Semnal editorial 30 + Fragment în avanpremieră: Joe Abercrombie – Eroii

Trei bărbați. O bătălie. Niciun erou.

Se spune că Dow cel Negru a omorât mai mulți oameni decât iarna aprigă și că și-a făcut drum spre tronul Nordului pe un deal de cranii. Regele Uniunii, un vecin tot mai invidios, nu se poate uita indiferent la cum ajunge tot mai puternic. S-au dat ordinele, iar armatele se târăsc deja prin noroi, la miazănoapte.
Mii de oameni se îndreaptă spre un cerc uitat de pietre, pe un deal oarecare, într-o vale fără nume, cu o mulțime de metale foarte ascuțite la brâu.

Fragment în avanpremieră

„Drofd numără numele pe degete.

– Deşiratul, Auritul, Cap-de-Fier, Zece-Feluri, Solz şi Dow însuşi… mulţi oameni.

Gât-Îngust încuviinţă.

– Pesemne că va fi cel mai mare număr de oameni prinşi într-o luptă pentru Nord, în acelaşi loc.

– O să fie o ditamai bătălia acolo, spuse Yon. O bătălie pe cinste.

– Una care va ajunge în balade!

Whirrun se prinsese cu picioarele încrucişate de ramură şi atârna cu capul în jos, dintr-un motiv numai de el ştiut.

– O să-i nimicim fără milă pe sudicii ăştia.

Totuşi, Drofd nu părea pe de-a-ntregul convins.

– Pe toţi demonii, aşa sper şi eu! murmură Gât-Îngust.

Yon se apropie de el.

– Comandante, ai primit aurul ce ni se cuvine?

Gât-Îngust se strâmbă:

– Dow nu era în toane bune ca să discute şi acest subiect.

Toată lumea gemu nefericită, aşa cum Gât-Îngust intuise că se va întâmpla.

– Îl primim mai târziu, nu te îngrijora. E al nostru şi va ajunge şi la tine. O să vorbim cu Talpă-Despicată.

Minunata îşi supse dinţii.

– Ai şanse mai mari să-i bagi minţile în cap lui Whirrun decât să scoţi bani de la Talpă-Despicată.

– Să ştii că am auzit! strigă Whirrun.

– Gândeşte-te aşa, îi explică Gât-Îngust, lovindu-l pe Yon în piept cu dosul palmei. Urci dealul ăla şi mai ai de luat încă un galben. Doi în acelaşi timp. Oricum n-ai avea când să-i cheltuieşti acum, nu? Avem o luptă de purtat.

Cu atâta lucru erau şi ei de acord. Bărbaţii se mişcau prin pădure acum, înarmaţi până în dinţi şi pregătiţi. Agitându-se şi pălăvrăgind, şoptind şi zdrăngănind, formând un şir de poveri, întinzându-se pe ambele poteci dintre copaci. Lumina soarelui pătrundea întreruptă printre ramuri, lovindu-se de chipurile încruntate, reflectându-se în coifuri şi în săbiile trase.

– Când am luat parte ultima oară la o bătălie ca lumea? Murmur Minunata.

– A fost încăierarea aia de lângă Ollensand, îşi dădu cu părerea Gât-Îngust.

Yon scuipă.

– P-aia n-aş numi-o ceva ca lumea.

– Sus, în Ţinuturile Înalte, zise Scorry, terminând cu tunsul şi scuturând părul de pe umerii lui Agrick. Când am încercat să-l scoatem pe Sângerosul Nouă din valea aia mizerabilă.

– Cât să fi trecut? Şapte ani, opt?

Gât-Îngust se cutremură când îşi aduse aminte coşmarul de atunci. Zecile de luptători înghesuiţi în deschizătura din stâncă, fără să poată respira, fără să se poată mişca, sufocaţi unul într-altul, înghiontindu-se, lovindu-se, muşcându-se unii pe alţii. Nu crezuse nicio clipă că va ieşi întreg sau viu din oroarea aia. De ce naiba ar risca un om aşa ceva din nou?

Se uită la peisajul de ţară cu lanuri şi ape puţin adânci, înconjurate de păduri şi de Eroi. Părea un drum al naibii de lung pentru un bătrân cu picioare chinuite de dureri. Atacurile glorioase apăreau adesea în cântece, dar exista un avantaj al apărării pe care nimeni nu-l putea nega – duşmanul venea peste tine. Se mişcă de pe un picior pe altul, încercând să descopere cea mai bună poziţie

pentru genunchiul lui, pentru gleznă şi şold, dar nu izbuti să obţină decât diverse feluri de suferinţe. Pufni în sinea lui.

Cam aşa stăteau lucrurile şi în viaţă, în general vorbind. Privi în jur să vadă dacă oamenii lui sunt gata de plecare. Rămase şocat să-l zărească pe Dow însuşi sprijinindu-se într-un genunchi printre ferigi, la nici zece metri de el, cu un topor într-o mână şi cu sabia în cealaltă. Talpă-Despicată, Fiori şi cei mai

apropiaţi mercenari stăteau în spatele lui. Renunţase la blănuri şi la hainele fine şi semăna cu orice alt bărbat din prima linie. Avea un zâmbet fioros pe chip şi parcă abia aştepta ce va urma.

Spre deosebire de el, Gât-Îngust se întreba dacă nu cumva există şi o cale prin care să scape de toate astea.

Oamenii lui îşi dădeau mâna acum, tremurând, familia lui Gât-Îngust, zâmbindu-şi şi luându-şi la revedere pentru a doua oară în ultimele două zile. Gândul îl întristă. Prea multe lupte.

Prea multe ca toată lumea să scape cu bine.

– Nimeni nu moare, ne-am înţeles?

Gât-Îngust îi cuprinse pe toţi cu privirea şi îi strânse mâna lui Scorry.

Încuviinţară din cap, se încruntară sau zâmbiră nervos, rostiră „da“, „nu“ sau „în niciun caz eu“. Mai puţin Brack, care stătea holbându-se la copaci, pierdut într-o lume numai a lui, broboanele de sudoare acoperindu-i faţa mare şi palidă.

– Să nu mori, Brack, m-ai înţeles?

Munteanul se uită la Gât-Îngust de parcă abia atunci îşi dăduse seama unde se află.

– Ce?

– Te simţi bine?

– Da.

Îi luă mâna lui Gât-Îngust şi i-o strânse.

– Sigur.

– Poţi să alergi cu piciorul ăla?

– Mă doare mai mult când mă cac.

Gât-Îngust ridică din sprâncene:

– Ei bine, un rahat zdravăn poate fi uneori foarte dureros, nu?

– Comandante!

Drofd arătă spre luminişul din spatele copacilor şi Gât-Îngust se aplecă puţin. Se mişcau oameni acolo. Bărbaţi călare, deşi li se vedeau numai capetele şi umerii de unde se uita Gât-Îngust.

– Iscoade ale Uniunii, îi şopti Minunata la ureche.

Flăcăii Copoiului, pesemne, îşi croiseră drum prin câmpuri, printre ferme şi apoi se apropiaseră de pădurea care, cât ţinea toată valea, gemea de nordici înarmaţi şi strânşi în armuri. Un miracol că nu fuseseră văzuţi până atunci.

Dow ştia, fireşte. Fără să se agite, făcu un semn cu toporul spre răsărit, de parcă ar fi cerut să i se aducă nişte bere.

– Mai bine i-ai spune Deşiratului să pornească la drum, înainte ca ăştia să ne strice surpriza.

Vorba se duse şi oamenii imitară gestul lui Dow în valuri.

– Iată că începe din nou, gemu Gât-Îngust, rozându-şi frenetic unghiile.

– Începe, rosti Minunata printre buzele strânse, cu sabia trasă.

– Sunt prea bătrân pentru rahatul ăsta.

– Da.

– Ar fi trebuit să mă însor cu Colwen.

– Mda.

– Venise vremea să mă retrag.

– Adevărat.

– Poţi să te opreşti naibii să tot fii de acord cu mine?

– Nu e ăsta scopul unui secund? Să-şi sprijine comandantul, orice-ar fi? Aşa că sunt de acord. Eşti prea bătrân şi ar fi trebuit să te însori cu Colwen şi să te retragi.

Gât-Îngust oftă şi îi întinse mâna.”

Data aparitiei 28 feb. 2019
Titlu original Heroes
Colectia Armada
ISBN 978-606-43-0435-3
Cod bara 9786064304353
Autor Joe Abercrombie
Traducator Monica Serban
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 744
Numar volume 1
Editura Armada

 

Posted by Liviu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *