile atât de distincte și rasele atât de diverse ale noilor săi colegi (de la excesiv de amabila Sissix, la Kizzy și Jenks, perechea nedespărțită de tehnicieni ce cârpesc măruntaiele navei) pot fi în același timp și motiv pentru certuri haotice, și baza unor noi prietenii care ar fi părut imposibil de legat. Una peste alta – locul perfect pentru ea. Totul până ce Ashby, nobilul căpitan, acceptă comisionarea unei lucrări extrem de profitabile: construirea unui tunel hiperspațial către o planetă îndepărtată. Oportunitatea le-ar asigura tuturor independența financiară, asta dacă ar putea supraviețui lungului și primejdiosului drum prin galaxia marcată de o pace fragilă. Însă Rosemary nu este singura care are secrete de ascuns, iar întreg echipajul va descoperi că spațiul este vast, iar propria navă cu adevărat mică…”
A venit vremea să vorbesc despre cea mai vioaie, mai interesantă și mai proaspătă poveste SF a ultimilor ani: „Un lung drum spre o planetă mică și furioasă”, pe care autoarea, Becky Chambers, a publicat-o în regim propriu. Cartea ei a făcut atâtea furori, încât, la fel ca și în cazul unor scriitori mult mai cunoscuți, gen Andy Weir sau Hugh Howey, a fost aleasă de o editură cu state vechi în publicarea de SF de calitate pentru a apărea într-un tiraj așa cum merita încă de la început, care să o ajute să ajungă la cât mai mulți cititori. Premiile și laudele nu au întârziat să apară. La îndemnul unui prieten care descoperă astfel de geme, am citit-o și eu înainte chiar de-a apărea la Hodder&Stoughton, iar de atunci n-am contenit să o recomand tuturor editorilor de la noi. Herg Benet a fost editura „norocoasă”, căci soarta acestei superbe povești rămâne destul de tristă la noi. Dar nu e locul aici să vorbesc despre acest lucru.
Aici e locul în care trebuie să vă conving să citiți una dintre cele mai frumoase povești SF apărute vreodată. Becky Chambers și-a imaginat o navă care forează tuneluri spațiale, așa zise găuri de vierme, pentru a lega planetele între ele (bănuiesc că nu e nevoie să vă lămuresc că povestea e un space opera ce se petrece la mult timp în viitor, după ce omenirea a ieșit în cosmos și a descoperit enorm de multe specii extraterestre), al cărei echipaj este format din cele mai năstrușnice exemplare pe care le-a oferit natura. Nimic nou, ați putea spune, e plin „Star Trekul” de astfel de nave. Dar nu și de personaje atât de vii, atât de interesante, atât de atent conturate, încât pur și simplu ai impresia că trăiești lângă ele sau printre ele, că suferi și că te bucuri alături de ele.
Și ce avem noi aici? Păi, uite, căpitanul navei, Ashby Santoso, este un pământean care are o relație destul de năbădăioasă cu o extraterestră de neam războinic pentru care-l invidiază toată lumea; Rosemary Harper, oarecum personajul principal al poveștii, este o terrană care a ales să fugă de trecut în urma unui imens scandal de corupție care s-a lăsat cu multe arestări și condamnări (nu ca la noi); Kizzy este o tehniciană năstrușnică și slobodă la gură, pentru care nava Wayfarer n-are niciun secret și, împreună cu tehnicianul nemodificat genetic și rămas pitic Jenks, izbutește să peticească chiar și cele mai oribile avarii; Jenks, la rândul său, care are o poveste de viață cutremurătoare, este îndrăgostit, nici mai mult, nici mai puțin, de Lovelace (de fiecare dată când dădeam peste acest nume mă gândeam la Amanda Seyfried, cunoscătorii știu de ce), zisă și Lovey, inteligența artificială a navei pe care călătoresc cu toții; Lovelace este ea însăși o personalitate extrem de prezentă în viețile tuturor și în desfășurarea acțiunii (chiar cu rezultate lacrimogene); Sissix este o făptură ce reprezintă o combinație între o pasăre și o șopârlă ce vine de pe o planetă cu obiceiuri de creștere extrem de bizare – însă Becky le descrie cu atâta naturalețe, încât chiar n-ai motive de îngrijorare că vei citi ceva pervers sau nelalocul lui; tehnicianul Corbin este un studiu de caz asupra repercusiunilor pe care le are absența părinților din viața copiilor atunci când aceștia au cea mai mare nevoie de ei; și, nu în ultimul rând, Dr. Chef este o creatură cu multe picioare despre care mi-am imaginat că ar fi fratele geamăn al lui Jabba the Hutt din „Star Wars”, numai că aici este un tip inofensiv pentru care preparatele culinare din aproape tot Universul nu mai au niciun secret; ah, mai este ceva, sau, așa cum i-a gândit autoarea, mai sunt cineva, Ohan, o creatură/două creaturi într-una singură, cu sex nedeterminat, navigatorii navei care are/au un creier special, capabil să jongleze cu numere astronomic de mari, în fapt, pot crea culoare de înaintare în minte, fără ajutorul vreunui computer sau alt soi de instrument din îndepărtatul viitor în care se petrece acțiunea cărții.
Care acțiune nu poate fi descrisă ca fiind deosebit de antrenantă, căci autoarea a decis să se concentreze pe conturarea unor personaje cât mai elaborate, mai diverse și mai complexe, neglijând oarecum acest aspect. Exact acest lucru i l-au reproșat cei care nu au agreat povestea, că acțiunea are ritm de melc sau că absentează cale de zeci de pagini. Și ce dacă? SF-ul nu înseamnă doar acțiune, idei și speculații. SF-ul este în primul rând literatură, nu cum cred snobii care-l consideră literatură de divertisment pentru copii și tineret, băgându-l, nedrept pentru ambele subgenuri ale literaturii, în aceeași oală cu literatura polițistă care a dat atâtea capodopere de-a lungul vremii, și neglijându-le în mod criminal pe toate trei. Un SF bun se ocupă și de personaje, chiar dacă sunt oameni, extratereștri, roboți, inteligențe artificiale, clone sau oceane gânditoare. Un SF bun, cum este „Un lung drum către o planetă mică și furioasă”, te face să te îndrăgostești de personaje, să-ți dorești să te afli printre ele, să-ți dorești să le fi creat tu, în cazul în care ești și scriitor, să-ți dorești să nu li se mai termine poveștile.
Cartea lui Becky Chambers nu este o carte scurtă. Are peste cinci sute de pagini, dar eu unul nu pot spune că am ajuns să mă plictisesc vreun pic. Și chiar dacă uneori lipsește acțiunea, unele idei nu sunt noi, ba chiar sunt destul de fumate, de cartea asta m-am îndrăgostit la prima vedere. Mai e nevoie să repet că o voi recomanda chiar și celor care nu citesc în mod regulat science-fiction (am o prietenă pe care am corupt-o cu „Furia roșie”, de a ajuns să umble pe toate site-urile după continuare, nerăbdătoare să afle mai multe despre aventurile lui Darrow, așa că sunt sigur că povestea lui Becky Chambers i se va potrivi ca o mănușă) sau că aș fi citit bucuros încă trei sau patru sute de pagini despre aventurile coloratului echipaj al navei Wayfarer?
„Wayfarers” (seria) mai cuprinde încă două volume, pe lângă „Un lung drum spre o planetă mică și furioasă”, iar acestea sunt „A closed and common orbit” (apărută în 2016) și „Record of a spaceborn” (apărută în 2018). Dacă vreți să citiți în românește și aceste volume, lăsați ideile preconcepute deoparte, cum că volumele SF și fantasy bune apar doar la editurile mari de la noi (care au mai rămas doar două ce publică în mod constant traduceri SF și fantasy de calitate) sau că patruzeci de lei e prea mult pentru o carte SF de cinci sute de pagini. Poveștile lui Becky Chambers, care sunt povești pașnice, despre iubire, armonie, pace și înțelegere între popoare, oameni și extratereștri, merită o soartă mai bună (la noi, la ei nu e cazul, acolo a înțeles lumea imediat că au în față ceva deosebit) decât să se vândă în doar câteva sute de exemplare.
Avem vreo sansa sa apara si aceste doua volume? Prima carte mi s-a parut a fi una din cele mai bune aparute in ultimii ani!
din serie a aparut numai una?
Salut din nou! Da, una singură. Știu că Herg Benet a luat toată seria, iar zilele trecute a apărut un scurt roman al ei, de sine stătător, disponibil în Librăriile Cărturești: Să cunoaștem, dacă avem șansa.