Am făcut pentru prima oară cunoștință cu poveștile Anei-Maria Negrilă prin 2008, cred, când Jen mi-a împrumutat cele două volume ale autoarei apărute la editura Diasfera. Primul, Orașul Ascuns, a fost un volum de povestiri taaare interesante, aventuri ce se petrec într-un București ce diferă de la o poveste la alta, iar al doilea s-a numit Împăratul Ghețurilor, un roman destul de ambițios și foarte reușit, ce a pornit, din ce-am citit eu nu mai știu pe unde, de la o povestire ce se numea Împăratul de Înghețată. De atunci am început s-o consider pe Ana-Maria Negrilă o foarte talentată scriitoare de povești cyberpunk, însă rareori prezentă cu scrieri în volume apărute după 2010. Poate nu le-am citit eu pe toate, poate nu-mi aduc aminte cum trebuie, cert este că următoarea ei povestire am citit-o tocmai spre sfârșitul anului trecut, în antologia Dincolo de Orizont scoasă de Millennium Books. Ba nu, am verificat acum pe Goodreads și m-am lămurit că i-am mai citit o povestire în antologia Dincolo de Noapte, editată de Oliviu Crâznic, apărută tot la Millennium Books. Iar de atunci, tăcere. Până pe la începutul lui martie 2016, când editura Crux a dezvăluit povestea romanului Regatul Sufletelor Pierdute și a ambițioasei serii Stelarium. Și nu vorbesc aiurea: primul volum al seriei are 460 de pagini cu scris înghesuit și scriitură densă, are fire narative cât pentru trei volume și personaje atât de multe și de diverse (ceea ce nu e un lucru rău), deși par agenți secreți crescuți, educați și instruiți de aceeași forță, încât la început stai și te întrebi dacă vei ieși cu bine din această încercare mai mult decât temerară.
Dar despre ce e vorba în acest masiv volum? Din prezentarea de pe site-ul autoarei: „Într-un viitor îndepărtat, mai multe nave părăsesc Pământul pentru a coloniza planetele telurice aflate dincolo de graniţele Sistemului solar. Trei dintre nave întâmpină dificultăţi şi sunt forţate să se oprească pe planeta Galene, din Sistemul planetar al stelei Etain. Plasat la mai mult de 500 de ani de la colonizare, primul volum al seriei Stelarium urmăreşte aventurile a trei agenţi cu puteri speciale trimişi în trei misiuni ce fac parte dintr-un imens puzzle al conspiraţiilor, ce merge departe în timp până la echipajele navelor ajunse pe Galene.” Iar de aici încolo vă las pe voi să descoperiți misterele planetei Galene, a filosofiei Anh, a energiei Galenice și continuarea aventurilor lui Ralle Gennaro, Adrew Hermen, Sten Darr, Karl Senn, Temerus și ale fraților moștenitori ai tronului Regatului Celest, Cedrin și Edrin, plus mulți, mulți alții și altele. Trădări, conspirații la scară planetară, monștri modificați genetic, realități virtuale (încă se mai vede influența curentului cyberpunk, căci pasajele acestea mi s-au părut printre cele mai reușite), asasinate, nave spațiale desfăcute în bucăți, lupte, bătăi, torturi, capcane, ambuscade, tot ce vrei, tot tacâmul, toate ingredientele unui proiect atât de ambițios.
Un proiect ambițios, stăpânit cu mână de maestru. Da, cred că pot afirma Ana-Maria Negrilă a ajuns la o maturitate scriitoricească aproape deplină, o maturitate care i-a permis să se lanseze într-o astfel de aventură ce a căpătat proporții epice. Și acesta e doar volumul de început al seriei. Nu știu câte volume va avea seria, încă nu am apucat s-o întreb nici pe autoare, nici pe editoare, dar cert este că avem în față un roman de referință pentru SF-ul românesc. Pentru că este un roman ambițios, amplu, bine scris, cu personaje puternice și vii, cu personalitate, chiar dacă par simpli agenți determinați să-și îndeplinească misiunile cu succes, un roman vast, stăpânit de mâna sigură a autoarei care a așteptat aproape zece ani să publice un al doilea roman, după cel din 2006.
Mi s-a părut încă de la început un roman complicat și greu și mi-am dat seama că nu-l voi putea citi doar noaptea, de la 11 la 1, când genele ca de plumb se chinuie să stea dezlipite. Așa că în două seri l-am lăsat în pace și am așteptat să vină weekendul, când am luat o pauză de la tradus, și duminică (mda, la mine weekend înseamnă doar duminică) am devorat ultimele 250 de pagini. Devorat e un fel a spune, căci nu poți devora un roman ce atinge atâtea teme și subiecte. Mai degrabă citit 40 de pagini pe oră, nu mai mult, deși viteza mea de citit este mult mai mare. Poate că rândurile au fost prea înghesuite (încă se lucrează la acest aspect, sper că se va rezolva în cele din urmă), deși sunt conștient că dacă s-ar fi aerisit pagina și mai mult, am fi ajuns la peste cinci sute de pagini și la un preț pe măsură, poate că de vină a fost și căruța de virgule puse aiurea (trebuie menționat și acest aspect, care a devenit chiar deranjant la un moment dat, deși nu știu cine-a fost de vină în așezarea lor), ori poate că pur și simplu stilul Anei-Maria Negrilă a devenit atât de elaborat încât e imposibil să citești un asemenea volum repede. Ceea ce nu e un lucru rău. Chiar deloc. La cât de ambițios e acest proiect și la cât de multe fire narative are romanul, nici nu ai cum să scrii altfel.
Mi-a plăcut cum s-a achitat autoarea de sarcină. Mi-a plăcut faptul că scrie cu vână, că atinge subiecte nevralgice și foarte actuale, precum religia, fanatismul religios, pericolele extrem de grave ale acestui fanatism religios (pare că 2016 e anul atentatelor), modul în care sunt îndoctrinați oamenii (nu neapărat agenții secreți ai unor agenții), felul în care sunt manipulați acești oameni (indiferent că manipulatorii sunt regi, regine, președinți, șefi sau călugări-mentori) și motivele pentru care le sunt încredințate anumite misiuni, dragostea de patrie, dragostea față de stăpân (iar aici mă gândesc mai ales la bietul Apoc), dragostea față de persoana iubită și cât de mult ai fi dispus să faci pentru cei pe care îi iubești sau pentru cei de care te temi sau pentru cei cărora le-ai jurat credință. E un viitor sumbru, chiar dacă se petrece într-un alt sistem solar, căci în acest viitor tot oamenii sunt personaje principale. Mulțumesc, Ana-Maria, pentru un astfel de roman!
PS: pentru mai multe informații asupra volumului și seriei Stelarium, puteți vizita cu încredere site-ul autoarei, http://anamarianegrila20.wix.com/stelarium, care este pur și simplu fascinant.
Posted by Liviu
păcat că nu citești Argos. ai fi avut ocazia să citești (gratis, pe net) un fragment din roman în nr.10. aici: http://argosmagazine.com/?p=1734
dar pe vremea aia se chema altfel romanul.
🙂